ICCJ. Decizia nr. 5104/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, sub nr. 3072/2004, reclamanta M.V. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 13045 din 10 iulie 2004, emisă de Comisia de specialitate a pârâtei și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri, prin care să-i recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit, în hotărârea a cărei anulare se solicită, s-a menționat că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, întrucât nu a dovedit persecuțiile din motive etnice și nu a făcut demersuri pentru obținerea actelor oficiale.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 2126, pronunțată la 14 octombrie 2004, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dovezilor de la dosar, hotărârea atacată este legală și că reclamanta nu are un drept vătămat recunoscut de lege, deoarece prin adresa nr. 63573 din 15 septembrie 2003, emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, rezultă că la 15 martie 1943, reclamanta a figurat ca angajată la Ministerul Agriculturii din Basarabia - Camera Agricolă Orhei, iar în luna iulie 1944 a fost repartizată la Camera Agricolă Mehedinți și apoi detașată la 1 octombrie 1944, la Camera Agricolă Iași.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta M.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât se bazează pe o interpretare greșită a legii incidente în cauză.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2010 din 28 martie 2005, a admis recursul declarat de M.V. împotriva sentinței nr. 2126 din 14 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
A casat sentința atacată și pe fond, a admis acțiunea.
A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 19 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2002.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a dovedit persecuția etnică, prin declarațiile martorilor B.N. și P.M., carnetul de muncă, extrasul de stare civilă, probe din care rezultă că reclamanta a fost obligată să se refugieze la data de 19 martie 1944, în România, ca urmare a ocupării Basarabiei, de către trupele sovietice, schimbându-și locul de muncă, din motive de persecuție etnică.
împotriva acestei hotărâri, Casa de Pensii a municipiului București a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317, 318 și 319 C. proc. civ.
Contestatoarea a susținut, în esență, că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale, în sensul că drepturile au fost acordate reclamantei, începând cu data de 1 decembrie 2002, or reclamanta a formulat cererea, la data de 22 septembrie 2003, iar potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 189/2000, drepturile se acordă cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.
Cererea este întemeiată.
Dina analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanța de recurs, în soluționarea pricinii, a făcut referire la hotărârea Casei de Pensii a municipiului București nr. 6732/5799 din 31 iulie 2003, în loc de hotărârea Casei de Pensii a municipiului București nr. 13045/10587 din 13 iulie 2004.
Așa fiind, este evidentă eroarea materială, în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care hotărârea atacată a fost anulată și a fost stabilit termen pentru rejudecarea recursului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5105/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5095/2005. Contencios → |
|---|
