Fond funciar. Decizia nr. 1336/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1336/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 11884/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1336/2013
Ședința publică de la 08 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător D. F. S.
Judecător S. L. M.
Grefier E. B.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 1 iulie 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului declarat de recurenții reclamanți P. D., V. O., împotriva sentinței civile nr. 3195 din 27.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. M., intimatele pârâte C. L. C. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR-PREFECTURA D. și intimata intervenientă . C. SA, PRIN CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA FILIALA BUCUREȘTI SPRL, având ca obiect fond funciar .
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanții N. M., P. D. și V. O. au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 289 din 18.12.2006 a Comisiei locale a mun. C. de aplicare a legilor fondului funciar și împotriva Hotărârii nr. 1526 din 15.09.2007 a Comisiei Județene D. de aplicare a legilor fondului funciar, solicitând anularea acestor acte și reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren ce au aparținut autorilor N. C. și N. J., pe vechile amplasamente.
În motivarea plângerii, reclamanții au arătat că reclamantul N. M. este fiul și totodată unicul descendent al autorului N. M., iar ceilalți reclamanți sunt cesionari de drepturi succesorale ale primului reclamant, drepturi după autorii N. M., N. C. și N. J., conform contractului autentic încheiat. Prin cererile adresate Comisiei locale C. de fond funciar, înregistrate sub nr._ din 12.09.2005, nr._ din 15.11.2005, nr._ din 30.11.2005, nr._ din 30.11.2005 și nr._ din 08.08.2005, aceștia au solicitat stabilirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren ce au aparținut autorilor N. C. și N. J., conform legii fondului funciar, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005. Reclamanții au mai arătat că prin Hotărârea Comisiei județene D. nr. 1526 din 15.09.2007 au fost respinse toate cererile formulate. Apreciază că Hotărârea comisiei județene este nelegală și netemeinică, față de respingerea cererilor formulate după autorii N. C. și J., în condițiile în care C. nu a motivat soluția. Precizează reclamanții că în mod nelegal C. a considerat că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, în baza căreia ar fi fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor, deoarece sunt aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991, conform căreia a formulat cerere N. M.. Reclamantul N. M. Precizează că este moștenitorul defunctului N. M., în calitate de fiu, conform certificatului de moștenitor nr. 11/2005 și sentinței civile nr. 141/1944 a Tribunalului D.. În anul 1937 N. M., care este fiul defunctului N. C. și al lui N. Gena (J.), a fost adoptat de M. M. T. conform procesului verbal de adopție nr. 18 din 14.12.1937 al Judecătoriei C., adopția nefiind cu efecte depline.
Cererea a fost motivată în drept la modul generic, pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, al Legii nr. 1/2000, nr. 147/2005, ale HG nr. 890/2005, ale Codului civil, Constituției și pe disp. art.1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 42 din Legea nr. 1/2000.
Reclamanții au anexat la plângere copii de pe Hotărârile contestate.
Pârâta C. locală mun. C. de aplicare a legilor fondului funciar a formulat întâmpinare, în care a solicitat respingerea plângerii, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului N. M., cu motivarea că acesta a înstrăinat drepturile succesorale după autorul său, N. M..
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 au fost formulate cereri de restituire în natură sau acordare de despăgubiri, respectiv notificări, de către petenții A. Steluța, R. L. L., I. G., M. C., Calea C., cu privire la terenul situat în C., punctul (s.n. toponimic) Craiovița. Aceste cereri au fost respinse de primar prin Dispozițiile nr. 7433 din 14.10.2002, nr. 4293 din 28.02.2003, nr. 8060 din 28.04.2005, nr. 5578 din 01.07.2002.
Pârâta mai arată că, ulterior acestor notificări, R. L. L., R. D. V. și A. Steluța au încheiat contracte de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale cu P. Gigel.
C. locală precizează, de asemenea, că prin sentința civilă nr. 1323/civ/2004 pronunțată de Tribunalul D., rămasă irevocabilă, a fost admisă în parte acțiunea promovată de P. Gigel, a fost anulată Dispoziția primarului nr. 7443 din 14.10.2002 și s-a dispus restituirea în natură și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru o suprafață de 139,0819 ha. Se mai arată că numai moștenitorii autorilor N. C. și J. au formulat cereri în baza Legii nr. 10/2001, iar reclamanții nu au formulat cereri de reconstituire nici după . Legii nr. 18/1991, nici după . Legii nr. 1/2000.
La data de 13.10.2008 a formulat cerere de intervenție în interes propriu S.C. F. C. U C. S.A. (fila 751 din vol. IV), cerere respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din data de 17.11.2008.
Prin încheierea din data de 24.09.2008, în baza art. 164 C.p.civ., a fost conexat dosarul nr._ la prezentul dosar.
Prin aceeași încheiere a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a petentului N. M., cu motivarea că acesta și-a cesionat drepturile succesorale de pe urma autorului său N. M. în favoarea petenților P. D. și V. O., prin contractul de vânzare –cumpărare autentificat sub nr.820/20.04.2006 și în consecință nu mai are nici o calitate de a formula plângere împotriva hotărârilor Comisiei Județene și Comisiei Locale.
Cauza a fost suspendată la data de 04.07.2012, în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, deoarece reclamanții nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 98 C.p.c., de a aduce la cunoștința instanței schimbarea adresei în cursul procesului, prin petiție la dosar și celorlalte părți, împiedicând prin aceasta desfășurarea normală a judecății în sensul lipsei de procedură la acel termen de judecată. Cauza a fost repusă pe rol la data de 12.12.2012, în baza cererii de repunere pe rol formulată de reclamanți la data de 15.11.2012 (fila 83 din vol. VII).
La data de 13.09.2010 . C. SA a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtelor C. municipiului C. de aplicare a legilor fondului funciar și C. județeană D. de aplicare a legilor fondului funciar (filele 162-163 din vol. V al prezentului dosar), solicitând respingerea acțiunii reclamanților, justificându-și intervenția prin aceea că este titularul tuturor drepturilor succesorale decurgând din succesiunea autorului N. C., conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1177 din 19.02.2004 și nr. 1153 din 19.02.2004, sentinței civile nr. 292 din 13.07.2004 a Tribunalului D., a contractelor de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificate sub nr. 7353 din 29.09.2004 și nr. 1303 din data de 22.08.2005. Mai arată intervenientul că . C. SA și Societatea Pentru Renașterea Fotbalului Craiovean SRL au fuzionat potrivit actului adițional din 16.04.2007, încheierea judecătorului delegat ORC D. nr. 3049 din 18.04.2007 pronunțată în dosarul nr._/2007.
Față de faptul că prin sentința civilă nr. 1872 din 10.03.2006 a Judecătoriei C., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 290 a Curții de Apel C., s-a stabilit că N. M. nu are vocație succesorală la succesiunea defuncților N. C. și N. J., intervenientul apreciază că este neîntemeiată acțiunea. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 49 și următoarele din Codul de procedură civilă.
A anexat în copie hotărâri judecătorești, declarație autentificată, contracte de vânzare-cumpărare, certificate de moștenitor, act de partaj voluntar.
Prin încheierea din data de 13.09.2010 (fila 206, vol. V) a fost admisă în principiu.
Au fost administrate proba cu înscrisuri și expertiză judiciară topografică.
La termenul din 20.02.2013 intervenientul accesoriu . C. SA, prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților P. D. și V. O..
Prin sentința civilă nr.3195/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților P. D. și V. O., invocată de intervenientul accesoriu . C. SA.
A fost respinsă ca neîntemeiată plângerea împotriva Hotărârilor nr. 289 din 18.12.2006 și nr. 1526 din 15.09.2007 emise de C. județeană D. de aplicare a legilor fondului funciar și cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, formulate de reclamanții P. D. și V. O., în contradictoriu cu pârâtele C. județeană D. de aplicare a legilor fondului funciar și C. Municipiului C., de aplicare a legilor fondului funciar.
A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul . C. SA, - prin Casa de Insolvență Transilvania Filiala București SPRL, în interesul pârâtelor C. municipiului C. de aplicare a legilor fondului funciar și C. județeană D. de aplicare a legilor fondului funciar.
A fost respinsă plângerea împotriva Hotărârilor nr. 289 din 18.12.2006 și nr. 1526 din 15.09.2007 emise de C. județeană D. de aplicare a legilor fondului funciar și cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, formulate de reclamantul N. M., cu domiciliul în C., .. 21, .. 1, ., ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă.
S-a luat act că intervenientul accesoriu . C. SA își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de intervenientul accesoriu . C. SA, care se soluționează cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.
Reclamanții au formulat prezenta plângere împotriva Hotărârii nr. 289 din 18.12.2006 (fila 11 din primul volum al acestui dosar) prin care C. mun. C. de aplicare a legilor fondului funciar a respins cererile formulate de reclamanții N. M., P. D. și V. O. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren ce au aparținut autorilor N. C. și N. J., iar contestația acestora împotriva hotărârii menționate a fost respinsă prin Hotărârea nr.1526 din 15.09.2007 a Comisiei județene D. (fila 10 din primul volum).
Plângerea a fost formulată potrivit prevederilor art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, care dă dreptul persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului de a ataca soluțiile pronunțate de Comsia județeană asupra contestațiilor și cele pronunțate asupra măsurilor stabilite de comisiile locale.
Întrucât aceste hotărâri îi privesc pe reclamanții P. D. și V. O., față de dispozițiile legale menționate, s-a constatat că aceștia au calitate procesuală activă, astfel că excepția este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului N. M., aceasta a fost admisă prin încheierea din data de 24.09.2008, pentru motivele arătate în încheiere și reluate în prezenta.
Astfel, reclamantul a înstrăinat drepturile succesorale către ceilalți reclamanți, astfel că nu mai este nici titularul dreptului de a formula plângere împotriva hotărârilor emise de comisiile pârâte.
Totodată, acesta a dat declarație autentificată conform căreia nu a acceptat în nici un fel moștenirea defunctului N. C. și nu a făcut notificări sau alte demersuri legale pentru bunuri ce au aparținut autorului, iar orice act întocmit în numele său și pentru sine, cu privire la această moștenire sunt făcute fără voința sa liber exprimată (fila 202 din vol. VII).
În fine, la data de 07.05.2011, reclamantul N. M. a data declarație autentificată sub nr. 392, în sensul renunțării la judecata ce face obiectul prezentului dosar și la dreptul pretins (depusă la data de 20.05.2011, la fila 76 din vol. VI).
Consecința admiterii acestei excepții este respingerea prezentei plângeri ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pe fondul cauzei.
Potrivit art. 8 din Legea nr.18/1991, ,,(1) Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
A.. 2 - De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite”.
Art. 14 clarifică suprafețele ce se restituie: ,,(1) Terenurile cooperativelor agricole de producție situate în extravilanul localităților devin proprietatea cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, corespunzător suprafețelor aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei”.
Conform art. 11, ,,(1) Suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește suprafețele preluate de cooperativele agricole de producție în baza unor legi speciale sau în orice mod de la membrii cooperatori.
(2^1) Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
(3) Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.
(4) Cererea de stabilire a dreptului de proprietate se depune și se înregistrează la primărie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Din textele de lege mai sus citate rezultă că fac obiectul legii fondului funciar doar terenurile ce au fost în administrarea cooperativelor agricole de producție situate în extravilanul localităților, iar stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, formulată într-un anumit termen, la expirarea căruia intervine decăderea din dreptul de a mai solicita restituirea.
Din probele administrate nu rezultă că terenurile solicitate de reclamanți au fost cooperativizate și nici că reclamantul N. M. ar fi formulat cerere de reconstituire în baza ȘLegii nr. 18/1991, în termen legal. A rezultat, în schimb, că terenurile rămase de la autorii N. C. și Jeneta au făcut obiectul restituirii în baza prevederilor Legii nr. 10/1991.
Astfel, în baza Legii nr.10/1991, în anul 2001 au formulat notificări moștenitorii foștilor proprietari ai terenurilor în litigiu (a căror calitate rezultă din actele de stare civilă și certificatele de moștenitor depuse la dosar), N. C. și N. J., respective: I. G., fiica defunctei I. (N.) M. (care este, la rândul său, fiica autorilor N. C. și J.), M. C., fiicele defunctului I. M., frate al defunctei I. M., A. Steluța, fiica defunctei Calea C., soră cu I. M. și Iopnescu M., precum și un fiu al defunctei R. M. (fiica defunctei Calea C.), respectiv R. L. L.. Aceste notificări priveau restituirea în natură sau prin acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în actualul cartier Craiovița și au fost respinse de Primarul mun. C..
În anul 2002, Calea C., fiică a autorului N. C-tin, a formulat trei notificări pentru o parte din suprafețele de teren preluate abuziv de stat, situate pe raza mun. C., notificări ce au fost de asemenea, respinse.
Terenurile ce au aparținut autorilor N. C. și J. aveau, conform actelor de proprietate depuse la dosar, o suprafață totală de 93 ha.
Angheluța S. și R. L., fiica defunctei Calea C. și nepoată a autorului C. N., au obținut, în urma notificării Primăriei C. (fila 566 din vol. III), acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, conform Dispoziției nr. 7433 din 14.10.2002 (fila 578 din vol. III), la evaluarea făcută de petenți, pentru imobilul solicitat ce cuprindea teren de diferite categorii - arabil, curți-construcții și cu vegetație forestieră - în suprafață totală de 47 ha și construcții situat în . care petenții au făcut dovada cu actele de proprietate și certificate eliberate de Arhivele Naținale, depuse la filele 572 -575 din vol. III.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1177 din 19.02.2004, I. G., I. A. și M. C. au vândut drepturi succesorale către P. Gigel.
Ulterior, moștenitorii autorilor N. C. și N. J., care au formulat notificările menționate mai sus, au cesionat drepturilor lor succesorale dobândite de pe urma autorilor, către P. Gigel, conform contractelor autentificate sub numerele: 1177 din 19.02.2004 (filele 141-142 din vol. VII) și nr. 1153 din 19.02.2004 (fila 143 din vol. VII).
Cesionarul P. Gigel a formulat, în această calitate, acțiune împotriva Consiliului local al mun. C., Prefecturii D. și Statului roman, prin Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea acestora de a emite decizie pentru restituirea în natură a terenurilor ceau aparținut defunctului N. C..
Prin sentința civilă nr. 292 pronunțată de Tribunalul D. la data de 13 iulie 2004 (filele 458-463 din vol. III) a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P. Gigel, în sensul anulării dispoziției nr. 7434 din 14.10.,2002 a primarului mun. C. și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 520.819 mp teren situat în mun. C., în cartierul Craiovița, precum și a suprafeței de 44 ha în cartierul Cernele. Ambele suprafețe au fost individualizate în raportul de expertiză întocmit în acea cauză de expertul C. S.. Terenul este repartizat astfel: Balta 1 – suprafața de 62.046 mp teren băltos; Balta 2, în suprafață de 265.139 mp teren băltos cu material lemons fără luciu de apă; 176.773 mp teren liber, situat împrejurul bălții Craiovița; 16.861 mp teren liber, în apropierea bălții C..
Pentru o suprafață de 43 ha situată în intravilanul mun. C., ocupată de construcții din cartierele Craiovița V. și Craiovița Nouă sau afectată de detalii de sistematizare, instalații pentru canalizare și altele, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fiind obligat Primarul mun. C. să facă o ofertă reclamantului în acest sens, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 0/2001 și ale HG nr. 498/2003.
Sentința menționată a rămas irevocabilă și pentru punerea ei în executare a fost emisă Dispoziția nr._ din 13.11.2006 a Primarului mun. C..
În continuare, cesionarul P. Gigel a vândut drepturile succesorale dobândite de la moștenitorii autorului Negosecu C. lui M. A. M. și M. I., prin contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 7353 din 29.09.2004 (fila 151 din vol. VII), iar prin contractul autentificat sub nr. 1303 din 22.08.2005 (rectificat prin încheierea nr. 2034 din data de 08.06.2006), cesionarii M. A. M. și M. I. au înstrăinat aceleași drepturi succesorale către . Fotbalului Craiovean SRL (filele 154-157 din vol. VII).
De asemenea, Angheluța S. a înstrăinat drepturile succesorale de pe urma bunicului său către S.C. FC Universitatea SA, prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3417 din 29.09.2004 (fila 576 din vol. III).
La data de 16.04.2007 Adunarea generală a acționarilor . C. a aprobat fuziunea . C. cu S.C. Societatea Pentru Renașterea Fotbalului Craiovean SRL, prin absorbția acesteia din urmă, modificarea respectivă fiind înregistrată în registrul comerțului conform Încheierii nr. 3049 din 18.04.2007 a Tribunalului D. (filele 159 – 162 din Vol. VII).
Reclamanții au contestat calitatea de moștenitori a persoanelor menționate mai sus, precum și faptul că imobilele în litigiu sunt supuse Legii nr. 10/2001, ignorând actele de stare civilă și certificatele de moștenitor depuse la dosar, ce fac dovada calității de moștenitor, având în vedere regulile devoluțiunii legale stabilite de art. 654 – 675 cod civil (de la 1864, aplicabil în cauză, conform prevederilor art. 91 din Legea nr. 71/2011).
În ceea ce- l privește pe reclamantul N. M., acesta este fiul defunctului N. M., predecedat autorilor N. Constain și N. J., pe fornt, în anul 1942, conform înscrisurilor depuse la dosar, astfel că nu putea să-i moștenească pe aceștia, iar reclamantul nu a făcut dovada conform art. 1169 Cod civil că ar fi acceptat moștenirea bunicilor săi.
De asemenea, acesta, dar și cesionarii de drepturi P. D. și V. O. nu au formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum au formulat moștenitorii I. G., M. C., A. Steluța, Calea C. și R. L. L..
Terenul solicitat de reclamanți pentru prima oară, abia în anul 2005, după . Legii nr. 247/2005, a făcut obiectul unei alte legi reparatorii, stabilindu-se irevocabil, parțial restituirea în natură și parțial măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, conform unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, opozabilă erga omnes, astfel că nu poate face obiectul unei alte restituiri.
În considerentele sentinței menționate, cu referire la categoria terenurilor solicitate, s-a reținut irevocabil că, potrivit noilor norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 referitoare la art. 6 alin. 1, incidența legii intervine pentru imobilele cu destinația de locuință, imobilele (construcții și/sau terenuri) cu destinație comercială (cu altă destinație decât aceea de locuință) și pentru terenurile din intravilan neocupate de construcții sau care nu au făcut obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în baza legilor speciale anterioare, indiferent de afectațiunea juridică actuală a acestora, fiind fără relevanță juridică calificările ulterioare sau alte acte normative subsidiare acesteia.
Sentința a avut în vedere imobilele identificate în raportul de expertiză judiciară întocmit în acea cauză, care sunt situate în intravilanul municipiului.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, ,,Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare."
Terenurile în litigiu au fost identificate în rapoartele de expertiză judiciară topografică și în supliment, întocmite de experții G. M., P. I. A. și I. M. G. (filele 265-289, respectiv filele 352-362 din vol. V, filele 2-24 din vol. VI; raportul de expertiză comun întocmit de cei trei experți numiți, de la filele 34-65 din vol. VI; suplimentul depus la filele
Pe de altă parte, dacă terenul revendicat de reclamanți ar fi îndeplinit condițiile Legii nr. 18/1991, respectiv ar fi fost situat în extravilan și ar fi fost cooperativizat, cererea de reconstituire trebuia formulată într-un anumit termen, prevăzut de Legea nr. 18/1991 și prelungit succesiv prin legile ulterioare de modificare și completare a acesteia, iar baza Legea nr. 247/2005, care a modificat mai multe legi, a prevăzut posibilitatea ca persoanele care au formulat inițial cereri de reconstituire conform Legii nr. 18/1991, dar nu au primit întreaga suprafață solicitată, să solicite în completare, terenurile nerestituite inițial.
Pentru argumentele de fapt și de drept menționate mai sus, instanța constată că plângerea reclamanților nu este întemeiată și în consecință o va respinge.
Pentru aceleași motive, nu este întemeiată nici cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Cu privire la cererea de intervenție accesorie, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 49 Cod procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane. Intervenția este în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia.
Instanța a constatat că cererea de intervenție este întemeiată, intervenientul accesoriu . C. SA apărând, în speță, interesele Comisiilor pârâte, dar justificând totodată și un interes propriu, acela rezultând din necesitatea apărării dreptului dobândit asupra terenurilor în litigiu, conform contractelor de cesionare de drepturi succesorale menționate mai sus, din posibilitatea lezării drepturilor sale în situația în care partea în favoarea căreia a formulat cererea de intervenție ar pierde procesul.
Pentru aceste motive, în condițiile respingerii cererii principale a reclamanților, va admite cererea de intervenție accesorie.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, iar intervenientul . C. SA prin administrator judiciar, a arătat că va solicita aceste cheltuieli pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P. D. și V. O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de recurs sunt structurate după cum urmează:
1. În mod nelegal instanța s-a pronunțat printr-o decizie și nu printr-o sentință.
2. Hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât plângerile au fost respinse după aproape cinci ani de judecată, pe motivul că terenurile nu fac obiectul Legii nr.18/1991 și că reclamanții nu au formulat cerere în temeiul acestei legi.
2.1 Aceste aspecte nu au fost puse în discuția părților, încălcându-se grav dreptul la apărare, contradictorialitatea, oralitatea și dreptul la un proces echitabil; deși toate aceste aspecte făceau inutilă cercetarea fondului, constituind cauze de inadmisibilitate a acțiunii, s-au administrat probe care au prelungit procesul.
2.2. Prin Legea nr.247/2005 au fost modificate legile anterioare, această lege instituind o repunere termenul de a depune cereri de stabilire a dreptului de proprietate pentru persoanele îndreptățite a face aceasta în temeiul legilor anterioare.
2.3. Interpretarea instanței în sensul că reclamanții ar fi putut solicita doar o diferență de teren rămasă nerestituită este nelegală și abuzivă; diferența de suprafață nu poate fi o condiție de inadmisibilitate sau de primire a cererii, având în vedere repunerea în termen dată de Legea nr.247/2005.
2.4. Prin Legile nr.18/1991, nr.1/2000 și nr.247/2005 s-au avut în vedere mai multe categorii de terenuri, nu doar cele care au fost cooperativizate, iar instanța a restrâns în mod nepermis sfera de aplicare a acestor legi; la data preluării, terenurile ce au aparținut celor trei autori au fost terenuri arabile extravilane, fiind incidente dispozițiile art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată.
2.5 Sentința civilă nr.292/2004 a Tribunalului D. nu le este opozabilă reclamanților iar puterea de lucru judecat a acesteia nu trebuie utilizată în sensul încălcării drepturilor lor legitime; în măsura în care se apreciază că suprafețele de teren aparținând autorilor au fost retrocedate, există posibilitatea acordării unor măsuri reparatorii prin echivalent.
3. Instanța nu a cercetat situația juridică a plângerii formulate cu privire la autorul N. M., autor ce a avut terenuri distincte de cele aparținând autorilor C. și J.; cu privire la aceste terenuri nu au existat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane, iar sentința nr.292/2004 vizează doar proprietățile autorilor N. C. și N. J..
4. În mod nelegal a fost admisă cererea de intervenție a . C. SA, care era inadmisibilă, față de dispozițiile Legii nr.85/2006, întrucât societatea se afla în procedura specială de insolvență iar cererea este formulată în afara limitelor stabilite expres de lege pentru administratorul judiciar și cel special.
5. În cauză a operat o transmisiune cu titlu particular a calității procesuale a intervenientei către . SA, care a dobândit o parte din terenurile în litigiu.
6. Critici privind aspectele de fapt ale cauzei.
6.1 Cu privire la autorii N. C. și N. J., se arată, în esență,că hotărârea comisiei județene nu este motivată; sunt evidențiate calitățile succesorale deduse judecății, se arată că N. M. este moștenitorul tatălui său N. M., conform certificatului de calitate de moștenitor nr.11/2005, se arată că sentința civilă nr.292/2004 a Tribunalului D. și contractul de tranzacție dintre Consiliul Local C. și P. Gigel nu le sunt opozabile recurenților, că teza dublei reparații nu se justifică și că nu s-a emis o dispoziție în aplicarea sentinței nr.292/2004.
6.2. Cu privire la autorul N. M., se arată, în esență, că reclamanții au dreptul la reconstituire după acesta și se reiterează susțineri și relatări din cadrul motivelor anterioare cu privire la calitățile succesorale deduse judecății; se mai arată că din actele depuse rezultă dreptul de proprietate funciară alo acestui autor.
7. Instanța de fond a procedat în mod nelegal atunci când nu a continuat administrarea probațiunii privind atribuirea în compensare a unor terenuri către reclamanți, deși existau dovezi din care rezultă faptul că există terenuri din domeniul privat la dispoziția Comisiei Locale C..
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Tribunalul reține următoarele:
1. Primul motiv de recurs nu poate constitui un temei pentru reformarea sentinței atacate, deoarece menționarea termenului de "decizie" în practicaua hotărârii constituie o evidentă eroare materială în accepțiunea art. 281 C.proc.civ. în condițiile în care, față de dispozițiile art.255 alin.1 C.proc.civ, Judecătoria nu putea pronunța o decizie, ci doar o sentință, întrucât a soluționat, ca instanță de fond, cererile cu care a fost învestită.
2. Soluția instanței de fond, este în esența sa, corectă, unele împrejurări de fapt și de drept ce au fost supuse analizei judiciare urmând a fi nuanțate de instanța de recurs în analiza prezentei căi de atac, potrivit celor ce succed.
2.1. Sunt nefondate susținerile privind încălcarea dreptului la apărare a principiilor contradictorialității și oralității și a dreptului la un proces echitabil.
Instanța a avut în vedere, practic, atât susținerile reclamanților, cât și apărările formulate de pârâta C. L. C., în virtutea dreptului procesual și constituțional la apărare al oricărei părți litigante.
Întâmpinarea de la fila 30, din dosarul de fond, cuprinde tocmai aceste apărări a căror evaluare a făcut-o prima instanță în considerentele hotărârii, statuând asupra netemeiniciei plângerii formulate, întâmpinarea respectivă fiind depusă încă de la începutul judecății și reflectând poziția procesuală a acestei pârâte. Totodată, reclamanții au beneficiat de apărare calificată, astfel încât ei au cunoscut apărările formulate de adversarii lor procesuali, etapa închiderii dezbaterilor asupra fondului vizând în mod implicit toate aspectele de fapt și de drept deduse judecății. De altfel, Tribunalul ia act de faptul că la termenul din 20.02.2013, când a avut loc închiderea dezbaterilor asupra fondului, au fost prezenți doar apărătorul pârâtei C. L. C. și apărătorul intervenientei, dezbaterile purtând asupra procesului în ansamblul său.
De asemenea, față de învestirea sa cu o plângere formulată în condițiile art.53 din Legea nr.18/1991 împotriva unei hotărâri a Comisiei Județene D., instanța a exercitat controlul judecătoresc față de acest act administrativ-jurisdicțional, motivarea hotărârii fiind cunoscută de titularii plângerii și combătută în motivarea în fapt și îndrept a cererii cu care au învestit instanța; prin urmare, instanța era îndrituită să analizeze motivarea hotărârii și să statueze asupra temeiniciei acesteia, aprecierea respectivă fiind bazată pe actele și lucrările dosarului.
Este nefondată și susținerea referitoare la durata excesivă a procesului și la prelungirea sa nejustificată prin administrarea de probatorii.
Tribunalul observă că în cauză s-au administrat numeroase înscrisuri, multe dintre ele fiind depuse din inițiativa reclamanților; durata judecății a fost determinată de administrarea expertizelor în regim de comisie de experți, situație determinată de complexitatea lucrării, de volumul de muncă și de întinderea suprafețelor de teren ce au făcut obiectul judecății; administrarea expertizei a fost motivată de necesitatea identificării terenului și de clarificarea situației juridice a acestuia; miza procesului a fost una însemnată, deoarece este vorba despre suprafețe de teren cu o întindere mare, situate pe raza teritorială a Municipiului C., fapt ce a impus o analiză judicioasă a drepturilor deduse judecății, a situației litigioase în ansamblul său.
Este nefondată susținerea potrivit căreia instanța ar fi pronunțat soluția în baza excepției de inadmisibilitate a cererii; în realitate, Judecătoria a soluționat fondul pricinii și a reținut că plângerea este neîntemeiată, fără a se putea considera că s-a făcut, în vreun fel, aplicarea art.137 alin.1 C.proc.civ. Plângerea formulată de reclamanți nici nu avea cum să fie inadmisibilă, câtă vreme ea a fost îndreptată împotriva unei hotărâri a Comisiei Județene D., pe care ei erau îndreptățiți să o atace; statuând asupra situației juridice a terenului și asupra faptului că el a făcut obiectul aplicării unui alt act normativ cu caracter reparator, instanța a statuat asupra fondului plângerii, și nu asupra vreunei excepții de fond sau de procedură.
2.2. Repunerea în termenul de a formula o cerere de reconstituire instituită prin Legea nr.247/2005 nu face obiectul disputei litigioase; cu alte cuvinte, nu s-a negat dreptul procedural al petenților de a formula o cerere către comisia locală, disputa judiciară purtând asupra măsurii reparatorii solicitate, asupra îndreptățirii propriu-zise la reconstituire, față de împrejurarea esențială supusă analizei, și anume dacă mai există sau nu terenuri aparținând acelorași autori deposedați susceptibile de reconstituire sau dacă terenul vizat mai poate face sau nu obiectul aplicării Legii nr.247/2005.
2.3. Interpretarea instanței de fond în sensul că Legea nr.247/2005 are, în materia modificărilor aduse legilor fondului funciar, ca domeniu de reglementare, doar diferențele de teren rămase nerestituite este cât se poate de corectă; scopul reglementării respective a fost reprezentat de posibilitatea autorilor deposedați sau a moștenitorilor lor de a cere reconstituirea în natură sau prin echivalent pentru suprafețele de teren ce nu au făcut obiectul aplicării unor alte norme legale cu caracter reparator, și nu de stabilirea unor drepturi suplimentare asupra acelorași terenuri în favoarea persoanelor ce nu au înțeles să urmeze procedurile anterioare.
2.4. Instanța nu a restrâns sfera de aplicare a Legii nr.247/2005, ci a analizat și a reținut situația juridică actuală a terenului ce a aparținut autorilor N. C. și N. J. pe baza probatoriului administrat.
Așa cum s-a arătat și mai înainte, caracterul de complinire al Legii nr.247/2005 în raport cu legislația reparatorie anterioară vizează doar acele terenuri ce nu au dobândit deja o anumită situație juridică în urma procedurilor reglementate de actele normative anterioare.
Incidența dispozițiilor art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001 (care exclud de la aplicarea acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar) nu poate fi analizată în prezentul context procesual, întrucât plângerea dedusă judecății vizează o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate funciară formulată în baza Legii nr.247/2005, și nu o notificare formulată în baza Legii nr.10/2001; prin urmare, instanța nu poate realiza o analiză a cauzei prin prisma dispozițiile Legii nr.10/2001, ci doar prin prisma actului normativ în baza căruia s-a derulat procedura administrativ-jurisdicțională finalizată prin hotărârea nr.1526/15.09.2007 a Comisiei Județene D.. De asemenea, recurenții nu sunt îndreptățiți să tindă spre reformarea implicită a sentinței civile nr.292/2004 a Tribunalului D. iar chestiunea incidenței dispozițiilor Legii nr.10/2001 cu privire la terenul în litigiu nu poate constitui obiectul prezentelor dezbateri judiciare, această chestiune fiind deja statuată în mod irevocabil.
2.5. Recurenții-reclamanți susțin îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate funciară a autorului lor cu titlu particular, N. M., bazându-se pe teza inopozabilității sentinței civile nr.292/2004 a Tribunalului D., față de împrejurarea că N. M. nu a fost parte în dosarul respectiv, dosar ce a avut ca obiect un litigiu izvorând din aplicarea prevederilor Legii nr.10/2001.
Tribunalul constată că dezlegarea dată acestei teze comportă unele nuanțări, ce decurg din regula procesuală a opozabilității relative a hotărârii judecătorești și din particularitățile generate specificul legislației reparatorii.
Principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești (și, în general, a oricărui act de jurisdicție) este o aplicație în planul dreptului procesual a principiului de drept substanțial incident în materia efectelor actului juridic civil "res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest"; în virtutea acestei reguli a opozabilității relative, efectele unei hotărâri judecătorești, drepturile și obligațiile recunoscute prin aceasta, le vizează doar pe părțile litigante și pe succesorii lor în drepturi; calitatea de terț față de o hotărâre judecătorească presupune ideea că subiectul de drept respectiv nu are un drept recunoscut prin acea hotărâre și nu-i revine nicio obligație în baza acelei hotărâri, întrucât nu a participat la procedura judiciară respectivă.
În același timp, teoria și jurisprudența au statornicit și regula potrivit căreia hotărârea judecătorească și dezlegările date prin ea constituie o realitate social-juridică ce nu poate fi ignorată în cadrul contextului general al raporturilor juridice ce se leagă între subiectele de drept.
Sub acest aspect, prezintă o relevanță deosebită efectul substanțial al hotărârii judecătorești, așadar tranșarea unei anumite situații de fapt deduse judecății prin aplicarea normelor de drept substanțial, încadrarea în drept pe care instanța de judecată o face unei anumite situații de fapt.
Or, tocmai acest efect substanțial este în măsură să producă unele consecințe juridice și în privința unor raporturi juridice ulterioare, cu precădere în materia legislației cu caracter reparator ce a fost adoptată după 1990.
Domeniul legislației reparatorii, în ansamblul său, prezintă unele particularități față de raporturile juridice ce se nasc și se derulează în cadrul circuitului juridic civil static și dinamic; în cadrul acestuia din urmă, este incidentă metoda de reglementare specifică dreptului civil, aceea a egalității juridice a părților, pe când în materia legislației reparatorii există întotdeauna o procedură reglementată de lege, ce debutează cu o cerere formulată de persoana interesată, cerere ce va fi soluționată de autoritatea sau entitatea abilitată de lege, hotărârea sau decizia sau dispoziția acesteia putând fi apoi contestată în instanță, în virtutea liberului acces la justiție¸cu alte cuvinte, există un control judecătoresc ce se exercită asupra actelor de aplicare a legii rezultate în urma unei proceduri administrative sau administrativ-jurisdicționale în cadrul căreia părțile nu se găsesc pe o poziție de egalitate juridică.
În acest cadru legislativ, problema opozabilității unei hotărâri judecătorești nu se mai poate pune în situația în care un subiect de drept urmează procedura prevăzută de un anumit act normativ cu caracter reparator și obține printr-o hotărâre a instanței de judecată recunoașterea dreptului pretins, precum și o măsură reparatorie prevăzută de acel act normativ.
Într-o atare situație, se poate vorbi doar despre tranșarea situației juridice a unui imobil (teren și/sau construcție) ce a fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar efectul substanțial al hotărârii judecătorești respective va fi operant și cu privire la alte proceduri ce s-ar demara ulterior, în baza unui alt act normativ cu caracter reparator.
Inopozabilitatea de care se poate prevala un subiect de drept pe considerentul că nu a fost parte într-un anumit proces civil este inoperantă în situația în care un bun ce a aparținut unui anumit autor deposedat a făcut obiectul unei măsuri reparatorii, acordate printr-o hotărâre judecătorească, în temeiul unui act normativ anterior.
O perspectivă de ansamblu asupra întregii legislații reparatorii ( în speță interesând Legea nr.18/1991, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000, Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005 ) relevă faptul că unul și același bun imobil ce a aparținut unuia și aceluiași proprietar deposedat nu poate face obiectul a două măsuri reparatorii succesive, acordate în baza a două acte normative succesive.
În acest sens, caracterul de complinire pe care-l are un act normativ ulterior față de unul anterior are în vedere doar posibilitatea inițierii unei proceduri de acordare a unei măsuri reparatorii pentru acele imobile ce nu au făcut obiectul legilor anterioare.
Așa fiind, în măsura în care un imobil a fost acordat în baza unui act normativ moștenitorilor unui autor deposedat, un alt succesor în drepturi al aceluiași autor deposedat nu va mai fi îndreptățit să pretindă o măsură reparatorie cu privire la același bun, câtă vreme prima măsură reparatorie subzistă și produce efecte juridice în beneficiul subiectelor de drept care au urmat acea procedură legală.
Un raționament contrar celor arătate ar duce la o concluzie inadmisibilă, aceea că apariția unui nou act normativ cu caracter reparator ar putea avea drept consecință reconsiderarea situației juridice a unui imobil preluat în perioada regimului totalitar, în sensul că s-ar putea stabili alte drepturi, sau drepturi suplimentare în favoarea altui subiect de drept.
Or, prin adoptarea unor acte normative reparatorii succesive, legiuitorul nu a urmărit să acorde câte o măsură reparatorie fiecărui succesor al unui proprietar deposedat care formulează o cerere, ci să confere posibilitatea de a se solicita măsuri reparatorii pentru bunurile imobile aparținând aceluiași proprietar deposedat ce nu au făcut obiectul aplicării actelor anterioare.
Atât caracterul de complinire al Legii nr.247/2005, cât și repunerea în termenul de a formula cereri de reconstituire, instituită prin aceasta, vizează în primul rând bunurile preluate abuziv – în speță terenuri – și de abia în al doilea rând le vizează pe subiectele de drept ce pot formula cererile respective, îndreptățirea acestora fiind condiționată de situația juridică a bunurilor, în sensul că acestea nu trebuie să facă obiectul unor drepturi stabilite deja în mod valabil în favoarea altor subiecte de drept.
Spre exemplu, Legea nr.1/2000 are același caracter de complinire față de Legea nr.18/1991, iar potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.1/2000 "drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nicio altă confirmare".
Acest text a fost introdus prin Legea nr.247/2005, care are și ea caracter de complinire față de actele normative anterioare, și el reflectă opțiunea legiuitorului de a consolida drepturile stabilite în baza procedurilor legale anterioare, și în nici un caz de a le reconsidera ca efect al demarării unor noi proceduri legale de reconstituire. Față de această reglementare imperativă, în speță fiind vorba despre niște drepturi obținute anterior în baza Legii nr.10/2001, operează un argument de analogie a soluției legislative enunțate, conform principiului "ubi eadem est legis ratio, ibi eadem solutio esse debet".
Pentru toate aceste considerente, autorul cu titlu particular al recurenților-reclamanți nu mai putea beneficia de măsurile reparatorii conferite de Legea nr._ pentru suprafețele de teren ce au aparținut autorilor N. C. și N. J., nici în natură, nici prin echivalent, dat fiind că aceste suprafețe de teren nu pot face obiectul unor măsuri reparatorii succesive.
Nu are nicio relevanță faptul că nu există o dispoziție a Primarului Mun. C. emisă în baza Legii nr.10/2001, întrucât aceasta nici nu era necesară, dispozitivul sentinței civile nr.292/2004 consfințind măsura reparatorie ce a fost acordată.
3. Se constată că autorul N. M. nu poate avea calitatea de proprietar deposedat în accepțiunea legislației reparatorii, întrucât el a decedat în anul 1942, înainte de momentul de debut al perioadei de referință al acestei legislații, în condițiile în care data de referință a legii fondului funciar este Legea reformei agrare nr.187/23.03.1945.
În mod firesc, autorii deposedați vizați de hotărârea comisiei județene nr.1526/2007 nu puteau fi decât autorii N. C. și N. J., decedați la 4.06.1945 și în 1960, aceștia fiind proprietarii terenurilor preluate de stat, terenuri ce fac obiectul judecății.
Așa fiind, reclamantul N. M. se poate prevala doar de calitatea sa de moștenitor al bunicilor săi N. C. și N. J. (adopția realizată în anul 1937 față de autorul N. M., fiind într-adevăr una cu efecte restrânse, față de dispozițiile Codului civil de la epoca respectivă) însă există un impediment la reconstituire ce decurge din faptul că terenurile ce au aparținut acestor doi autori au făcut deja obiectul unei alte măsuri reparatorii, conform celor expuse mai înainte.
Totodată, în speță nu poate fi repusă în discuție devoluțiunea succesorală care a operat în 1942, la decesul autorului N. M. și nu mai pot fi reconsiderați nici moștenitorii, nici patrimoniul succesoral al acestuia, întrucât eventualele terenuri ce i-au aparținut lui N. M. nu mai au situația juridică de la data deschiderii succesiunii și nu pot face obiectul unei moșteniri legale.
Față de mențiunile din actele de donație din anul 1944, în speță operează o prezumție simplă că la data decesului autorului N. M. patrimoniul său succesoral a fost cules de cei doi ascendenți privilegiați, N. C. și N. J., astfel încât la data preluării de către stat, eventualele suprafețe ce i-au aparținut acestui autor erau înglobate în terenurile deținute de N. C. și N. J.. În consecință, doar aceștia doi pot fi considerați autori deposedați în accepțiunea legislației reparatorii.
4. Cererea de intervenție formulată în cauză are natura juridică a unei simple apărări și, de altfel, motivele expuse prin aceasta nu au fost esențiale în dezlegarea pricinii, în sensul că rezolvarea juridică ar fi fost aceeași și fără prezența în proces a acestei interveniente; dreptul intervenientei de a-și susține propriile interese în cadrul prezentului proces civil, ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații, nu are o strânsă legătură cu dreptul administratorului special și cel judiciar de a face anumite operațiuni juridice, astfel încât nu se poate aprecia că formularea cererii de intervenție accesorie ar fi afectată de nelegalitate.
5. Recurenții nu și-au dovedit susținerile privind transmisiunea cu titlu particular a calității procesuale active a intervenientei iar această chestiune nici nu era în sine hotărâtoare în dezlegarea prezentei căi de atac, esențiale fiind aspectele de fapt și de drept deduse judecății; cu alte cuvinte, este irelevant cine este la ora actuală succesorul în drepturi al reclamanților din dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr.292/2004, ce transmisiuni de drepturi s-au făcut între timp, deoarece existența unui act juridic ulterior cu acest obiect nu are cum să schimbe datele problemei.
6. Nici una din susținerile acestui punct nu poate conduce la reformarea sentinței; marea majoritate a susținerilor sunt reiterate, ele fiind formulate și analizate în cadrul punctelor anterioare.
Se constată că hotărârea nr.1526/2007 a Comisiei Județene D. este motivată suficient pentru a se exercita controlul judecătoresc asupra acesteia și că prin ea s-a menținut hotărârea nr.289/18.12.2006 a Comisiei Locale C., aceasta din urmă fiind amplu motivată în fapt și în drept, astfel încât s-au putut verifica toate considerentele ce au condus la pronunțarea soluției de respingere a cererii de reconstituire în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale.
Calitatea lui N. M. de moștenitor al tatălui său N. M. nu a fost contestată, tranzacția încheiată între Consiliul Local și P. Gigel este subsecventă sentinței civile nr.292/2004 a Tribunalului D., iar în privința acesteia sunt valabile considerentele de fapt și de drept expuse la punctul 2.5.
Situația îndreptățirii la reconstituire de pe urma autorului N. M. a fost analizată la punctul 3 iar situația îndreptățirii la reconstituire de pe urma autorilor N. C. și N. J. a fost analizată la același punct 2.5.
7. Susținerea privind necesitatea continuării administrării probatoriului vine în contradicție cu susținerea de la punctul 2.1, prin care se invocă durata excesivă a procedurii judiciare; totodată, față de considerentele expuse la punctul 2.5., în cauză nu se impunea administrarea unor probe suplimentare în vederea identificării unor terenuri ce ar putea fi atribuite în compensare, întrucât reclamanții nu sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate funciară pentru suprafețele de teren ce au aparținut lui N. C. și N. J., suprafețe ce au făcut obiectul unei proceduri legale și judiciare anterioare.
Față de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.3041 C.proc.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți P. D. și V. O., împotriva sentinței civile nr. 3195 din 27.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. M., intimatele pârâte C. L. C. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE a LEGILOR FONDULUI FUNCIAR-PREFECTURA D. și intimata intervenientă . C. SA prin CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA FILIALA BUCUREȘTI SPRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, D. F. S. | Judecător, S. L. M. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.S.L.M.
Tehn.S.V./2 ex.
Jud.fond-L.N.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2152/2013. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1417/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
