Acţiune în revendicarea unui imobil ce face obiectul Legii nr. 10/2001, promovată în condiţiile dreptului comun. Lipsa calităţii de proprietar a reclamantului. Inadmisibilitatea operării dreptului de acrescământ prevăzut de art. 4 alin. (4) din Legea nr.
| Comentarii |
|
- Cod civil: art. 480-481
- Legea nr. 10/2001
Reclamantul a promovat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, o acţiune de drept comun în revendicarea imobilului, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 480 şi 481 cod civil şi pe prevederile Legii nr. 213/1998.
în aceste condiţii, reclamantul nu se poate prevala pentru admisibilitatea acţiunii sale în revendicare, de calitatea de proprietar dobândită prin efectul dreptului de acrescământ reglementat de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât acesta operează doar în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, iar nu şi în procedura de drept comun a unei revendicări întemeiate pe art. 480 Cod civil.
(Decizia civilă nr. 240/A din 8 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 126/27.02.2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins acţiunea reclamantului, împotriva pârâţilor M.V. şi G.M.D., şi excepţiile autorităţii de lucru judecat, a inadmisibilităţii acţiunii şl a lipsei capacităţii procesuale a reclamantului.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul J.S.G. (fost S.I.), solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
Apelul este nefondat.
în analizarea temeiniciei ori netemeiniciei pretenţiilor reclamantului trebuie pornit de la obiectul cererii introductive de instanţă ştiut fiind că, în toate cazurile, conform art. 129 alin. final C. pr. civ., judecătorii hotărăsc doar asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Astfel, prin cererea introductivă de instanţă, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtelor M.V. şi G.M.D. să îi lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 2 situat în Cluj-Napoca, str. A., împreună cu terenul aferent acestuia, în suprafaţă de 70,29/213 mp, invocând în susţinerea cererii faptul că titlul său de proprietate este preferabil titlului de proprietate al pârâtelor, întrucât este mai vechi şi provine de la un autor necontestat, precum şi înscrierea în CF a litigiului.
Prin urmare, reclamantul a promovat o acţiune de drept comun în revendicarea acestui apartament, acţiune întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 480, art. 481 C. civ. şi ale Legii nr. 213/1998, texte legale invocate de reclamant ca fundament juridic al acţiunii sale.
în mod corect a statuat prima instanţă că în cauză nu este întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că, potrivit Deciziei în interesul Legii nr. 53/09.06.2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului „specialia generalibus derogant”, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială (Legea nr. 10/2001) şi C.E.D.O., Convenţia are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
în consecinţă, deşi acţiunea în revendicare promovată de reclamant a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, aceasta nu apare ca fiind inadmisibilă, impunându-se a fi cercetată prin raportare la o tipică acţiune în revendicare întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 480 C. civ.
Pentru incidenţa în cauză a prevederilor art. 480 C. civ., este absolut necesar ca reclamantul care a promovat prezenta acţiune în revendicare, să justifice calitatea sa de proprietar asupra imobilului revendicat, respectiv, să facă dovada că are un titlu de proprietate valabil şi legal asupra respectivului imobil.
Desigur, fiind în regim de carte funciară, atât sub imperiul Decretului-Lege nr. 115/1938, cât şi sub imperiul Legii nr. 7/1996, dovada proprietăţii poate fi făcută numai prin înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Evidenţele înscrise în CF nr. 10217 Cluj atestă faptul că reclamantul din prezenta cauză şi-a înstrăinat prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în 1948, şi intabulate în CF, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, înstrăinările vizând toate porţiunile de proprietate ale reclamantului, atât cele moştenite de la tatăl său, S.W., de sub B 5, cât şi cele moştenite de la unchiul său, S.G., de sub B 7.
Aşa fiind, Curtea constată că reclamantul, prin vânzarea efectivă a întregii cotei de proprietate de 2/3, pe care o avea din imobil (1/2 din imobil moştenite de la tatăl său, W. şi 1/3 din >z din imobil moştenite de la unchiul său, G.), a pierdut calitatea de proprietar asupra cotei părţi din imobil pe care o moştenise după tatăl şi unchiul său, nemaiputându-se prevala, în prezent, de calitatea sa de proprietar asupra imobilului revendicat.
Susţinerea reclamantului, conform căreia Statul Român nu se putea intabula prin sentinţa nr. 5771/16.12.1954, afirmativ pronunţată în conformitate cu Decretul nr. 111/1951, întrucât această sentinţă a fost pronunţată în contradictoriu cu S.G., care era decedat, nu poate fi primită de către instanţă, întrucât, la data la care a fost pronunţată respectiva sentinţă, cota de 1/3 parte din imobil, rămasă în urma succesiunii după S.G., constituia, practic, proprietatea surorilor defunctului, prin moştenire, Statul Român preluând efectiv această parte din imobil de la surorile defunctului.
în ceea ce priveşte susţinerea reclamantului apelant, conform căreia, în virtutea dreptului de acrescământ prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamantului i se cuvine şi cota de proprietate ce a aparţinut surorilor defunctului S.G., aceasta este nefondată şi nu poate face obiectul valorificării în prezentul cadru procesual, dat fiind că dreptul de acrescământ operează doar în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001 şi doar dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 4 din acest act normativ.
Or, în speţă, nu ne găsim în procedura specială reglementată de Legea specială nr. 10/2001, ci în procedura de drept comun a unei revendicări întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ.
De esenţa acţiunii în revendicare este dovedirea şi justificarea de către reclamant a dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat, admisibilitatea acţiunii în revendicare fiind strict dependentă de dovedirea de către reclamant a calităţii sale de proprietar al imobilului revendicat.
Or, în speţă, aşa cum s-a arătat anterior, reclamantul a pierdut calitatea de proprietar asupra imobilului litigios, prin vânzarea cotelor sale părţi din dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea unor terţe persoane.
Este ¡relevant faptul că surorile defunctului nu şi-au intabulat în CF dreptul de proprietate asupra cotei din imobil dobândită prin moştenire de la S.G., câtă vreme la acel moment erau în vigoare dispoziţiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, în virtutea cărora, dreptul de proprietate se dobândea fără cerinţa intabulării în cartea funciară, prin succesiune.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 295-296 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul apel. (Judecător Carmen - Maria Conţ)
| ← Expropriere pentru cauză de utilitate publică | Acţiune în revendicare întemeiată pe prevederile Legii nr.... → |
|---|
