Accesiune. Decizia nr. 1114/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1114/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 1114/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1114/R/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător C. D.- P.
Judecător V. M.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului declarat de recurenții reclamanți B. S. C. și P. R. A., în contradictoriu cu intimații pârâți P. O. F., prin reprezentant legal, și S. N., împotriva sentinței civile nr. 123/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul civil nr._, având ca obiect accesiune.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința din data de 12.09.2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 19.09.2013 și ulterior pentru data de 26.09.2013.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 123/12.02.2013, Judecătoria R. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Scârneci N., respingând acțiunea reclamanților, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții B. S.-C. și P. R.-A. în contradictoriu cu pârâta P. Ortodoxa F. prin reprezentant legal, obligând reclamanta să plătească pârâtei P. O. F. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin expertiza topografică efectuată în cauză de dl.expert L. M. B. și materializată în RET_ imobilul folosit de pârâta P. O. F. a fost identificat ca fiind cel situat în localitatea F. la nr.ad-tiv 49, înscris în CF_ Hoghiz ( provenită din conversia pe hârtie a CF 984 F.) sub nr.top 24/2/a. Suprafața totală găsită la fața locului este de 748 mp, corespunzătoare celei înscrise în CF. Din această suprafață, 352,41 mp sunt ocupați de construcții ( casă parohială, magazie anexă, o troiță, un monument), 55,08 mp este ocupată de DJ 104 ca urmare a lărgirii acestuia și executării unei benzi suplimentare de circulație iar 340,51 mp reprezintă teren liber. Expertul mai arată că imobilul se suprapune peste nr.cadastral A 350 însă în realitate se identifică pe nr.A 305, fiind vorba de o greșeală materială ( a se vedea planul cadastral al localității f.126 Anexa 7 la expertiză).
Din extrasul de carte funciară menționat rezultă că proprietari tabulari sunt reclamanții, drept de proprietate dobândit prin cumpărare și intabulat în anul 2008.
Din actul ce a stat la baza transmiterii dreptului de proprietate, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.172/05.02.2008 la BNP M. Ciobanca (f.6) rezultă că proprietatea a fost înstrăinată de C. C., care a dobândit imobilul prin moștenire act.468/2000 cf.(f.17).
Actul care atestă dobândirea de către vânzătoare a proprietății este Certificatul de moștenitor nr.114/11.09.2000 (f.26).
Din extrasul CF desfășurat (f.141-142) rezultă că proprietari succesivi au fost M. Ș. (intabulat în 1941), M. D. ( intabulat în 1969) și ulterior autoarea reclamanților C. C. (2000).
Din Autorizația nr.2/18.04.1988 eliberată de Consiliul Popular al Județului B. (f.147) rezultă că pârâta a deținut în proprietate imobilul înscris în CF 772 F. nr.top 23, 24/1 în suprafață de 783 mp.(f.14 vol 2) . Ca urmare a lucrărilor de sistematizare și lărgire a drumului ( în temeiul Legii 58/1974-art.20) a fost necesară demolarea vechii case parohiale, P. O. F. primind la schimb teren de la CAP. Actul de schimb nr.73.18.02.1988 a rămas în arhiva CAP nefiind predat Primăriei Hoghiz (f.65, 91 dosar atașat) și nici pârâta nu-l mai deține.
Despre existența acestui act se face vorbire în Memoriul nr.294/23.03.1988 (f.148) .În cuprinsul acestui act se arată:” terenul se află în F. nr.49, a intrat în proprietatea Parohiei Ortodoxe din F. în baza actului de schimb nr.73/18.02.1988 emis de CAP Hoghiz, este înscris în Cadastrul funciar al localității F. sub nr.305 sub nr.top 24/2/b în suprafață de 638 mp” În același memoriu se arată că amplasarea construcției se va face pe terenul situat la nr.49 A cu o retragere față de axul străzii de 30,80 ml.
Cu ocazia deplasării la Primăria Hoghiz pentru studierea înscrisurilor aflate în arhivă a fost ridicată și o copie xerox lizibilă de pe planul de situație (f.6 vol.2) în care terenul cu nr.top 24/2/b este figurat ca fiind vecin cu top 23, 24/1 la stânga și cu M. I. la dreapta. Ca și amplasare pe nr.cadastral poziționarea terenului este corectă, respectiv A 305, astfel cum este indicat în memoriu și cum a fost identificat și prin expertiza dispusă în cauză. Totodată, se poate constata din harta cadastrală a localității F. astfel cum era în anul 1981 (f.175, 176) că nr.cadastrale 305 și 303 figurau la nr.ad-tiv 49, iar din Registrul agricol (f.177) rezultă că nr.de parcelă 305 în suprafață de 638 mp are categoria de folosință arabil iar nr.cadastral 303 în suprafață de 670 mp are categoria de folosință construcții. Întrucât în Memoriu se face vorbire de amplasarea construcției la nr.ad-tiv 49 A, rezultă că acest nr.ad-tiv a fost acordat sau urma să fie acordat ulterior schimbului, pentru a-l delimita de nr.ad-tiv 49 la care rămânea cadastralul 303.
Nr cadastral A 305 a fost identificat prin expertiza topo efectuată în cauză ca fiind cel suprapus peste top 24/2/a din care o porțiune de 55,08 mp este ocupat de o bandă de circulație a drumului județean, astfel că această constatare se coroborează cu mențiunea din Memoriul indicat mai sus referitoare la amplasarea construcției cu o retragere față de axul străzii de 30,8 ml. Nu este neapărat necesar ca suprafețele să și corespundă, întrucât și suprafața aferentă cadastralului A 305( 638 mp) în CF_ Hoghiz apare ca fiind de 748 mp. Pe de altă parte, nr.cadastral 303 având categoria de folosință construcții se identifică potrivit expertizelor efectuate în ambele dosare cu nr.top 24/b/1 care ulterior fost dezmembrat ca urmare a transmiterii dreptului de proprietate în schimbul întreținerii ( f.178), suprafața de 499 mp trecând la CAP, contractul de întreținere fiind încheiat ulterior încheierii contractului de schimb, respectiv la data de 01.03.1988.
Martorul reclamantului M. I. (f.150) declară că terenul pe care este amplasată în prezent casa parohială a aparținut lui M. D. care a moștenit terenul de la tatăl său Ș. ( potrivit înscrierilor din CF afirmația corespunde). La data edificării construcției acesta era decedat și unicul moștenitor a fost M. I., bunicul reclamantului. Martora reclamanților V. I. de asemenea declară (f.200) că terenul lui M. D. decedat era folosit de M. I. care avea o proprietate învecinată iar o parte din grădină a fost folosită anterior sistematizării tot de către preot, deoarece aparținea bisericii. Același martor susține că nu știe ca M. D. să fi avut teren în CAP dar părinții lui au avut.
Nici unul din cei doi martori nu au cunoștință să se fi exercitat acte de amenințare asupra lui M. I. să cedeze grădina și nici nu au auzit în . să se fi plâns că le-a fost luată grădina cu forța.
Deși martorii afirmă că M. I. era singurul moștenitor al defunctului M. D., el fiind și cel care folosea grădina, certificat de moștenitor i-a fost eliberat autoarei reclamantului, numitei C. C. în calitate de verișoară și singură acceptantă a succesiunii, însă actul este emis în anul 2000, după introducerea acțiunii din dosarul atașat și după ce fuseseră administrate anumite probe.
Chiar și așa, certificatul de moștenitor are caracter declarativ, producându-și efectele de la data decesului lui de cuius, astfel că în perioada analizată, 1988 când a intervenit schimbul de terenuri aceasta s-ar fi putut opune construirii casei parohiale pe acest teren, C. C. având domiciliul în F. nr.154 după cum rezultă din contractul de întreținere (f.178) astfel că nu era străină de evenimentele ce aveau loc. Cu toate acestea, nici ea nici tatăl său, M. I. nu s-au opus în vreun fel, în fapt aceștia având credința fermă că grădina în discuție aparține CAP-ului.
S-a arătat de către reclamanți că grădina pe care este amplasată în prezent casa parohială nu a fost niciodată preluată de CAP, că acest lucru rezultă din Registrul agricol unde la . 305 apare „posesor particular”. Această înscriere nu poate avea caracter determinant în a aprecia că grădina nu a trecut niciodată în patrimoniul CAP deoarece nici . 303 care a făcut obiectul dezmembrării cu ocazia întocmirii contractului de întreținere ( construcțiile și 250 mp în proprietatea numitei C. C. și 499 mp în proprietatea CAP, suprafață care s-a și înscris într-o altă carte funciară, 900 ) nu a suferit modificări în registrul agricol după dezmembrare, deși 499 mp au trecut la CAP, în registru agricol apărând tot posesor particular ( denumirea posesor fiind dată de Legea 59/1974), iar autoarea reclamantului C. C. a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după finalizarea dos.450/2000, aspect ce rezultă din extrasul CF_ Hoghiz (f.193). În plus, statul sau CAP-ul nici nu-și înscriau dreptul de proprietate în CF decât în situația în care se operau modificări în cărțile funciare.
Martorul pârâtului, C. G., afirmă cu certitudine că la vremea respectivă grădina nu era folosită de nimeni deoarece erau bălării iar martorul R. G. declară (f.2 vol.2) că la vremea respectivă nu avea nimeni mai mult de 250 mp singurii particulari pe care îi cunoaște fiind Boțoman, C. și O..
Reclamantul B. S. la întrebarea 3 din interogatoriu (f.106 vol.2) răspunde că la vremea respectivă avea 6 ani și că știe că oamenii din . străbunicul și bunicul lui cu bețe, amenințându-i să cedeze terenul, afirmație contrazisă chiar de martorii propuși de reclamant care la vremea respectivă nu aveau 6 ani, ci 41 respectiv 50 de ani .
Din toate probele coroborate rezultă că la momentul schimbului s-a avut în vedere . 305, chiar dacă în mod greșit s-a indicat ca și nr.top 24/b/1 imobil ( teren și construcții) care la momentul efectuării schimbului se afla în proprietatea lui M. I., ne mai verificându-se probabil și schițele de carte funciară. Mai rezultă că atât autorii reclamanților ( M. I. și C. C. care a și promovat acțiunea în dos.450/2010 solicitând teren la schimb) și cu atât mai mult pârâta P. O. F. au avut credința legitimă că terenul aparține CAP-ului, astfel că din punct de vedere al dispozițiilor art.494 C.civ pârâta este constructor de bună credință.
În ipoteza în care autorii reclamanților au avut credința că terenul le aparține, este de notat faptul că aceștia nu s-au opus edificării construcției, ci au lăsat pe proprietarul acestora să o folosească nestingherit. Împotriva acestuia nu s-a formulat până la prezenta nici o acțiune, deși în anul 2000 când a avut loc primul proces relativ la acest teren( independent de nr.top pe care este înregistrat) autoarea reclamanților C. C. avea posibilitatea să pornească proces în revendicare sau accesiune imediat. Cu toate acestea, transmite doar proprietatea terenului în anul 2008 iar reclamanții promovează prezenta acțiune în anul 2011.
În literatura de specialitate ( Dr.de proprietate și alte drepturi reale, autor I. P.F., ed.Actami București 1998 p.243) se arată că „potrivit art.488 din C.civ proprietarul unui teren are posibilitatea să invoce dreptul de proprietate prin accesiune asupra construcției ridicată de altă persoană pe terenul său, dar are obligația de a-l despăgubi pe constructor, iar dacă nu-și valorifică acest drept și îl lasă pe constructor să folosească nestingherit construcția, proprietarul nu poate fi obligat la despăgubiri-I.M., Notă la Decizia 65/1991 a Tribunalului Municipiului București, în Culegere de practică judiciară pe anul 1991, București, Casa de editură și presă „Șansa”SRL, 1992 p.121”
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Scârneci N., în ședința publică din data de 13.09.2011 întrebați fiind reclamanții cine este acel pârât și de ce este chemat în judecată, s-au dat explicații în sensul că acesta este reprezentantul Parohiei și nu a avut împuternicire din partea acesteia pentru a ridica construcțiile ( neautorizate, dar s-a omis a se consemna).
Instanța de fond a reținut sub aspectul excepției invocate că până la promovarea prezentului proces nu s-a pus în discuție calitatea de proprietar al terenului, în sensul că o altă persoană ar avea calitatea de proprietar, chiar în procesul derulat în anul 2000 P. formulând o cerere de intervenție prin care solicita să se constate că a obținut terenul la schimb. Chiar în cazul construcțiilor neautorizate este importantă poziția constructorului relativ la proprietatea terenului, ori este evident că și reprezentantul Parohiei a avut credința că terenul aparține acesteia în temeiul contractului de schimb efectuat. Astfel, pârâtul Scârneci la întrebarea 7 din interogatoriul luat (f.100) răspunde că reclamantul i-a oferit 2000 euro pentru grădină dar i-a refuzat deoarece P. a construit pe terenul CAP-ului, afirmația care este reluată și prin răspunsul la întrebarea nr.8. P. urmare, instanța de fond a apreciat întemeiată excepția.
Împotriva sentinței civile nr. 123/12.02.2013 a Judecătoriei R. au declarat recurs recurenții-reclamanți B. S. C. și P. R.-A., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond să se admită acțiunea, cu cheltuieli de judecată.
Recurenții invocat în susținerea recursului următoarele motive:
- Instanța nu a răspuns în mod corect la chestiunea fundamentală din cauză, respectiv dacă sunt întrunite condițiile accesiunii imobiliare artificiale în persoana reclamanților.
Recurenții menționează că instanța deși a reținut calitatea lor proprietari ai terenului și calitatea de constructor a pârâtei, nu a motivat în fapt și în drept care sunt motivele pentru care nu sunt întrunite condițiile accesiunii imobiliare artificiale.
Faptul că este de bună credință nu-l îndreptățește pe constructor să dobândească dreptul de proprietate asupra construcției.
- În mod greșit a considerat instanța că pârâta P. O. ar fi constructor de bună-credință.
Se arată că pârâtul Scârneci, în calitatea sa de reprezentant al parohiei a refuzat în mod constant accesul reclamantului la efectuarea expertizelor din cauză.
Reclamanții susțin că au afirmat și dovedit reau-credință a constructorului decurgând din lipsa totală a titlului asupra terenului cu nr. top 24/2/A, la dosar nefiind comunicat nici un titlu din partea vreunei instituții publice.
Pentru a se reține calitatea de constructor de bună credință este necesar să existe un titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute constructului ce se crede și proprietar asupra terenului, iar in lipsa dovezii titlului reținerea calității de constructor de bună credință nu are niciun suport juridic.
Autorizația nr. 1/23.05.1988, care este invocată de pârâtă nu face nicio referire la numărul de carte funciară, ci doar o referire la numărul administrativ 49 A, iar Primăria afirmă că nu deține această autorizație și Consiliul Județean afirmă că nu există această autorizație.
Instanța de fond pleacă de la premisa că parohia este proprietara terenului pe care s-a edificat construcția, fără ca instanța să facă trimitere la înscrisul probator, reținându-se în mod greșit că acest act s-ar afla la fila 65, 91 din dosarul nr. 450/2000 al Judecătoriei R..
La dosarul atașat există o adeverință emisă de Primăria Comunei Hoghiz cu nr. 4148/08.11.2000, prin care se specifică că terenul cu nr. 24/2/a, nu face obiectul Legii nr. 18/1991 și nu a făcut parte din patrimoniul CAP Hoghiz, conform CF 984 F..
Se arată că autorii recurenților nu au adus terenul în litigiu niciodată în CAP Hoghiz, fapt ce rezultă și din adeverința nr. 736/14.02.2012, iar din adresa din 5.04.2001 a Primăriei Hoghiz se poate vedea că existența actului de schimb este incertă.
Se menționează că pârâta susține că titlul său de proprietate îl constituie memoriul nr. 294/23.03.1988-fila 148, opinie împărtășită, în mod greșit, și de instanță.
Cu privire la acest memoriu nr. 294/23.03.1988-fila 148, recurenții precizează că nu este semnat de părți, fiind întocmit de un terț și nu are valențe juridice, conținând imprecizii cu privire la identificarea scriptică și faptică a terenului.
Se arată că instanța în mod greșit a reținut că numărul cadastral 303 se identifică în ambele dosare cu nr. top 24/b/1, deoarece acest număr top nu există din punct de vedere tabular.
Memoriul nr. 294/23.03.1988 depus în dosarul atașat are un alt conținut tehnic decât cel depus în prezentul dosar.
Se susține că și în situația în care ar exista că există un contract de schimb pentru terenul cu nr. top 24/2/B, în realitate casa s-a construit pe un alt teren cu număr top 24/2/A, pe care recurenții.
Se critică faptul că instanța nu a dat valoarea probatorie celor declarate de martorii V. I. și M. I., care au declarat că nu au cunoștință de niciun schimb de terenuri și că terenul nu a fost cedat de bună voie, iar în ceea ce privește declarațiile martorilor R. G. și C. G., ambii sunt într-o relație de serviciu cu parohia.
Se susține că instanța a făcut referire în mod greșit la terenul cu nr. top 24/2/b, dezmembrat în data de 01.03.1988 în nr. 24/2/b/1 și 24/2/b/2, deoarece acest teren nu are nicio legătură cu obiectul litigiului.
Recurenții prezintă situația tabulară a terenurilor cu nr. top 24/2/a și 24/2/b, precizând că aceste terenuri nu au fost niciodată în proprietatea tabulară a Parohiei Ortodoxe.
- P. al treilea motiv de recurs recurenții au susținut că instanța a încălcat prezumția absolută de autoritate de lucru judecat, deoarece în contradictoriu cu P. și cu Primăria s-a mai judecat odată pe chestiunea alegată.
Se arată că pentru terenul cu nr. top 24/2/a există o prezumție absolută că nu se poate considera că acest teren a fost preluat de Stat și de CAP și nu se poate cere retrocedarea acestuia în temeiul Legii nr. 18/1991, iar autoarea recurenților are calitatea de proprietar neposesor și trebuie să se judece în contradictoriu cu P. O..
Recurenții menționează că simpla bună credință a pârâtei nu este suficientă pentru a împiedica invocarea accesiunii imobiliare de proprietarul terenului.
- P. al patrulea motiv de recurs recurenții au criticat soluția instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Scârneci N., precizând că edificarea unei construcții pe terenul unei terțe persoane cu sau fără autorizație este un fapt juridic, iar la momentul promovării acțiunii pârâtul locuia efectiv în imobilul locuință.
Se precizează că nu este clar dacă acele construcții au fost edificate în numele parohiei sau pe cont propriu de către pârât, iar din probele administrate a rezultat că pârâtul Scârneci N. a mai edificat fără autorizație si alte construcții pe teren, ceea ce constituie un fapt juridic ilicit care atrage răspunderea pentru fapta proprie.
Recurenții consideră că instanța de fond a confundat buna credință cu calitatea procesuală și a mai reținut în mod greșit că până la prezentul litigiu nu s-a mai pus în discuție calitatea de proprietar al terenului.
Se precizează că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 173/2003 unde se dispune foarte clar că se respinge ca nedovedită cererea de intervenție a Parohiei privind schimbul de terenuri.
5. P. al cincilea motiv de recurs recurenții au arătat că instanța de fond i-a obligat în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 ind. 1 C.p.c. și art. 488, ș.u. C.civ.
În probațiune, recurenții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Recursul a fost timbrat cu 748 lei taxă de timbru și 13,6 lei timbru judiciar.
La data de 09.09.2013, intimații Scârneci N. și P. O. F. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, păstrarea hotărârii instanței de fond și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, intimații au arata că pârâtul Scârneci N. nu are calitatea procesuală pasivă deoarece nu a edificat în nume propriu nicio construcție, iar terenurile pe care au fost edificate casele parohiale din satul F. au intrat în proprietatea Parohiei în urma unui schimb de terenuri cu CAP Hoghiz.
Atât recurenții, cât și intimații au formulat și depus la dosar concluzii scrise.
Înscrisurile depuse de intimați la dosar împreună cu concluziile scrise nu vor fi avute în vedere de instanța de recurs deoarece acestea au fost depuse după închiderea dezbaterilor pe fond.
Examinând sentința civilă în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:
P. acțiunea formulată de reclamanții B. S.-C. și P. R.-A. au solicitat în contradictoriu cu P. Ortodoxa F. și Scârneci N. sa se constate că au dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul proprietatea lor, înscris în CF_ Hoghiz ( provenită din conversia pe hârtie a CF 984 Hoghiz) sub nr.top 24/2/a în suprafață de 748 mp situat în com.Hoghiz, . vor fi identificate prin expertiză; să se dispună obligarea reclamanților la plata către pârâta P. O. F. a c-val materialelor și manoperei pentru construcțiile autorizate și a aleii căii de acces betonate; să se dispună obligarea pârâților la ridicarea construcțiilor neautorizate iar în caz de neconformare să fie autorizați reclamanții să le ridice pe cheltuiala pârâților; să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul sus menționat și să se dispună evacuarea pârâților din construcții.
Din acțiunea formulată reiese că primul petit privind constatarea accesiunii artificiale are caracter principal, iar celelalte trei petite au caracter accesoriu, depinzând de soluția primului petit. Referitor la accesiune, reclamanții au susținut că pârâții au calitatea de constructori de rea credință.
Din considerentele sentinței recurate reiese că instanța de fond a analizat petitul formulat de reclamanți privind accesiunea din prisma celor cerute și susținute de reclamanți. Instanța de fond a motivat în mod detaliat, stabilind în mod corect situația de fapt, cât și situația de carte funciară a terenului, pe care au fost edificate construcțiile pentru care recurenții reclamanți au solicitat să se constate accesiunea.
Conform art. 129 alin. 6 din codul de procedură civilă din 1985, instanța se pronunță doar asupra celor solicitate de parte.
În mod corect, instanța de fond a reținut că recurenții reclamanți au calitatea de proprietari tabulari. Calitatea de proprietari a recurenților-reclamanți este contestată de intimații- pârâți, terenul fiind posesia intimatei pârâte P. Ortodoxa F..
În decizia civilă nr. 851/A/08.09.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr. 1611/2003, în care autoarea recurenților, C. C., a avut calitate de apelantă reclamantă, iar intimată pârâtă P. Ortodoxa F. a avut calitatea de intervenientă, s-a precizat care este calea de urmat pentru recuperarea posesie terenului, respectiv acțiunea în revendicare.
Recurenții reclamanți nu au învestit instanța cu o acțiune în revendicare a terenului înscris în CF nr._ Hoghiz(provenită din conversia pe hârtie a CF 984 F.), sub număr top 24/2/A, în care să fie lămurită pe deplin calitatea de proprietar al terenului, solicitând în mod direct constatarea accesiunii. Atât timp cât este contestat dreptul de proprietate a recurenților, cu privire la terenul înscris în CF nr._ Hoghiz(provenită din conversia pe hârtie a CF 984 F.), sub număr top 24/2/A, în mod corect a apreciat instanța de fond, în lipsa unui petit de revendicare pentru teren, că nu sunt intrunite condițiile accesiunii.
În ceea ce privește la cel de al doilea motiv de recurs invocat de recurenți, referitor la reținerea greșită a calității de constructor de bună credință a pârâtei P. Ortodoxa F., tribunalul apreciază că este neîntemeiat, pentru cele ce urmează a fi expuse în continuare.
În general lipsa unui titlu de proprietate asupra terenului nu presupune în mod automat reținerea calității de constructor de rea credință.
Buna sau reaua credință a constructorului se analizează raportat la momentul edificării construcției. Codul civil prevede că bună credință se presupune, iar cel care invocă reaua credință trebuie să facă dovada celor susținute(art. 1899 alin. 2 C.civ. Buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credință.)
Intimata pârâtă P. Ortodoxa F. a construit în baza autorizației nr. 2/18.04.1988, emisă de Consiliul Popular al Județului B. și în autorizației pentru executare de lucrări nr. 1 din 23.05.1988(f. 149 vol. I dosar fond). Având în vedere probele administrate în fața instanței de fond, cât și contextul social-politic din perioada în care au fost edificate construcțiile, Tribunalul apreciază că nu s-a făcut dovada că intimata pârâta a fost de rea credință la momentul în care a edificat respectivele construcții, iar instanța de fond, în mod corect, a stabilit că aceasta are calitatea de constructor de bună credință.
În ceea ce privește coroborarea greșită a probelor de către prima instanța, tribunalul reține că instanța a dat valoarea probatorie celor menționate în raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit în cauză, în care se arată că în urma studierii actelor din dosar, efectuării măsurătorilor și suprapunerii cu planșele cadastrale și planșele de carte funciară, s-a constatat că imobilul este cel situat la nr. administrativ 49, identificat cu .". Instanța de fond a reținut că nr. 350 se identifică în realitate pe nr. A 305, fiind vorba de o greșeală materială ( a se vedea planul cadastral al localității f.126 Anexa 7 la expertiză).
Instanța de fond a reținut că terenul este amplasat pe nr.cadastral A 305, coroborând cele reținute de expert, anexele la raportul de expertiză, memoriul nr.294/23.03.1988 (f.148 vol. I dosar fond), harta cadastrală a localității F. astfel cum era în anul 1981 (f.175, 176) și planul de situație (f.6 vol.2). Din cele considerentele sentinței recurate reiese că planul de situație (f.6 vol.2) nu este singura probă în baza căreia de instanța de fond a ajuns la concluzia că terenul este amplasat pe nr.cadastral A 305.
Faptul că memoriul nr.294/23.03.1988 este un înscris care nu este semnat de părțile din litigiu, nu presupune ca acest înscris poate fi ignorat de instanță atât timp cât acesta este unul din documentele care au stat la baza emiterii autorizației pentru executare de lucrări nr. 1 din 23.05.1988(f. 149 vol I dosar fond), iar autorizația este un act oficial, opozabil erga omnes și care se bucură de o prezumție de validitate și autenticitate.
Art. 1203 din C.civ din 1864 îi permite judecătorului ca la pronunțarea unei soluții să se bazeze pe prezumții logice, respectiv pe concluzii logice pe care acesta le poate trage de la un fapt necunoscut și nedeterminat de lege. Concluzia la care a ajuns instanța de fond referitoare la faptul că numărul administrativ 49 A a fost acordat sau urma să fie acordat ulterior schimbului, pentru a-l delimita de numărul administrativ 49, la care rămânea cadastralul 303, a fost consecința logică a celor expune de aceasta anterior prin coroborarea probelor.
În mod neîntemeiat susțin recurenții că instanța de fond a făcut referire, în mod greșit, la terenul cu nr. top 24/2/b, dezmembrat în data de 01.03.1988 în nr. 24/2/b/1 și 24/2/b/2, iar acest teren nu are nicio legătură cu obiectul litigiului. Din considerentele sentinței reiese că instanța de fond a face trimitere la actul de dezmembrare depus la dosar la fila 178, în care se menționează că este vorba de terenul înscris în CF sub nr. top 24/2/b, iar mențiunea instanței privind terenul înscris în CF sub nr. top 24/b/1 este în mod evident o eroare materială atât timp cât face referire la actul de dezmembrare a terenului înscris în CF sub nr. top 24/2/b .
Critica recurenților privind omisiunea instanței de fond de a reține depozițiile martorilor V. I. și M. I. care au declarat că nu au cunoștință de vreun schimb de terenuri sau de despăgubiri acordate și că terenul nu a fost cedat de bună voie, nu poate fi reținută de instanța de recurs. Martorului V. I. (fila 200 vol. I dosar fond) a declarat că nu știe dacă M. D. a avut pământ în CAP, însă părinții lui au avut; că nu a auzit pe C. C. sau pe B. S. să povestească cuiva din .-a luat grădina cu forța și că nu știe dacă M. D. sau M. I. au fost vreodată despăgubiți și nu are cunoștință să se fi făcut vreun schimb de teren. Martorul M. I.(fila 150 vol. I dosar fond) a declarat că el nu crede că M. I. a avut teren în CAP, dar " s-ar putea să fi avut. La vremea aceea CAP-ul era stăpân peste tot."; nu a auzit în . I. să se fi plâns că se construiește pe terenul său; că M. I. nu a primit despăgubiri pentru terenul pe care s-a construit casa parohială; nu cunoaște să se fi dat vreun teren în schimb și nu crede că terenul a fost dat de bună voie. Din depozițiile celor doi martori reiese că niciunul nu a declarat cu certitudine că terenul nu a fost cedat de bună voie. Faptul că martorul M. I. a declarat că nu are cunoștință să i se fi dat lui M. I. teren în schimb, nu are nicio relevanță în speță, deoarece schimbul de terenuri la care se face referire în dosar ar fi fost între P. O. F. și CAP. Instanța de recurs mai reține că dosarul civil nr. 450/2000 al Judecătoriei R. reclamanta C. C.( autoarea recurenților) a susținut prin concluziile scrise depuse la dosar, că P. O. F. a cedat teren fostului CAP F., conform actului de schimb nr. 73(f. 161 dosar nr. 450/2000 ).
Referitor la cel de al treilea motiv de recurs, tribunalul reține următoarele:
Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca între procesul dedus judecății și procesul anterior să fie identitate de părți, obiect și cauză.
În dosarul civil nr. 450/2000 al Judecătoriei R. a avut calitate de reclamantă autoarea recurenților, C. C., și calitate de pârâtă . a avut ca obiect constatarea că imobilul înscris în CF nr. 984 sub nr. top 24/2/a a fost atribuit de către fostul CAP Parohiei Ortodoxe F.; obligarea pârâtei la compensarea reclamantei cu teren echivalent și obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii. În dosarul civil nr. 450/2000 al Judecătoriei R. a intervenit P. O. F. care a solicitat să se constatate că a predat teren în schimb către fostul CAP Hoghiz, pentru terenul pe care sunt edificate în prezent casele parohiale. P. sentința civilă nr. 172/2003, a Judecătoriei R., rămasă irevocabilă prin respingerea apelului si a recursului, a fost respinsă atât acțiunea formulată de reclamanta C. C., cât și cererea de intervenție formulată de P. O. F..
Instanța constată că între dosarul civil nr. 450/2000 al Judecătoriei R. și prezentul dosar, nu există identitate de obiect și de cauză, existând doar o identitate parțială de părți, motiv pentru care nu se poate reține că instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce privește cel de al patrulea motiv de recurs, instanța reține următoarele:
Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre titularul obligației corelative dreptului pretins și cea de pârât.
Pârâtul Scârneci N. este reprezentantul pârâtei P. O. F., iar aceasta din urmă a edificat construcțiile pe terenul înscris în CF nr. 984 sub nr. top 24/2/a.
Așa cum s-a arărat mai sus, petitul privind constatarea accesiunii artificiale are caracter principal, iar celelalte trei petite au caracter accesoriu, depinzând de soluția primului petit. Atât timp cât pârâtul nu are calitate procesuală pasivă pentru petitul principal din acțiune, iar pe fond, față de pârâta P. O. F. petitul principal a fost respins ca neîntemeiat, calitatea procesuală pasivă a pârâtului Scârneci N. față de petitele accesorii (ridicarea construcțiilor neautorizate și evacuare) nu mai prezintă relevanță.
Referitor la cel de al cincilea motiv de recurs privind obligarea reclamanților de către instanța de fond la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul reține, în primul rând, că recurenții nu au motivat de ce soluția instanței de fond nu este corectă, iar în al doilea rând se constată că instanța de fond a soluționat în mod corect cererea pârâților având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art. 274 C.p.c și dovezile de la dosarul cauzei(f. 114, vol. II dosar fond).
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, tribunalul, în temeiul 312 alin.1 C.p.c., va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenții-reclamanții B. S.-C. și P. R.-A., împotriva sentinței civile nr. 123/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria R., pe care o va păstra.
Reținând culpa procesuală a recurenților, în temeiul art. 274 alin. 1 și 3 C.p.c., instanța îi va obliga pe aceștia la plata către intimata-pârâtă P. Ortodoxa F., a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum redus, dovedit cu chitanța depusă la dosar la fila 64 și la plata către intimatul-pârât Scârneci N. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum redus, dovedit cu chitanța depusă la dosar la fila 63. Tribunalul a apreciat că se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3, față de demersurile efectuate de reprezentatul convențional al intimaților, respectiv prezența la un singur termen de judecată și formularea de concluzii scrise; de complexitatea medie a dosarului și de probatoriul administrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurenții-reclamanții B. S.-C. și P. R.-A. în contradictoriu cu intimații-pârâții P. Ortodoxa F. prin reprezentant legal, și Scârneci N., împotriva sentinței civile nr. 123/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria R., pe care o păstrează.
Obligă pe recurenții-reclamanții B. S.-C. și P. R.-A. la plata către intimata-pârâtă P. Ortodoxa F., prin reprezentant legal, a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum redus.
Obligă pe recurenții-reclamanții B. S.-C. și P. R.-A. la plata către intimatul-pârât Scârneci N. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum redus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.09.2013.
Președinte, D. N. | Judecător, C. D.- P. | Judecător, V. M. |
Grefier, N. C. |
Red. D.N. 22.11.2013
Tehn.N.C. 22.11.2013/ 2 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 845/2013. Tribunalul BRAŞOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
