Grăniţuire. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 108/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 108/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 108/2015
Ședința publică din 12 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P. P.
Judecător G. B. P.
Judecător D. G.
Grefier R. D.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta S.C. D. INTERNAȚIONAL SRL și de pârâta SOCIETATEA DE T. PUBLIC SA a cererii de aderare la apel formulată de intimata . sentinței civile nr. 1875/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._ .
Obiectul cauzei grănițuire .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă în instanță părțile.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate prin încheierea inițială de amânare a pronunțării din 28 aprilie 2015 când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a acordat un termen de pronunțare la 5 mai 2015, apoi la 12 mai 2015.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în dosarul nr._ reclamanta . a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Societatea de T. Public SA, prin hotărârea ce o va pronunța:
- să dispună stabilirea prin semne exterioare a liniei de graniță între imobilele înscrise în CF_ A. I. nr. top. 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/5, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/6, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/4/2, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/7/3 și cel înscris în CF_ A. I. de sub A1 nr. cad/top_, A1.1 nr. cad/top_ – C1, A1.2 nr. cad/top_ – C2, A1.3 nr. cad/top_ – C3, A1.4 nr. cad/top_ – C4;
- să oblige pârâta să demoleze gardul construit abuziv și fără respectarea liniei de graniță între imobile, iar în caz contrar să fie autorizată reclamanta să procedeze la demolarea gardului pe cheltuiala pârâtei.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanta a cumpărat imobilul înscris în CF CF_ A. I. nr. top. 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/5, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/6, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/4/2, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/7/3 în anul 2005 de la . momentul cumpărării imobilului acesta nu era îngrădit pe porțiunea învecinată cu pârâta, adică în limitele lotului cu nr. top 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9. Pârâta a construit un gard între cele două proprietăți fără consultarea reclamantei, fără a solicita acordul și fără a respecta limitele proprietății, profitând de faptul că reprezentantul reclamantei este cetățean străin și vine foarte rar în România.
În dovedirea cererii s-a solicitat admiterea probelor cu înscrisuri, depozițiile martorilor și raport de expertiză topografică.
Cererea nu este fundamentată în drept.
Reclamanta a depus la dosar, în copie, extrase de CF pentru informare (f.5-9).
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei ca nefondată, arătând că și în prezent limitele proprietăților sunt cele stabilite încă din anul 1993 cu ocazia recunoașterii limitei de la acea dată dintre societatea pârâtă și .>
În dovedirea întâmpinării s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
În drept au fost invocate prev. art. 111-118 și 274 C..
Pârâta a depus la dosar, în copie, procese verbale de stabilire a vecinătății între . . de CF și certificat de înregistrare (f. 17-21).
Prin cererea precizată de chemare în garanție (f. 247), reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu chemata în garanție . hotărârea ce o va pronunța să dispună:
- obligarea . plata de despăgubiri egale cu valoarea imobilului înscris în CF_ A. I. nr. top. 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9, respectiv contravaloarea în lei la data plății a sumei de_,54 euro în principal, iar în subsidiar a sumei de_,08 euro, actualizată cu rata inflației, precum și dobânda legală începând cu 30.01.2009 până la plata efectivă;
- beneficiul nerealizat începând cu data de 30.01.2009 constând în contravaloare chirie teren în cuantum de 5840,69 lei;
- obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că ar fi posibil ca imobilul sus menționat să nu existe în realitate, astfel că . ținută să răspundă pentru evicțiune și vicii ascunse.
În dovedirea cererii de chemare în garanție s-a solicitat admiterea probelor cu înscrisuri și raport de expertiză topografică.
Cererea nu este fundamentată în drept.
Reclamanta a depus la dosar, în copie, contract de vânzare autentificat (25-26).
Prin întâmpinarea formulată chemata în garanție . solicitat respingerea cererii de chemare în garanție și admiterea cererii reclamantei, arătând că atât acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție nu sunt motivate în drept, ultima cerere în care se invocă obligația de garanție de evicțiune și vicii ascunse fiind din acest punct de vedere în neconcordanță cu acțiunea principală.
. că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în condițiile HG 834/1991, conform sentinței civile nr. 2815/1997 a Judecătoriei A. I. prin care s-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate.
Ulterior imobilul a fost parcelat în baza documentației întocmită de persoana autorizată inginer F. G., documentația stând la baza intabulării și fiind vizată de OCPI la 22.09.2003.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 535/2005 reclamantei i-au fost vândute imobilele teren arătate în acțiunea introductivă așa cum acestea erau identificate în cartea funciară și planul de amplasament.
În contract s-a prevăzut că reclamanta a intrat în stăpânirea de drept a imobilelor la data încheierii contractului, 22.02.2005, dată de la care a preluat și obligația de plată a impozitului și stăpânirea de fapt a terenului, astfel că susținerile reclamantei sunt nefondate, în sensul că nu i-a fost predat efectiv imobilul.
În același contract s-a menționat și că reclamanta cumpărătoare a luat cunoștință de situația de drept și de fapt a imobilelor și înțelege să le dobândească în actuala situație juridică și pe riscul său.
Cu privire la viciile ascunse se arată că acestea nu sunt menționate când au fost descoperite, iar motivarea generică cu privire la existența faptică a unui imobil nu întrunește cerințele art. 112 pct. 4 C.p.c. privind cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Chemata în garanție solicită admiterea acțiunii principale și arată că pârâta nu face dovada că ar fi proprietara imobilului identificat, procesele verbale de stabilire a vecinătăților la care se referă în întâmpinare nu îi conferă dreptul de proprietate asupra imobilului.
În drept au fost invocate prev. art. 115 C.p.c., art. 1340 și 1352 cod civil de la 1864.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1875/2014 Judecătoria A. I. a respins cererea de chemare în garanție precizată a reclamantei ., cu sediul procesual ales A. I., .. 6-8, jud. A. formulată în contradictoriu cu chemata în garanție . sediul în comuna Sântimbru, ., nr. 13, jud. A..
S-a admis cererea reclamantei . formulată în contradictoriu cu pârâta Societatea de T. Public SA, cu sediul în A. I., ., jud. A. și, în consecință:
Stabilește linia de graniță dintre imobilele înscrise în CF_ A. I. nr. top. 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/5, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/6, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/4/2, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/7/3 și cele înscrise în CF_ A. I. de sub A1 nr. cad/top_, A1.1 nr. cad/top_ – C1, A1.2 nr. cad/top_ – C2, A1.3 nr. cad/top_ – C3, A1.4 nr. cad/top_ – C4 pe aliniamentul punctelor 178-177A-195 din planul de situație (planșa nr. 1) din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic R. R..
A fost obligată pârâta să demoleze gardul din plasă de sârmă edificat pe aliniamentul dintre punctele_ din planul de situație (planșa nr. 1) și anexa nr. 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic R. R..
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2986,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost obligată reclamanta la plata către chemata în garanție a sumei de 2000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunțată această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 535/25.02.2005 încheiat de reclamanta, în calitate de cumpărătoare, și . calitate de vânzătoare, au convenit vânzarea cumpărarea imobilului înscris în CF_ A. I. nr. top. 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/5, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/6, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/4/2, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/7/3.
Din punct de vedere administrativ imobilul proprietatea reclamantei este situat în A. I., ..N. jud. A..
Terenul dobândit de reclamantă se învecinează cu terenul înscris în CF_ A. I. de sub A1 nr. cad/top_, A1.1 nr. cad/top_ – C1, A1.2 nr. cad/top_ – C2, A1.3 nr. cad/top_ – C3, A1.4 nr. cad/top_ – C4, proprietatea pârâtei.
Cele două imobile învecinate au fost identificate în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic R. R..
Pârâta a edificat pe limita comună dintre cele două proprietăți un gard de plasă de sârmă pe aliniamentul punctelor de frângere_ din planul de situație al celor două imobile arătate în planșa 1 din cuprinsul expertizei tehnice.
Potrivit raportului de expertiză tehnică reclamanta a cumpărat de la . de 24.542,92 mp, înscris în cartea funciară sus menționată și având numerele topografice arătate, însă cu privire la limitele celor două proprietăți din cauza unei greșeli de scriere a unei coordonate a punctului 177 a rezultat o suprafață în actul autentic translativ de proprietate mai mare decât suprafața reală.
Anterior vânzării sus menționate, în anul 2003 imobilul a fost parcelat în 9 loturi, conform unei documentații avizate de OCPI în care s-a ținut cont de suprafața din act și nu de forma imobilului.
Lotul nr. 9 în suprafață de 2075 mp este cel reprezentat pe anexa 5 (în planul de parcelare) raportului de expertiză între punctele_-177 se suprapune peste imobilului proprietatea pârâtei.
Potrivit planului de situație limita dintre cele două proprietăți este dată de punctele 178-177A - 195 din raportul de expertiză întocmit în cauză.
Gardul edificat de pârâtă se situează pe proprietatea reclamantei.
Cu privire la suprafața de teren ocupată pârâta nu a putut opune reclamantei un titlu valabil de proprietate cu privire la imobilul cu nr. top 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9 pentru a putea fi solicitată compararea titlurilor, nu a solicitat anularea încheierii de intabulare a dreptului de proprietate al reclamantei și intabularea dreptului său de proprietate.
Procesele verbale la care face referire în întâmpinarea depusă la dosar nu conferă nici un drept de proprietate asupra acestui imobil.
Procesul verbal din anul 1993 a fost încheiat anterior dobândirii imobilului de către chemata în garanție și de către pârâtă a dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, nu conține identificări topografice și nu poate fi opus chematei în garanție care în temeiul HG 834/1991 a obținut dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ A. I. nr. top 2528/2/1/1/1/1/1/2/3/1/2, aspect constatat printr-o hotărâre judecătorească.
Imobilul cu nr. top 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9 nu a fost revendicat de pârâtă de la chemata în garanție și nici de la reclamantă pentru că nu a putut face dovada proprietății.
În drept, potrivit art. 584 Cod civil de la 1864 „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa, cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate”.
Instanța a admis cererea reclamantei și va stabili linia de graniță dintre imobilele în litigiu pe aliniamentul determinat de punctele 178-177A-195 din planul de situație (planșa nr. 1) din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic R. R..
Pe aliniamentul pe care urmează a se stabili linia de graniță dintre imobile există edificat un gard din plasă de sârmă, pe terenul reclamantei, gard care urmează a fi înlăturat, dispozițiile art. 484, art. 1076 și 1077 Cod civil de la 1864 îndreptățind proprietarul terenului creditor al unei obligații de a nu face să pretindă înlăturarea construcțiilor edificate cu încălcarea acestor obligații sau să fie autorizat să înlăture el însuși acele construcții pe cheltuiala debitorului.
Cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă comportă o soluție aflată în strânsă dependență cu soluția care se va da cererii principale, așa cum se arată în dispozițiile art. 72 alin. 1 C.p.c. potrivit căruia „partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri”.
Din cuprinsul dispoziției legale de mai sus reiese că cel interesat se va putea îndrepta împotriva terțului pentru satisfacerea pretenției sale pe calea cererii de chemare în garanție dacă are calitatea de parte interesată, or această calitate în contextul reglementării nu poate fi atribuită decât acelei persoane a cărei pretenție a fost respinsă, iar terțul să fie obligat (în sens larg) să garanteze pentru dreptul dobândit de partea interesată și pe care aceasta l-a pierdut.
În speță însă, nu se poate vorbi despre nici un fel de garanție din moment ce în contractul de vânzare cumpărare dintre reclamantă și chemata în garanție la alin. 9 s-a prevăzut că la 25.02.2005, data încheierii contractului, reclamanta a intrat în stăpânirea de drept a imobilelor, iar la data de 01.04.2005 și în stăpânirea de fapt, în același aliniat menționându-se că a luat cunoștință se situația de drept și de fapt a imobilelor și înțelege să le dobândească pe riscul său și în situația juridică de la acel moment.
În aceste condiții nu se înțelege din materialul probator de unde vine această pretinsă obligație de garanție pentru evicțiune din moment ce reclamanta și-a asumat un risc, disp. art. 1340 Cod civil de la 1864 prevăzând că dacă s-a cumpărat pe răspundere proprie vânzătorul nu mai are răspunderea pentru evicțiune.
Invocarea garanției pentru vicii ascunse nu poate fi făcută cu succes în ipoteza în care nici măcar nu sunt menționate viciile lucrului cumpărat și oricum, lipsa bunului cumpărat nu poate fi echivalată cu un viciu ascuns care afectează în primul rând un bun existent și cu privire la care părțile au convenit ceva.
Invocarea celor două garanții s-a făcut în neconcordanță totală cu acțiunea introductivă și doar pe baza unei bănuieli că s-ar putea ca terenul cu nr. top. 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9 să nu existe în realitate, deși reclamanta a încheiat contractul în condițiile arătate în alin. 9 din acesta, „bănuielile” nefiind suficiente în materie procesuală pentru admiterea unei cereri de chemare în garanție.
Pentru aceste motive cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca nefondată.
Pe parcursul procedurii reclamanta a efectuat cheltuieli de 5972,3 lei reprezentate de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar – 19,3 lei, onorariu avocat – 2500 lei, onorariu expert evaluator 1903 lei și onorariu expert topograf - 1550 lei.
Din totalul cheltuielilor efectuate reclamanta este îndreptățită la recuperarea a jumătate dintre acestea, deoarece grănițuirea profită în egală măsură atât reclamantei cât și pârâtei.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.p.c. pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 2986,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Fiind parte care a căzut în pretenții în cererea de chemare în garanție, reclamanta va fi obligată la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu avocat – 2000 lei, achitat de chemata în garanție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât reclamanta S.C. D. INTERNAȚIONAL S.R.L cât și pârâta SOCIETATEA DE T. PUBLIC S.A.
Pârâta SOCIETATEA DE T. PUBLIC SA prin recursul formulat a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, atât la instanța de fond cât și în recurs.
În expunerea de motive s-a arătat următoarele:
Reclamantul i-a chemat în judecată pentru stabilirea liniei de graniță între imobilele părților care, pe o anumită porțiune, sunt limitrofe, fără a investi instanța și cu un capăt de cerere vizând revendicarea vreunei suprafețe de teren.
Cererea reclamantului s-a întemeiat pe disp. art. 584 C.civil, iar conform doctrinei se admite că acțiunea în grănițuire are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, iar cel care se pretinde a fi titularul unui drept de proprietate asupra suprafeței în litigiu are posibilitatea promovării ulterioare a unei acțiuni în revendicare, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat, deoarece doar aceasta din urmă va avea rolul de a statua în chip irevocabil asupra întinderii dreptului de proprietate.
Pe cale de consecință, trasarea conturului liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe în acțiunea în grănițuire are ca premisă verificarea identității hotarului actual ( determinată prin semne exterioare ) cu cel primordial și nu are ca finalitate decât restabilirea, dacă este cazul, a situației de fapt existente la data generării situației de vecinătate.
Argumentul de esență privește faptul că, promovând o acțiune în stabilirea liniei de hotar - atunci când există semne exterioare între proprietăți - titularul dreptului nu poate pretinde decât determinarea hotarului inițial existent între fondurile limitrofe, iar nu și stabilirea unei alte granițe decât cea trasată anterior.
În egală măsură, acțiunea fondată pe disp. art. 584 C.civ., nu permite judecătorului de a trece peste probele ce atestă voința inițială a părților sau situația primordială a liniei de demarcare dintre proprietăți și de a stabili o situație juridică nouă, în sensul fixării unui alt hotar decât cel existent la momentul în care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.
Este motivul pentru care reclamantul în acțiunea în grănițuire nu se poate fundamenta, în considerentele acțiunii sale, pe împrejurări ulterioare stabilirii traseului originar al liniei de hotar ( ca de exemplu, determinări ale suprafețelor prin lucrări cadastrale), cum este cazul în speța de față în care se invocă o documentație de parcelare întocmită în anul 2003.
Ca expresie a acestei abordări s-a conchis în sensul că acțiunea în grănițuire are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi.
Rezultă că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304, pct. 6, C.civ., respectiv instanța de fond, fiind învestită cu o cerere privind "restabilirea liniei de hotar", pretins încălcată de către pârâtă, iar nu și cu un capăt de cerere privind revendicarea suprafeței de 2075 mp, pe de o parte, a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv cei 2075 mp., iar pe de altă parte și ceea ce nu s-a cerut, dispunând asupra parcelei de teren cu tot cu construcția spălătorie auto edificată pe .>
Astfel, din cererea de chemare în judecată reiese cu claritate faptul că reclamantul a înțeles să învestească instanța de judecată cu "stabilirea prin semne exterioare a liniei de hotar", capăt principal, iar cel secundar cu " obligarea pârâtului să demoleze gardul existent".
În dezvoltarea motivelor cererii sale reclamantul . să expună un lung șir de neadevăruri, cum ar fi împrejurarea că la momentul în care a dobândit dreptul de proprietate ( anul 2005 ) imobilul nu era îngrădit, că pârâtul STP SA a edificat ulterior un gard între proprietăți fără acordul său, etc.
în realitate, așa după cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză, gardul dintre cele două imobile a fost edificat înainte de anul 1989, pe timpul în care tot terenul era proprietate de stat, fiind dat în administrarea, fie a Consiliului Local A. I., fie a unităților socialiste care își desfășurau activitatea pe acel teren.
În anul 1993, Februarie 23, prima dată după Revoluție se atestă că limita dintre . reclamantului) și . pârâtului ) se află pe linia de garniță materializată în teren prin coordonatele_ ( respectiv coordonatele actuale ). Lucrarea ce atestă situația de fapt a fost realizată conform procedurilor prevăzute de HG nr. 834/1991, în prezența comisiei prevăzută de art. 2 și a fost recepționată de către beneficiarul lucrării, respectiv fostul V. SA după ce a fost avizată de către OCPI A. sub denumirea veche de OCOT A. ( respectiv Oficiul de cadastru și Organizarea Teritoriului ), precum și de către DUAT A. ( respectiv Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului A. ).
Prin respectiva lucrare se atestă, pe de o parte, existența gardului, limitele de proprietate materializate pe aceleași coordonate topografice ca și în prezent, precum și faptul că nu există probleme de vecinătate, sens în care a fost semnat procesul verbal de bună vecinătate.
În anul 1997 se încheie un nou proces verbal de bună vecinătate, prevăzut de art. 4 pct. 9 din Criteriul nr. 2665 din 28 februarie 1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat publicat în M.Of. nr.54 din 31 martie 1992, semnat de către . pârât ( sub denumirea de . se atestă din nou coordonatele liniei de graniță, ( pe coordonatele actuale ) precum și faptul că nu există litigii în legătură cu linia de hotar, nu sunt probleme de vecinătate.
În anul 2004, deci înainte a reclamantul . dreptul de proprietate, STP SA înlocuiește gardul din plasă de sârmă existent cu un gard nou, din plăci de beton, pe fundație continuă din beton, iar în anul 2008 construiește pe respectiva parcelă de teren (în litigiu ) o construcție nouă, evidențiată ca atare și în planul de situație din raportul de expertiză întocmit în cauză, respectiv o Spălătorie, de mari dimensiuni.
Fiind învestită numai cu "stabilirea prin semne exterioare a liniei de hotar" instanța de fond avea obligația să se limiteze la verificarea semnelor de hotar existente și compararea acestora cu vechea linie de hotar pretins încălcată, așa cum a fost aceasta stabilită de către comisia specială de atestare a dreptului de proprietate în baza HG nr. 834/1991, încă din anul 1993.
într-o asemenea acțiune, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței dreptului de proprietate (în întregul său), ci asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate (în partea din litigiu), al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile.
Operațiunile judiciare ale grănițuirii circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părților și martorilor și administrarea probelor cu expertize judiciare și cercetarea la fața locului (specifice grănițuirii).
Ori, prin hotărârea atacată instanța de fond a "împroprietărit" reclamantul cu suprafața de 2075 mp., fără a fi învestită cu o cerere în revendicare, fără ca probele necesare în astfel de cereri să fie discutate și administrate în regim de contradictorialitate.
Potrivit prevederilor art. l din Hotărârea nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat „terenurile aflate în patrimoniul societăților cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărârea guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană.
In atribuțiile comisiilor care evaluează terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat intra și activități legate de participarea la delimitarea prin bornare a suprafeței de teren aferente fiecărei societăți comerciale cu capital de stat (art.4 lit.b din Criteriul nr.2665 din 28 februarie 1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat publicat în M.Of nr.54 din 31 martie 1992), iar în conformitate cu pct.9 din anexa la criteriul menționat, operațiunile topografice în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, presupun și recunoașterea suprafeței incintei de către comisia constituită conform art.2, în prezența vecinătăților societății comerciale cu capital de stat și consemnarea acesteia într-un proces verbal care va conține schițe cu conturul incintei și numărul punctelor de înfrângere, decizie de speță a ÎCCJ.
În acest context, faptul că instanța de fond a trecut peste principiul disponibilității, a trecut peste faptul că nu a fost legal învestită cu un capăt de cerere plivind revendicarea, a conchis că dobândirea dreptului de proprietate de către chematul în garanție în temeiul HG nr. 834/1991 profită numai reclamantului, iar dobândirea dreptului de proprietate în aceleași condiții de către pârât este lipsit de relevanță, a trecut peste confirmările limitelor de vecinătate din însăși atestatele de proprietate emise în baza HG nr. 834/1991 și acordă reclamantului o suprafață de 2075 mp., din imobilul proprietatea pârâtului ( dobândit în baza HG nr. 834/1991) semnifică faptul că a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut.
Tot din concluziile raportului de expertiză ( vezi Planul de situație - Anexa 1) rezultă că pe terenul în litigiu este edificată o construcție nouă ( din anul 2008 ), iar linia de graniță astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond trece chiar prin mijlocul acesteia, ceea ce semnifică faptul că instanța a acordat și ceea ce nu s-a cerut.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii.
În susținerea cererii sale . la dosarul cauzei copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2005 cu V. SA, precum și copia unui plan parcelar întocmit în anul 2003 de către acesta din urmă, pe propria răspundere, plan parcelar cu cuprinde pentru prima dată o prezumtivă linie de hotar între cele două imobile limitrofe pe aliniamentul 195-177A-178.
. rândul său, depune copia sentinței civile nr. 2815/1997 a Judecătoriei A. I. prin care face dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri, ca efect al documentației întocmite în baza HG nr. 834/1991, inclusiv cel în litigiu care la acea vreme nu exista ca o parcelă cu număr topografic propriu.
Societatea noastră depune în probațiune Hotărârea nr. 870/1997 a Consiliului Județean A. de emitere a certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul HG nr. 834/1991, precum și un număr de 2 procese-verbale de vecinătate încheiate cu Primăria A. lulia și cu chematul în garanție, în anul 1993, (în care limita de proprietate coincide cu cea actuală ) precum și din anul 1997 ( în care limita de proprietate coincide cu cea actuală ).
Din cuprinsul hotărârii rezultă că judecătorul a apreciat în mod diferit asupra forței probante a înscrisurilor depuse, a procedat la compararea titlurilor, a concluzionat că Sentința civilă nr. 2815/1997 este opozabilă pârâtului STP SA, chiar dacă acesta nu a fost parte în procesul respectiv, a concluzionat că procesul verbal de bună vecinătate încheiat de către comisia specială constituită în vederea atestării dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea . 1993 nu îi este opozabil nici reclamantului, . acea dată nu era proprietar și nu îi este opozabil nici măcar semnatarului V. Sa, deoarece acesta a dobândit dreptul de proprietate ulterior semnării acordului de recunoaștere a liniei de hotar.
A mai concluzionat instanța de fond că dobândirea dreptului de proprietate de către V. SA, ca efect al HG nr. 834/1991, este mai puternic decât dobândirea dreptului de proprietate de către STP SA, în aceleași condiții ( ca efect al HG nr. 834/1991), întrucât aspectul dobândirii dreptului de proprietate al chematului în garanție a fost consemnat în cuprinsul sentinței civile nr. 2815/1997.
De asemenea, instanța de fond apreciază că parcelarea efectuată de către chematul în garanție în anul 2003, la cerere și pe propria răspundere, este pe deplin opozabilă pârâtului, chiar dacă acesta nu a avut cunoștință despre respectivul demers, doar pentru că are avizul OCPI A.; iar această susținere vine în contrast cu documentația efectuată de către aceeași parte ( V. SA ) în anul 1993, la fel avizată de către OCOT A., actualul OCPI, dar pe care instanța de fond o ignoră cu desăvârșire.
După cum greșit apreciază și asupra concluziilor raportului de expertiză topografică ce atestă că linia de hotar a fost dintotdeauna pe aliniamentul_, ( vezi Plan de Situație - anexa 1 din raport cu precizarea expresă - limită actuală_ ) aspect ce rezultă și din raportul de expertiză ce a fost efectuat în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 1305/1997 al Judecătoriei A. I. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2815/1997.
Este, așadar, incident motivul de casare prevăzut de disp. art. 304, pct.7 Cod proc.civ.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Potrivit prevederilor art. 584 Cod civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la granituirea proprietății lipite cu a sa. Potrivit practicii ICCJ dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art. 584 Cod civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană, care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului care separă fondurilor învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile.
Într-o asemenea acțiune, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului, în partea din litigiu, al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile (a se vedea Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2153 din 18 iunie 2005, publicata pe site-ul oficial al ICCJ).
Acțiunea în grănițuire, arata instanța supremă, este la îndemâna și altor titulari de drepturi reale, nu numai a proprietarilor tabulari, inclusiv a proprietarilor extratabulari, ai unui drept de superficie, drepturile părților fiind dobândite pe calea devoluțiunii succesorale judecătorești (a se vedea Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 123 din 13 ianuarie 2005 publicata pe site-ul oficial al ICCJ).
Din probatoriul administrat în cauză, înscrisuri, raport de expertiză topografică, rezultă, pe de o parte că granița actuală coincide cu cea veche și nu se impune modificarea acesteia pe alte amplasamente, iar pe de altă parte rezultă că nu am acaparat nicio suprafață din terenul reclamantului.
Cu toate acestea instanța de fond a respins sau nu a luat în considerare niciun înscris referitor la recunoașterea limitei dintre imobile, a refuzat să ia în considerare considerentele sentinței civile nr. 2815/1997, în care există mențiuni exprese la limitele de vecinătate, nu a luat în considerare concluziile raportului de expertiză topografică (exp. R. R. din anul 2012 ), nici pe cele ale exp. A. G. (a se vedea raportul acestuia din Dos. nr. 1305/1997 al Judecătoriei A. I., din anul 1997 ) în schimb își întemeiază hotărârea pe un plan parcelar întocmit la cererea V. SA în anul 2003, pe propria răspundere.
Procesele-verbale de vecinătate încheiate cu ocazia întocmirii documentațiilor pentru eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate au fost semnate și însușite de către părți fără obiecțiuni, ocazie cu care linia de graniță a fost stabilită în mod definitiv între proprietarul de atunci, V. SA și subscrisul.
In atribuțiile comisiilor care evaluează terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat intră și activități legate de participarea la delimitarea prin bornare a suprafeței de teren aferente fiecărei societăți comerciale cu capital de stat (art.4 lit.b din Criteriul nr.2665 din 28 februarie 1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat publicat în M.Of. nr.54 din 31 martie 1992), iar în conformitate cu pct.9 din anexa la criteriul menționat, operațiunile topografice în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, presupun și recunoașterea limitei suprafeței incintei de către comisia constituită conform art.2, în prezența vecinătăților societății comerciale cu capital de stat și consemnarea acesteia într-un proces verbal care va conține schițe cu conturul incintei și numărul punctelor de înfrângere.
Ori instanța de fond respinge cu tărie orice forță probantă a respectivelor procese verbale de bună vecinătate și de recunoaștere a limitelor, cu toate că aceste procese verbale de bună vecinătate stau la baza emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, deci la baza titlului de proprietate al chematului în garanție ( . al pârâtului ( .>
Raportul de expertiză topografică întocmit în cauză a constatat că linia de graniță actuală corespunde cu cea de la momentul încheierii proceselor-verbale tfe vecinătate, precum și faptul că nu am acaparat nicio suprafață din terenul reclamantului.
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a diminuat în mod semnificativ patrimoniul pârâtei, a încălcat dreptul de proprietate al acesteia, fără a pune în discuția părților necesitatea administrării probațiunii în dovedirea întinderii dreptului de proprietate, a dispus asupra demolării gardului existent ( din plăci de beton pe Slîndație continuă de beton ), a dispus asupra cedării unei suprafețe însemnate din terenul aflat legal în proprietatea pârâtului STP, implicit asupra cedării - demolării construcției "Spălătorie Auto" aflată pe terenul respectiv.
înscrierile in cartea funciara nu garantează suprafața (art. 33 din D.L. nr. 115/1938), in operațiunea de delimitare a imobilelor limitrofe nefiind definitorii si hotărâtoare suprafețele de teren ocupate de părți sau suprafețele înscrise in cartea funciara.
Instanța de fond a dispus în mod arbitrar o nouă limită de hotar, iar orice altă limita de hotar stabilită în interiorul acestei suprafețe este de natură a încălca dreptul de proprietate, astfel cum este acesta recunoscut de art. 480 din Codul civil și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Societatea pârâtă în vederea dobândirii dreptului de proprietate în baza HG nr. 834/1991 a întocmit documentația necesară emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, sens în care, în prezența comisiei prevăzută de art. 2 din
pag. 7 din 11
Criteriul nr. 2665/1992, a încheiat procesul verbal de bună vecinătate și recunoaștere a limitelor graniței cu . data de 08.09.1997. Prin încheierea acestui proces verbal care conține schița cu conturul incintei și numărul " punctelor de înfrângere, părțile au fost de acord cu limita graniței așa cum a fost consemnată în schiță, precum și cu coordonatele punctelor de înfrângere. De asemenea, în procesul verbal încheiat cu acea ocazie s-a făcut mențiunea expresă că nu există litigii între părțile semnatare cu privire la limita dintre proprietăți.
în baza documentației depuse la Consiliul Județean A. a fost emisă Hotărârea nr. 7/20.02.1998 prin care societatea noastră a obținut Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, ., nr._.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost întabulat în cartea funciară prin încheierea nr. 2077/19.03.1998.
În aceste condiții, societatea noastră a respectat limita de graniță cu vecinii, a folosit pașnic terenul, fără să existe litigii cu vecinii, până la data când a fost promovată prezenta cauză.
Chemata în garanție, .. a întocmit și aceasta documentația în baza HG.834/1991, iar prin Procesul verbal încheiat în data de 23.02.1993, a fost recunoscută limita de graniță, a acesteia în prezența vecinilor, conform schiței conturului incintei.
În anul 1997, chemata în garanție a formulat acțiune în instanță ce a format obiectul dosarului civil nr.1305/1997 al Judecătoriei A. lulia, prin care a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și să se dispună întâbularea acestuia în cartea funciară.
Prin sentința nr.2815/1997 pronunțată în dosarul mai sus menționat, instanța a admis acțiunea și a dispus întăbularea în cartea funciară a dreptului dobândit prin sentință, pentru suprafața de 24 543 mp.
În sentința 2815/1997, pronunțată în dosar nr. 1305/1997 al Judecătoriei A. I. și care a stat la baza întăbulării acesteia la cartea funciară, se face mențiunea că"prin procesul verbal încheiat în data de 23.02.1993, s-au recunoscut limitele în care își desfășoară activitatea aceasta și că nu a existat niciun litigiu din anul 1988 și până la data pronunțării sentinței cu privire la suprafețele de teren menționate".
În aceste condiții limita de graniță, care a stat la baza pronunțării sentinței 2815/1997 prin care s-a constatat dreptul de proprietate al S.C „V." S.A. este cea stabilită prin procesul verbal din 23.02.1993, așa după cum a consemnat și expertul R. R. în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză.
Ulterior îndeplinirii acestor demersuri, în anul 2003, chemata în garanție .,, a efectuat o documentație de parcelare, la cerere, întocmită de expertul F. G., prin care a parcelat imobilul în 9 (nouă) parcele noi, lucrare care a fost depusă la cartea funciară și întabulată conform documentație întocmite pe propria răspundere.
Prin acea documentație de parcelare a fost creată și ., așa cum rezultă și din cuprinsul raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, nu există în realitate, . scriptică peste imobilul proprietatea STP SA.
La data întocmirii acestei documentații societatea noastră avea în proprietate terenul conform documentației întocmite în baza HG nr. 834/1991 și a procesului verbal de vecinătate, iar societății noastre nu i s-a cerut niciun punct de vedere cu privire la documentația de parcelare, în calitate de vecin, nu s-au făcut măsurători în interiorul incintei societății, iar noi am folosit pașnic terenul fără a avea divergențe cu vecinii, iar de parcelarea efectuată am luat cunoștință numai când a fost promovată în instanță prezenta cauză.
În aceste condiții, documentația de parcelare nu ne este opozabilă, iar suprafața de teren în discuție, .. 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9, societatea pârâtă nu avea cum să o revendice, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond, întrucât noi eram proprietari din anul 1998, asupra terenului și nu au ce să revendice atâta vreme cât am fost și suntem proprietari, folosim această suprafață iar chemata în garanție, nu a revendicat niciodată acesta suprafață care, practic, nu există în realitate fiind o ficțiune.
Rezultă fără putere de tăgadă, că ., care formează și obiectul prezentei cauze, este o parcelă imaginară întocmită de expert la solicitarea beneficiarului (..) fără să aibă o bază legală, respectiv documentația care a stat la baza întabulării inițiale a acestei societății, sentința judecătorească de unde rezultă că la baza acesteia a stat procesul verbal de vecinătate din 23.02.1993 și documentația expertului A., unde se vede în mod clar, fără să fii specialist, că conturul incintei la întabularea inițială, este altul decât cel stabilit în anul 2003.
Cele relatate, sunt întărite de către expertul R. R., care a întocmit expertiza, în prezenta cauză, unde acesta, în urma măsurătorilor efectuate și a documentație analizate, arată în mod clar că în expertiza de parcelare întocmită în anul 2003 și avizată de O.C.PI. s-a ținut cont de suprafața din acte iar nu de cea reală și nici de forma imobilului reprezentată pe planul topografic-foaia de plan (anexai din expertiză) și a procesului verbal de vecinătate (anexa nr. 2 din expertiză), imobilul dezmembrându-se în 9 parcele, din care . suprafață de 2075 mp, reprezentată pe anexa nr. 5 din expertiză (planul de parcelare din anul 2003), între punctele_-177, se suprapune peste imobilul proprietatea societății noastre.
De asemenea expertul a mai arătat că imobilul al cărui proprietar este societatea noastră, a fost înscris în cartea funciară tot în baza unei documentații conform H.G. 834/1991, iar limita actuală dintre cele două proprietăți, respectiv a societății noastre și a reclamantului corespunde cu cea redată în planul topografic-foaia de plan (anexa 1 din expertiză) și a procesului verbal de vecinătate (anexa 2 din expertiză).
Expertul concluzionează, că suprafața V. SA, care a făcut obiectul unei documentații în baza HG 834/1991, a fost determinată (calculată) greșit, datorită unei greșeli de scriere a coordonatei X a punctului 177 situat pe conturul imobilului, situație care a generat un calcul eronat al suprafeței imobilului rezultând o suprafață mai mare decât suprafața reală a incintei chematei în garanție.
În aceste condiții, societatea pârâtă a respectat limita proprietății când a edificat gardul de beton, în conformitate cu procesul verbal de vecinătate și a documentație în baza HG 834/1991, fiind proprietari tabulari la data când chemata în garanție a procedat la parcelarea patrimoniului societății în 9 (nouă) parcele noi.
Din alt punct de vedere este nefondată susținerea instanței de fond, că în ceea ce privește suprafața ocupată de societatea noastră, nu am putut opune reclamantei un titlu valabil de proprietate, cu privire la imobilul înscris în CF 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9, pentru a putea fi solicitată compararea titlurilor, atâta timp cât am arătat că suntem proprietari tabulari în baza aceluiași tip de titlu de proprietate ca și V. SA ( certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ., nr._ ) iar acest lucru reiese și din expertiza efectuată în prezenta cauză.
Înainte de concluzii expertul menționează în mod expres faptul că imobilul a cărui proprietar este în prezent STP SA a fost înscris în cartea funciară tot în baza acestei documentații conform HG nr. 834/1991, iar limita comună ( n.n. granița actuală ) dintre aceste două imobile ( n.n. al reclamantului . pârâtului STP ) corespunde cu situația redată în Planul Topografic-foaia de plan ( anexa 1) și a procesului verbal de bună vecinătate ( n.n. din anul 1993 ) anexa 2.
Se apreciază că explicațiile și concluziile expertului sunt cât se poate de clare, în sensul că limita actuală de graniță dintre cele două imobile este cea care a fost însemnată încă din anul 1993 de către comisiile constituite conform art. 2 și art.4 lit.b din Criteriul nr.2665 din 28 februarie 1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat publicat în M.Of. nr. 54 din 31 martie 1992.
Cu privire la suprafața de teren care lipsește din patrimoniul reclamantului, expertul arată că suprafața reală a imobilului care a aparținut chematului în garanție a fost calculată greșit, rezultând o suprafață mai mare în acte decât în realitate, iar . o creație fictivă a topografului care a procedat la parcelarea terenului la cererea . vreme ce s-a constatat de către expertul topo F. cu ocazia întocmirii documentației de parcelare din anul 2003 că suprafața reală a incintei V. Sa este mai mică în realitate decât cea din acte, avea obligația să propună rectificarea suprafeței de carte funciară și nu să creeze o parcelă imaginară pe care să o proiecteze peste limita de graniță stabilită de către comisiile de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor constituite în baza HG nr. 834/1991.
Este evident faptul că expertul a procedat în modul arătat, la cererea V. SA, fără să țină cont de documentația inițială ce a stat la baza întabulării dreptului de proprietate al acesteia. Societatea care se pregătea să înstrăineze părți din patrimoniul său, după cum rezultă și din contractul de vânzare cumpărare încheiat ulterior cu reclamantul care a cumpărat și ceea ce nu exista în realitate, motiv pentru care presupunem că nu s-a încheiat niciun procese-verbal de predare primire cu măsurarea suprafețelor la fața locului.
În drept, s-a invocat art. 304, pct 6,7 și 9, art. 312 și 274 C.proc.civ.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisurile menționate, cu cercetare judecătorească la fața locului și cu o completare de expertiză topografică, dacă se impune.
Reclamanta S.C. D. INTERNAȚIONAL S.R.L prin recursul formulat a solicitat modificarea în parte a sentinței civile nr. 1875/2014 pronunțate de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, în sensul obligării pârâtei la plata în întregime a cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond.
Având în vedere faptul că pârâta Societatea de T. Public SA a formulat - la data de 12.11.2014 - recurs împotriva hotărârii instanței de fond, iar în situația admiterii acestuia din urmă se impune și soluționare cererii de chemare în garanție formulată de subscrisa și respinsă de instanța de fond, a înțeles să formuleze recurs (în contextul arătat) împotriva sentinței civile nr. 1875/2014 pronunțate de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ prin care se solicită modificarea acesteia și admiterea cererii de chemare în garanție,
Cu cheltuieli de judecată în recurs.
În expunerea de motive s-a arătat următoarele:
Instanța de fond a reținut că subscrisa am efectuat cheltuieli în valoare totală de 5972,3 lei, respectiv:
19,3 lei - taxă judiciară de timbru și timbru judiciar
2500 lei - onorariu avocat
1903 lei - onorariu expert evaluator și
1550 lei - onorariu expert topograf.
Pornind de la considerentul că grănițuirea profită ambelor părți, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata către subsemnata a jumătate din suma reținută, respectiv 2986,15 lei.
În primul rând învederăm faptul că instanța de fond a omis o parte din cheltuielile efectuate de subscrisa și dovedite la dosar, respectiv:
Taxa de timbru în valoare de 3954,60 lei achitată cu OP 637/05.03.2012 și aflată la fila 37 din dosar și onorariul de avocat în cuantum de 2500 lei. Cu privire la acesta, s-a solicitat a se observa că valoarea totală a onorariului de avocat a fost de 5.000 lei și a fost achitat prin bancă, în două tranșe: 2500 lei la data de 03.11.2011 (așa cum rezultă din extrasul de cont aflat la fila 264 din dosar) și 2500 lei la data de 30.05.2012 (așa cum rezultă din extrasul de cont aflat la fila 263 din dosar).
În consecință, valoarea totală a cheltuielilor efectuate în fața instanței de fond este de 12.426,9 lei (5972,3 + 3954,60 + 2500) și nu 5972,3 lei, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Referitor la considerentul că grănițuirea profită ambelor părți, motiv pentru care am fi îndreptățiți la recuperarea a doar jumătate din cheltuieli, apreciem că acesta este neîntemeiat raportat la starea de fapt din prezenta cauză și la prevederile art. 274 al. 1 din C. 1865.
Astfel, potrivit acestui text legal, "partea, care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". STP SA este partea care a căzut în pretenții, iar subscrisa am formulat cerere de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată. în ceea ce privește faptul că grănițuirea profită ambelor părți, stabilirea cheltuielilor de judecată nu trebuie limitată la acest aspect. Trebuia analizată starea de fapt concretă, pentru a se determina cui aparține culpa în crearea acesteia. Astfel, din probatoriul administrat rezultă faptul că STP SA a fost cea care a edificat gardul, fără acordul subscrisei și cu încălcarea evidentă a dreptului nostru de proprietate, împiedicându-ne folosința unei suprafețe de 2075 mp teren. în consecință, având în vedere că STP SA este în culpă, se impune obligarea acesteia la plata în întregime a cheltuielilor de judecată.
Față de cele arătate vă solicităm să dispuneți admiterea recursului formulat și obligarea STP SA la plata în întregime a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 12.426,9 lei.
Așa cum s-a arătat și în petitul 2 al recursului formulat, din informațiile rezultate de pe portalul instanțelor de judecată, la data de 12.11.2014 STP SA a formulat recurs în prezentul dosar. Având în vedere că o eventuală admitere a acestui recurs ar aduce din nou în discuție cerere subscrisei de chemare în garanție și s-ar putea ridica problema lipsei recursului nostru cu privire la această cerere precum și faptul că instanța de fond a respins ca neîntemeiată această cerere motivat atât pe admiterea cererii principale, cât și pe considerentul că nu există garanție din moment ce în contract s-a prevăzut că "la 25.02.2005, data încheierii contractului, reclamanta a intrat în stăpânirea de drept a imobilelor, iar la data de 01.04.2005 și în stăpânirea de fapt, în același alineat menționându-se că a luat cunoștință de situația de drept și de fapt a imobilelor și înțelege să le dobândească pe riscul său și în situația juridică de la acel moment"
În contextul arătat, înțelegem să formulăm recurs împotriva sentinței civile nr. 1875/2014 pronunțate de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ prin care vă solicităm modificarea acesteia și admiterea cererii de chemare în garanție, în cazul admiterii recursului STP SA.
S-a apreciat că nu poate fi invocată o eventuală excepție a lipsei de interes, având în vedere cele arătate anterior și insistăm asupra faptului că instanța de fond a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție pe considerentul că nu există garanție în raportul dintre subscrisa și V. SA, întrucât am dobândit bunul pe riscul nostru și în situația juridică de la acel moment.
Pe fond, argumentele instanței se întemeiază pe prevederile alin. 9 din contract unde s-a prevăzut că "Subsemnata cumpărătoare, prin reprezentantul meu cumpăr, imobilele descrise în alineatul întâi, cu prețul de vânzare cumpărare prevăzut în alineatul doi din actul de față și intru în stăpânirea de drept a acestora începând cu ziua de azi și în stăpânirea de fapt începând cu data de 01 aprilie 2005 și declar că am cunoștință de situația de fapt și de drept a imobilelor și înțeleg să le dobândesc în actuala lor situație juridică și în acest sens pe riscul meu
Pe de o parte, în contract s-a stipulat expres că subscrisa dobândesc imobilele în actuala lor situație juridică și în acest sens pe riscul meu. Situația juridică a celor 5 imobile cumpărate (între care și cel în litigiu) la momentul încheierii contractului - acesta fiind cel la care ne-am asumat riscul - este cea rezultată din cartea funciară nr._ A. I., potrivit căreia vânzătoarea era proprietară. D. raportat la această situație se poate eventual reține că subsemnata mi-aș fi asumat vreun risc și nicidecum la situația rezultată în urma expertizei topografice efectuate în prezenta cauză, potrivit căreia topograficul 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9 este rezultatul unei coordonate greșite a punctului 177. Este absurd să afirmăm că am fi cumpărat și plătit un teren în suprafață de 2075 mp, în situația în care am fi știut și ne-am fi asumat faptul că acesta nu există, întrucât ar fi lipsit total chiar parte din obiectul contractului.
Pe de altă parte, potrivit art. 982 Cod civil 1865 "Toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg", iar potrivit alin. 6 din contract (ignorat total de instanța de fond) "Subscrisa vânzătoare prin reprezentantul meu consimt ca dreptul de proprietate asupra imobilelor vândute să se intabuleze în CF în favoarea cumpărătoarei, pe care o garantez împotriva oricăror evicțiuni totale sau parțiale și declar că aceste imobile nu au fost scoase din circuitul civil în temeiul vreunui act normativ de trecere în proprietate de stat aflându-se în stăpânirea mea în mod continuu
In consecință, vânzătoarea i-a garantat expres pentru evicțiune și chiar a declarat la momentul încheierii contractului că imobilele vândute s-au aflat în stăpânirea sa în mod continuu. Ori, dacă instanța de recurs va reține considerentele raportului de expertiză și va stabili că imobilul cu nr. topografic 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9 este practic rezultatul artificial al unei erori de coordonate, este imposibil ca vânzătoarea să fi fost vreodată în posesia acestuia sau să ni-1 fi predat, așa cum am susținut și în fața instanței de fond. De asemenea, această situație coroborată cu procesele - verbale de vecinătate încheiate de vânzătoarea V. SA cu STP SA, conduce clar la concluzia că prima a avut cunoștință de starea de fapt creată și a fost de rea - credință la momentul vânzării, ascunzându-ne acest aspect, pe care, dacă l-am fi cunoscut, în mod evident nu am fi cumpărat și această parcelă.
În continuare, potrivit art. 1339 Cod civil 1865 "în nici un mod vânzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evicțiune care ar rezulta dintr-un fapt personal al său; orice convenție contrară este nulă". În situația dată evicțiunea este rezultatul unui fapt personal al vânzătoarei întrucât potrivit expertizei topografice . rezultatul artificial unei erori de coordonate intervenit la momentul efectuării de către vânzătoare a operațiunilor de întabulare în CF a dreptului său de proprietate, situație despre care a avut cunoștință și, cu rea-credință, ne-a ascuns-o.
Având în vedere cele arătate mai sus, precum și interdicția legală impusă vânzătorului de a se sustrage de la răspunderea pentru evicțiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al său, nu se poate reține lipsa răspunderii pentru evicțiune a vânzătoarei V. SA față de subscrisa și se impune admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de chemare în garanție.
Pârâta Societatea de T. Public SA –a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă (filele 39-40) solicitând respingerea, în parte, a recursului declarat de către reclamanta ., ca neîntemeiat.
Sunt de acord cu admiterea cererii de chemare în garanție în situația în care capătul 2 din recursul reclamantei va face obiectul judecății.
În expunerea de motive s-a arătat în fapt că prin cererea de recurs reclamanta critică, în primul rând, hotărârea instanței de fond cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată care i-au fost acordate. Critica hotărârii este pur formală și motivată numai de împrejurarea că este singurul argument de natură să împiedice respingerea recursului ca fiind lipsit de interes.
În rest s-a arătat că sunt de acord cu susținerea reclamantei referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată în întregime în favoarea părții care câștigă procesul, în dauna părții care pierde procesul, conform art. 274 alin. 1 din C.proc.civ. 1865.
Cu privire la capătul 2 din cerere, respectiv repunerea în discuție a cererii de chemare în garanție, așa cum am arătat și în fața instanței de fond, învederăm instanței de judecată că nu ne opunem admiterii acesteia.
Din motivarea acestui capăt de recurs rezultă că reclamantul - recurent recunoaște faptul că ./2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9 este rezultatul unei greșeli, respectiv scrierea greșită a punctului 177 care a fost
dintotdeauna situat pe limita de graniță dintre cele două imobile.
Indirect, reclamantul vine și recunoaște că motivele noastre de recurs sunt întemeiate, iar hotărârea instanței de fond este greșită. Inclusiv sub aspectul recunoașterii valabilității proceselor-verbale de bună vecinătate încheiate de către subscrisul cu chematul în garanție.
Așa cum s-a arătat prin motivele de recurs "In atribuțiile comisiilor care evoluează terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat intră și activități legate de participarea la delimitarea prin bornare a suprafeței de teren aferente fiecărei societăți comerciale cu capital de stat (art.4 lit.b din Criteriul nr.2665 din 28 februarie 1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat publicat în M.Of nr.54 din 31 martie 1992), iar în conformitate cu pct.9 din anexa la criteriul menționat, operațiunile topografice în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, presupun și recunoașterea limitei suprafeței incintei de către comisia constituită conform art.2, în prezența vecinătăților societății comerciale cu capital de stat și consemnarea acesteia într-un proces verbal care va conține schițe cu conturul incintei și numărul punctelor de înfrângere decizie de speță a ÎCCJ.
Raportat la recursul reclamantei, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată cererea acestuia de obligare a societății pârâte la plata cheltuielilor de judecată, să se admită în măsura în care este dovedită, cererea de chemare în garanție și să fie obligată reclamanta - recurentă la plata cheltuielilor de judecată în favoarea STP SA, atât în fond, cât și în recurs, cheltuieli de judecată constând în taxe de timbru și onorariu avocațial, respectiv suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată la fond și suma de 2.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, justificate cu chitanțele depuse la dosarul cauzei.
Chemata în garanție S.C. V. SA – a formulat cerere de recalificare a căii de atac, întâmpinare și cerere de aderare la apelul declarat de reclamantă prin care s-a solicitat:
Să se dispună recalificarea căii de atac din recurs în apel, pentru următoarele motive:
Prin acțiunea formulată de reclamată și prin cererea de chemare în garanție, s-a solicitat stabilirea graniței între imobilele proprietatea sa și a pârâtei, prin revendicarea unei porțiuni de teren în suprafață de 2075 m.p.
S-a solicitat ca în cazul în care va fi evinsă privind acest imobil, să fie obligată subscrisa în calitate de vânzătoare la plata sumei de_ euro și dobânda legală calculată începând cu data de 30.01.2009.
Ulterior reclamanta și-a precizat valoarea litigiului la suma de_,54 euro. dobânda legală precum și beneficiul nerealizat în valoare de 5840,69 lei.
Calculând la cursul valutar al BNR de la data introducerii acțiunii. 13.02.2012. ( 1 euro = 4.30 lei) valoarea litigiului este de 116.100 lei la care se adaugă dobânda legală al cărei cuantum la zi reclamanta nu 1-a arătat.
Conform precizării ulterioare a cererii de chemare în garanție din data de 19.05.2012 valoarea litigiului este de_,27 lei reprezentând contravaloarea terenului revendicat în sumă de_,58 lei. ( 1 euro= 4.42 lei), beneficiul nerealizat în sumă de 5840.69 lei, la care se adaugă dobânda legală în sumă nedeterminată. Aceste valori au fost pretinse de reclamantă și cu prilejul dezbaterii în fond a cauzei.
Așadar reclamata a investit instanța cu un litigiu al cărei valoare depășește suma de 100.000 lei, situație în care calea de atac este apelul, conform dispozițiilor art.282 și 282/1 Cod pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată s-a solicitat să se dispună respingerea recursurilor (apelurilor) formulate de reclamantă și de pârâtă și să mențineți ca legală și temeinică sentința atacată, pentru următoarele motive:
In ce privește recursul reclamantei s-a solicitat obligarea pârâtei la plata în întregime a cheltuielilor de judecată.
S-a solicitat de asemenea ca, în cazul în care va fi admis recursul pârâtei, cu consecința respingerii acțiunii, să se admită cererea sa de chemare în garanție a subscrisei pentru evicțiune.
S-a apreciat că sunt nefondate criticile aduse sentinței pentru cele ce urmează:
Prima instanță a stabilit corect obligația de suportare a cheltuielilor de judecată în sarcina ambelor părți care își grănițuiesc imobilele, aceasta profitându-le în egală măsură. Faptul că granița s-a stabilit pe un aliniament sau altul nu justifică suportarea cheltuielilor de judecată de către un singur proprietar.
Instanța de fond a reținut corect că chemata în garanței nu poate fi obligată să răspundă pentru evicțiune în contextul stării de fapt reținute pe baza probelor de la dosar.
In acest sens, chemata în garanței a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ A.-I., nr. top. 2528/2/1/1/1/1/1/2/3/1/2 în condițiile H.G.nr.834/1991. conform Sentinței civile nr.2815/1997 a Judecătoriei A.-I., prin care s-a dispus și întabularea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit.
Ulterior a procedat la parcelarea imobilului în baza documentației de parcelare întocmită de persoana autorizată ing. F. G.. Această documentație a stat la baza întabulării, fiind vizată de O.C.P.I. A. la 22.09.2003. .-a aflat în folosința subscrisei anterior recunoașterii dreptului de proprietate, iar aceasta era folosită pentru depozitare de materiale.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 535/2005 am vândut reclamantei imobilele - teren menționate în petitul acțiunii, astfel cum acestea erau identificate în cartea funciară și în planul de amplasament, granițele fiind marcate prin puncte coordonate.
La aliniatul 9 din contract s-a prevăzut că reclamanta a intrat în stăpânirea de drept a imobilelor la data încheierii contractului. 25.02.2005. dată de la care a preluat și obligația de plată a impozitului conform mențiunii făcute în contract la alin. 8, și în stăpânirea de fapt la data de 1.04.2005, astfel că susținerea reclamantei în sensul că nu i-a fost predat efectiv imobilul este total nefondată.
La același aliniat s-a menționat și declarația reclamantei-cumpărătoare. și anume: am luat cunoștință de situația de drept și de fapt a imobilelor și înțeleg să le dobândesc în actuala situație juridică și în acest sens pe riscul meu și cer ca dreptul de proprietate să se intabuleze în CF în favoarea mea.
Motivarea generică în sensul că există elemente care o îndreptățesc să aprecieze că existența faptică a imobilului cu nr. top. 2528/2/1/1/1/l/l 2/1/3/1/2/9 ridică serioase semne de întrebare, nu întrunește cerințele art.112 pct.4 c.p.civ.privind cuprinsul cererii de chemare în judecată, și anume cele referitoare la arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază acțiunea.
Așa cum s-a mai arătat mai sus, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare . arătat de reclamantă era intabulată în CF în favoarea subscrisei, era cuprinsă în planul de amplasament care a stat la baza întabulării. iar reclamanta a avut cunoștință de acest fapt, astfel cum s-a specificat în cuprinsul contractului la alin.9.
Prin urmare nu poate fi primită susținerea reclamantei în sensul că acea parcelă nu există faptic, doar pentru că ea se află în posesia altei persoane.
La datele stabilite în contract am predat reclamantei în întregime imobilele vândute, astfel(cum s-a menționat în mod expres, iar împrejurarea că pârâta nu respectă dreptul de proprietate al reclamantei și a ocupat abuziv o porțiune din teren nu îmi este imputabil și nu constituie un viciu ascuns al lucrului vândut.
Cu referire la valoarea imobilului revendicat de reclamantă, solicit să rețineți că aceasta este de_,50 lei, fără TVA, așa cum a fost stabilită în completarea raportului de expertiză tehnică de evaluare efectuat de expertul tehnic R. O..
Valoarea a fost determinată cu raportare la Actul adițional nr.1 la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 535/25.02.2005 prin care părțile au determinat separat valoarea terenului și valoarea construcțiilor.
In ce privește contravaloarea lipsei de folosință consider că nici în ipoteza admiterii cererii de chemare în garanție subscrisa nu pot fi obligată la plata de despăgubiri având în vedere că nu sunt în culpă pentru faptul că de la data vânzării imobilului și până în prezent reclamanta nu a folosit o parte din acesta întrucât a fost ocupat de pârâtă.
Reclamanta se află în culpă pentru că nu s-a comportat cu diligenta unui proprietar și nu a revendicat imobilul de la pârâta care îl deținea fără nici un drept. Din această comportare neglijentă reclamanta nu-și poate crea un drept.
Cu referire la recursul pârâtei s-a solicitat să se constate că sunt nefondate criticile aduse sentinței.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, obiectul acțiunii deduse judecății este, stabilirea graniței dintre imobilul proprietatea reclamantei, dobândit prin cumpărare de la subscrisa, și imobilul proprietatea pârâtei, învecinat pe o parte, precum și demolarea gardului construit de pârâtă, implicit revendicarea terenului ocupat prin construirea gardului, astfel că este nefondată susținerea pârâtei în sensul că instanța a acordat reclamantei mai mult decât a cerut.
Susține reclamanta că la momentul cumpărării de către ea a imobilului acesta nu era îngrădit pe partea ce se învecinează cu pârâta și că ulterior aceasta a construit un gard fără a-i solicita acordul, încălcând limitele proprietății sale. fapt care nu a fost combătut de pârâtă prin probe.
Aflat în posesia subscrisei până la data vânzării, pentru că nu poate face dovada proprietății.
Prin urmare acel proces verbal nu respectă limitele proprietăților astfel cum ele rezultă din evidențele cadastrale și nu poate constitui o probă concludentă în cauza de față.
În ce privește procesul verbal încheiat la 2.12.1997, nu are relevanță probatorie în cauză având în vedere că se referă la limita de proprietate dintre pârâtă și Primăria municipiului A.-I., care nu face obiectul litigiului de față.
Din Certificatul de atestarea dreptului de proprietate nu rezultă cu certitudine că imobilul din litigiu este proprietatea pârâtei.
În pofida susținerilor pârâtei, hotărârea judecătorească prin care s-a constatat dreptul de proprietate al subscrisei și întabularea acestui drept sunt opozabile erga omnes și nu pot fi nesocotite în litigiul privind grănițuirea.
Faptul că înscrierea în cartea funciară nu garantează suprafața imobilului nu se aplică în speță, terenul ocupat fiind identificat cu număr topografic distinct de restul terenurilor reclamantei.
Este nereală susținerea pârâtei în sensul că prin hotărârea adoptată instanța i-a lezat dreptul de proprietate și a împroprietărit-o pe reclamantă, devremece reclamanta, așa cum am arătat, este proprietara tabulară a imobilului în baza unei hotărâri judecătorești.
Așadar, în mod temeinic a stabilit instanța de fond că pârâta ocupă o parte din imobilul cu nr. top.2528/2/1/1/1/1/1/2/3/1/2. reclamanta fiind în drept să-i fie retrocedată suprafața respectivă prin stabilirea graniței conform planului de amplasament care a stat la baza întabulării dreptului nostru de proprietate și a raportului de expertiză tehnică, planșa nr. l, pe aliniamentul arătat.
În concluzie solicit în principal, după recalificarea căii de atac. să respingeți apelurile reclamantei și pârâtei, iar în subsidiar. în cazul admiterii apelului pârâtei, să admiteți cererea de aderare la apelul reclamantei să mențineți soluția de respingere a cererii de chemare în garanție constatând ca fiind prescrisă cererea reclamantei privind acțiunea în garanție pentru vicii ascunse și neîntemeiată cererea acesteia pentru antrenarea răspunderii subscrisei pentru evicțiune.
S-a solicitat obligarea reclamantei și pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta S.C. D. INTERNAȚIONAL S.R.L a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta S.C TRANPOSRT PUBLIC SA, (filele 48-50) solicitând respingeți ca neîntemeiat recursul formulat de Societatea de T. Public SA, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente:
Prin sentința atacată instanța de fond a admis cererea subscrisei și a dispus stabilirea liniei de graniță dintre proprietatea noastră și cea a pârâtei recurente pe aliniamentul determinat de punctele 178 - 177A - 195 din planul de situație (planșa 1) la raportul de expertiză R. R., obligând STP SA să dărâme gardul edificat pe aliniamentul dintre punctele_ din anexa nr. 1 la același raport de expertiză. Pentru a stabili aceasta s-a reținut că subscrisa sunt proprietara imobilului înscris în CF_ A. I. pe care l-am dobândit în anul 2005 prin cumpărare de la V. SA care, la rândul său, 1-a dobândit prin sentința civilă nr. 2815/1997 a Judecătoriei A. I..
Prin recursul formulat s-a arătat că:
Acțiunea în grănițuire are un caracter declarativ de drepturi, iar nu constitutiv, motiv pentru care instanța de fond nu putea stabili o situație juridică nouă, în sensul fixării unui alt hotar decât cel existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate întrucât nu a fost învestită cu o cerere de revendicare a suprafeței de 2075 mp (nr. top. 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9 n. n.);
Gardul a fost edificat în 1993, iar în 2008 pe respectiva parcelă de teren s-a construit o Spălătorie Auto
Instanța de fond le-a "împroprietărit"" cu suprafața de 2075 mp, fără a fi învestită cu o cerere în revendicare și fără ca probele necesare unei astfel de cereri să fie discutate și administrate în regim de contradictorialitate
S-a apreciat în mod greșit asupra forței probante a înscrisurilor depuse înscrierile în cartea funciară nu garantează suprafața.
Apreciază aceste critici ca neîntemeiate pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.
Instanța de fond a fost investită cu o acțiune în grănițuire întrucât potrivit înscrierilor din CF_ A. I. subscrisa sunt proprietara acestui imobil, inclusiv a nr. top. în discuție, 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9 în suprafață de 2075 mp, nefiind necesară o acțiune constitutivă de drepturi. Raportat la aceasta, prin hotărârea pronunțată, instanța nu a stabilit o situație juridică nouă a imobilului, diferită de cea deja existentă în cartea funciară, ci doar a determinat prin semne exterioare linia de graniță. în consecință nu s-a depășit caracterul declarativ de drepturi al acțiunii în grănițuire și nici nu s-a creat, așa cum am mai arătat, o situație juridică nouă prin ""împroprietărirea" subscrisei cu suprafața de 2075 mp, instanța de fond procedând la verificarea limitelor și existenței dreptului de proprietate.
Cu privire la data construirii gardului, s-a solicitat a se observa că afirmațiile recurentei sunt cel puțin contradictorii. În fața instanței de fond, prin întâmpinările depuse la dosar a menționat că gardul ar fi fost construit înainte de 1989, iar în recurs arată că acesta ar fi fost construit în 1993. De asemenea, mai arată că gardul din plasă de sârmă a fost înlocuit cu cel actual din plăci de beton în anul 2004. Deși i s-a solicitat de chemata în garanție să facă dovada acestui fapt cu autorizația de construcție, aceasta a arătat că nu o deține și nici nu a făcut, cu vreun alt mijloc de probă, dovada datei construirii gardului din plăci de beton.
Pe de o parte s-a arătat că nu au cunoștință de situația gardului anterior momentului cumpărării. Pe de altă parte, la momentul cumpărării pe porțiunea în litigiu nu exista nici un gard. Așa cum s-a arătat și în cererea de chemare în judecată, acesta a fost edificat ulterior, de către pârâta - recurentă.
Referitor la Spălătoria Auto, s-a solicitat a se observa că aceasta este departe de a fi situată în întregime pe . un colț al său încălcându-ne proprietatea. Cu privire la aceasta nu se poate afirma că instanța ar fi dat și ceea ce nu s-a cerut, întrucât aceasta nu s-a pronunțat de nici o manieră asupra acestei construcții, nefiind învestită în acest sens.
Consideră că nu se poate afirma nici că subscrisa ar fi fost "împroprietărită" cu suprafața de 2075 mp, fără a fi învestit instanța cu o cerere în revendicare și fără ca probele necesare unei astfel de cereri să fie discutate și administrate în regim de contradictorialitate. Din actele dosarului se poate lesne observa că obiectul acțiunii este stabilirea liniei de graniță, am făcut dovada dreptului nostru de proprietate, iar probele au fost discutate și administrate în contradictoriu cu toate părțile, inclusiv cu recurenta care a beneficiat de apărare calificată de la începutul litigiului.
In ceea ce privește forța probantă a înscrisurilor depuse, consideră că instanța de fond le-a apreciat în mod corect și a reținut că recurenta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9 pentru a putea fi solicitată compararea titlurilor, documentele depuse nefiind suficiente în acest sens.
Referitor la faptul că înscrierile din cartea funciară nu garantează suprafața, s-a solicitat a se observa că obiectul litigiului nu îl constituie stabilirea suprafeței imobilului, ci a liniei de graniță dintre doi vecini. Nu se poate afirma că stabilirea liniei de graniță de către instanța de fond s-a făcut cu încălcarea dreptului de proprietate al recurentei atâta vreme cât din probele existente la dosar terenul este proprietatea subscrisei, iar recurenta nu a făcut dovada contrară.
Verificând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, Tribunalul reține următoarele:
Acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. „D. INTERNAȚIONAL” S.R.L A. I. împotriva pârâtei Societatea de T. Public SA A. I. în acest dosar este o acțiune în grănițuire, fără revendicare; această acțiune nu este reglementată de art. 582 Cod civil, potrivit căruia „ orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa”.
Așadar, pentru a se proceda la grănițuire, cele două fonduri trebuie să fie limitrofe, iar reclamantul trebuie să aibă calitatea de proprietar al fondului a cărui grănițuire se cere față de fondul limitrof. Procedând la verificarea acestor condiții, tribunalul constată următoarele:
Imobilul proprietatea reclamantei S.C. „D. INTERNAȚIONAL” S.R.L A. I. se află amplasat din punct de vedere administrativ în intravilanul municipiului A. I. . (fosta muncii), județul A. și se învecinează la nord cu imobilul proprietatea reclamantului S.C. „D. INTERNAȚIONAL” S.R.L având nr. top 2528/2/1/1/1/1/12/1/3/1/2/6 iar la sud, est și vest cu imobilul proprietatea pârâtei Societatea de T. Public SA, având nr. top 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/1/3/6/2.
Din punct de vedere al cărții funciare imobilul descris mai sus se identifică cu imobilul înscris în cartea funciară nr._ A. I., corp de avere A+3 cu nr. top 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9, curte în suprafață de 2075mp având ca proprietate pe . A. I. în cotă de 1/1 părți cu titlu de cumpărare încheiere nr. 2425/2005.
Acest imobil a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 535/25.02.2005 de BNP Ș..
Acest contract a fost încheiat între . I. – în calitate de vânzător și . A. I. – în calitate de cumpărător.
Chemata în garanție . I. a întocmit în anul 1993 asupra terenului în baza HG 834/1991, o documentație de evaluare a Patrimoniului Societății, în cadrul căreia s-a întocmit o documentație topografică care cuprinde următoarele elemente:
Planul topografic – foaia de plan, limita comună dintre . I. ( în prezent proprietar . A. I.) și . I. ( în prezent proprietar Societatea de T. Public SA), este marcată printr-un gard de plasă și materializată între punctele_.
Conform procedurii, la vremea respectivă s-a semnat un proces verbal de vecinătate (anexa nr. 2), la data de 23 februarie 1993, între . I. – secția Vin spumant și . I., conform schiței, reprezentând conturul imobilului între punctele de fragere_.
Fișa de calcul a suprafeței ( anexa nr. 3), prin care este redat modul de calcul a suprafeței și inventarul de coordonate pentru punctele de contur ale incintei . I. – secția Vin spumant iar suprafața totală calculată a incintei este de_,92 mp, între punctele 16-1-2-7-_-_-_;
La data de 10 iulie 1993 s-a întocmit un proces verbal de recepție a lucrării (anexa nr.4) de către o comisie din care au făcut parte reprezentanți ai OCOT A. DUAT A., executantul și beneficiarul lucrării prin care se arată că „delimitarea terenului este corectă nefiind litigii cu vecinii care au semnat hotarul conform procesului verbal de bună vecinătate”.
În anul 1997, prin sentința civilă nr. 2815/1997 a Judecătoriei A. I. s-a stabilit că . I. a dobândit un drept de administrare directă asupra terenului în suprafață de_ mp identificat cu nr. top 2528/2/1/1/1/1/1/2/3/1/2 ( . care este amplasată secția de Vin Spumant, conform raportului de expertiză întocmit de către expertul A. G..
Prin acest raport, expertul a identificat imobilul și arată faptul că „ suprafața faptică ( reală) a incintei secției de vin spumant conform documentației 834/91 și verificată cu această ocazie este de_ mp. Tot în cadrul acestei expertize s-a întocmit Schița Reală a incintei . I. – Secția de Vin spumant” schiță pe care este redată și limita comună între . I. – secția Vin Spumant și . I. prin punctele_.
Se trag următoarele concluzii:
- limita comună ( granița ), dintre proprietatea . I. ( în prezent proprietar S.C. D. INTERNAȚIONAL S.R.L) și . prezent proprietar Societatea de T. Public SA) este delimitată identic în ambele situații, respectiv între punctele_, iar suprafața totală a imobilului în cauza respectivă este identică, respectiv_ mp.
- în baza fișei de calcul a suprafeței ( anexa nr. 3) este redat modul de calcul a suprafeței și inventarul de coordonate pentru incinta . I. – secția Vin Spumant iar suprafața totală calculată a incintei este de_,92 mp, între punctele 16-1-7-_-_-_.
În urma verificării coordonatelor punctelor pe contur ale imobilului prezentate în această fișă s-a constatat faptul că geometria imobilului nu corespunde cu cea redată în Planul Topografic – foaia de plan( anexa nr. 1), respectiv cu cea redată în procesul verbal de vecinătate ( anexa nr. 2).
În consecință prin analiza datelor textuale ( inventarul de coordonate și calculul suprafeței ) și a datelor grafice ( planul topografic. Foaia de plan și procesul verbal de vecinătate), se constată următoarele:
Conform planului topografic – foaia de plan ( anexa nr. 1) cât și în baza procesului verbal de vecinătate ( anexa nr. 2), punctul de frangere 177 se află poziționat pe limita ( gardul), dintre cele două imobile, în concordanță cu situația reală din teren.
În realitate prin introducerea coordonatelor X și Y ale punctului 177, coordonatele care sunt redate în fișa de calcul a suprafeței (anexa nr. 3), punctul 177 este deplasat ( sărit) față de limita reală și cea evidențiată în Planul topografic – foaia de plan ( anexa nr. 1), înspre imobilul pârâtei Societatea de T. Public SA pe direcția nord – sud pe o distanță de 59 m (situație prezentată pe planșa nr. 1, prin notarea punctului deplasat 177 cu 177 A ).
În aceste condiții linia de graniță dintre cele două imobile suferă modificări și este dată de poziția punctelor 178-177 A – 195. în consecință această limită se suprapune peste imobilul proprietatea STP SA.
Această neconcordanță între partea grafică și cea textuală rezultă din faptul că concordanța X a punctului 177 este greșită, probabil că s-a strecurat o greșeală de scriere atunci când s-a întocmit fișa de calcul a suprafeței ( Anexa nr. 3) greșeală care a condus la calcularea suprafeței imobilului prin punctele de contur 178-177 A – 195, fapt care a condus la determinarea unei suprafețe mai mari a imobilului față de suprafața reală.
De asemenea când s-a întocmit expertiza judiciară de către expertul A. G., acesta probabil a preluat din documentația de HG 834/1991, suprafață calculată conform fișei de calcul a suprafeței ( anexa nr. 3), iar schița imobilului a fost preluată în conformitate cu Planul topografic – foaia de plan ( anexa 1) fără a mai face verificări dacă acestea corespuns, iar prin sentința civilă nr. 2815/1997, s-a dispus înscrierea suprafeței conform raportului de expertiză.
În urma verificărilor și măsurătorilor în teren se confirmă faptul că forma și dimensiunile imobilului corespund cu cele prezentate pe planul topografic – foaia de plan ( anexa nr. 1) respectiv cu procesul verbal de vecinătate ( anexa nr. 2), cu mici diferențe de poziționare.
Ulterior acest imobil s-a parcelat conform documentației de parcelare întocmită în anul 2003 și avizată de OCPI A., parcelare în care s-a ținut cont de suprafața din act și nu de forma imobilului reprezentată pe planul topografic – foaia de plan - ( anexa nr. 1) și a procesului verbal de vecinătate ( anexa 2), imobilul dezmembrându-se în 9 loturi, dintre care lotul nr. 9 în suprafață de 2075 mp reprezentat pe anexa nr. 5 ( plan de parcelare), între punctele_-177, imobil care se suprapune peste imobilul proprietatea Societatea de T. Public SA.
De menționat faptul că imobilul a cărui proprietar este în prezent Societatea de T. Public SA, a fost înscris în cartea funciară tot în baza unei documentații conform HG 834/1991, iar limita comună dintre aceste două imobile corespunde cu situația redată în planul topografic – foaia de plan ( anexa nr. 1) și a procesului verbal ( anexa nr. 2).
Așadar, în mod clar se evidențiază că, deși, potrivit sentinței civile nr. 2815/1997 fila 53 de la dosarul de fond – S.C. „V.” SA deține . nr. top 2528/2/1/1/1/1/1/2/2/1/2, prin contractul de vânzare – cumpărare dintre aceasta și S.C. „D. INTERNAȚIONAL” S.R.L A. I., s-a înstrăinat . 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/2/9 iar nu cea din sentință; în litigiu în prezenta cauză, este această ultimă parcelă.
În această situație, proprietatea pârâtei recurente ..R.L. nu este învecinată, limitrofă cu . se solicită grănițuirea și, deci, nu sunt incidente disp. art. 584 Cod civil. Acest text de lege nu poate deveni incident în condițiile unei erori de identificare a imobilelor prin declarația de parcelare a chematei în garanție, eroare care s-a transmis reclamantei prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu aceasta.
Față de cele mai sus reținute recursul declarat de pârâta Societatea de T. Public SA A. I. se privește a fi întemeiat urmând a fi admis, modificată în parte sentința și respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. D. INTERNAȚIONAL S.R.L împotriva pârâtei de mai sus, cu cheltuieli de judecată reprezentând 1200 lei onorariul de avocat la fond, 2500 lei onorariu de avocat în recurs – fila 54 și 9,8 lei taxa de timbru în recurs.
Cererea de aderare la apel formulată de chemata în garanție S.C. V. S.A. se va respinge ca inadmisibilă, calea legală de atac fiind recursul iar nu apelul, cale în care nu este prevăzută o asemenea cerere.
Va fi respins și recursul reclamantei S.C. D. INTERNAȚIONAL S.R.L., față de modificarea sentinței, aceasta fiind parte căzută în pretenții, deci nu poate fi îndreptățită la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Societatea de T. Public SA împotriva sentinței civile nr. 1875/2014 pronunțată de Judecătoria A. I..
Modifică în parte sentința atacată sub aspectul modalității de soluționare a acțiunii principale și procedând la rejudecare între aceste limite:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. D. INTERNAȚIONAL S.R.L împotriva pârâtei SOCIETATEA DE T. S.A.
Menține dispozițiile sentinței atacate în ce privește modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție.
Obligă intimata S.C. D. INTERNAȚIONAL S.R.L la plata în favoarea recurentei SOCIETATEA DE T. PUBLIC S.A a sumei de 3800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. D. INTERNAȚIONAL S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.
Respinge cererea de aderare la apel formulată de chemata în garanție S.C. V. S.A. ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2015.
Președinte, L. P. P. | Judecător, G. B. P. | Judecător, D. G. |
Grefier, R. D. |
Red. B.P.G 18 decembrie 2015
Tehnored. R.D. 21 decembrie 2015 /2 ex.
Judecător fond C. H. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 78/2015. Tribunalul ALBA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
