Pretenţii. Decizia nr. 1056/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1056/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 3117/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1056/2013
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător D. F. S.
Judecător S. L. M.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de recurenta contestatoare I. L. M., împotriva deciziei civile nr. 1953 din 01.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2011, în contradictoriu cu intimații: D. C. I., D. S. și D. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Babov D., pentru contestatoare I. L. M., lipsind intimații: D. C. I., D. S. și D. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a atașat dosarul nr._/215/2011 al Tribunalului D. și au fost comunicate motivele contestației în anulare către intimați.
Avocat D. Babov, învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Nemaifiind cereri de probatorii de formulat, excepții de invocat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat D. Babov, având cuvântul solicită admiterea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.02.2013, sub nr._, contestatoarea I. L. M. a formulat în contradictoriu cu intimații D. C. I., D. S. și D. L. contestație în anulare împotriva deciziei civile 1953/01.1.2012 pronunțată în dosarul_/215/2011.
În motivarea contestației, legal timbrate, contestatoarea a arătat că prin decizia a cărei anulare se solicită, a fost respins recursul declarat împotriva sentinței civile 8752/07.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în cauză. Cu ocazia soluționării recursului instanța nu a examinat motivele de modificare întemeiate pe disp. art. 304 pct 9 Cpciv, art. 3041 Cpciv invocate prin recursul înregistrat sub nr._/12.07.2012. Instanța de recurs a reținut sumar că suma solicitată nu reprezintă cheltuieli de judecată în faza de fond a dosarului_ . Unul dintre motivele de recurs viza faptul că în mod greșit s-a reținut puterea de lucru judecat în cauză, instanța de fond reținând că prin sentința civilă nr._/06.07.2010 a fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedite. Nu a fost examinat acest motiv de recurs, argumentele din considerente nu acoperă această critică adusă soluției pronunțată de instanța de fond. De asemenea, acțiunea civilă formulată de reclamantă avea ca suport juridic răspunderea civilă delictuală. Între părți a existat un proces civil, cu mai multe faze procesuale. Instanța de recurs nu analizează speța în acest cadru, motivarea fiind bazată strict pe reglementarea art. 274 Cpciv, chiar dacă nu este prevăzută expres această dispoziție.
În drept au fost invocate disp. art. 318 teza a II a Cpciv.
Intimații, deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
Tribunalul a dispus atașarea dosarului în care a fost pronunțată decizia a cărei anulare se solicită.
Anlizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.8752/07.05.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2012, fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta I. L. M., în contradictoriu cu pârâții D. C. I., D. S. și D. L., ca neîntemeiată.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
A fost respinsă cererea pârâtului D. C. I. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în prezenta cauză, reclamanta solicită cheltuielile de judecată în cuantum de 2700 lei, efectuate în dosarul nr._ .
Instanța a reținut că partea în favoarea căreia s-a soluționat irevocabil cauza poate solicita cheltuielile de judecată efectuate în dosarul respectiv, prin cerere separată, pe calea dreptului comun, respectiv a răspunderii civile delictuale, în cadrul termenului de prescripție de drept comun de trei ani, termen care începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a soluționat procesul care a ocazionat respectivele cheltuieli de judecată.
Acest drept de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată există atât în ipoteza în care cheltuielile nu au fost solicitate în cadrul dosarului în care acestea au fost efectuate, cât și în ipoteza în care au fost solicitate, dar, asupra lor, instanța nu s-a pronunțat.
Fundamentul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată îl constituie culpa procesuală. Astfel, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte aceste cheltuieli, făcute în mod justificat de partea care a câștigat.
Instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 6394/05.04.2011 a Jud. C., irevocabilă prin decizia nr. 138/06.09.2011 a Tribunalului D. a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, fiind obligați pârâții D. S. și D. L., la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei I. E. – R.; totodată, a fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul D. C. I..
În consecință, instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită să solicite cheltuieli de judecată.
Pentru acordarea cheltuielilor de judecată trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.998 C.civ., incident în cauză potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu și a vinovăției.
Fapta ilicită a pârâților se analizează în plan procesual în raport de soluțiile pronunțate în litigiul dintre părți.
Instanța a reținut că, raportat la soluția dispusă în dosarul nr._, pârâții D. S. și D. L. sunt în culpă procesuală, întrucât aceștia au căzut în pretenții, în timp ce pârâtul D. C. I. nu este în culpă procesuală, astfel că în sarcina sa nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite.
Cât privește prejudiciul suferit de reclamantă, instanța reține că reclamanta a solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în acest dosar, suma de 2700 lei, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform facturii nr. 23/06.04.2010 – cab. Av. B. V. și chitanței nr. 23/06.04.2010. Însă, instanța constată că reclamanta a depus la dosar în xerocopie factura nr. 28/29.04.2010 și chitanța nr. 28/29.04.2010 emise de cabinet av. B. V. – filele 5,6, din care reies cheltuieli în cuantum de 2700 lei. Astfel, instanța va analiza cuantumul cheltuielilor efectuate de reclamantă, în raport de aceste înscrisuri care au fost depuse de reclamantă în justificarea cheltuielilor efectuate.
Din cuprinsul facturii nr. 28/29.04.2010, instanța a constatat că la rubrica denumire servicii s-a menționat: servicii conform contract de asistență juridică nr._/15.04.2010 – Judecătoria C. – rejudecare, cuantumul acestor cheltuieli fiind de 2700 lei . De asemenea, chitanța nr. 28/29.04.2012 emisă în baza acestei facturi a fost eliberată pentru suma de 2700 lei, reprezentând contravaloare onorariu cf. FF 28/29.04.2010.
Analizând contractul de asistență juridică nr._/15.04.2010 – fila 34, instanța constată că reclamanta si cab. Av. balaban V. au convenit un onorariu de 2700 lei, pentru asistență, reprezentare, redactare si semnare acte, cereri etc. în dosarul nr._/215/2010 – rejudecarea dosarului nr._ .
Prin urmare, instanța a constatat că suma de 2700 lei a fost achitată pentru serviciile prestate de avocat B. V. în cadrul dosarului nr._/215/2010 și nu în dosarul nr._ . Ori, asupra acestor cheltuieli, Jud. C. s-a pronunțat deja în mod irevocabil, prin sentința nr._/6.07.2010 irevocabilă prin nerecurarea deciziei nr. 231/23.11.2010 a Tribunalul D., prin care s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reținându-se că reclamanta nu a făcut dovada acestor cheltuieli.
În consecință, instanța a constatat că asupra acestor cheltuieli, Jud. C. s-a pronunțat în mod irevocabil, respingând solicitarea reclamantei, întrucât aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate.
Faptul că ulterior, reclamanta a procurat dovezile în acest sens, nu o îndreptățește pe aceasta să le solicite în cadrul unui alt dosar, întrucât în cauză operează puterea de lucru judecat, având în vedere soluția pronunțată cu privire la acest capăt de cerere, prin sent. civ. nr._/06.07.2010 a Jud. C., pronunțată în dosarul nr._/215/2010.
Mai mult decât atât, instanța a constatat că, în dosarul nr._, în care pretinde reclamanta ca ar fi efectuat aceste cheltuieli, în faza judecății la Jud. C., reclamanta nu a fost asistată de apărător, așa cum reiese din încheierile de ședință de la termenele din data de 22.02.2011, 15.03.2011, precum și din practicaua sentinței nr. 6394/5.04.2011. De asemenea, în faza recursului reclamanta I. a fost reprezentată/asistată de av. C. I. și Ș. A. I., în substituirea av. C.. Astfel, instanța a reținut că suma de 2700 lei solicitată de reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat reprezintă cheltuieli de judecată suportate de reclamantă în dosarul nr._/215/2010, iar asupra acestor cheltuieli s-a pronunțat în mod irevocabil Jud. C., prin sent. civ. nr._/06.07.2010, irevocabilă prin nerecurarea deciziei nr. 231/23.11.2010 a Tribunalului D..
De asemenea, instanța a constatat că, în dosarul nr._, potrivit dovezilor existente la dosar, reclamanta a efectuat cheltuieli de 500 lei reprezentând onorariu avocat cf. chitanței nr. 19/09.06.2011 – fila 21 - dosar nr._ al Tribunalului D..
Însă, având în vedere faptul că reclamanta nu a solicitat aceste cheltuieli, raportat la dispozițiile art. 129 alin.6 C., potrivit căruia judecătorii pot hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății și având în vedere principiul disponibilității, instanța nu se va pronunța asupra acestor cheltuieli.
În consecință, instanța a constatat că suma de 2700 lei, solicitată de reclamantă nu reprezintă cheltuieli efectuate în dosarul nr._, astfel că, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu de 2700 lei.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține că fapta pârâților ar fi cauzat un prejudiciu de 2700 lei, instanța reține că nu se impune analiza celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, întrucât pentru a antrena răspunderea civilă delictuală, aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ.
Pentru aceste considerente, neputând reține îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998-999 C.civil, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I. L. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prima instanță a analizat trunchiat speța, deși acțiunea civilă are ca suport juridic răspunderea civilă delictuală, în temeiul art.1357 cod civil Dreptul la reparație se naște în ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, în temeiul art.1381 Codcivil.
Recurenta a susținut că între părți a existat un singur proces, ce parcurs mai multe faze procesuale. Același litigiu a fost înregistrat diferit în faze procesuale parcurse, însă prejudiciul creat de fapta ilicită a pârâților își are izvorul în această cauză, casată de instanțele de recurs pentru petitul privind obligația la plata a pensiei de întreținere în favoarea minorei I. E.-R..
Recurenta a arătat că a fost asistată de un apărător ales, a existat un raport născut din contractul de asistență juridică și a fost achitat onorariul de avocat.
Prima instanță a reținut în mod greșit că aceste cheltuieli de judecată privesc un alt dosar, în care cererea reclamantei a fost respinsă ca nedovedită.
Recurenta a menționat că, în condițiile în care aceasta a făcut dovada cheltuielilor de judecată, situație de fapt reținută de instanță, nu poate avea valoarea unei prezumții absolute de adevăr și nici nu se poate ajunge la pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să contrazică constatările din altă hotărâre judecătorească.
Prin decizia civilă nr. 1953/01.11.2012, Tribunalul D. a respins recursul ca nefundat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că astfel cum rezultă și din hotărârea recurată, pe parcursul rejudecării cererii recurentei în dosarul nr._, aceasta nu a fost asistată de vreun avocat.
Onorariul în discuție a fost plătit la data de 29.04.2010, iar cauza a fost repartizată pentru rejudecare la CMF4 al Judecătoriei C. pentru termenul din 24.02.2011, astfel încât este improbabil ca suma de 2700 lei să fi fost achitată doar pentru o simplă consultație juridică în cauză.
Constatând că suma mai sus menționată nu reprezintă cheltuieli de judecată în faza de fond a dosarului nr._, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.pr.civ., tribunalul a respins recursul reclamantei.
Contestația în anulare este o cale e atac extraordinară, de retractare care poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.
Art. 318 Cpciv prevede două motive pentru exercitarea contestației în anulare împotriva deciziilor date asupra recursului, unul dintre acestea fiind cel invocat de contestator, respectiv respingând recursul, instanța a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de recurs.
În speta, în motivarea recursului recurenta a arătat că instanța de fond a analizat trunchiat speța, deși acțiunea reclamantei are ca suport juridic răspunderea civilă delictuală, dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat (art. 1381 Cciv). Între părți a existat un singur litigiu care a parcurs mai multe faze procesuale, însă prejudiciul creat de fapta ilicită a pârâților își are izvorul în această unică cauză civilă casată de instanțele de recurs. Reclamanta a fost asistată de un singur apărător ales, a exista un singur raport născut din contractul de asistență juridică încheiat cu avocatul. Instanța de fond a reținut că aceste cheltuieli privesc un alt dosar în care cererea a fost respinsă ca nedovedită. În această situație putem fi în prezența unei hotărâri judecătorești cu caracter relativ, bucurându-se de această prezumție atât timp cât situația de fapt avută în vedere la pronunțare nu se schimbă. În speță, situația de fapt s-a schimbat, reclamanta făcând dovada cheltuielilor de judecată.
Instanța de recurs a respins recursul, arătând că suma de 2700 lei nu reprezintă cheltuieli de judecată în dosarul_, fără a analiza incidența instituției răspunderii civile delictuale în speță si fără a argumenta dacă mai operează puterea de lucru judecat a sentinței_/2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_/215/2010 în raport de dovezile administrate în cauză, procurate ulterior soluționării acestui proces, respectiv factura fiscală și chitanța cu care a fost achitat onorariul avocațial în cuantum de 2700 lei.
Aceasta modalitate de solutionare a cauzei echivaleaza cu o omisiune ce se circumscrie ipotezei prevăzută de art. 318 teza 2 C. proc.civ.
În același sens, este de reținut că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat . (Cauza V. I. împotriva României, Cauza V. de Hurk împotriva Olandei). Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, citată în Cauza Albina împotriva României).
Astfel fiind, întrucât se constata îndeplinite în cauza cerintele art. 318 Cod pr. civila va fi admisa contestatia și anulata decizia contestata urmând a se stabili termen pentru rejudecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația în anulare formulată de recurenta contestatoare I. L. M., împotriva deciziei civile nr. 1953 din 01.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2011, în contradictoriu cu intimații: D. C. I., D. S. și D. L..
Anulează decizia civilă 1953/01.11.2012, a Tribunalului D. și fixează termen pentru judecarea recursuluiu la data de 9 septembrie 2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013
Președinte, L. A. | Judecător, D. F. S. | Judecător, S. L. M. |
Grefier, E. B. |
Red LA/2 ex/10.07.2013
E.B. 04 Iunie 2013
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4328/2013. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Decizia nr. 88/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
