Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor civile ale instanţelor din România şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Speţe de drept civil rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de civil

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Vedeţi mai jos toată practica juridică civilă disponibilă.

Această secţiune este împărţită în volume (căutarea se face în toate):

Articol
Certificat de moştenitor. Necitarea unui succesibil. Nulitate relativă. Prescripţie
Soarta bunului succesoral indiviz înstrăinat de moştenitorul aparent, fără acordul celorlalţi coindivizari, moştenitor succedat ulterior de aceştia. Acceptare tacită
Acţiunea în anulare formulată împotriva sentinţei arbitrate. Excepţia insuficientei timbrări şi excepţia inadmisibilitătii
Necomunicarea către reclamant a măsurilor luate de către instanţă şi a întâmpinării. Greşita suspendare a cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către reclamant
Bunicii, titulari ai dreptului de vizitare a minorului
Restituire în natură. Teren liber de construcţii
Cerere de despăgubiri întemeiată pe împrejurarea că reclamantul ar fi fost deţinut politic, infracţiune pentru care susţine că ar fi fost achitat dacă s-ar fi promovat un recurs în anulare. Posibilitatea instanţei civile de a aprecia caracterul politic al
Autoritatea lucrului judecat. Efectul pozitiv
Instanţele de fond, deşi dispoziţiile legale în materia executării silite imobiliare sunt imperative, în sensul că titularii sarcinilor înscrise asupra imobilului vor fi înştiinţaţi
Nulitate absoluta contract vanzare-cumparare. Contracte
Uzucaparea unui teren agricol aflat în patrimoniul cap-ului anterior anului 1990 Cereri
LEGEA 18/1991 – TARDIVITATEA FORMULĂRII CERERII DE RECONSTITUIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE Fondul funciar
Partaj succesoral. Criterii de partajare în natură şi atribuire a loturilor -partajarea în natură a bunurilor supuse împărţelii este regula, la alcătuirea loturilor trebuie să se ţină seama pe lângă acordul părţilor, mărimea cotelor ce se cuvine, domic S
Rectificare CF Cadastru. Intabulare
Cadastru. Intabulare

Conditiile de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu minorul. Limitarea dreptului la vizita – masura cu caracter exceptional ce poate fi dispusa numai in conditiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004. Familie (infracţiuni şi alte probl
Contract de vânzare – cumpărare având ca obiect teren reconstituit vânzătorului prin titlu de proprietate în baza legii nr. 18/1991. Constatarea ulterioară a nulităţii absolute a titlului de proprietate. Buna credinţă a cumpărătorului. Asigurarea u Bunu
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 8 Cod procedură civilă. Admisibilitate Revizuire
Pretenţii RCD Asigurări auto şi alte asigurări
Legea nr.10/2001.Teren afectat de utilităţi publice. Măsuri reparatorii. Condiţii. Proprietate privată
Acţiune în rectificare de carte funciară. Condiţii Carte Funciară
Competenţa soluţionării cererilor în materie de expropriere revine în prima instanţă tribunalului conform art.2 pct. 1 lit.f CPC.Exproprieri
Drept de succesiune. - Testament autentic.Actiune în anularea certificatului de mostenitor. Admisibilitate. Succesiuni, moşteniri
Admisibilitatea cererii de acordare a daunelor cominatorii in cazul litigiilor funciare Fondul funciar
Pensii, aplicare OUG nr. 100/2008 Pensii
Minori şi familie. Încetare plasament. Minori
Partaj succesoral Partaj
Apel. Legea nr.10/2001. Cerere de restituire în natură. Apartenenţa bunului imobil la domeniul public al statului. Limitele atribuţiilor instanţei învestite cu soluţionarea notificării. Restituiri
OBLIGAREA DE DESFIINTARE A IMPREJMUIRII. INGERINTA IN DREPTUL DE PROPRIETATE CARE VIZEAZA UN SCOP LEGITIM. RESPINGERE Proprietate privată
Nulitate absolută contract de donaţie Donaţii
Cerere in anulare Contestaţie în anulare
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. NERESPECTAREA TERMENULUI LEGAL DE ÎNREGISTRARE ÎN SCOPURI DE TVA. OPERAŢIUNI IMPOZABILE ÎN ROMÂNIA. -art.126 alin.1 lit.c şi alin.2 din Codul fiscal; -art.127 alin.1, alin.2 şi alin.21 din Codul fiscal; -art.15 T
Acţiune în constatare Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)
Suportarea pasivului succesoral. Moştenitorul universal şi moştenitorul rezervatar. Dorinţa testatoarei cu privire la suportarea cheltuielilor de înmormântare
Contestaţie în anulare. înţelesul sintagmei „cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă”. Lipsa legăturii cu fondul a excepţiei de neconstitutionalitate
Acţiune în anulare a deciziei Curţii de Conturi formulată de sindicatul salariaţilor. Decizie referitoare la suspendarea unor practici nelegale de acceptare la negocierea acordurilor colective a unor clauze care nu se încadrează în prevederile legale în v
Obligare prin ordonanţă presedintială la înapoierea minorului rezultat din relaţia de concubinaj
Anulare act Bunuri şi valori imobiliare
Donaţie făcută statului. Cauză imorală. Cauză falsă. Existenţa unui decret de expropriere
Contract de închiriere. Tacită relocaţiune
Apel declarat împotriva încheierii de amânare a judecăţii. Inadmisibilitate
Partaj succesoral Partaj
Actiune de divort. Exceptia autoritatii de lucru judecat.Respingerea actiunii. Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
Cerere de revizuire formulata prin care se solicita revizuirea sentintei civile pronuntata de Judecatorie, in temeiul art. 322 pct. 5 si pct. 7 C.p.c. Respingere pentru neindeplinirea conditiile de admisibilitate cerute de art. 322 pct. 5 si pct. 7 C.p. R
CIVIL. ART. 8 AL. 1 DIN LEGEA 10/2001. EXCEPTIE DE LA APLICAREA PREVEDERILOR LEGII 18/1991 Fondul funciar
Prestaţie periodică Plăţi
Hotarare care sa tina loc de act autentic Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Pretentii Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Realizarea prin executare silită a unei creanţe fiscale de către executorul de drept comun. Executarea silită
Sentinta civila Fondul funciar

Start 269 Final
Pagina 269 din 431