Decizia civilă nr. 206/2013. Suspendare executare silită
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 206/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de C. A. C., C. D. D. prin reprezentant legal C. A. C., C. D. A. D. prin reprezentant legal C.
A. C., intervenientul C. D. G. și pârâta S. DE A. R. A. SA PRIN S. C., având ca obiect pretenții.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 730 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalul Specializat C., s-a admis în parte, cererea formulată de către reclamanții C.
A. C., C. D. D. și C. D. A. D., ambii prin reprezentantul legal
A. C., împotriva pârâților S.C. A. R. A. S.A. BUCUREȘTI și C.
G. . Pârâții au fost obligați în solidar la plata în favoarea reclamantei C. A.
C. a sumelor de 16.771 lei, daune materiale și 23.400 lei, daune morale și în favoarea reclamanților, C. A. C. și C. D. D. și C. D. A. D., în solidar, a sumei de 116.000 lei, daune morale, cu penalități de întârziere de 0,1 %/zi, calculate începând cu data de 11 martie 2013, la toate aceste sume, până la achitarea lor integrală. Au fost obligați pe pârâți la plata în favoarea reclamantei C. A. C. a sumei de 45.000 EUR, despăgubiri reprezentând credit neachitat precum și a sumei de 6.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în data de_ pe DN IC-E576 în afara localității, între localitățile Jucu și Bonțida din Județul C. autoturismul condus de către soțul reclamantei a fost accidentat de către autoturismul condus de către pârâtul C. D. G., acest ultim autoturism fiind asigurat pentru răspundere civilă auto, la pârâta A. R. A. SA (f.79). În urma impactului, din cauza vitezei excesive, celalalt conducător auto a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, lovind frontal mașina în care se afla reclamanta. În urma impactului, soțul reclamantei a decedat pe loc, iar reclamanta a fost transportată de urgență la spital. Vinovăția pârâtului C. D. G. rezultă atât din raportul agenților constatatori și din faptul că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea faptelor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, recunoscându-și fapta. Reclamanta a suferit numeroase traumatisme fizice, fiind transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență C. - Clinica Chirurgie I, unde a fost supusă la numeroase intervenții chirurgicale. Diagnosticul, conform biletului de ieșire din spital din data de_, a fost de Politraumatism. Traumatism cranio-cerebral grad I. Edem cerebral difuz. Traumatism cranio-facial. Fractură os propriu nazal. Sinuzită macilară și etmoidală bilaterală. Contuzie toracică. Fracturi costale II. IV. VIII stângi și VII. VIII drepte. Fractură cu înfundare 1/3 diastală stern. Contuzie pulmonară bazai bilaterală. Pneumotorace drept. Contuzie abdominală. Contuzie splină. Fractură cominutivă cu deplasare acetabulstâng.
Luxație coxo-femurală stângă. Fractură cominutivă acetabul drept față deplasate. Disjuncție sacto-iliacă dreaptă. (f.14, 1518, 23, 25, 37). În urma accidentului, reclamanta a rămas cu un handicap fizic permanent la picior, putând să se deplaseze doar cu ajutorul unui cadru metalic. Având în vedere acest handicap pe care nu a reușit nici măcar să-1 amelioreze din cauza lipsei resurselor financiare, reclamanta nu poate desfășura o muncă spre a obține un venit pentru întreținerea și educația familiei. Reclamantele sunt soția supraviețuitoare și fiicele defunctului (f. 26-28). Soțul reclamantei era angajat în cadrul IPJ C. (f.18-22). Venitul acestuia era principala sursă de întreținere a familiei, respectiv a reclamantei și a celor doi copii minori, reclamanta nerealizând alte venituri (f.107). Reclamanta a avut, împreună cu soțul său și o societate comercială, SC Nisgely SRL a cărei activitate a trebuit să fie suspendată, datorită evenimentelor nefericite apărute în viața reclamantei (f.17, 18, 56-58). Tot împreună cu soțul său, reclamanta a obținut un credit de la SC Volksbank SA, S. Dej (f. 43-55), în sumă de 45.000 euro, a cărui rambursare, în condițiile actuale, datorită lipsei de venituri suficiente, nu mai poate fi făcută.
În favoarea reclamantei și a copiilor săi s-a stabilit o pensie de urmaș în sumă de
1.274 lei, lunar (f.23), ea fiind încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav, fără venit și fără a avea nevoie de asistent personal (f.105, 106). Conform art. 998 C.civ., cel vinovat de săvârșirea unei fapte producătoare de prejudicii este obligat să suporte repararea acelor prejudicii. Art. 49 din Legea nr. 136/1995 prevede obligativitatea asiguratorului de reparare a prejudiciilor suferite de către persoanele victime ale accidentelor rutiere. Autoturismul pârâtului C. D. G. fiind asigurat la pârâta SC
A. R. A. SA București, această societate va fi obligată, în solidar cu pârâtul, la plata despăgubirilor ce urmează să fie stabilite. După condamnarea pârâtului C. D.
G., atât starea de fapt cât și vinovăția acestuia au fost acceptate de către toate părțile, discuțiile și probațiunea purtate și efectuată în cauză referindu-se doar la stabilirea cuantumului prejudiciilor suferite.
În cauză a fost dispusă proba cu expertiza ce a concluzionat că dacă pârâta ar fi purtat centura de siguranță, probabil, ar fi fost limitate urmările accidentului în ceea ce o privește (f. 271-276). Acest aspect, a apreciat instanța de fond, nu are relevanță însă în stabilirea și întinderea culpei pârâtului persoană fizică, acesta recunoscându-și vinovăția în fața instanței penale și fiind condamnat, după cum s-a arătat, pentru fapta săvârșită. Cu putere de lucru judecat, instanța penală a stabilit, în urma analizei tuturor probelor și gradul de vinovăție al fiecărui participant implicat în accident, nereținând vreo culpă comună în producerea acestuia. Conform chitanțelor și facturilor depuse la dosarul cauzei, reclamanta a cheltuit, pentru spitalizarea sa, suma de 4.050 lei, cu înmormântarea soțului său, 10.027,69 lei și cu formalitățile de suspendare a activității societății, suma de 2.693,48 lei. Centralizarea acestor cheltuieli a fost cuprinsă și în concluziile scrise aflate la fila 304 din dosar. Aceste despăgubiri vor fi acordate reclamantei, cu titlu de daune materiale, ele fiind consecința producerii accidentului. Existând pericolul iminent de pierdere a locuinței reclamantei, banca somând-o pe reclamantă să restituie creditul, este evident că pârâții trebuie să suporte și contravaloarea acestuia ca urmare a lipsirii reclamantei de sursa de venituri a soțului.
În ceea ce privește posibilitatea despăgubirii reclamanților pentru daunele morale suferite, solicitarea de despăgubire cu o sumă de bani pentru pretinse daune morale suferite de o persoană fizică nu poate fi acceptată, decât dacă și pârâta este de acord cu acest lucru. Prin natura lor, despăgubirile acordate pentru repararea unor prejudicii, au o natură patrimonială, ele având rolul de a înlocui ceea ce s-a pierdut. Or, o suferință morală, căreia nimeni nu îi contestă existența, nu poate fi reparată cu o sumă de bani. Banii, indiferent cât de mulți ar fi, nu pot șterge din psihicul unui om suferința pe care a dobândit-o ca urmare a decesului unei persoane apropiate. Suferințele morale pot fi rezolvate, nu întotdeauna însă, sau cel puțin li se poate scădea amploarea, cu ajutor de specialitate (medic psiholog, sau în cazuri mai grave, medic psihiatru). Desigur, în măsura în care acele suferințe psihice (acea daună morală, termen ce chiar el este
impropriu), nasc situații din care se nasc prejudicii materiale (pierderea locului de muncă, plata unor consultații de specialitate care să tindă la ameliorarea simptomelor apărute, pierderea unor relații, cunoștințe, din care persoana în cauză obținea câștiguri etc.), ele trebuie să fie reparate, ceea ce însă nu este cazul în speță. Pe de altă parte însă, pârâta societate comercială a fost de acord să plătească sume de bani, cu titlu de daune morale, reclamantei, pentru suferințele pricinuite, în sumă de 23.400 lei și tuturor reclamanților, pentru suferințele pricinuite ca urmare a decesului soțului/tatălui lor, în solidar, în sumă de 116.000 lei (conform concluziilor scrise).
Pentru toate aceste despăgubiri, pârâții au fost obligați, în solidar și la plata penalităților de întârziere de 0,1 % pe zi, calculate din data de 11 martie 2013, data pronunțării hotărârii și până la achitarea lor integrală, conform art. 37 din Ordinul CSA nr. 21/2009. Plata penalităților de întârziere nu vor curge de la data introducerii acțiunii, așa cum au dorit reclamantele, întrucât este foarte posibil ca pârâta societate de asigurări să fi fost de acord cu plata, de bună-voie a sumelor stabilite de către instanța judecătorească, ceea ce a împiedicat-o pe aceasta să facă plăți benevole și să nu cadă de acord, când a fost invitată la conciliere, fiind tocmai pretențiile exagerate, în ceea ce privește daunele morale, solicitate de la bun început de către reclamante. Pârâtul persoană fizică a fost obligat la plata sumelor menționate, în baza culpei proprii, ca fiind persoana vinovată de situația creată iar pârâta societate de asigurare, în baza contractului de asigurare, încheiat cu acest pârât.
Fiind căzuți parțial în pretenții, pârâții au fost obligați, de asemenea în solidar, în temeiul art. 276 C.pr.civ. la plata, către reclamanta C. A. C., a sumei de
6.000 lei, cheltuieli de judecată, dovedita ca fiind făcute, constând în onorariu avocațial (f.284).
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții C. A. C., C.
D. D., C. D. A. D. ultimii doi reprezentanți de C. A. C., intervenientul C. D. G. și pârâta S. DE A. R. A. S.A. prin S.
C.
solicitând admiterea apelurilor formulate.
În apelul reclamanților C. A. C., C. D. D., C. D. A. D. ultimii doi reprezentanți de C. A. C.
se solicită modificarea în parte a sentinței apelate ca fiind nelegala si neîntemeiata si, pe cale de consecință, admiterea acțiunii asa cum a fost formulată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
O primă critică formulată de apelanți se referă la reducerea nejustificată a daunelor morale de către instanța de fond, deși în speță aceste daune sunt reglementate prin art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009 si Legea nr. 136/1995, iar instanța de fond nu a analizat deloc pretențiile reclamanților având în vedere că a considerat că nu se pot acorda daune morale decât dacă si pârâta este de acord cu acestea. Astfel, în privința prejudiciului moral, reclamanții au susținut că acesta trebuie reparat, la fel ca si prejudiciul material, în măsura în care este dovedit, instanța având îndatorirea să aprecieze în raport de gravitatea si importanta lui. Practic, principalul obiectiv al daunelor morale îl reprezintă atenuarea suferințelor cauzate, precum si alinarea acestora pentru viitor. Este adevărat ca o leziune fizica sau un deces nu pot fi cuantificate pecuniar stricto-sensu, însă astfel de situații trebuie compensate prin prestații bănești în concordantă cu gravitatea lor. Deși nu s-au stabilit criterii pentru acordarea de despăgubiri, se impune a se avea în primul rând în vedere că, cuantumul despăgubirilor acordate prin ordinele CSA s-au mărit de la an la an, prin urmare, trendul este unul ascendent în sensul majorării de la un an la altul al despăgubirilor acordate, astfel că și cuantumul despăgubirilor acordate victimei unui accident rutier ar trebui să crească în mod corespunzător. În sprijinul acestor susțineri, apelanți au invocat și dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995 cu modificările ulterioare, raportat la art. 24 alin. 2 lit. B din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009 care este aplicabil spetei de față si nu Ordinul CSA nr. 20/2008, așa cum în mod eronat a indicat pârâta si care la data producerii evenimentului era abrogat, acte normative care prevăd în mod expres ca
cererea de acordare a despăgubirilor morale si materiale în astfel de situații se poate soluționa si înainte de finalizarea procesului penal cu îndeplinirea anumitor condiții.
O altă critică formulată de apelanți se referă la faptul că instanța de fond a considerat că vătămările suferite de către reclamanți nu trebuie reparate. Astfel, susțin apelanții, cel mai important aspect, de observat, îl reprezintă acela ca speța este compusă din doua "laturi", apelanta si cei doi copii minori care au pretenții ca urmare a decesului soțului respectiv tatăl copiilor minori si pretenții proprii ca urmare a suferințelor (handicap grav de grad I) care i-au fost cauzate apelantei. Prin urmare suma ceruta nu este doar pentru decesul soțului asa cum în mod eronat încearcă sa arate pârâta instanței.
În privința pretențiilor reclamantei C. A. acestea sunt justificate ca urmare a vătămărilor suferite în urma accidentului rutier, respectiv numeroase traumatisme fizice și numeroase intervenții chirurgicale la care a fost supusă și a faptului că a rămas cu o invaliditate permanenta de gradul I (grava) - conform "Certificat de încadrare în grad cu handicap". De asemenea, urmare a accidentului, reclamanta a rămas cu o infirmitate locomotorie (grad handicap I) permanenta si o deformare a nasului, fapt care îi creează un disconfort, estetic în primul rând, pentru ca sunt extreme de ostentative. Nu în ultimul rând, reclamantei i s-au restrâns posibilitățile de a se bucura de viata, de a avea parte din plin de satisfacții materiale si spirituale pe care aceasta i le poate oferi. La toate acestea, se adaugă faptul că în urma accidentului, reclamanta a rămas cu un handicap fizic permanent la picior, putând să se deplaseze doar cu ajutorul unui cadru metalic. Având în vedere acest handicap pe care nu a reușit nici măcar să-l amelioreze din cauza lipsei resurselor financiare, reclamanta nu poate desfășura o muncă spre a obține un venit pentru întreținerea și educația familiei.
În privința pretențiilor reclamantei C. A. ca urmare a decesului soțului, aceasta arată că soțul său era principalul întreținător al familiei formată din patru membri dintre care doi copii minori. Defunctul era angajat în Ministerul de Interne având funcția de agent principal si un salariu net de 2.000 lei/luna, care era singurul venit al familiei, în condițiile în care, reclamanta gestiona o societate care avea un profit modest, familia trăia exclusiv din salariul soțului decedat.
Totodată apelanții au depus și concluzii scrise
(f.236) prin care au reiterat cele susținute în cuprinsul apelului formulat precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1 % pe zi conform art. 36 alin. 4 din Ordinul nr. 21/2009 de la data de_ și nu cum în mod greșit a stabilit instanța de fond că penalitățile trebuie să curgă de la data pronunțării hotărârii.
În apelul intervenientului forțat C. D. G. se solicită
rejudecarea cauzei si modificarea sentinței atacate în sensul obligării la plata despăgubirilor în favoarea reclamanților C. A. C., C. D. D. si C. D. A. D., prin reprezentantul lor legal C. A. C., a pârâtei SC A. -R. A. SA si exonerarea intervenientului de la plata în solidar cu pârâta a acestor despăgubiri, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea apelului, intervenientul a arătat că sentința apelată este nelegală, aceasta fiind pronunțată printr-o interpretare total eronată, atât a normelor de procedura cât si a normelor legale incidente în cauză. Astfel, intervenientul consideră că nelegalitatea sentinței atacate în privința sa privește două aspecte si anume: instanța de fond a schimbat cadrul procesual, ceea ce nu este posibil, prin transformarea calității de intervenient forțat în calitate de pârât a asiguratului C. D. G. si a obligat intervenientul forțat la plata, în solidar cu pârâta S.C. A. -R. A. S.A., a despăgubirilor în favoarea reclamanților, contrar tuturor prevederilor legale ca si a practicii judiciare, care este constantă în această materie.
Prin acțiunea introductiva, reclamanții au chemat în judecată în calitate de pârâtă
S. de A. - R. A. S.A., împotriva căreia si-a si îndreptat pretențiile, iar pe
D. G., ca intervenient forțat, împotriva acestuia neavând nici-o pretenție. În acest sens, intervenientul a arătat că în conformitate cu art. 54 alin. 1 si 2 din Legea nr.
136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercita împotriva asigurătorului de răspundere civila, în limita obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forțat. Exercitarea acțiunii civile direct asupra asigurătorului ii conferă acestuia, în cadrul procesului civil, calitatea de pârât si nu autorului accidentului. Asiguratorului, în baza contractului de asigurare, îi revine o răspundere contractuală directă si citarea acestuia în calitate de pârât este obligatorie. Un alt aspect de nelegalitate a sentinței atacate se referă la obligarea intervenientului forțat la plata, în solidar cu pârâta societate de asigurări, a despăgubirilor stabilite de instanță, ceea ce este total greșit, întrucât asiguratorul nu este parte responsabilă civilmente, deoarece între societatea de asigurări și inculpat nu există un raport de prepușenie specific art. 1000 alin. 3 cod civil anterior., astfel că nu există o răspundere solidară, societatea de asigurare urmând să răspundă în baza contractului de asigurare în limita stabilită de normele C.S.A.
In final, apelantul a susținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat că asiguratorul ar fi comitentul intervenientului forțat, i-a obligat pe aceștia, la plata în solidar a despăgubirilor, prin urmare sentința instanței de fond este nelegală și sub acest aspect.
Pârâta S. DE A. R. A. S.A. BUCUREȘTI, prin S. C., prin apelul formulat a solicitat
suspendarea executării sentinței Tribunalului Specializat C. în ce privește daunele materiale acordate, până la soluționarea apelului. De asemenea, a solicitat modificarea în parte a sentinței apelate în sensul înlăturării obligației sale de la plata creditului bancar contractat de defunct și a obligației de la plata penalităților de întârziere, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul obligării sale la plata penalităților începând cu a I6-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că prin sentința criticată a fost obligată la plata următoarelor despăgubiri: 45.000 Euro cu titlu de credit neachitat; penalități de întârziere de 0.1%/ zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii, respectiv._ . În opinia pârâtei, este nejustificată obligarea sa la plata sumei de 45.000 Euro cu titlu de daune materiale, câtă vreme această categorie de daune nu este nici prevăzuta de Ordinul CSA nr. 21/2009 si nici nu există vreo legătură de cauzalitate între producerea accidentului si contractarea creditului. Or, având în vedere practica avocaților ce reprezintă în mod uzual justițiabilii împotriva societăților de asigurare, exista tendința ca imediat după comunicarea unei sentințe judecătorești să se înregistreze dosar execuțional, fără a se mai permite așadar societății de asigurare sa efectueze plata de bunăvoie, deși, potrivit art. art. 36 alin. 1 din Ordinul CSA 21/2009 - aplicabil în prezenta speța - despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 15 zile de la data_ de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitiva cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească. Ținând cont de probabilitatea popririi tuturor conturilor pârâtei pentru o suma foarte mare - respectiv 45.000 Euro, sumă nedatorată, în actualele condiții de criza economica, se impune suspendarea executării hotărârii apelate. Apoi, prin poprirea tuturor conturilor cu suma de 45.000 Euro x 30 conturi, ar rezulta poprirea sumei totale de 1.350.000 EURO, fapt ce este în măsură să perturbe grav activitatea societății, care în lipsa de lichidități ar intra în incapacitate de plata, fiind astfel prejudiciate drepturile altor persoane vătămate corporal în urma accidentelor de circulație, sau care au suferit daune morale ca urmare a decesului unui membru de familie si care sunt îndrituite la despăgubire în condiții de celeritate. Nu se poate ignora nici faptul ca prin executarea silita a pârâtei, suma de 45.000 EURO ar ajunge în contul unor persoane fizice de la care va fi foarte dificil să se ceară întoarcerea executării datorita solvabilității reduse, iar activitatea pârâtei va fi afectată.
În privința modificării în parte a sentinței apelate, pârâta solicită înlăturarea considerentelor hotărârii prin care instanța nu tine seama de probatoriul administrat în cauza, respectiv suplimentul la raportul de expertiza criminalistica, potrivit căruia daca
reclamanta ar fi purtat centura de siguranța ar fi limitat urmările accidentului în ceea ce o privește. Pârâta a susținut si demonstrat în probațiunea administrată că reclamanta poartă o vină în majorarea prejudiciului si nicidecum în producerea accidentului, vinovăția intervenientului forțat fiind stabilită cu putere de lucru judecat de către instanța penală, cu consecința reținerii culpei concurente a reclamantei în majorarea prejudiciului.
De asemenea, pârâta solicită înlăturarea sa de la obligația de plata a penalităților de întârziere, iar în subsidiar înlocuirea obligației de plata a penalităților de întârziere nu de la data pronunțării hotărârii ci începând cu a 16-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești precum și înlăturarea obligației sale de la plata creditului neachitat. În susținerea acestor pretenții, pârâta a arătat că în materie de răspundere civila auto obligatorie, legiuitorul a reglementat cu strictețe modul de stabilire a despăgubirilor către terțele persoane păgubite, acoperind o arie mult mai restrânsă decât cea conferita de Codul civil în materie de răspundere civila delictuala. Astfel, din rațiuni economice, ASIGURĂTORUL RCA preia prin contract, în condițiile legale, doar o parte din răspunderea conducătorului auto vinovat, restul rămânând în sarcina sa exclusivă. În ceea ce privește despăgubirile ce se vor acorda intimaților, pârâta arată că răspunde în raport de întinderea răspunderii asiguratului său, iar repararea daunelor materiale si morale poate fi efectuata numai în condițiile si în limitele stabilite Normele RCA aprobate prin Ordinul CSA nr. 21/2009, dacă acestea sunt probate si justificate si nu au fost despăgubite din fondurile de asigurări sociale. Apoi, din economia Cap. II Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului, art. 49 pct. 2 din Normele Ordinului CSA nr. 21/2009 rezultă că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane se au în vedere următoarele:
În caz de deces:
cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerara, precum si cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul pana la localitatea în care se face înmormântarea;
veniturile nete nerealizate si alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului si pana la data decesului, prevăzute la pct. 1, daca acestea au fost cauzate de producerea accidentului;
daunele morale: în conformitate cu legislatia si jurisprudența din România.
În mod nelegal, susține pârâta, instanța de fond a obligat-o la plata creditului contractat de victima unor despăgubiri care nu sunt măcar prevăzute de clauzele contractuale ce au fost cuprinse pentru transparenta în Ordinul CSA nr. 21/2009 si care nici măcar nu a fost contractat în întregime de defunct. Astfel cum rezultă din Convenția de Credit nr. 0126086/_, creditul bancar a fost contractat de victima împreună cu soția acestuia, ceea ce înseamnă că calculul bonității s-a raportat la posibilitățile amândurora de rambursare a împrumutului, iar defunctului nu-i revenea decât obligația de a rambursa 50% din credit, ceea ce înseamnă 22. 500 EURO.
Învederează pârâta faptul că pentru a putea fi antrenata răspunderea sa în calitate de asigurător, este necesar să fie îndeplinite condițiile de fond, materiale, impuse pentru a se antrena răspunderea civila a intervenientului forțat - asiguratul A., respectiv prin infracțiune să se fi cauzat un prejudiciu material sau moral, cert si nereparat si sa se constate existenta legăturii de cauzalitate între fapta si prejudiciu. Or, în speța nu există o astfel de legătura de cauzalitate între fapta culpabila a intervenientului forțat si contractarea de către victimă a unor împrumuturi anterior decesului său, fapt demonstrat prin însăși succesiunea în timp a celor doua împrejurări enumerate, prejudiciul întotdeauna fiind ulterior faptului ilicit, dar si de Obiectul Convenției/respectiv destinația creditului "Acoperire cheltuieli personale curente: BCR
Dej, în suma de 21.000 Euro si respectiv Banca Transilvania S. Dej în suma
de 8780 RON. Refinantarea unui credit acordat de Volksbank România S.A. în suma de 45,000 Euro".
De altfel, susține pârâta, prejudiciul pretins înregistrat de reclamanți nu putea să constea în asumarea de către moștenitori a unui credit întrucât acest fapt reprezintă un simplu act de administrare a patrimoniului succesoral, moștenitorii fiind liberi în egala măsura să decidă să nu plătească datoriile defunctului lăsând creditorii să se îndestuleze din bunurile care existau în patrimoniu la momentul decesului si să accepte numai ceea ce excede pasivul succesoral. Practic, prin obligarea intervenientului forțat si a pârâtei la plata creditului restant, reclamanții obțin o majorare a patrimoniului succesoral, fara nici un temei, întrucât tind să preia patrimoniul succesoral făra pasive, invocând că plata acestora incumbă celui vinovat de producerea accidentului. Ca si probațiune, suplimentar, pârâta a învederat faptul ca nici măcar nu se confirma susținerile reclamanților în sensul ca vor fi evacuați din imobil ca urmare a declarării scadentei anticipate a creditului. Potrivit convenției încheiere, Garanția imobiliara ce s-a constituit-respectiv ipoteca de rangul II, nu s-a constituit asupra imobilului în care locuiesc reclamantii (Dej, str. Orizont nr. 1, bl. Dl, sc. E, ap. 92, jud C. ) ci, asupra imobilului teren intravilan situat în Dej, str. L. B. (Cringului FN) înscris în CF 1478, nr. top 1944/2/1/62/1, aflat în proprietatea victimei si a soției.
Prin urmare, pârâta apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii prin obligarea sa la rambursarea creditului neachitat si se impune admiterea apelului si ,in principal, înlăturarea obligației datorita lipsei legăturii de cauzalitate intre fapta asiguratului A. si contractarea creditului si, în subsidiar se impune diminuarea sumei efectiv acordate cu sumele deja rambursate de defunct până la momentul decesului si raportarea sumei la cuantumul creditului ce trebuie efectiv plătit de defunct
= 50% din totalul de 45.000 Euro.
Analizând apelurile formulate din perspectiva motivelor invocate, C. ea reține următoarele
:
Starea de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, în concordanță și cu aspectele reținute în procesul penal declanșat împotriva autorului accidentului. Astfel, în data de_ pe D.N. IC-E576 în afara localității, între localitățile Jucu și Bonțida din Județul C. autoturismul condus de către soțul reclamantei a fost accidentat de către autoturismul condus de către apelantul C. D. G., acest ultim autoturism fiind asigurat pentru răspundere civilă auto, la pârâta apelantă A. R. A. S.A. (f. 79 dosar prima instanță). Probele administrate relevă faptul că, în urma impactului, din cauza vitezei excesive, celălalt conducător auto a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, lovind frontal mașina în care se afla reclamanta. În urma impactului, soțul reclamantei a decedat pe loc, iar reclamanta a fost transportată de urgență la spital. Vinovăția pârâtului C. D. G. rezultă atât din raportul agenților constatatori și din hotărârea pronunțată în dosarul penal prin care apelantul a fost condamnat pentru săvârșirea faptelor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, recunoscându-și fapta. Cea ce a reținut instanța penală este câștigat și prezentului dosar care are ca obiect repararea de către asigurător a întregului prejudiciu produs de către persoana responsabilă pentru producerea accidentului, atât reclamantei apelante care a suferit vătămări corporale grave cât și moștenitorilor persoanei decedate în accident.
Apelanta C. A. C. a suferit numeroase traumatisme fizice, fiind transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență C. - Clinica Chirurgie I, unde a fost supusă la numeroase intervenții chirurgicale. Diagnosticul, conform biletului de ieșire din spital din data de_, a fost foarte complex, dovadă a numeroaselor traume produse: politraumatism, traumatism cranio-cerebral grad I, edem cerebral difuz, traumatism cranio-facial, fractură os propriu nazal, sinuzită macilară și etmoidală bilaterală, contuzie toracică, fracturi costale II. IV. VIII stângi și VII. VIII drepte, fractură cu înfundare 1/3 diastală stern, contuzie pulmonară bazai bilaterală, pneumotorace drept, contuzie abdominală, contuzie splină, fractură cominutivă cu deplasare acetabul
stâng, luxație coxo-femurală stângă, fractură cominutivă acetabul drept față deplasate, disjuncție sacto-iliacă dreaptă. (f.14, 15, 18, 23, 25, 37 dosar primă instanță).
În urma accidentului, reclamanta a rămas cu un handicap fizic permanent la picior, putând să se deplaseze doar cu ajutorul unui cadru metalic. Având în vedere această stare fizică deficitară în urma accidentului suferit, reclamanta nu poate desfășura o activitate spre a obține un venit pentru întreținerea și educația familiei. Reclamanții sunt soția supraviețuitoare și descendenții defunctului. Soțul decedat al reclamantei, C. D. I. era angajat în cadrul I.P.J. C. (f. 18-22 dosar prima instanță), iar venitul obținut de către acesta din salariu era principala sursă de întreținere a familiei, respectiv a reclamantei și a celor doi copii minori. Raportat la această stare de fapt, la normele legale incidente și la cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe de fond, instanța de apel apreciază faptul că toate cele trei apeluri declarate sunt total sau parțial întemeiate.
Astfel, în ceea ce privește apelul declarat de către intervenientul forțat C. D.
G., instanța consideră că este pe deplin întemeiat deoarece prima instanță de fond, într-o manieră procedurală cu totul originală însă perfect nelegală a schimbat cadrul procesual și a încălcat principiul disponibilității părții cu consecința transformării ,,din oficiu,, a calității de intervenient forțat în cea de pârât a asiguratului C. D. G. . Mai mult, deși reclamanții apelanți au solicitat prin cererea de chemare în judecată doar obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor cuvenite, prima instanță a obligat în solidar asigurătorul și persoana asigurată la plata acestor daune contrar voinței reclamanților și principiului disponibilității părții.
Prin acțiunea introductiva, reclamanții apelanți au chemat în judecată în calitate de pârâtă S. de A. - R. A. S.A., împotriva căreia si-a si îndreptat pretențiile, iar pe apelantul C. D. G., ca intervenient forțat, împotriva acestuia neavând vreo pretenție. În conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. 1 si 2 din Legea nr. 136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercita împotriva asigurătorului de răspundere civila, în limita obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forțat, fără ca acesta să dobândească automat calitatea de pârât. În aceste circumstanțe, soluția pronunțată de prima instanță de fond este cu totul nelegală și surprinzătoare cu privire la acest aspect.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 296 C.p.c. instanța va admite apelul declarat de către intervenientul forțat C. D. G. împotriva sentinței civile nr. 730 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalul Specializat C. și în consecință va schimba în parte sentința apelată în sensul că va respinge cererea de despăgubire față de intervenientul apelant C. D. G. .
Aspectele de nelegalitate și abordările cu totul originale ale primei instanțe nu se opresc însă aici. Într-o manieră cu totul străină realităților juridice actuale unanim acceptate, prima instanță reține în mod surpinzător faptul că daunele morale nu pot fi acordate decât dacă persoana responsabilă de producerea prejudiciului este de acord cu acordarea acestora și implicit cu cuantumul lor. Altfel spus, simpla opoziție neargumentată a pârâtului împiedică orice demers al unui justițiabil de a obține o reparație a prejudiciului moral suferit, indiferent de fapta ilicită și de amploarea consecințelor.
Acest punct de vedere argumentat exclusiv pe o retorică moralizatoare intimă judecătorului însă străină oricăror principii de drept, nu are suport în vreun text de lege incident, în practica sau doctrina judiciară. Raportat la stadiul actual al doctrinei și practicii judiciare în materia acordării daunelor morale, punctul de vedere al primei instanțe reprezintă în esență un act de injustiție la adresa unor reclamanți pentru care posibilitățile procedurale oferite de sistemul judiciar reprezentau unica posibilitate de realizare a drepturilor lor. Este astfel lipsită de echivoc incidența art. 49 alin. 1 lit. f din Ordinul 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (act normativ în vigoare
până la_ dată la care a fost înlocuit de Ordinul 5/2010 care preia însă dispoziții identice sub acest aspect), potrivit căruia la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau a decesului unei persoane se au în vedere inclusiv, ,,daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România,,.
Viziunea cu totul originală despre interacțiunea socială a indivizilor oferită de către judecătorul primei instanțe este pe de o parte neatractivă, iar pe de altă parte nu își găsește locul într-o hotărâre judecătorească ale cărei considerente trebuie fundamentate pe argumente juridice, pe texte legale sau dezvoltări doctrinare sau jurisprudențiale corelate cu starea de fapt.
Contrar celor reținute de către prima instanță, în opinia instanței de apel, pe lângă prejudiciul material trebuie reparat și prejudiciul moral, în măsura în care este dovedit. Principalul obiectiv al daunelor morale îl reprezintă atenuarea suferințelor cauzate, precum si alinarea acestora pentru viitor. Este adevărat că o leziune fizică sau un deces al unei persoane apropiate nu pot fi cuantificate pecuniar într-o manieră rigidă, însă astfel de situații trebuie compensate prin prestații bănești în concordanță cu gravitatea lor. În nici un caz daunele morale nu trebuie acordate doar în limita acceptată de către pârât așa cum a procedat prima instanță, și din această perspectivă apelul declarat de către reclamanți este pe deplin întemeiat.
În ceea ce privește cuantumul global al daunelor morale instanța reține că în acest domeniu beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu la care trimit textele enunțate de părți (art. 49 alin. 1 din Ordinul CSA 21/2009) îl constituie practica judiciară care până în acest moment nu a trasat delimitari extrem de precise ale cuantumului despăgubirilor care se cuvin in functie de prejudiciul fizic concret suferit și de pierderea unei rude foarte apropiate (soț respectiv ascendent de grad 1).
Remarcăm interesul si tendința, justificată de altfel, a jurisprudenței de a analiza starea de fapt pe baza unor criterii obiective, in scopul individualizării prejudiciului. Problema se pune în contextul în care, în cazul daunelor morale, sarcina judecătorului este dificilă, constând in aceea de a corela un text de lege lacunar si abstract cu o stare de fapt care se pretinde a fi atent analizata din toate perspectivele. In aceste circumstante criteriile obiective avansate de doctrina nu sunt în niciun caz suficiente. Instanta trebuie sa analizeze toate consecintele faptei, în funcție de planurile în care se produc si sa contureze cat mai fidel întinderea acestor efecte, fara a avea pretentia sau exigenta de a stabili cu exactitate intreaga dimensiune a prejudiciului moral, deoarece in materia daunelor morale, principiul refacerii integrale si a punerii partilor in situatia anterioara nu poate avea decat prin excelenta un caracter aproximativ, prin stabilirea unei sume care sa-i permita victimei sa gaseasca o alinare.
Supunem analizei planul familial, profesional, social, psihologic si corporal ca fiind principalele dimensiuni in care fiinta umana isi manifesta existenta si personalitatea. Faptul ca delimitam aceste planuri pentru o posibila analiza separata nu inseamna ca acestea nu coexista de cele mai multe ori, sau ca nu se intrepatrund. Majoritatea planurilor sunt interdependente iar schimbarea care se produce in unul din ele e de multe ori cauza schimbarilor produse in planul interdependent. Persoana este alcatuita din suma existentelor sale in plan fizic, social, mental si afectiv. In contextul existentei sale afective aceasta dispune de un cadru familial si de un drept de protectie a acestui cadru conform art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care statueaza: Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale. Rezulta ca viata de familie este o valoare protejata la nivel conventional, fiind unul din drepturile fundamentale consacrate de CEDO. Atingerile aduse acestui drept sau valorii protejate dau nastere obligatiei celui responsabil de a repara prejudiciul afectiv prin intermediul daunelor morale.
In cazul unui prejudiciu corporal, alaturi de suferinta fizica si psihica, alaturi de prejudiciul de agrement cauzat prin imposibilitatea desfasurarii activitatilor normale, se produce o schimbare inerenta si in cadrul relatiilor familiale, in viata membrilor de familie care sunt nevoiti sa acorde ingrijiri victimei. Instanta trebuie sa ia in considerare toate
suferintele fizice si morale, datorate nu numai ingrijirilor medicale, dar si reactiilor sociale, incertitudinii, perturbatiilor intervenite in viata afectiva prezenta si viitoare a celui vatamat.
In analiza planului familial si a consecintelor pe care fapta le produce in acest plan, instanta nu trebuie sa se opreasca la prejudicial actual. In primul rand, pentru ca un prejudiciu afectiv nu se consuma instantaneu, ci el se propaga in timp prin starile, senzatiile sau amintirile pe care le provoaca, iar in al doilea rand, pentru ca trebuiesc luate in calcul si sansele persoanei de a evolua in respectivul plan, de a-si gasi sau regasi stabilitatea, sanse reduse în cazul concret ca urmare a faptei ilicite, deoarece subsecvent accidentului reclamanta a rămas cu o vătămare la picior, având dificultăți reale de deplasare, fapt dovedit cu certificatul de handicap existent la dosarul cauzei care confirmă o stare de invaliditate permanentă grad I.
Planul profesional este alcatuit din totalitatea activitatilor pe care individul le poate intreprinde in scopul obtinerii de mijloace existentiale sau a recunoasterii meritelor prin afirmarea in plan social. Planul profesional se extinde la orice activitate bazată sau nu pe studii sau pregatire atata timp cat aceasta este generatoare de venituri. Planul profesional interfereaza cu planul social si este in stransa legatura cu planul familial, afectiv sau corporal. Astfel, vătămările produse în urma unui accident vor avea drept consecință scăderea sau dispariția capacității actuale de muncă și se va repercuta si asupra capacității viitoare de muncă.
În cazul concret analizat, reclamanta C. A. C. a fost pusă în imposibilitate de a continua activitatea în societatea comercială pe care a inființat-o, iar urmările accidentului dovedite prin încadrarea în categoria de grad handicap I fac imposibilă încadrarea totală în câmpul muncii în aceleași circumstanțe anterioare accidentului.
In plan social, existenta individului este conturata de perceptia pe care ceilalti o au asupra manifestarilor sale, de imaginea pe care acesta o creeaza prin actiunile sale si prin interactiunile cu alte persoane. Vorbim asadar, in cadrul planului social, de imagine. Ne referim in prezentele considerente la dreptul personal nepatrimonial, dimensiune a vietii private si a dreptului la respectarea demnitatii umane, respectiv prerogativa oricarei persoane de a i se respecta si de a face sa i se respecte imaginea, careia îi corespunde obligatia corelativa opozabila ,,erga omnes,, de abtinere de la orice acte care ar putea aduce atingere dreptului. Este in opinia instantei lipsit de orice îndoială faptul că prejudiciul corporal suferit de victima accidentului i-a afectat imaginea in ochii celor din jur, atat a celor care au cunoscut-o pana in acest moment cat si a celor care o vor cunoaste din acest moment inainte.
Planul psihologic poate fi delimitat la randul sau in alte doua planuri care il alcatuiesc si anume: planul mental si planul emotional. Astfel, distingem planul mental de planul emotional prin faptul ca acesta se refera la sanatatea mentala ca valoare umana protejata, la integritatea psihica a persoanei care poate fi lezată prin evenimente de natura a altera starea de confort psihologic. Planul emoțional cuprinde totalitatea sentimentelor apartinand unei persoane. Delimitarea prezinta importanta atat in evaluarea prejudiciului in intinderea sa cat si in posibilitatea de a face o analiza in concreto a existentei acestuia. Planul emotional va putea fi evaluat cel mult pe baza prezumtiilor, spre exemplu prezumtia ca intre membrii familei exista relatii de afectivitate. Instanta nu poate pătrunde mintea sau trăirile sufletesti ale persoanei pentru a putea individualiza prejudiciul, insa poate deduce din starea de fapt folosind prezumtiile, existenta unui prejudiciu in acest plan. Desi sentimentele formeaza un plan aparte care se manifesta cel mult in comportamentul persoanei fata de alte persoane, acestea pot produce prin intensitatea lor si modificări la nivel mental. Astfel, prin lezarea sentimentelor de afectivitate psihicul poate fi afectat, nefiind capabil să se adapteze la suferința cauzată de prejudiciul corporal subsecvent accidentului.
În cazul concret analizat, putem discuta in plan emotional despre atingeri aduse demnitatii, stimei si respectului de sine, încrederea în perspectivele de viitor, în forțele
proprii, influențate de handicapul cauzat prin fapta ilicita. Totodata putem include aici si suferinta cauzata prin schimbarile intervenite in viata celui prejudiciat, succesiunea de evenimente in raport cauzal cu fapta ilicita de natura a altera starea de bine sau armonia familiala, relatiile cu cei dragi. Avansand in studiul implicatiilor afective ale traumei putem stabili un prejudiciu si la acest nivel prin devierea cursului normal al vietii, prin reducerea sanselor de implinire afectivă. În plan mental, incontestabil au loc schimbări drept consecință a traumei traversate de victima, trauma de a se vedea cu multiple sechele de ordin fizic cauzate de accident și eforturile de a-și accepta noul mod de viață în lipsa soțului.
În plan corporal, integritatea fizica a persoanei reprezinta o valoare sociala de maxima importanta. Existenta persoanei in plan fizic si corporal, caracteristicile si trasaturile acesteia o definesc, cu siguranta suficient de mult incat sa reprezinte de cele mai multe ori o carte vizita pentru persoanele cu care interactionam. Orice lezare a acestei valori este o lezare a persoanei. Daunele morale privesc persoana, cu toate atributele sau elementele sale de identificare cu toate trasaturile pe care le detine, in toate planurile in care aceasta se manifesta, inclusiv corporal. In cazul unui prejudiciu corporal instanta va analiza in ce masura integritatea fizica a persoanei a fost afectata, ce fel de suferinte a produs aceasta schimbare la nivel psihologic si cat de remediabile sau pasagere sunt aceste schimbari. În cazul concret analizat, integritatea fizică și cadrul familial au fost suficient de grav afectate încât sa acceptăm fără teama de a gresi producerea unor grave consecinte la nivel psihologic..
În urma accidentului rutier, reclamanta apelantă a suferit numeroase traumatisme fizice și numeroase intervenții chirurgicale și a rămas cu o invaliditate permanenta de gradul I (gravă) - conform "Certificat de încadrare în grad cu handicap". De asemenea, urmare a accidentului, reclamanta a rămas cu o infirmitate locomotorie (grad handicap I) permanentă si o deformare a nasului, fapt care îi creează un disconfort, estetic în primul rând, pentru ca sunt ostentative. Nu în ultimul rând, reclamantei i s-au restrâns posibilitățile de a se bucura de viata, de a avea parte din plin de satisfacții materiale si spirituale pe care aceasta i le poate oferi. La toate acestea, se adaugă faptul că în urma accidentului, reclamanta a rămas cu un handicap fizic permanent la picior, putând să se deplaseze doar cu ajutorul unui cadru metalic.
Pentru toate aspectele enuntate, avand in vedere si gravitatea urmărilor faptei ilicite în ceea ce privește starea de sănătate a reclamantei, numărul mare de zile de îngrijiri medicale impuse de vătămarea corporală a reclamantei și faptul că acesteia i s- a produs un handicap permanent, suferințe fizice și morale considerabile și îngreunarea accesului reclamantei la mijloacele necesare satisfacerii nevoilor fizice și psihice, instanța de apel apreciază că suma acordată de către prima instanță reclamantei cu titlul de daune morale este total nesatisfăcătoare.
Pentru toate aceste argumente, instanța de apel va schimba în parte sentința apelată și va obliga pârâta asigurător să plătească reclamantei C. A. C. suma de 200.000 lei daune morale pentru prejudiciul personal suferit din accident.
În privința pretențiilor reclamantei C. A. și a celor doi minori ca urmare a decesului soțului, respectiv tatălui, instanța reține că în calitatea acestuia de agent principal în cadrul Poliției Române acesta era principalul întreținător al familiei formată din patru membri dintre care doi copii minori. Șocul produs de pierderea unui membru al familiei care avea și calitatea de întreținător este intens și greu de cuantificat. Soția supraviețuitoare și-a pierdut soțul la vârsta de 39 de ani, iar cei doi copii minori de vârstă școlară au rămas fără tată la vârsta la care aveau imensă nevoie de sprijinul material și moral al acestuia.
Prejudiciul astfel produs este cu totul ireparabil deoarece un părinte nu poate fi înlocuit indiferent de circumstanțe. O sumă acordată cu titlul de despăgubire poate doar atenua într-o mică măsură această pierdere, constituind o resursă prin care reclamanții să găsească posibilități de împlinire socială și profesională în ciuda traumei suferite, în absența unui soț respectiv părinte, a sprijinului și afecțiunii primite din partea acestuia.
Pentru repararea prejudiciului produs prin pierderea soțului, respectiv a tatălui, instanța obligată să cuantifice această sumă va obliga pârâta, potrivit intimei aprecieri și prin raportare la practica judiciară relevantă să plătească reclamanților C. D. D. ,
C. D. A. D. și C. A. C. câte 200.000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale rezultate din pierderea soțului respectiv a tatălui.
În privința penalităților de întârziere, instanța de apel consideră relevante următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 37 din Ordinul CSA nr. 21/2009: ,,Dacă asigurătorul
R.C.A. nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere,,. Potrivit art. 36 la care face referire textul anterior enunțat, despăgubirea se plătește de către asigurătorul R.C.A. în termen de maximum 15 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii, solicitat în scris de către asigurător.
În consecință, potrivit textului anterior enunțat, există trei situații distincte în funcție de care pot curge penalitățile. Astfel, aceste despăgubiri pot fi calculate dacă asigurătorul R.C.A. nu își îndeplinește obligațiile în termen de maximum 15 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii, sau dacă asigurătorul își îndeplinește defectuos aceste atribuții sau, în ultima variantă, dacă asigurătorul diminuează nejustificat despăgubirile cuvenite.
Trebuie în concret desigur să analizăm dacă vreuna dintre aceste variante se regăsește în cazul concret analizat și dacă răspunsul este pozitiv, așa cum insistă reclamanții apelanți, care ar fi în concret ipoteza incidentă.
Un element important în analiza elementelor răspunderii civile delictuale se referă la stabilirea vinovăției autorului accidentului, situație din care reținem și întrunirea condiției esențiale a culpei ca element al răspunderii civile delictuale. În cazul concret analizat, contrar celor susținute de către reclamanții apelanți, vinovăția asiguratului intervenient a fost stabilită în cadrul dosarului penal, prin hotărârea judecătorească pronunțată la data de_ .
Instanța de apel reține faptul că anterior pronunțării sentinței penale rămase definitive, nu existau suficiente elemente pentru stabilirea cu certitudine a vinovăției asiguratului C. D. . Actele întocmite la fața locului de către agenții constatatori au realizat doar o descriere a stării de fapt și a împrejurărilor concrete ale accidentului, fără a tranșa cu privire la vinovăția penală sau culpa delictuală a persoanei asigurate. Cu privire la aceste aspecte doar o instanță se putea pronunța, or prezentul dosar cu numărul_ a fost suspendat de către prima instanță până la soluționarea doarului penal. Împotriva acestei încheieri de suspendare reclamanții au formulat recurs care a fost respins irevocabil prin decizia civilă 2308/2012 a Curții de Apel C., pronunțată în dosar_ /a1. În esență, instanța de recurs a reținut ca întemeiată incidența art. 244 alin. 1 punctul 2 C.p.c. cu motivarea că elementele răspunderii civile delictuale în funcție de care se stabilește și răspunderea asigurătorului vor fi stabilite în procesul penal.
Prin prisma acestor argumente reținute cu caracter irevocabil de către instanța de recurs, suntem în prezența ipotezei reglementate de art. 45 din Ordinul CSA 21/2009, text potrivit căruia elementele răspunderii civile delictuale trebuie stabilite prin hotărâre judecătorească deoarece ,,nu se pot trage concluzii cu privire la persoana responsabilă de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului precum și la cuantumul prejudiciilor produse,,. În privința cuantumului daunelor materiale și morale, instanța penală s-ar fi putut pronunța cu privire la acetea, însă cu privire la acest aspect a fost investită instanța civilă în prezentul dosar, fapt care a atras incidența art. 244 alin. 1 punctul 2 C.p.c.
În considerarea acestor argumente, rezultă faptul că nu se poate discuta despre dovedirea elementelor răspunderii civile delictuale în persoana autorului accidentului
anterior pronunțării soluției din dosarul penal_ al Judecătoriei Gherla prin sentința penală numărul 481/_ (f. 201 dosar fond). În concluzie, anterior acestui moment nu există vreun argument legal pentru calcularea penalităților deoarece nu se poate reține vreo culpă asigurătorului intimat.
La scurt timp după pronunțarea soluției definitive în dosarul penal, la data de_ asigurătorul S. DE A. R. A. S.A. a formulat o propunere de despăgubire persoanelor prejudiciate prin accident în cuantum de 23.400 lei daune materiale și 116.000 lei daune morale. În privința daunelor morale, suma este cu totul modică dacă avem în vedere că se referă atât la daunele morale suferite personal de către soția supraviețuitoare, cât și la daunele morale cumulate suferite de către reclamanții apelanți în calitate de soț supraviețuitor respectiv descendenți de grad 1. Așa cum am arătat pe larg anterior, raportat la prejudiciul suferit, cuantumul daunelor morale trebuie să fie substanțial mai mare, aspect asupra căruia nu se impune să revenim. Pentru toate aceste argumente, suntem în prezența ipotezei în care asigurătorul a diminuat nejustificat despăgubirea, a treia ipoteză a art. 37 din ordinul 21/2009, anterior explicitat. Această concluzie se impune deoarece cuantumul propus nu are vreo rezonabilitate și nicio legătură cu practica judiciară în cazuri simulare.
Pentru toate aceste argumente, la toate sumele acordate cu titlul de daune morale pârâta apelantă S. DE A. R. A. S.A. va plăti penalități în cuantum de 0,1% pe zi începând cu data de_ și până la achitarea efectivă. În ceea ce privește daunele materiale, acestea au fost propuse într-un cuantum corect, așa încât nu se impune plata de penalități prin prisma textului anterior enunțat.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 euro cu titlul de despăgubiri reprezentând credit neachitat, instanța de apel consideră soluția primei instanțe ca fiind eronată în primul rând pentru faptul că asigurătorul a fost obligat la plata unor sume de bani care nu sunt exigibile și în consecință nu sunt încă datorate de către reclamanții apelanți. Altfel spus, prima instanța a obligat pârâta la plata întregului credit neachitat, deși acest credit este eșalonat pe un anumit interval de timp și nu este scadent în întregime.
Pe de altă parte, actele și lucrările dosarului confirmă faptul că există un raport directe de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei asigurate și imposibilitatea soției supraviețuitoare C. A. C. de a achita singură creditul imobiliar. Asta pe de o parte pentru că drepturile salariale ale soțului debitor decedat în urma accidentului reprezentau sursa principală de plată a ratelor, iar pe de altă parte starea de sănătate al celuilalt debitor în contractul de credit ipotecar, reclamanta C. A. C. o împiedică să obțină veniturile necesare plății ratelor. Această imposibilitate obiectivă este consecința directă a accidentului produs și reprezintă un prejudiciu material care trebuie reparat. În consecință, pentru toate argumentele enunțate, pârâta apelantă S. DE A. R. A. S.A. va fi obligată la plata ratelor aferente contractului de împrumut nr.0126086/_ începând cu data producerii accidentului și până la epuizarea termenului contractual.
În baza tuturor concluziilor enunțate, ambele apeluri vor fi admise în baza art. 296 C.p.c. și sentința va fi schimbată în parte sub aspectele evocate conform solicitării apelanților și dispozitivului prezentei decizii. Instanța ia act și de faptul că nu au fost cerute cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de către intervenientul forțat C. D. G. împotriva sentinței civile nr. 730 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalul Specializat C. și în consecință :
Schimbă în parte sentința în sensul că respinge cererea de despăgubire față de intervenientul C. D. G. .
Admite apelul declarat de către apelanții C. A. C., C. D. D. și
C. D. A. D. împotriva aceleiași sentințe și în consecință schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Admite în parte cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanții C.
A. C., C. D. D. și C. D. A. D. ultimii doi reprezentanți de C.
A. C. împotriva asiguratorului S. DE A. R. A. S.A. prin S. C. și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei C. A. C. 200.000 lei daune morale pentru prejudiciul personal suferit în urma accidentului.
Obligă pârâta să plătească reclamanților câte 200.000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale rezultate din pierderea soțului de către reclamanta C. A. C., respectiv a tatălui de către reclamanții C. D. D. și C. D. A. D., ambii reprezentanți de către C. A. C. .
Obligă pârâta S. DE A. R. A. S.A. la plata penalităților de 0,1% pe zi a sumelor la plata cărora a fost obligată cu titlul de daune morale începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.
Admite apelul declarat de apelanta S. DE A. R. A. S.A. prin S.
C. împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că :
Obligă pârâta S. DE A. R. A. S.A. să plătească începând cu data producerii accidentului ratele aferente contractului de împrumut nr.0126086/_ până la epuizarea termenului contractual.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere cu privire la sumele acordate cu titlul de prejudiciu material.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei. Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
A. | A. I. | D. | P. | M. N. ȚAR |
Red.A.A.I./_
Dact.H.C./5 ex. Jud.fond: I. Păcurar.
| ← Încheierea civilă nr. 4359/2013. Suspendare executare silită | Decizia civilă nr. 182/2013. Suspendare hotărâre AGA → |
|---|
