Reziliere contract. Hotărâre din 16-02-2015, Tribunalul TIMIŞ

Tribunalul TIMIŞ - Sentințe și decizii civile / 2015

Hotărâre pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 120/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 584 /A

Ședința publică din data de 16.02.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Ș. L.

JUDECĂTOR: P. C.

GREFIER: R. K.

Pe rol pronunțarea asupra apelul formulat de apelanții D. A. și D. D., împotriva Sentinței civile nr._/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D. P..

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședința din data de 9 februarie 2015, când în condițiile art. 260 Cod.pr.civila, pronunțarea a fost amânata pentru data de 16.02.2015.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ 30.01.2013, reclamanta Dădălau P., în contradictoriu cu pârâții D. A. și D. D., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună revocarea contractului de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare încheiat, între aceasta și pârâți, la notarul public D. E. Octav și înregistrat sub numărul 2139 din data de 03.09.2003, care este un contract de donație deghizat, întrucât nu s-a plătit niciun preț, în baza dispozițiilor art. 1020-1021 și a art. 1023, litera „a” și litera „b” din Codul civil; revenirea la situația anterioară de carte funciară a C.F. nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr._), nr. top. 7652/2 și CAD: C 1, casă cu teren, în suprafață de 250 m. p. și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că s-a înțeles cu nepotul său ca să-i doneze imobilul proprietatea sa, situat în Timișoara, ., înscris în C.F. nr._ Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr._), nr. top. 7652/2, casă și teren, în suprafață de 250 m.p., întrucât s-au înțeles bine înainte de semnarea contractului.

Nepotul său fiind căsătorit, au stabilit de comun acord cu acesta, ca să încheie un contract de vânzare-cumpărare, unde să figureze și soția sa, contract cu sarcini de uzufruct viager în favoarea reclamantei și cu interdicția de înstrăinare și grevare a imobilului ce face obiectul contractului, cu obligația nepotului său și a soției sale ca să o ajute la nevoie, reclamanta fiind în vârstă și bolnavă.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost întocmit de notar conform înțelegerii părților, respectiv s-a stabilit prețul de_ lei ROL (37.800 lei RON), s-a menționat că suma a fost achitată, cu toate că nu s-a dat nici un leu, deoarece pârâții au achitat doar taxele notariale și s-au menționat în contract clauzele la care au convenit cu pârâții.

Reclamanta a mai arătat că pârâții s-au comportat frumos înainte de încheierea contractului și o scurtă perioadă de timp după încheierea contractului, iar după ce pârâții s-au mutat în casă, pe parcursul timpului, și-au schimbat comportamentul, devenind violenți fizic și verbal cu reclamanta, adresându-i injurii, lucru la care nu s-a așteptat, reclamanta considerând că nepotul său și soția acestuia îi vor fi de ajutor, dar s-a înșelat.Mai mult decât atât, pârâții o tratau ca pe un chiriaș, punând stăpânire pe bucătărie și baie și ocupând toate camerele, mai puțin una, în care a locuit reclamanta, camera în care a locuit a devenit insalubră din cauza lucrărilor făcute în pod de către pârâți, căzând tencuiala de pe tavanul camerei sale, ca urmare a infiltrațiilor de apă.

Ca urmare a comportamentul pârâților, fiind lovită de mai multe ori de către aceștia și supusă și violențelor lor verbale și injuriilor de tot felul, pe lângă altele, spunând că este „curvă bătrână”, a solicitat evacuarea acestora din casă pe cale judecătorească, evacuare ce s-a și realizat în anul 2010. Și după evacuarea pârâților, aceștia au avut același comportament la adresa sa și nu au ajutat cu nimic, cu toate că înțelegerea lor a fost de a o ajuta, motiv pentru care le-a dat casa pe gratis, fără bani.

După evacuarea pârâților, a solicitat instanței de judecată rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare menționat mai sus, pentru neplata prețului, dosar nr._/325/2010 al Judecătoriei Timișoara. Instanța de fond a admis cererea reclamantei și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, iar instanța de apel a menținut această hotărâre, dar în recurs, instanța a anulat ambele hotărâri și rejudecând, a respins cererea sa pe motiv că acest contract nu este de vânzare-cumpărare, ci de donație sau, eventual, de întreținere, deghizate, întrucât nu s-a plătit nici un preț și nici nu s-a stabilit, de către părți, ca pârâții să plătească vreo sumă de bani, ci ca să o ajute cu cele necesare, reclamanta fiind bolnavă și în vârstă.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. art. 984, 985, 992, alin. 1, 988 alin. 2, 990, 991, alin. 2 din Codul civil și pe ale art. 1011, alin. 2, 1020-1021, 1023, litera „a” și litera „b” din Codul civil.

La data de 06.03.2013, pârâtul Dadalau A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată și a invocat excepția de netimbrare și excepția autorității de lucru judecat.

Excepția de netimbrare.

Conform contractului de vânzare-cumpărare depus de reclamantă, valoarea imobilului este de 37.800 lei, solicitând verificarea achitării taxei de timbru, în cuantum de 2.123 lei datorată la aceasta valoare, iar în cazul neachitării acesteia, să se dispună anularea acesteia ca netimbrată.

Excepția puterii de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești ce semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură data, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie în contradicție cu o altă hotărâre.

Puterea lucrului judecat nu este reglementată ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală și ca o excepție procesuală, prin art. 432 Noul C. proc. civ.

Puterea lucrului judecat prezintă: a) un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că, într-o nouă judecată, aceasta se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea care a rămas definitiv, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului; b) un aspect negativ, pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate pune în discuție dreptul sau într-un alt proces.

Lucrul judecat are următoarele efecte: a) exclusivitatea (un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză nu mai este posibil); b) incontestabilitatea (hotărârea irevocabilă nu mai poate fi atacată cu recurs); c) executorialitatea (hotărârea poate fi pusă în executare silită la cererea părții care a câștigat); d) obligativitatea hotărârii, în practică s-a decis că se poate renunța la puterea lucrului judecat, fie prin neinvocare, fie prin neexecutarea hotărârii în cadrul termenului de prescripție, cu excepția hotărârilor care produc efecte erga omnes (de exemplu, în materia stării civile).

În mod obișnuit, puterea lucrului judecat a unei hotărâri se invocă într-un proces ulterior, prin intermediul excepției autorității lucrului judecat; în acest caz autoritatea de lucru judecat reprezintă unul din efectele puterii lucrului judecat și anume exclusivitatea; având în vedere și celelalte efecte ale puterii lucrului judecat, înseamnă că puterea lucrului judecat și autoritatea de lucru judecat nu sunt sinonime; autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii lucrului judecat astfel, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocată într-un alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu puterea lucrului judecat atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie vorba de aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

În doctrină se precizează că atât prezumția, cât și excepția lucrului judecat, reprezintă instrumente juridice menite să servească instituția puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al hotărârilor judecătorești și care are la baza doua reguli fundamentale și anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; soluția cuprinsă în hotărâre, fiind prezumată a exprima adevărul, nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre.

Puterea de lucru judecat pe care o are în aceasta cauza decizia civilă nr.2167 din 25.10.2012 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosar nr._/325/2010, este o hotărâre prin care s-a soluționat acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților, pentru rezilierea contractului de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare autentificat de BNP D. E.-Octav sub nr.2139 la data de 03.09.2003.

În acea acțiune, reclamanta a solicitat rezilierea contractului, pretinzând că prețul nu a fost achitat.

Acțiunea a fost respinsă, instanța de recurs reținând că primele două instanțe, în soluțiile pronunțate, au omis să coreleze dispozițiile art.1361, 1365, 1368 c. civ cu cele derivate tot din cazul în speță, determinat de faptul că actul a fost autentificat la un notar public, fiind astfel un act autentic, iar art.1174 C. civ prevede că actul cel autentic sau cel sub semnătură privată are tot efectul între părți despre drepturile și obligațiile ce constată, precum și despre aceea ce este menționat în act, peste obiectul principal al convenției, când menționarea are un raport oarecare cu acest obiect.

A constatat instanța de recurs că, procedând în sens contrar, primele două instanțe au permis a se tinde la a proba un fapt negativ, în condițiile în care faptele negative nu pot fi dovedite în procesul civil decât prin faptul pozitiv contrar, ori prin mijlocirea unui fapt pozitiv, vecin și conex. Prin acțiunea de față se cere revocarea sus numitului contract, cu aproape aceeași motivare, reclamanta susținând că acesta este un contract de donație deghizat, întrucât nu s-a plătit nici un preț.

Or, după cum s-a arătat, instanțele au statuat prin hotărâri irevocabile, care nu pot fi ignorate ori nesocotite în prezenta cauza - pentru că s-ar încălca puterea de lucru judecat. Pentru ca să existe putere de lucru judecat nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci e suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final este același.

Prețul a fost plătit.

În fapt, la data de 03.09.2003, între reclamanta intimată și pârâții, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare autentificat de BNP D. E.-Octav sub nr.2139, prin care pârâții au achiziționat nuda proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ Timișoara (nr. nou_), pentru suma de_ lei, sumă achitată integral la data încheierii contractului și primită de către vânzătoare. Notarul a întrebat-o în numeroase rânduri pe vânzătoarea Dadalau Priscă dacă a primit suma de bani, iar aceasta a confirmat.

Mai mult, dovada existentei, acestui act se face prin înscrisul pe care, aceasta, și l-a însușit, prin aplicarea semnăturii asupra înscrisului preconstituit pentru a dovedi raportul juridic, prin acest înscris reclamanta înțelegând că a primit prețul integral de la cumpărători.

Cu toate că plata prețului a avut loc și este consfințită printr-un act autentic semnat de către reclamantă, aceasta, și după ce s-au judecat și în dosarul nr._/325/2010, la care face referire în prezenta cerere de chemare în judecată, și care s-a finalizat prin pronunțarea Deciziei civile nr.2167/25.10.2012, inițiază prezenta acțiune.

Pârâții consideră că sunt ținuți de interpretarea dată de către Curtea de Apel Timișoara speței de față, care are putere probatorie, aspectele reținute de către aceasta instanță având o valoare covârșitoare în soluționarea prezentei spete.

La data de 20.03.2013, pârâta Dădălau D. a depus note scrise prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la temeiul de drept invocat, respectiv art.1020-1021,1023 lit. a și b din Codul Civil.

Pentru a putea opera revocarea în temeiul art.1021 cod civil trebuie să existe o donație încheiată cu toate condițiile cerute de lege, iar sarcina sa fie expres prevăzută în contractul de donație.

Pârâții consideră că nu se află în nici unul din cazurile prevăzute de art.1020 sau 1021 Cod Civil.

Raportat la dispozițiile art.1023 lit. a și b Cod Civil, care se referă expres la cazurile de revocare pentru ingratitudine, consideră că acesta nu are nici o legătură cu speța.

Și în situația în care s-ar fi încheiat prin act autentic un contract de donație, simpla stare conflictuală dintre părți, nu poate determina revocarea liberalității.

Nu se poate dovedi existența unui contract de donație fără ca acesta să fie încheiat cu cerințele impuse de lege, ori, în speța de față, e indubitabil că nu se poate discuta despre un contract de donație.

Mai mult, dacă ar exista încheiat un contract de donație, dreptul la acțiune al reclamantei, ar fi la momentul introducerii acțiunii (30.01.2013) prescris.

În consecință, a solicitat să aibă în vedere dispozițiile art.1024 alin. l Cod Civil: „Dreptul la acțiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine, se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a știut ca donatarul a săvârșit fapta de ingratitudine".

În consecință, pârâții au invocat excepția prescripției acțiunii întrucât nu s-a făcut dovada contrarie că între părți s-ar fi încheiat un alt contract (act simulat, etc), contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP D. E.- Octav, sub nr.2139 la data de 03.09.2003, se bucură de valabilitate deplină, confirmată prin cele reținute și în Decizia civila nr. 2167 din 25.10.2012 a Curții de Apel Timișoara pronunțate în dosar nr._/325/2010.

Câtă vreme, contractul de vânzare-cumpărare este menținut valabil printr-o hotărâre judecătorească, reclamanta nu-i poate schimba natura, după bunul său plac, prin promovarea acțiunii de față.E inadmisibil să se dovedească condițiile unui contract de donație, raportându-se la un contract de vânzare-cumpărare valabil, neafectat de nulitate, etc.

Este evidentă reaua credință a reclamantei, și în consecința, au solicitat să se facă aplicarea art.187 pct. l lit. a Cod Procedura Civila.

Din contractul de vânzare-cumpărare încheiat, rezultă cu certitudine că prețul a fost achitat, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile rezoluțiuni, întrucât rezultă indubitabil că contractul autentic produce efecte între părți cu privire la drepturile și obligațiile acestora și cu ceea ce este înserat în cuprinsul său.

Curtea de Apel Timișoara, prin pronunțarea sentinței, consfințește printr-o decizie care are valoarea unui act autentic, faptul că vânzarea s-a efectuat, prin plata unui preț. Vânzarea rămânând valabilă, nu se poate vorbi de o donație. Probațiunea propusă de reclamantă referitoare la martori este inadmisibilă, întrucât nu a făcut dovada existenței unui contract de donație.

Pe parcursul procesului instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială în cadrul căruia au fost audiați martorii Somogyi E.; Somle J. I.; Kocso I. și P. C. C. și proba cu interogatoriul administrat reclamantei și pârâților.

La termenul din 22.05.2013, instanța a soluționat o parte din excepțiile invocate de pârâți, în sensul respingerii lor, iar în ce privește excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiunii, instanța le-a analizat după cum urmează:

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, prin încheierea din 22.05.2013, instanța a stabilit că este o apărare pe fondul cauzei, neexistând motive pentru ca aceasta cauză să nu fie cercetată pe fond.

Prin sentința civilă nr._/13.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Timișoara a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. P. în contradictoriu cu pârâții D. A. și D. D. și a constatat caracterul simulat al vanzarii efectuate în baza contractului de vanzare cumparare cu drept de uzufruct viager și interdictie de instrainare și grevare autentificat sub nr. .2139/3 septembrie 2003 la BNP D. E. Octav, actul juridic având în realitate natura unei donatii deghizate.

A dispus revocarea pentru ingratitudine a donatiei deghizate sub forma contractului de vanzare cumparare cu drept de uzufruct viager și interdictie de instrainare si grevare autentificat sub nr. 2139/3 septembrie 2003 la BNP D. E. Octav, cu consecința repunerii părților în situatia anterioara și a respins cererea paratilor de acordare a cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune,instanța de fond a dispus respingerea acesteia cu următoarea motivare:

Raportat la faptul că actul de vânzare cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare a fost încheiat la data de 03.09.2003, prescripția dreptului la acțiune a fost analizată în raport de dispozițiile art. 829 și următoarele Vechiul Cod civil.

Termenul de 1 an pentru acțiunea în revocarea donației pentru ingraditudine este un termen de decădere și nu de prescripție, bazat pe o prezumție legală, care se calculează de la data săvârșirii faptului de ingratitudine, iar în cazul în care faptele de ingratitudine sunt repetate în raport de ultima.

Că asupra reclamantei au fost săvârșite fapte de ingratitudine, rezultă din considerentele hotărârilor judecătoresți aflate la dosarul cauzei dar și din probatoriul administrat în această cauză, respectiv declarațiile martorilor Somogyi E. și Șomle J. I. și răspunsurile date de reclamantă la interogatoriul formulat de către pârâți. Reclamanta a invocat încă din anul 2009, prin cererea înregistrată sub numărul 1296 /325/2009 pe rolul Judecătoriei Timișoara și ulterior prin cererea înregistrată sub nr._/325/2010 la aceeași instanță, comportamentul violent al pârâților și neplăcerile cauzate de acest comportament.

Susținerile reclamantei referitoare la refuzul pârâților de a-i procura alimente, de a mânca împreună dar și cele referitoare la injuriile pe care pârâții i le adresau au fost dovedite prin probatoriul administrat. Din considerentele sentinței civile nr. 3324/17.02.2010 reiese că pârâții au recunoscut starea de nevoie a reclamantei cauzată de vârsta înaintată a acesteia precum și obligația acestora de a o întreține, însă din complexul circumstanțelor prezentei cauze nu rezultă că pârâții i-au acordat o astfel de întreținere sau că nu au manifestat ingratitudine față de reclamanta .

Manifestarile pârâților îmbracă formele de ingratitudine prevazute de art. 831 pct. 2 și 3 Cod civil, iar probatoriul administrat înlatura orice echivoc în privinta existentei acestora.

Ca atare, instanta apreciază ca solicitarea de revocare a donatiei pentru ingratitudine este întemeiată.

Simplul fapt că pârâții au pus la dispoziția reclamantei o singură cameră din imobilul asupra căruia avea un drept de uzufruct viager, că existau în aceeași bucătărie două mașini de gătit și două mese, iar fiecare își făcea mâncare separat (declarația martorului propus de pârâți P. C. C.) sau că aragazul era lipit cu scotch pentru ca reclamanta să nu poate găti (declarația martorei Somogyi E.) denotă ingratitudinea pârâților față de reclamantă sub aspectele prevăzute la art. 831 pct. 3 C.civ .

Cât privește injuriile adresate reclamantei de către pârâți, probele administrate –declarațiile martorilor reclamantei și răspunsurile acesteia la interogatoriu – au evidențiat existența unor relații tensionate, soldate cu insulte și chiar violențe, care pot fi caracterizare sau interpretate în sensul celor menționate în cuprinsul art. 831 pct.2 C.civ. Pârâții neaga sustinerile reclamantei referitoare la comportamentul pretins agresiv și în răspunsurile de la interogatorii au sustinut că nu i-au adresat cuvinte vulgare și nici nu au exercitat violențe fizice asupra acesteia. Exercitarea de catre pârât a actelor de violenta verbala sau fizica la adresa reclamantei sau tolerarea unor astfel de manifestari venite din partea sotiei, în împrejurari în care dispunea de mijloacele care i-ar fi permis îndreptarea acestei stari de lucruri, reprezinta o forma de manifestare a unei ingratitudini fata de reclamanta.

Declarațiile martorilor propuși de pârâți nu sunt de natură a contura o altă stare de fapt decât cea prezentată de reclamantă, aceștia relatând că ,,bunica pârâților se retrăgea în cameră de câte ori veneau în vizită” ,iar răspunsurile pârâților la interogatorii nu sunt confirmate de nici o probă ,ceea ce conduce la concluzia că ,deși au recunoscut întreținerea acordată reclamantei,nu au demonstrat-o.

În ce privește data de la care se calculează termenul de decădere de 1 an, instanța de fond a reținut că acțiunea în revocare pentru ingratitudine este o pedeapsă civilă ,strict personală ,astfel că titularul acțiunii ,cunoscând faptul de ingratitudine ,îl poate ierta pe donatar. Prin urmare, iertarea se prezumă dacă a trecut un an de la data săvârșirii faptului de ingratitudine.În speță, nu se aplică această prezumție.

Faptele de ingratitudine au fost repetate, importantă fiind insistența cu care reclamanta a invocat aceste fapte în cadrul celor trei cereri de chemare în judecată formulate, astfel că la momentul introducerii prezentei acțiuni ,termenul de decădere nu era împlinit.

Raportat la întreg probatoriu administrat și luând în considerare susținerile părților, instanța a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată, pentru următoarele motive:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP D. E. –Octav din Timișoara la data de 03.09.2013, reclamanta a vândut pârâților nuda proprietate asupra întregului imobil înscris în CF nr._ Timișoara, cu nr. top 7652/2 de sub A.1 ,loc de casă cu casa în P –ța Istria nr. 11, teren în suprafață de 250 mp pentru prețul de_ lei, vânzătoarea rezervându-și dreptul de uzufruct viager asupra acestui imobil, drept real intabulat în CF pe numele ei precum și interdicția de înstrăinare și grevare .

În cauză reclamanta a solicitat constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare, invocând faptul că acesta ar reprezenta o donație deghizată făcută de ea în favoarea pârâților.

Având în vedere prevederile art. 973 C. civ. și art. 1175 C. civ., instanța de fond a reținut că în situația existenței concomitente, între aceleași părți, a unui act public, prin care se creează o anumită aparență juridică, și a unui act secret, ce înlătură, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public, între părți produce efecte actul secret, simulat, care dă expresia voinței reale a părților, în timp ce față de terți va produce efecte actul public, aparent.

În ceea ce privește dovada existenței actului secret, instanța de fond a apreciat însă că noțiunea de „act secret” folosită de art. 1175 C. civ. nu impune condiția sine qua non a existenței unui înscris, ad probationem (în probatoriu), ci se referă la existența unui act juridic secret în sens de negotium (operațiune juridică) și având în vedere că acest text nu aduce, din punct de vedere probatoriu, nicio derogare de la normele generale impuse de art. 1191-1198 C. civ, în cazul imposibilității morale de preconstituire a înscrisului, practica judiciară a extins situațiile prevăzute de art. 1198 pct. 1-3 C. civ. cu acest caz, în care nu operează art. 1191 C. civ. în speță, având în vedere calitatea părților contractante.

Vânzătoarea reclamantă fiind bunica pârâtului ,instanța de fond a apreciat că legătura de rudenie este o premisă a neîntocmirii înscrisului secret, datorită încrederii reciproce conferită de relația de rudenie dintre aceștia.

Din analiza probelor administrate, instanța de fond a reținut că s-a făcut dovada că, în fapt, operatiunea juridică materializată prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2139/03.09.2013 la BNP D. E. –Octav a fost în realitate o donatie deghizată făcută de reclamantă în favoarea pârâților, cu sarcina uzufructului viager asupra întregului imobil.

În virtutea principiului conform căruia între părți produce efecte juridice actul secret, care corespunde voinței lor reale, instanța de fond a reținut că pentru ca actul secret, deghizat, să își producă efectele juridice, el trebuie să îndeplinească cerințele de fond și formă prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă.

Instanta de fond a constatat că pârâții nu au facut dovada că respectivul act juridic întrunește elementele unei vanzari-cumparari, câtă vreme nu s-a probat plata efectiva a pretului stabilit în contract. Depozițiile martorilor audiați în cauză au relevat că reclamanta nu a primit suma de bani după semnarea contractului de vânzare-cumpărare, că se hrănea cu mâncare gătită la vecini și că i se făceau cumpărături, ceea ce duce la concluzia că, dacă ar fi primit suma de bani respectivă starea materiala a reclamantei s-ar fi îmbunătățit ,lucru care nu s-a întâmplat, aspectele relatate de martori întărind prezumția că reclamanta nu a primit suma menționată în contractul de vânzare-cumpărare.

D. fiind cuantumul mare al sumei pretins plătite, respectiv_ lei, pârâții nu au probat sursa acestei sume de bani, (de exemplu economii, împrumut, depozit bancar), fiind puțin credibil că o astfel de sumă să se fi achitat vânzătoarei în numerar. Dată fiind calitatea de rude între părți, având în vedere și art. 1191 pct. 1-3 C. civ., s-ar putea înțelege imposibilitatea morală a preconstituirii unei chitanțe care să ateste plata prețului, dar neadministrarea niciunui mijloc de probă cu privire la împrejurările achitării acestui preț nu face decât să susțină faptul că prețul a fost simulat.

Chiar martorii pârâților au indicat faptul că ,,suma de bani pe care au dat-o reclamantei pentru achiziționarea imobilului a fost primită de pârât de la Romtelecom în baza unei ordonanțe”, dar niciunul dintre ei nu a știut în detaliu despre ce suma a fost vorba, iar pârâții nu au dovedit nici măcar primirea acestei sume de la Romtelecom.

Prin urmare, susținerile pârâților că ar fi achitat prețul cu care au achiziționat imobilul sunt neprobate, simpla mențiune inserată în contractul de vânzare-cumpărare că prețul vânzării a fost primit de la cumpărători fiind lipsită de relevanță.

Pentru toate aceste considerente, constatând că contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP D. E.-Octav din Timișoara la data de 03.09.2013 sub nr. 2139 este un act simulat, instanța de fond a admis acțiunea formulată și a dispus revocarea pentru ingratitudine a donației deghizate sub forma contractului de vânzare cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare autentificat sub nr. 2139/3 septembrie 2003 la BNP D. E. Octav, cu consecința repunerii parților în situația anterioară.

Instanța de fond a respins cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată și a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții D. A. și D. D., înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 10.03.2014, solicitând admiterea apelului, în principal, anularea sentinței pronunțată de prima instanță și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se pronunța pe fondul cauzei doar în limitele investirii. În subsidiar, în temeiul art. 296 C.pr.civ., pârâții solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței pronunțată de prima instanță, iar rejudecând, să se admită excepția puterii lucrului judecat, excepția inadmisibilității acțiunii astfel cum a fost formulată, iar pe fond să se respingă cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

În motivare apelanții critică în primul rând modul în care prima instanță a respins excepțiile invocate de pârâții apelanți. Astfel, raportat la dispozițiile legale invocate de reclamantă, art. 1020, art. 1021 și art. 1023, lit.a și b C.civil intrat în vigoare prin Legea 71/2011, apreciază că acțiunea apare ca fiind inadmisibilă. Apărările pârâților au fost făcute strict pe temeiul invocat. Se poate observa faptul că reclamanta intimată a solicitat revocarea unui contract de vânzare cumpărare încheiat în anul 2003, deci sub imperiul vechiului C.civil, motivat de faptul că prețul nu a fost achitat. Atât interpretarea contractului cât și stabilirea voinței părților la momentul încheierii acestuia, trebuia să se facă raportat la dispozițiile legale cuprinse în Codul Civil vechi, în vigoare la data încheierii contractului și nu în baza dispozițiilor noului cod.

Trecând peste acest aspect, acțiunea reclamantei intimată a fost formulată prin avocat, reclamanta având asistare calificată. În această situație, limita în care a fost investită instanța a fost aceea de a stabili dacă există cauze de revocare a contractului de vânzare cumpărare pentru lipsa prețului, instanța de fond pronunțându-se pe altceva, cu mențiunea că prima instanță nu a pus în discuția părților niciodată calificarea cererii de chemare în judecată motiv pentru care trebuia să se pronunțe în primul rând pe revocarea contractului de vânzare cumpărare și nu pe simulație. Conform legislației aplicabile în cauză, neplata prețului într-un contract de vânzare cumpărare nu se sancționează cu revocarea contractului, fapt pentru care acțiunea apare ca fiind inadmisibilă.Revocarea reprezintă o cauză de ineficacitate a actului juridic civil. Între nulitate și revocare există câteva diferențe esențiale și anume:

Revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, în speța reclamanta intimată susținând că actul nu este valabil, pe când nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiții de validitate, în speță contractul fiind valabil încheiat, fapt stabilit cu putere de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 2167/2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2010. Tot cu putere de lucru judecat prin aceiași decizie s-a stabilit faptul că prețul contractului a fost achitat (fila 10, alin.7 decizie). Față de cele anterior invocate se impunea ca prima instanță să admită și excepția puterii lucrului judecat, chiar și în situația în care acțiunea reclamantei a fost calificată ca fiind o acțiune în constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare într-o donație, din moment ce s-a stabilit cu putere de lucru judecat că prețul a fost achitat.

Apelanții apreciază că din moment ce Curtea de Apel a reținut în mod irevocabil că prețul contractului a fost achitat, prima instanță pe lângă faptul că trebuia să admită excepția puterii lucrului judecat, era obligată să respingă toate probele solicitate de reclamanta intimată în "dovedirea comportamentului pârâților față de reclamantă" (încheierea de ședință din data de 12.06.2013, fila 119 dosar fond), Raportat la teza probantă solicitată de intimată, aceasta nu a dovedit existența actului secret, chiar și în formă verbală, între părți, nu a dovedit dacă înțelegerea dintre părți a existat înainte sau concomitent cu încheierea contractului de vânzare cumpărare.

S-a menționat, de către apelanți, că martorul intimatei Șomogyi E. (fila 125 dosar fond), a arătat că de la reclamanta știe că s-a încheiat un contract de întreținere, și nicidecum unul de donație cum susține reclamanta prin acțiune, că nu a asistat niciodată la certurile dintre părți sau agresiunile apelanților față de intimată, dar că a observat că aragazul intimatei este lipit cu bandă adezivă. Mai cunoaște martora că apelanții au părăsit imobilul în 2010 în urma unei evacuări. Martorul reclamantei intimată Somle, cu domiciliul în SUA, care în realitate este persoana care dorește să obțină cu orice preț imobilul din litigiu pentru sine, arată că tot de la reclamantă cunoaște că între părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare și că intimata se încălzește doar cu aragazul, fapt contrazis de celălalt martor al intimatei. A mai arătat martorul că apelanții nu mai locuiesc în imobil din anul 2010. Ambii martori au afirmat că au văzut urme de lovituri pe corpul intimatei, dar nu cunosc persoana care le-a produs, ci afirmativ, reclamanta le-a spus că nepotul a lovit-o. Nici un martor nu a arătat data la care au văzut urmele de lovituri pe corpul victimei. Alte aspecte decât cele declarate mai sus nu au fost dovedite.

Apelanții au menționat că raportat strict la susținerile martorilor, în anul 2010 apelanții au părăsit imobilul, iar acțiunea privind revocarea "donației" a fost formulată în anul 2013 cu mult timp după data la care apelanții ar fi putut să o lovească pe reclamantă. În realitate cel care o bătea efectiv pe reclamantă a fost fiul acesteia, unchiul apelantului. Această persoană, decedată în prezent a fost cel care l-a înjunghiat și pe apelant, astfel cum s-a făcut dovada cu copia articolului din ziar aflată la fila 54 dosar.

Pentru motivele mai sus menționate, apelanții consideră că excepția prescripției dreptului la acțiune/decăderea este întemeiată, motiv pentru care solicită admiterea acestei excepții. Mai mult, revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului, pe când în speță, cauza invocată de intimată și pretins dovedită, simulația, era anterioară sau contemporană actului de vânzare cumpărare. Față de data încheierii contractului, anul 2003, și capătul de cerere cu care a fost investită instanța de fond, revocarea contractului, dreptul material la acțiune la data formulării cererii de chemare în judecată apare ca fiind cu siguranță prescris. În altă ordine de idei și față de faptul că prin decizia Curții anterior menționată s-a reținut irevocabil că prețul contractului a fost achitat, intimata nu poate susține că actul juridic, contract de vânzare cumpărare este simulat într-o donație.

Au mai arătat apelanții că instanța față de limitele investirii, era obligată să stabilească dacă există cauze de revocare a contractului de vânzare cumpărare, capăt de cerere nemotivat în drept, și să stabilească dacă există cauze de revocare a donației pentru ingratitudine, raportat la dispozițiile legale invocate, chiar dacă acestea nu sunt aplicabile în speță, aplicabile fiind dispozițiile vechiului Cod Civil, între cele două reglementări existând deosebiri. În speță, intimata nu a solicitat nici în fapt și nici în drept ca instanța de fond să constate caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare. Intimata a solicitat ca instanța să dispună revocarea contractului de vânzare cumpărare întrucât nu s-a plătit prețul. În lipsa unui contract de donație valabil încheiat instanța nu putea dispune revocarea donației pentru ingratitudine. Mai mult, chiar intimata reclamantă susține la interogatoriu (răspunsul la întrebarea 1) faptul că a așteptat din partea apelanților o întreținere și că aceștia nu au prestat-o (răspunsul la întrebarea 2 și 3), deci nu a existat niciodată o voință internă a părților contractante, transpusă printr-o înțelegere secretă, anterioară sau concomitentă încheierii vânzării, în sensul unei donații. Pornind de la aspecte, nedovedite de reclamanta intimată în cauză, instanța de fond nu se putea pronunța în sensul revocării unei donații care nu reprezintă nici actul public și nici cel secret, acțiunea fiind inadmisibilă astfel cum a fost formulată. Mai mult, chiar reclamanta recunoaște prin cererea de chemare în judecată fila 1 că: "m-am înțeles cu nepotul meu ca să-i donez imobilul....Nepotul meu fiind căsătorit, am stabilit, de comun acord cu acesta ca să încheiem un contract de vânzare cumpărare...". Pe fila 2 a cererii de chemare în judecată mai recunoaște reclamanta faptul că se aștepta de la pârâți să o ajute, ea fiind bolnavă și în vârstă. Raportat la propriile susțineri ale intimatei chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi solicitat ca instanța să constate caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare, condițiile necesare admiterii unei astfel de cereri nu sunt nici din acest punct de vedere îndeplinite. Niciodată intimata nu a purtat cu pârâta D. D. o discuție despre încheierea vreunui contract de donație sau întreținere în schimbul imobilului, între acestea neexistând încheiat un acord secret în sensul celui prevăzut de disp. art. 1175 vechiul C.civil.

În realitate, susțin apelanții, intimata a primit efectiv suma de bani menționată în contractul de vânzare cumpărare, cu titlu de preț al contractului. Nu există o justificare pentru încheierea unei simulații, scopul acesteia nefiind dovedit. În situația în care nu s-a plătit un preț al contractului, și intimata a fost de acord să "cedeze" imobilul către ambii soți D. "fără bani", astfel cum susține, de ce nu s-a încheiat un contract de donație pe numele ambilor soți sau de întreținere astfel cum intimata susține că a avut așteptări de la cei doi apelanți. Intimata nu poate justifica un scop pentru care părțile ar fi încheiat cele două acte, public și secret, motiv pentru care este ușor de înțeles că actul secret, chiar în formă verbală, nu a fost discutat între părți.

Tot în mod nelegal, susțin apelanții, prima instanță, a admis o virtuală simulație, nesolicitată de reclamantă, motivând în drept pe dispozițiile art. 1175, 1191-1198, art, 1198 C.civ., etc, și în fapt doar pe textele de lege invocate și nu pe probatoriul administrat în cauză. Prima instanță a admis caracterul simulat al vânzării motivând că pârâții nu au făcut dovada că respectivul act juridic întrunește elementele unei vânzări cumpărări câtă vreme nu s-a probat plata efectivă a prețului stabilit prin contract, dar nu motivează în baza căror probe directe, de netăgăduit, a stabilit că nu s-a plătit prețul și că a existat o înțelegere între toate părțile contractante cu privire la existența actului secret, practic instanța de fond nu a motivat sentința pronunțată. Nu pârâții apelanți erau obligați să facă dovada că au achitat prețul, acest fapt rezultând din contractul de vânzare cumpărare autentificat la notar și din decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara invocată mai sus, ci reclamanta intimată era obligată să facă dovada contraînscrisului.

S-a menționat că ambii martori ai intimatei au arătat că, de la reclamantă cunosc faptul că aceasta a înțeles să încheie un contract de întreținere cu aceasta pentru a o ajuta la bătrânețe. Niciunul din martorii audiați nu au făcut vorbire despre o înțelegere anterioară semnării contractului de vânzare cumpărare dintre părți, în legătură cu o donație, astfel cum s-a arătat mai sus. Ulterior semnării contractului de vânzare cumpărare, reclamanta le-ar fi spus martorilor despre acea întreținere. Rezultă deci că principala condiție a admiterii unei acțiuni în simulație nu este îndeplinită, respectiv, contraînscrisul, chiar verbal, nu a fost anterior sau concomitent încheierii contractului de vânzare cumpărare.

Raportat la susținerile martorilor, că din anul 2010 apelanții nu mai locuiesc în imobil, precum și la dispozițiile sentinței civile nr. 3324/17.02.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în temeiul căreia apelanții au fost evacuați din imobil deoarece reclamanta intimată este titulara dreptului de uzufruct în luna februarie a anului 2010, data ultimului fapt de ingratitudine săvârșit de apelanți împotriva intimatei putea să dateze cel mult până în luna februarie 2010. Raportat la dispozițiile art. 833 C.civil vechi aplicabil în speță, dreptul reclamantei de a solicita revocarea donației (care în realitate nu există) s-a stins în martie 2011. Cererea de chemare în judecată a fost formulată în 30.01.2013 cu mult timp după expirarea termenului legal, dreptul reclamantei în revocarea donației fiind prescris.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 297 alin. 1 teza 2 C.proc.civ. art. 296 C.proc.civ.

Prin întâmpinarea depusă reclamanta Dădălau P. a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare intimata arată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, bazându-se pe o interpretare corectă a probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale avute în vedere, astfel:

- în mod corect, instanța de fond a stabilit, prin încheierea din 22.05.2013, că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâți este o apărare pe fondul cauzei;

- în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâți, în mod corect a respins-o instanța de fond, bazându-se pe dispozițiile art. 829 și următoarele din vechiul Cod civil, raportat la data încheierii contractului, 03.09.2003, cât și pe faptul că termenul de un an pentru acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine este un termen de decădere și nu de prescripție, care se calculează de la data săvârșirii faptei de ingratitudine, iar în cazul intimatei aceste fapte sunt repetate.

Referitor la fondul cauze, intimata a menționa că instanța de fond a reținut în mod corect că, din probatoriul administrat în cauză, reiese fără echivoc că manifestările pârâților îmbracă formele de ingratitudine prevăzute de art. 831, pct. 2 și 3 din Codul civil, manifestări care constau în: punerea la dispoziția reclamantei a unei singure camere, cu toate că aceasta avea uzufructul viager asupra întregului imobil; folosirea în comun a bucătăriei, unde fiecare avea un aragaz și o masă și își făcea mâncarea separat, iar aragazul pârâților era lipit cu scoci la plecarea acestora, pentru a nu putea găti și reclamanta pe acel aragaz, care era racordat la gaz metan; injuriile și insultele adresate reclamantei de către pârâți și violențele lor față de aceasta.

De asemenea, susține intimata, instanța de fond a reținut în mod corect, și următoarele aspecte: existența caracterului simulat al actului public; existența înțelegerii secrete între părți, în sensul că voința părților a fost aceea de donație și nu de vânzare-cumpărare, una din părți fiind nepotul reclamantei, care nici nu avea banii necesari achitării prețului, ci doar pentru plata taxelor la notar; faptul că această înțelegere secretă nu era obligatoriu să fie consemnată în scris, având în vedere relațiile de rudenie dintre părți; actul secret produce efecte juridice între părți.

În ceea ce privește motivele de apel invocate de către apelanți, intimata arată că aceștia nu au în vedere starea reală de fapt și dau o interpretare greșită hotărârilor judecătorești la care fac referire și dispozițiilor legale avute în vedere, la soluționarea cauzei, de către instanța de fond.

Referitor la criticile aduse de apelanți în privința excepțiilor invocate, intimata a arătat că în mod corect s-a pronunțat instanța de fond, în sensul respingerii acestor excepții ca fiind neîntemeiate, astfel:

- în privința excepției netimbrării, s-a aprobat cererea de ajutor public formulată de către intimată;

- în privința excepției puterii lucrului judecat, în mod corect a fost respinsă această excepție, întrucât în decizia Curții de Apel Timișoara s-a stabilit că natura contractului încheiat între părți nu este cea a unui contract de vânzare-cumpărare, ci cea a unuia de donație sau de întreținere;

- în privința excepției inadmisibilității acțiunii, în mod corect, instanța de fond a respins această excepție, deoarece contractul din litigiu este un contract deghizat, fapt stabilit de Curtea de Apel Timișoara în Decizia Civilă nr. 2167 din 25.10.2012, dată în dosarul nr._/325/2010;

- în privința prescripției dreptului la acțiune, în mod corect a respins instanța de fond această excepție, pe considerentul că s-a dovedit că apelanții au, în mod repetat, manifestări de ingratitudine față de intimată, termenul de un an fiind un termen de decădere și nu de prescripție (art. 829 din vechiul Cod civil), iar natura contractului este aceea a unui contract de donație, fapt stabilit la data de 25.10.2012, în decizia Curții de Apel Timișoara, decizie menționată mai sus, iar prezenta acțiune a fost depusă la data de 30.01.2013.

S-a mai arătat că în mod greșit susțin apelanții că instanța de fond s-a pronunțat pe un capăt de cerere nesolicitat, respectiv pe caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, din moment ce intimata a solicitat, în primul capăt de cerere, revocarea contractului de vânzare-cumpărare, ca fiind un contract de donație deghizat. Or, pentru a constata acest fapt, instanța de fond trebuia să analizeze caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, fapt pe care aceasta l-a făcut, în motivarea hotărârii sale.

Totodată s-a arătat că în mod greșit susțin apelanții că instanța de fond a fost investită pentru a stabili dacă există cauze de revocare a contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa prețului, întrucât cererea reclamantei este de revocare a contractului de donație deghizat intitulat „contract de vânzare-cumpărare". Natura juridică a contractului a fost stabilită în Decizia nr. 2167 din 25.10.2012 a Curții de Apel Timișoara, ca fiind contract de donație sau de întreținere deghizat și nu mai era nevoie să se solicite instanței de fond să stabilească ce natură juridică are contractul încheiat, fiind putere de lucru judecat. În acțiunea de față nu se mai pune problema de revocare a contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, fiindcă s-a stabilit, definitiv și irevocabil, că nu este un contract de vânzare-cumpărare, ci unul de donație deghizat.

S-a menționat, de asemenea că în mod greșit susțin apelanții că Curtea de Apel Timișoara, în decizia menționată, a reținut că prețul contractului a fost achitat, deoarece această instanță a reținut că nu s-a achitat prețul, motiv pentru care a stabilit că acest contract este de donație deghizat. Apelanții fac o apreciere greșită a declarațiilor martorilor propuși de reclamantă, care au arătat, în mod clar, condițiile în care aceasta a fost ținută, comportamentul pârâților față de reclamantă, precum și insultele și injuriile ce i l-au adus în mod repetat, până în ziua pronunțării hotărârii instanței de fond. Apelanții încearcă să se justifice, arătând că, din moment ce ei au fost evacuați în anul 2010, au încetat manifestările de ingratitudine pe care le-au avut la adresa reclamantei, dar cu toate acestea, ei au mai trecut pe la casa intimatei, având discuții la gard cu ei, de mai multe ori, până în ziua judecății, când i-au adus injurii și insulte, adresându-i cuvinte necuviincioase și jignitoare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele din codul de procedură civilă (art. 115 din Codul de procedură civilă vechi).

Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art.295 C.pr.civ, tribunalul a constatat că acesta este întemeiat, având în vedere următoarele:

Reclamanta D. P., a investit prima instanță cu o cerere prin care a solicitat să se dispună următoarele:

- revocarea contractului de vânzare - cumpărare, cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare încheiat, între reclamantă și pârâți, la notarul public D. E. Octav și înregistrat sub numărul 2139 din data de 03.09.2003, „care este un contract de donație deghizat, întrucât nu s-a plătit niciun preț”, în baza dispozițiilor art. 1020-1021 și a art. 1023, litera „a” și litera „b” din Codul civil;

- revenirea la situația anterioară de carte funciară a C.F. nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr._), nr. top. 7652/2 și CAD: C 1, casă cu teren, în suprafață de 250 m. p.

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința apelată, prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. P. și în consecință:

- a constatat caracterul simulat al vânzării efectuate în baza contractului de vânzare cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicte de înstrăinare și grevare autentificat sub nr.2139/3 septembrie 2003 la BNP D. E. Octav, actul juridic având în realitate natura unei donații deghizate.

- a dispus revocarea pentru ingratitudine a donatiei deghizate sub forma contractului de vanzare cumparare cu drept de uzufruct viager și interdictie de instrainare si grevare autentificat sub nr. 2139/3 septembrie 2003 la BNP D. E. Octav, cu consecința repunerii părților în situatia anterioară.

Tribunalul a reținut că limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect (pretenția concretă dedusă judecății), sunt fixate de către reclamant.

Cât privește obiectul, art.129 alin.6 C.pr.civ, prevede că în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății. Ca atare, instanța nu poate depăși limitele obiectului fixat de reclamant, în sensul că nu poate să acorde mai mult decât s-a solicitat, altceva decât s-a cerut sau mai puțin decât s-a cerut.

Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, conform prevederilor art.129 alin.4 C.pr.civ.

În speță, instanța nu a hotărât asupra obiectului cererii dedusă judecății (respectiv asupra cererii reclamantei privind revocarea contractului de vânzare-cumpărare) și a acordat altceva decât s-a cerut (o cerere în sensul constatării caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare, nefiind formulată în cauză).

Este de menționat că reclamanta D. P., deși face referire în petitul principal al acțiunii la faptul că solicită „revocarea contractului de vânzare cumpărare”, având în vedere că acesta este „un contract de donație deghizat, întrucât nu s-a plătit nici un preț”, nu a solicitat, în concret, ca instanța să constate caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare, sub forma donației deghizate.

Totodată, deși în susținerea petitului principal al acțiunii a invocat prevederile art. 1020-1021 și a art. 1023, litera „a” și litera „b” din Noul Codul civil, care se referă la revocarea donației, aceasta a menționat că solicită revocarea contractului de vânzare cumpărare, existând contradicție între ceea ce reclamanta a solicitat instanței a dispune și temeiul de drept invocat, în susținerea petitului principal.

Prima instanță, fără a stabili, cu respectarea principiului disponibilității recunoscut părții reclamante, precum și a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, care sunt limitele investirii sale în privința obiectului și temeiului juridic al cererii, a procedat la soluționarea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată, acordând altceva decât s-a cerut, ceea ce echivalează cu o nestatuare asupra fondului cauzei.

În acest context, tribunalul, în temeiul prevederilor art.297 alin.1 C.pr.civ, a admis apelul formulat și a anulat sentința supusă controlului judiciar și întrucât apelanții au solicitat, în principal, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, pentru a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca și garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză, a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Timișoara, în vederea soluționării cererii reclamantei, cu respectarea prevederilor art.129 alin.6 C.pr.civ, în limitele investirii sale.

Împotriva deciziei civile nr.584/A/13.08.2014, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._, a formulat recurs reclamanta D. P., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub dosar nr._ , solicitând în principal, în baza art. 304 pct. 1 și 3 c.pr.civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T. ca și recurs, susținând că în prezenta cauză, raportat la obiectul ei ( 37.800 lei) și dispozițiile art. 282¹ c.pr.civ., hotărârea este supusă numai recursului.

În subsidiar, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și rejudecând cauza, să se dispună respingerea apelului declarat de pârâți ca neîntemeiat.

În motivare, reclamanta recurentă a susținut (în ceea ce privește fondul cauzei) că instanța de apel a reținut în mod greșit că prima instanță a dat un plus petit față de limitele investirii sale, din cererea introductivă rezultând cert că s-a solicitat revocarea contractului de donație, ca fiind un contract deghizat.

Tot în acest sens, reclamanta a susținut că în mod greșit tribunalul a reținut că instanța de fond nu a fost investită să stabilească și caracterul deghizat al contractului, în condițiile în care aceasta a fost motivația pentru care s-a cerut revocarea contractului de donație.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 229, 304 pct. 5, 7, 8 și 9 c.pr.civ.

Prin decizia civilă nr.831/R/16.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, a fost admis recursul declarat de reclamanta Dădălau P. împotriva deciziei civile nr. 584/A/13.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

A fost casată decizia civilă recurată și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul T. pentru judecarea pe fond a apelului.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamantă, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea a constatat că este întemeiat pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de fond - sentința civilă nr._/13.11.2013 – a fost pronunțată de Judecătoria Timișoara la 10 luni de la momentul investirii ei de către reclamanta D. P. (30.01.2013), aceasta solicitând: 1.revocarea contractului de vânzare cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare autentificat sub nr. 2139/03.09.2003 la BNP D. E. Octav, susținând că este un contract de donație deghizat, întrucât nu s-a plătit nici un preț; 2. Revenirea la situația anterioară de CF, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanță a procedat la administrarea pe fond a probatoriului necesar pentru stabilirea situației de fapt dedusă judecății, constând atât în înscrisuri cât și probe testimoniale, iar hotărârea pronunțată a examinat pe fond pretențiile reclamantei în raport cu dispozițiile art. 973 C.civ. și 1175 C.civ..

În raport de această stare de fapt și de drept, soluția tribunalului de admitere a apelului declarat de pârâți și de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru pronunțarea unui plus petit și astfel, nerespectarea limitelor investirii contravine dispozițiilor art. 297 alin. 1 c.pr.civ. care, în termeni imperativi arată că „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe, dacă părțile au solicitat în mod expres această măsură prin cererea de apel ori întâmpinare”.

Ipotezele avute în vedere de legiuitor prin art. 297 c.pr.civ., ce permit anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare vizează deci situația în care instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

În speța dedusă judecății, rezultă însă cu evidență că instanța de fond, în raport cu obiectul concret dedus judecății și a temeiului de drept indicat, a procedat, în prealabil, la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, pentru ca apoi să încuviințeze și să administreze probe (înscrisuri și testimoniale) pentru justa soluționare a pricinii și stabilirea stării de fapt dedusă judecății – atribut suveran al instanțelor fondului.

Prin urmare, cum soluția primei instanțe a fost dată pe fondul pricinii dedusă judecății, cu indicarea și argumentarea în fapt și în drept pe fond, este evident că soluția tribunalului de admitere a apelului, anularea sentinței civile apelate și trimiterea spre rejudecare ( motivat de un plus petit) este nelegală în raport cu dispozițiile art. 297 c.pr.civ.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât tribunalul, investit cu soluționarea căii de atac a apelului, avea posibilitatea să administreze orice alt probatoriu suplimentar, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, iar constatarea unui eventual plus petit, putând fi corectată în apel, neîncadrându-se în ipotezele prevăzute strict și limitativ de art. 297 c.pr.civ.

De asemenea, trebuie subliniată ca nefondată cererea reclamantei-recurente de trimiterea a cauzei spre rejudecare la tribunal în recurs, în raport de dispozițiile art. 282¹ c.pr.civ. și valoarea de 37.800 lei din contract, în condițiile în care la fila 54 dosar fond, la cererea instanței, s-a depus dovada valorii de impozitare a imobilului în litigiu, de 207.715 lei, în raport de care s-a și procedat la timbrarea acțiunii.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că tribunalul a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. 1 c.pr.civ., ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 c.pr.civ., și față de nesoluționarea pe fond a apelului declarat de pârâți, s-a impus casarea deciziei civile și trimiterea cauzei la tribunal pentru judecarea apelului. Din această perspectivă, apare ca nefondată cererea reclamantei-recurente, din subsidiar, de modificare a hotărârii recurate și rejudecând cauza, de respingere a apelului declarat de pârâți, întrucât acest apel nu a fost examinat pe fond, iar soluția pronunțată a fost de desființare cu trimitere spre rejudecare.

La Tribunalul T., cauza a fost reînregistrată sub nr._ .

Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art.295 C.pr.civ, tribunalul a constatat că acesta este întemeiat, având în vedere următoarele:

Invocând dispozițiile art. 984, art. 985, art.992, alin. 1, art.988 alin. 2, art.990, art.991, alin. 2 din Noul Cod civil și ale art. 1011, alin. 2, art. 1020-1021, art.1023, litera „a” și litera „b” din Noul Cod civil, reclamanta D. P., a investit prima instanță cu o cerere prin care a solicitat următoarele:

- revenirea la situația anterioară de carte funciară a C.F. nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr._), nr. top. 7652/2 și CAD: C 1, casă cu teren, în suprafață de 250 mp.

Prin sentința apelată, prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. P. și în consecință:

- a dispus revocarea pentru ingratitudine a donației deghizate sub forma contractului de vânzare cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare autentificat sub nr. 2139/3 septembrie 2003 la BNP D. E. Octav, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.

Pârâții apelanți D. A. și D. D., critică hotărârea pronunțată, susținând că prima instanță nu a pus în discuția părților calificarea cererii de chemare în judecată și a depășit limitele investirii, în sensul că a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare, reținând că acesta are caracterul unui contract de donație și a dispus revocarea pentru ingratitudine a contractului de donație, deși nu a fost investită în acest sens.

Totodată, pârâții apelanți critică modul de soluționare a excepțiilor privind puterea lucrului judecat și prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește revocarea contractului de donație pentru ingratitudine.

Cât privește limitele investirii și faptul că prima instanță nu a pus în discuția părților calificarea cererii de chemare în judecată, este de menționat că în ciclul procesual anterior, prin Decizia civilă nr.584/A/13.06.2014, tribunalul a dispus anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, reținând că prima instanță nu a stabilit, cu respectarea principiului disponibilității recunoscut părții reclamante, precum și a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, care sunt limitele investirii sale în privința obiectului și temeiului juridic al cererii.

Prin Decizia civilă nr.831/16.10.2014, Curtea de apel Timișoara a admis recursul formulat de reclamanta D. P., împotriva Deciziei civile nr.584/A/13.06.2014, a Tribunalului T. și a trimis cauza la Tribunalul T., pentru soluționarea pe fond a apelului, având în vedere că soluția primei instanțe a fost dată pe fondul cauzei, cu indicarea și argumentarea în fapt și în drept pe fond.

Prin urmare, raportat la soluția pronunțată în calea de atac a recursului, criticile pârâților apelanți vizând limitele investirii și nerespectarea principiului contradictorialității în ceea ce privește calificarea cererii de chemare în judecată de către prima instanță, nu mai pot face obiectul preocupării instanței de apel, acestea fiind analizate în ciclul procesual anterior.

Cât privește excepția puterii lucrului judecat, invocată de pârâții apelanți D. A. și D. D., sub aspectul îndeplinirii obligației de plată a prețului pentru imobilul ce face obiectul litigiului, raportat la Decizia civilă nr.2167/25.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr._/325/2010, tribunalul constată că în mod greșit prima instanță, prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 22.05.2013, s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, raportat la prevederile art.1201 C.civ și art.166 C.pr.civ., prin întâmpinarea formulată pârâții apelanți invocând puterea lucrului judecat și nu autoritatea lucrului judecat.

Tribunalul reține că atunci când sunt incidente dispozițiile art.1201 C.civ și art.166 C.pr.civ, este vorba de manifestarea efectului negativ al lucrului judecat, adică de interzicerea reluării verificării jurisdicționale asupra acelorași aspecte care au fost deja tranșate în cadrul unui proces (în care părțile, beneficiind de respectarea dreptului la apărare și de toate garanțiile procesuale și-au afirmat și respectiv, apărat drepturile).

În speță, invocând nerespectarea puterii lucrului judecat, apelanții pârâți au în vedere efectul pozitiv al acestuia - ceea ce înseamnă că cele statuate de o instanță să nu poată fi contrazise de instanța ulterioară (în procesul dintre aceleași părți, în care chestiunea litigioasă nu se suprapune în totalitate, ca obiect și cauză cu cea anterioară).

Acest aspect este reglementat sub forma prezumției de lucru judecat (art.1200 pct.4, cu referire la art.1202 alin.2 C.civ), presupunând, așadar, că ceea ce s-a stabilit irevocabil în raporturile juridice dintre părți corespunde realității, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

În speță, prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._/325/2010, al Judecătoriei Timișoara, reclamanta D. P., invocând neîndeplinirea obligației de plată a prețului de către pârâții cumpărători D. A., D. D., a solicitat instanței rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare autentificat de BNP D. E.-Octav sub nr.2139 la data de 03.09.2003 și restabilirea situației anterioare în sensul redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ Timișoara nr. top 7652/2.

Prin Decizia civilă nr.2167/25.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr._/325/2010, acțiunea reclamantei a fost respinsă în mod irevocabil, Curtea de Apel Timișoara reținând că din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, rezultă cu certitudine că prețul a fost achitat și că nu sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii.

S-a mai reținut că declarațiile martorilor nu pot constitui o probă a faptului negativ al neplății prețului, aceasta cu atât mai mult cu cât exista deja dovedit un fapt pozitiv contrar, și anume plata prețului, prin intermediul unui înscris autentificat de un notar public.

În prezentul litigiu, reclamanta Dadălău P. tinde a dovedi caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare, sub forma donației deghizate, motivat de neplata prețului de către pârâții apelanți D. A. și D. D.. Or, în ceea ce privește îndeplinirea obligației de plată a prețului de către pârâții apelanți, Curtea de Apel Timișoara a stabilit cu putere de lucru judecat că prețul a fost achitat și că declarațiile martorilor nu pot constitui o probă a faptului negativ al neplății prețului.

Prin urmare, aspectele invocate de reclamanta intimată în legătură cu neplata prețului de către pârâții apelanți, nu mai pot face obiectul dezbaterii în cadrul prezentului litigiu, intrând în puterea lucrului judecat, în sensul că, în relația dintre părți, ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un litigiu, nu mai poate fi contrazis într-un litigiu ulterior, neexistând posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora.

Se impunea, în atare condiții, ca prima instanță să admită excepția puterii lucrului judecat, invocată de pârâții apelanți D. A. și D. D., în ceea ce privește îndeplinirea obligației de plată a prețului de plata prețului, pentru imobilul ce face obiectul prezentului litigiu.

Pe de altă parte, abstracție făcând de existența litigiului anterior, în cauză, contrar celor reținute de prima instanță, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru constatarea caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare, sub forma donației deghizate și revocarea donației pentru ingratitudine.

Simulația, presupune existența concomitentă între aceleași părți a două contracte: unul public, aparent, denumit și contract simulat, prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității și altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și care anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public, simulat.

Prin acțiunea în simulație, se urmărește a se demonstra caracterul simulat al contractului aparent, spre a se face să se aplice efectiv singurul contract ce corespunde voinței reale a părților - contractul secret.

În speță, reclamanta nu a dovedit că între părți a fost încheiat în realitate un contract de donație și că părțile au „deghizat”, această realitate, printr-un aparent, dar neadevărat, contract de vânzare cumpărare.

Martorii reclamantei intimate Șomogyi E. și Somle J. I. (fila 125,126- dosar fond), au declarat că știu de la reclamantă că între părți s-a încheiat un contract de întreținere, aceștia nefăcând referire la încheierea unui contract de donație între părți.

Aceeași martori au declarat că știu de la reclamantă că nu s-a primit nicio sumă de bani pentru imobilul care face obiectul litigiului, însă această împrejurare, nu duce automat la concluzia că între părți a fost încheiat un contract de donație, așa cum susține reclamanta.

Cât privește apărările intimatei reclamante în sensul că natura juridică a contractului încheiat între părți a fost stabilită prin Decizia civilă nr. 2167/ 25.10.2012, a Curții de Apel Timișoara, ca fiind „contract de donație sau de întreținere deghizat” și că nu mai era nevoie ca prima instanță să stabilească ce natură juridică are contractul încheiat, fiind putere de lucru judecat, tribunalul reține că acestea sunt nefondate, prin decizia anterior menționată, nefiind stabilită natura juridică a contractului încheiat între părți.

În litigiul anterior, prin Decizia civilă nr. 2167/ 25.10.2012, Curtea de apel Timișoara a reținut că: „Declarațiile martorilor, chiar dacă ar fi considerate admisibile, în raport cu disp.art.1191 alin. ultim C.civ, nu tind la dovedirea pretențiilor reclamantei, ci tind mai degrabă la a arăta că ar fi existat între părți o convenție de o altă natură, cum ar fi o donație deghizată sau un contract de întreținere”, ceea ce nu echivalează cu o statuare în privința naturii juridice a contractului încheiat între părți.

Cât privește revocarea contractului de donație pentru ingratitudine, tribunalul reține că în ipoteza în care reclamanta ar fi dovedit existența contraînscrisului, în cauză ar fi incidente prevederile art. 833 din vechiul Cod.civil (aplicabile în speță prin prisma prevederilor art. 6 alin. 2 și 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cât și a dispozițiilor art. 3, 4 și 102 alin.1 din Legea 71/2011, raportat la data încheierii contractului), potrivit cărora: ”Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie făcută în termen de un an din ziua faptului, sau din ziua când donatorul a cunoscut faptul”.

Prima instanță a reținut în mod corect că termenul de 1 an, prevăzut de art. 833 din vechiul Cod.civil, nu este un termen de prescripție, ci unul de decădere, bazat pe o prezumție legală, care nu este supus cauzelor de întrerupere și de suspendare stabilite în materie de prescripție, iertarea prezumându-se dacă a trecut mai mult de un an din ziua săvârșirii faptului sau din ziua când donatorul a luat cunoștință de acel fapt, însă în mod neîntemeiat instanța a considerat că termenul de decădere nu era împlinit la data introducerii acțiunii, fără a stabili când a avut loc, în concret, ultima faptă de ingratitudine.

Este de menționat sub acest aspect că potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, pârâții apelanți nu mai locuiesc în imobil din anul 2010, fiind evacuați în baza Sentinței civile nr. 3324/17.02.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, iar reclamanta nu a dovedit că pârâții intimați i-au adus injurii ulterior evacuării, martorii audiați referindu-se la perioada în care părțile au locuit împreună.

Mai mult decât atât, martora reclamantei Șomogyi E. (f.125), a declarat că din momentul evacuării pârâții nu au mai vizitat-o pe reclamantă și nici nu au mai sunat-o.

Prin urmare, raportat la probatoriul administrat în cauză, susținerile apelanților pârâți în ceea ce privește decăderea reclamantei din dreptul de a solicita revocarea contractului de donație, sunt întemeiate, termenul de 1 an la care face referire art. 833 din vechiul Cod.civil, fiind împlinit la data formulării acțiunii.

În raport de cele ce preced, tribunalul constată că prima instanță în mod neîntemeiat a admis acțiunea formulată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile pentru constatarea caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare, sub forma donației deghizate și revocarea donației pentru ingratitudine.

Ca atare, pentru toate considerentele menționate, tribunalul în baza prevederilor art.296 Cod.pr.civ, va admite apelul formulat și va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta D. P., împotriva pârâților D. A. și D. D..

În temeiul prevederilor art.274, raportat la art.298 C.pr.civ, instanța va obliga reclamanta intimată D. P., să plătească pârâților apelanți D. A. și D. D., suma de 7.177 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanță, apel și recurs, reprezentând timbru judiciar (5 lei), taxa judiciară de timbru achitată în calea de atac a apelului (3.372 lei-f.24, dosar apel) și onorariu de avocat (1.000 lei-f.111, dosar primă instanță, 2.800 lei-f.25, dosar apel și 1.000 lei-f.15, dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanții D. A. și D. D., ambii cu domiciliul ales la av.L., in Timișoara, ..10, județ T., împotriva Sentinței civile nr._/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D. P., cu domiciliul în Timișoara, ., județ T..

Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta D. P., împotriva pârâților D. A. și D. D..

Obligă reclamanta intimată D. P., să plătească pârâților apelanți D. A. și D. D., suma de 7.177 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanță, apel și recurs.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16.02.2015.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR

L. Ș. pt. C. P.

aflată în concediu de odihnă, semnează

Președinte Tribunal

A. S.

GREFIER

R. K.

Red.L.Ș.

Tehn.IB

5 ex.-10.03.2015

Prima instanță:

Judecător: G. Dumitescu

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 33/2015. Tribunalul TIMIŞ		Legea 10/2001. Decizia nr. 174/2015. Tribunalul TIMIŞ →

Reziliere contract. Hotărâre din 16-02-2015, Tribunalul TIMIŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Hotărâre din 16-02-2015, Tribunalul TIMIŞ