ICCJ. Decizia nr. 8215/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1699 din 13 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în fond după casare, a admis acțiunea reclamantei S.E., împotriva pârâtei Casa de Pensii a municipiului București, a fost anulată hotărârea nr. 5966/3252 din 14 iulie 2003, fiind obligată pârâta, să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a se pronunța astfel, în urma coroborării probei cu acte, cu proba testimonială, instanța a stabilit, fără echivoc, că reclamanta, mama și fratele acesteia (G.M. și G.V.), s-au refugiat din Basarabia, în România, începând din 6 septembrie 1940 și nu s-au mai întors. Astfel, s-au apreciat, ca fiind incidente, dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că:
- în mod greșit actul administrativ a fost anulat, atâta vreme, cât Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a avut în vedere toate actele depuse de reclamantă, în dovedirea cererii, până la momentul emiterii hotărârii contestate;
- instanța nu a precizat care este data acordării drepturilor recunoscute prin sentința atacată.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței recurate. A depus la dosar, decizia nr. 7554 din 13 octombrie 2004, prin care a rămas irevocabilă sentința nr. 1614 din 15 octombrie 2003, prin care Curtea de Apel București a recunoscut fratelui intimatei (G.V.), calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Examinându-se cauza, prin prisma criticilor aduse și în temeiul art. 3041C. proc. civ., se reține că recursul este nefondat.
Pe baza unui amplu material probator, care a fost atent analizat, având în vedere și decizia de casare nr. 1186 din 23 martie 2004, instanța fondului a stabilit în mod corect că reclamanta are calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. De altfel, soluția instanței este în deplină concordanță cu soluția pronunțată în cazul fratelui reclamantei (G.V.), irevocabilă prin decizia nr. 7554 din 13 octombrie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Față de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu poate fi primită cea dintâi critică a recurentei.
în ce privește omisiunea instanței de fond, de a preciza data acordării acestor drepturi, aceasta este nerelevantă, întrucât drepturile vor fi acordate în temeiul legii, mai exact conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, "de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea".
în speță, această dată este data de 1 septembrie 2002 și este menționată corect chiar de către recurenta-pârâtă, în hotărârea inițială, prin care s-au acordat reclamantei, drepturile solicitate, numai pentru perioada 20 martie 1944 - 6 martie 1945.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8189/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7978/2004. Contencios → |
|---|
