ICCJ. Decizia nr. 3358/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2718/2004, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamanta SC C.G. SRL, a anulat procesul-verbal din 9 octombrie 2003 și decizia nr. 243 din 13 august 2004 și a dispus restituirea către reclamantă, a sumei de 560.990.930 lei, reținută prin actele administrative anulate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că toate datele indicate în actul de control fac referire la anul 2003, în timp ce facturile fiscale în discuție s-au încheiat în anul 2001, neexistând la dosar nici o dovadă că pentru acest ultim an, societatea reclamantă nu funcționa la sediul declarat. S-a apreciat, astfel, că organele de control și de soluționare a contestației au aplicat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000,art. 25 pct. B lit. b), reclamanta având dreptul la deducerea T.V.A. pe perioada analizată.
împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recurs, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară - Comisariatul General, criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru mai multe motive.
Astfel, recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală critică sentința, pentru că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în sensul că prima instanță a pronunțat-o fără o motivare pertinentă, fiind doar o expunere de date și fapte preluate din actele de control și susținerile reclamantei.
Prin urmare, se susține că hotărârea nu este motivată în fapt și în drept, conform dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000 și dispozițiile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, atunci când vorbește despre sediul reclamantei-intimate.
în ceea ce privește recursul declarat de Garda Financiară - Comisariatul General, acesta privește încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
S-a precizat de recurentă că au fost încălcate de instanță, dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000 și ale Legii contabilității nr. 82/1991, în ceea ce privește întocmirea facturilor fiscale, curtea de apel nefăcând o analiză a tuturor probelor administrate, respectiv a Notei explicative dată cu ocazia controlului.
Recursurile sunt întemeiate și vor fi admise.
Examinând ansamblul probator și sentința atacată, în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție reține în fapt următoarele:
Potrivit O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., contribuabilii care realizează operațiuni impozabile, au o serie de obligații enumerate expres în acest act normativ.
La pct. B, contribuabilii sunt obligați să solicite de la furnizori sau prestatori, facturi fiscale pentru bunuri și să verifice întocmirea corectă a acestora. Conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, orice operațiune se consemnează într-un înscris care este un document justificativ și cuprinde mai multe condiții, printre care denumirea și sediul unității patrimoniale care întocmește documentul.
Analizând facturile fiscale, se observă că nu conțin date privind sediul SC L.I. SRL.
Acest aspect este relevat și din adresa eliberată de Oficiul Registrului Comerțului.
Nu poate fi primită argumentația instanței de fond, potrivit căreia în 2001, când au fost întocmite facturile fiscale care fac obiectul controlului, SC L.I. SRL funcționa cu sediu declarat, întrucât față de obiectul facturilor era greu de crezut că operațiunea se putea desfășura într-un apartament.
în ceea ce privește cel de-al doilea recurs, fără posibilitate de tăgadă se apreciază de instanța supremă, că SC L.I. SRL este o societate de tip "fantomă", care nu funcționează la sediul declarat și nu a depus raporturi contabile, bilanțuri sau deconturi T.V.A.
Mai mult, prin nota explicativă, administratorul SC C.G. SRL recunoaște faptul că nu cunoaște nimic referitor la SC L.I. SRL, iar persoanele trecute pe facturile în litigiu, nu au fost angajatele primei societăți.
Așa fiind, se apreciază că în mod corect, organele de control au constatat faptul că T.V.A. - ul nu poate fi deductibil, cum greșit a procedat SC C.G. SRL.
Față de toate aceste considerente, se apreciază că sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Au fost admise recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Garda Financiară - Comisariatul General.
A fost casată sentința atacată și pe fond, a fost respinsă acțiunea formulată de SC C.G. SRL, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3824/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3494/2005. contencios → |
|---|
