Pretentii. Decizia nr. 5350/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5350/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 2062/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5350
Ședința publică de la 28.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – J. A.
JUDECĂTOR - P. A.
JUDECĂTOR - C. R. I.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 42/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant V. G. reprezentat de avocat S. A. cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Intimatul-reclamant, prin avocat, arată că nu mai are cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în combaterea recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ din 08 august 2012 reclamantul V. G. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G. - Administrația Finanțelor Publice G., și Administrația F. pentru Mediu – solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare prin chitanța cu . nr._ din 11-06-2012, taxă achitată pentru înmatricularea autovehiculului OPEL, fabricat în anul 1999 (prima înmatriculare la data de 28-05-1999), având nr. de înmatriculare_, nr. de identificare WOLOTGF48X6069280, . de identitate J34326 și la plata dobânzii fiscale aferente sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, calculată de la data plății și până la data restituirii efective;
În fapt, la data de 16-05-2012, a achiziționat autovehiculul marca OPEL fabricat în anul 1999, având prima Înmatriculare în Bulgaria iar începând cu data de 14.06.2012 acesta a fost înmatriculat in România.
Pentru înmatricularea autoturismului în România a fost nevoit să achite suma de 29571ei, cu titlu de taxă de poluare.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 205-218 și art. 124 din Codul de procedura fiscală.
Consideră că taxa de poluare a fost stabilită și prelevată în mod ilegal, prin aplicarea eronată a prevederilor legale stabilite prin OUG 50/2008.
Conform art. 110 TFUE (ex-art. 90 TCE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Potrivit hotărârilor CJUE din cauzele C-402/09 (T.) și C-263/10 (N.), articolul 110 TFUE (ex-art. 90 TCE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere că s-a respins cererea statului român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, hotărârea N. se aplică retroactiv și lipsește de temei juridic prelevarea taxei de poluare începând cu data de 1 iulie 2008.
OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Acest tip de reglementare, deși nu este de natură a demonstra o discriminare directă - căci norma internă nu se referă la vehiculele de ocazie aduse din străinătate, ci pare a avea o aplicabilitate generală - prin efectele sale încurajează dobândirea de autovehicule de ocazie, de proveniență internă, cu caracteristici echivalente celor în discuție, prin aceea că, în cazul acestora din urmă, dobânditorul nu este supus plății taxei. Sub acest aspect, spiritul fostului art. 90 din TCE este înfrânt, căci obiectivul art. 90, în ansamblul său, este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție, care pot decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit evidentă: a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 (or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România. Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul O.U.G. nr. 208/2008 și 218/2008, potrivita căruia: „Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".
Nu se poate contesta că reglementarea națională contravine legislației europene. Or, potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJUE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitara și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoiala
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar si în fata dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusa în legislația internă de-abia în
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJUE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, fără a solicita sau aștepta eliminarea pe cale administrativă sau potrivit unei alte proceduri constituționale, a normelor interne contrare.
Pentru aceste motive a solicitat dispunerea restituirii taxei de poluare prelevată discriminatoriu și în mod nelegal, prin încălcarea dispozițiile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, precum și dobânda fiscală aferentă.
La data de 06.11.2012 pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată.
Învederează pârâta că în baza cererii formulate de reclamant și depusă la Administrația Finanțelor Publice G., organul fiscal a procedat la calculul taxei de poluare aferente autoturismului achiziționat de reclamant și pe care urma să îl înmatriculeze în România emițând decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, iar în baza deciziei emise acesta a achitat la Trezoreria G. taxa de poluare în sumă de 2957 lei, reclamantul achitând o taxă legală, obligatorie cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ care a înlocuit O.U.G. nr. 50/2008.
Solicită a se avea în vedere faptul că reclamantul nu poate invoca nelegalitatea taxei plătite pe motiv că aceasta contravine normelor europene, întrucât în speța de față taxa de poluare a fost plătită în temeiul Legii nr. 9/2012, act normativ care nu a fost declarat că ar contraveni normelor europene. Mai arată pârâta că nu se poate considera că instituția este în culpă ca urmare a emiterii deciziei de plată a taxei de poluare, întrucât această taxă a fost stabilită printr-un act normativ în vigoare la acea dată, astfel că organul fiscal nu a făcut altceva decât să respecte legea.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3, alin. 1 din Legea nr. 9/2012.
La aceeași dată pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu cu motivarea că în cazul în care se va admite acțiunea reclamantului această instituție să fie obligată să plătească A.F.P.M. G. suma de 2957 lei, reprezentând taxa de înmatriculare achitată de către reclamant și dobânda legală aferentă sumei respective.
În motivarea cererii de chemare în garanție pârâta arată că reclamantul a achitat la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. taxa de primă înmatriculare în sumă de 2957 lei pentru înmatricularea autoturismului, taxă pe care o solicită a-i fi restituită deoarece dispozițiile Legii nr. 9/2012 contravin Tratatului de Instituire al Comunității Europene. Se mai arată că această lege stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie conform art. 1 venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finalizării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar conform art. 5 din Legea nr. 9/2012, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu .
Față de cele prezentate mai sus, solicită admiterea cererii de chemare în garanție.
Examinând acțiunea, cererea de chemare în garanție și apărările pârâtei, Tribunalul a constatat următoarele:
Pe fond, Tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la data de 11.06.2012 suma de 2957 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, pentru a putea înmatricula în România auto OPEL, fabricat în anul 1999, având nr. de înmatriculare_, nr. de identificare WOLOTGF48X6069280, . de identitate J34326, potrivit art. 7 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor și a prevederilor OUG nr. 50/2008, care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în sensul că taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat în prealabil către pârâta Administrația Finanțelor Publice G. cu solicitarea de a-i fi restituită suma de bani plătită.
Tribunalul a apreciat că particularii au la dispoziție calea contenciosului fiscal pentru a solicita instanțelor judecătorești ca, în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, să asigure aplicarea cu prioritate a dreptului european. Cu alte cuvinte, instanțele judecătorești vor fi în măsură să cenzureze un eventual refuz al organelor fiscale de a restitui din oficiu taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, dispunând restituirea taxei și eventual repararea prejudiciului cauzat contribuabilului prin obligarea fiscului la plata unor despăgubiri conform art. 117, 120 și 124 Cod procedură fiscală. Pentru această ipoteză, trebuie apreciat că cererea de restituire este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d Cod procedură fiscală (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“). Astfel, din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, deși art. 110 TFUE interzicea acest lucru).
Tribunalul a mai reținut că perceperea taxei este nejustificată, cu exces de putere, văzând argumentele anterioare, dar și caracterul necomunitar al taxei percepute, instanțele române fiind obligate să se supună interpretării pe care instanța de la Luxemburg a dat-o cu privire la caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare. Hotărârea preliminară pronunțată de Curte în cauza T., potrivit căreia articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, în virtutea efectului erga omnes, este obligatorie pentru toate instanțele naționale care au pe rol acțiuni ce privesc raporturi juridice născute sub incidența OUG nr. 50/2008 și se aplică situațiilor care au condus la pronunțarea hotărârii preliminare.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, întrucât toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Tribunalul, aplicând deci norma comunitară ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și ignorând legislația națională contrară, în speță, OUG nr. 50/2008, constată că taxa percepută reclamantului cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului second hand cumpărat din Germania încalcă dispozițiile art. 110 TFUE iar din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Asupra cererii de chemare în garanție Tribunalul a constatat că potrivit disp. art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Conform art.5 din același act normativ, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat că, întrucât chemata în garanție a perceput o taxă fără a presta serviciul echivalent, această taxă nu era datorată și ca urmare, în conformitate cu art.60 Codul procedură civilă a admis cererea de chemare în garanție, obligând Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei încasate reprezentând taxă de poluare, în vederea restituirii acesteia către reclamant.
Tribunalul a respins cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale, având în vedere faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr.50/2008, neputând fi reținută vreo culpă a chematului în garanție. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul instituției de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, aceasta nefăcând nicio operațiune legată de acestea.
Prin urmare, Administrația F. pentru Mediu nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata dobânzi legale.
În temeiul art.274 C.pr.civ. a obligat pârâta AFP G. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 39, 30 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G., solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și nefondată, invocând dispoz. art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Primindu-se dosarul la Curtea de Apel București, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ .
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă arată că instanța de fond a pronunțat această hotărâre fără să țină seama de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme. Arată că reclamantul a plătit o taxă legală, obligatorie cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a înlocuit OUG nr. 50/2008.
Mai arată faptul că reclamantul nu poate invoca nelegalitatea taxei plătite pe motiv că aceasta contravine normelor europene, întrucât în speța de față taxa de poluare a fost plătită în temeiul Legii nr. 9/2012, act normativ care nu a fost declarat că ar contraveni normelor europene.
Prin adoptarea acestui act normativ România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie care direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuieli legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse.
Prin urmare nu se poate considera că instituția lor este în culpă ca urmare a emiterii deciziei de plată a taxei de poluare, întrucât această taxă a fost stabilită printr-un act normativ în vigoare la acea dată, astfel că organul fiscal nu a făcut altceva decât să respecte legea.
Având în vedere că reclamantul, care a achiziționat un autovehicul din UE, nu a făcut dovada existenței unei discriminări față de un autoturism din parcul auto, cu aceleași caracteristici, și a faptului că, în mod real ar fi fost descurajat să achiziționeze autovehiculul, consideră că au fost respectate directivele Comisiei Europene.
Mai arată că reclamantul însuși a solicitat să i se calculeze taxa de poluare, prin cererea adresată organului fiscal, iar plata a fost făcută voluntar.
La momentul achiziționării autoturismului, reclamantul a avut reprezentarea faptului că va trebui să plătească această taxă de poluare pentru autovehicule, fapt care nu l-a descurajat și pe care și l-a asumat.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, arată că aceasta trebuia admisă de către instanța de judecată așa cum a fost formulată, respectiv obligarea chematului în garanție atât la plata taxei de poluare în sumă de 2.957 lei, cât și a dobânzii legale aferente acestei sume.
Taxa de poluare reprezintă venit la bugetul F. pentru Mediu fiind folosită în vederea realizării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Este inadmisibil ca dobânda aferentă acestei taxe să fie achitată de instituția lor din bugetul general consolidat, în condițiile în care ea a fost achitată pe numele Administrației F. pentru Mediu fiind gestionată direct de către aceasta.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:
Taxa contestată a fost plătită, de către intimatul-reclamant, la data de ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite anterior, prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 TFUE, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, înlăturându-se discriminarea constatată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele C‑402/09 și C-263/10, mai sus-menționate.
Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit alineatului (2) al aceluiași text legal, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, s-a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până la data de 1 ianuarie 2013.
În consecință, ca urmare a adoptării acestei măsuri, au redevenit actuale considerațiile Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie achiziționate din alte state membre și vehiculele de ocazie de pe piața națională, cu aceeași vechime și uzură.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În consecință, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a admis acțiunea, obligând pârâta la restituirea către reclamant a sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Referitor la critica recurentei-pârâte privind admiterea doar în parte a cererii de chemare în garanție, se observă că, potrivit art. 60 alin. (1) C.p.c. „partea poate să cheme în garanței o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
În cauză nu există un temei al obligației de garanție, legal sau contractual, în ceea ce privește suma reprezentând dobânda legală, la care a fost obligată pârâta.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 42/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
J. A. P. A. C. R. I.
GREFIER,
S. I.
Red.CRI/2 ex.
Jud. fond – T. Gh.
| ← Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 1653/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
