Decizia civilă nr. 614/2013. Reziliere contract
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.614/2013
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: F. -IANCU M. JUDECĂTOR: D. -M. D. JUDECĂTOR: I. P.
GREFIER: C. P.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenta SC R. C. S., în contradictoriu cu intimata SC T. I. G. S., împotriva sentinței civile nr. 7193/22 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect, în primă instanță, reziliere contract.
La apelul nominal se constată lipsa părților, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 7193/2013, pronunțată în data de 22 aprilie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC T. I. G. S., în contradictoriu cu pârâta SC R. C. S., constatându-se că a încetat contractul de închiriere nr. 2 din data de_, prelungit prin actul adițional nr. 2 din data de_, în data de_ prin expirarea termenului, dispunându-se evacuarea pârâtei din spațiul situat în C. -N., Strada Eroilor, nr. 17, ap. 5 și fiind obligată pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 20,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta SC T. I. G. S., în calitate de locator, a încheiat cu pârâta SC R.
C. S., în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. 2/_, având ca obiect închirierea apartamentului nr. 5, situat în C. -N., Strada Eroilor, nr. 17, în suprafață de 60,46 mp, identificat în CF nr. 1. C. -N., prețul închirierii fiind de 500 euro (TVA inclus), preț care nu includea utilitățile: apă, gaz, energie electrică, care urmau a fi achitate separat de chiriaș (pct. III.6 din contract), pentru o perioadă de 1 an, începând cu data de_ până la data de_, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părților (pct. IV.7 din contract). În baza actului adițional la contractul de închiriere, părțile au stabilit,
de comun acord, reducerea chiriei lunare la suma de 400 euro, prelungind, totodată, durata contractului de închiriere până la data de_ .
Acțiunea în evacuare nu are o reglementare distinctă în materia dreptului substanțial, fiind o creație a practicii judiciare, care sancționează încălcarea atributelor dreptului de proprietate de către o altă persoană, respectiv aduce atingere posesiei și folosinței dreptului de proprietate, fără ca acea persoană să dețină un titlu locativ care să fie opozabil cu succes proprietarului/titularului unui alt drept real al imobilului. Astfel, dreptul de proprietate, recunoscut și garantat de lege fiecărei persoane, are un caracter absolut și inviolabil, în sensul că este recunoscut de lege titularului acestuia în raport cu toate celelalte persoane, opozabil, deci, erga omnes, persoane care sunt ținute să nu facă nimic de natură a-l tulbura pe proprietar în exercitarea prerogativelor dreptului său. Astfel, în cazul în care termenul închirierii a fost determinat prin convenția părților, locațiunea încetează de drept, prin simpla trecere a termenului, fără să mai fie nevoie de o înștiințare prealabilă (art. 1436, al. 1 C.civ.). Întrucât contractul de închiriere a încetat, prin expirarea termenului, în data de_ (aspect necontestat de către pârâtă), reclamanta este îndreptățită să solicite evacuarea pârâtei din spațiul închiriat, pentru lipsa titlului. Raportat la aspectele legate de neplata chiriei și a utilităților, invocate de către reclamantă, instanța a reținut că acestea ar fi avut relevanță în speță în cazul în care ar fi fost investită cu o cerere având ca obiect rezilierea contractului de închiriere: în cauză, evacuarea pârâtei din spațiul închiriat fiind determinată de expirarea termenului contractual. Instanța a reținut că între părți nu a intervenit tacita reconducțiune (art. 1437 și art. 1452 C.civ.), după expirarea termenului contractual de_ ,
cererea de chemare în judecată pentru evacuare echivalând cu anunțarea concediului.
Raportat la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța, în baza art. 274, al. 1 C.pr.civ., a admis-o și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 20,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată, aceasta fiind suma pe care trebuia să o achite reclamanta pentru prezenta cerere cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbre judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta SC R. C. S., solicitând modificarea, în parte, a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, recurenta solicitând și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că așa cum a arătat și la instanța de fond și cum a relatat și intimata, între părți a existat un contract de închiriere care a fost prelungit printr-un act adițional, iar valabilitatea contractului, conform actului adițional, a fost până în data de_ . Ceea ce intimata nu a relatat și a constituit motivul pentru care părțile nu s-au înțeles în ceea ce privește predarea spațiului și achitarea datoriilor restante, este modul cum aceasta și-a executat contractul în ultima perioadă de valabilitate a acestuia, iar instanța de fond nu a ținut cont de acest aspect la pronunțarea hotărârii atacate cu recurs. În anul 2012, din cauza unor probleme financiare nu s-a achitat contravaloarea chiriei, dar acest fapt se datorează în mare măsură și atitudinii intimatei. Începând încă din prima jumătate a anului 2012 recurenta a dorit o
diminuare a chiriei, dar în același timp și o eșalonare la plată a datoriei restante, iar intimata nu a venit niciodată în întâmpinarea greutăților recurentei. Mai mult decât atât, în ultimul trimestru al anului 2012 a întrerupt furnizarea utilităților, iar recurenta nu a mai putut utiliza spațiul care a făcut obiectul contractului și din acest motiv a suferit mari prejudicii. Pe lângă aceste aspecte, intimata a început și o executare silită împotriva recurentei cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale în vigoare. Prin aceste acțiuni ale sale, intimata a prejudiciat- o pe recurentă iar aceasta dorind sa rezolve problemele amiabil i-a solicitat să se încheie o tranzacție prin care să se stabilească datoria pe care o are, să se scadă din această datorie valoarea daunelor cauzate recurentei prin demararea executării silite ilegale și prin întreruperea furnizării utilităților și stabilirea unei eșalonări la plata a datoriilor, însă intimata a refuzat să semneze un asemenea act. În cuprinsul întâmpinării, recurenta a arătat că nu dorește să formuleze pretenții împotriva intimatei, ci dorește să soluționeze pe cale amiabilă litigiul apărut între părți, așa cum de altfel a fost dispusă să soluționeze problema încă de la apariția acesteia. Recurenta nu se opune admiterii acțiunii, doar că are niște pretenții față de intimată și dorește ca înainte de pronunțarea vreunei hotărâri în cauză, aceste pretenții să fie soluționate. Având în vedere faptul că nu s-a opus admiterii acțiunii, recurenta susține că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată nu se justifică.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul va respinge calea de atac, ea nefiind întemeiată.
Cheltuielile de judecată făcute cu ocazia pornirii unei acțiuni judiciare trebuie să fie suportate de către partea care va cade în pretenții, respectiv de către partea care, în mod netemeinic, a declanșat această acțiune. În speță, este evident faptul că pârâta a fost vinovată de faptul că nu a părăsit imobilul pe care- l închiriase de la reclamantă. Imediat după efectuarea procedurii concilierii prealabile, de la care pârâta a lipsit (acesta fiind un motiv suficient pentru a o considera pe pârâtă ca fiind vinovată procesual și în întârziere), pârâta a comunicat reclamantei un înscris (fila 10 din dosarul de fond) prin care a arătat că are pretenții proprii față de locator, constând în eșalonarea datoriei și reducerea chiriei. Aceste pretenții au fost reiterate și prin întâmpinare, neputându-se susține faptul că pârâta a fost de acord cu admiterea acțiunii, necondiționat. Întreaga atitudine a pârâtei trebuie interpretată ca fiind o măsură de șicanare a reclamantei, de tragere de timp, în sensul că nu se dorește eliberarea imobilului, ba mai mult, este vizată chiar prelungirea convenției și reducerea datoriei; dacă aceste pretenții nu sunt satisfăcute nu se cunoaște ce urma să se întâmple, dar în niciun caz nu părăsirea, de bunăvoie a clădirii. Reclamantei nu i se poate imputa vreo vină pentru situația creată, ea nefăcând altceva decât să ceară pârâtei să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contractul legal încheiat și având putere de lege între părți, conform Codului civil.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta SC R. C.
S., în contradictoriu cu intimata SC T. I. G. S., împotriva sentinței civile nr. 7193/22 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
F. -IANCU M. | D. M. D. | I. | P. C. P. |
Red.IP/MM 2 ex./_
Judecător fond: I. A. B., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Sentința civilă nr. 1727/2013. Reziliere contract | Decizia civilă nr. 153/2013. Reziliere contract → |
|---|
