ICCJ. Decizia nr. 5379/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5379/2010
Dosar nr. 1074/98/2009
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04 mai 2009 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, reclamantul B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi a Ordinului nr. 535 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi suspendarea executării acestor două acte administrative până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că la data de 12 aprilie 2006 a fost numit în funcţia publică de Director Executiv al Direcţiei pentru Sport a Judeţului Ialomiţa prin Ordinul nr. 180 din 10 aprilie 2006 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport, fiind ulterior eliberat din funcţia ocupată prin Ordinul nr. 535 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Tineretului şi Sportului, ordin emis în baza O.U.G. nr. 37/2009.
Reclamantul a criticat O.U.G. nr. 37/2009 pentru încălcarea art. 11, art. 20, art. 44, art. 54 alin. (2), art. 115 şi art. 120 alin. (1) din Constituţia României, formulând, cu privire la aceste aspecte, excepţia de neconstituţionalitate a acestui act normativ.
Cererea reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1, 9 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererilor reclamantului de anulare, respectiv suspendare a O.U.G. nr. 37/2009 şi a inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009.
Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa civilă nr. 546/F din data de 28 mai 2009, a admis excepţia necompetenţei sale materiale în ceea ce priveşte soluţionarea cererii reclamantei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează, pe fond, de către secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel.
La data de 05 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât O.U.G. nr. 37/2009 fusese abrogată expres de către O.U.G. nr. 105/2009.
Curtea a mai dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Tineretului şi Sportului, ca emitent al ordinului nr. 535 din 23 aprilie 2009.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat cerere de intervenţie în cauză, în interesul pârâtului Guvernul României.
Prin sentinţa civilă nr. 1394 din data de 18 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de anulare, respectiv suspendare a executării O.U.G. nr. 37/2009, şi ca neîntemeiată acţiunea reclamantului privind anularea şi suspendarea Ordinului nr. 535 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Tineretului şi Sportului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a evocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 660/2007 prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii din ordonanţă, iar prezenta acţiune are ca obiect anularea, respectiv suspendarea O.U.G. nr. 37/2009, act normativ abrogat expres prin O.U.G. nr. 105/2009, context în care cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 a fost respinsă de către instanţă.
În ceea ce priveşte cererea reclamantului de anulare a Ordinului Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 535 din 23 aprilie 2009, instanţa de fond a apreciat că acesta a fost legal emis în raport de cadrul legal existent la data respectivă, întrucât O.U.G. nr. 37/2009, în baza căruia a fost emis actul contestat, era în vigoare şi îşi producea efectele.
Prima instanţă a mai reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării ordinului contestat, întrucât ordinul este legal emis, iar paguba pe care ar suferi-o reclamantul nu are caracter iminent pentru a se impune suspendarea unor efecte viitoare imposibil de înlăturat în alt mod.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul B.E., solicitând modificarea acesteia şi, pe fond, admiterea acţiunii sale cu anularea, pe cale de consecintă, a Ordinului Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 535 din 23 aprilie 2009, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că, în urma admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009, Ordinul Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 535 din 23 aprilie 2009 este lipsit de suport legal, prin constatarea neconstituţionalităţii actului normativ în baza căruia a fost emis, şi că, analizată în raport de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, eliberarea sa din funcţie s-a făcut cu încălcarea legii.
Recurentul a mai arătat că în mod nelegal a respins instanţa de fond ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea, respectiv suspendarea O.U.G. nr. 37/2009, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa ar fi trebuit să soluţioneze fondul cauzei.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a-l admite, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte constată că, prin Ordinul nr. 535 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului, s-a dispus desfiinţarea funcţiei ocupate de recurent, în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, şi încetarea raportului de serviciu al recurentului prin eliberarea acestuia din funcţia publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz (23 mai 2009), în temeiul art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.
Considerentele instanţei de fond privind legalitatea ordinului contestat şi menţinerea acestuia sunt criticabile.
Art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată într-un drept al său prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a acesteia într-o altă cauză.
Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-recurent a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se şi neconstituţionalitatea ordonanţei care a stat la baza adoptării actului administrativ.
Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, pronunţându-se şi asupra constituţionalităţii ordonanţei în cauză, lovită de un viciu de neconstituţionalitate pentur faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Înalta Curte reţine că, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, efectele acestei decizii se extind şi asupra cauzelor având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituţional devine lipsit de orice fundament legal.
Înalta Curte reţine că desfiinţarea postului deţinut de recurent în urma aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanţa a fost declarată neconstituţională, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
În aceste condiţii, eliberarea recurentului dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999, aşa cum este cazul în speţă, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
Acceptarea argumentului potrivit căruia ordinul contestat îşi păstrează validitatea pentru că ordonanţa de urgenţă era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Pe de altă parte, în mod corect a respins instanţa de fond ca inadmisibile cererile reclamantului privind anularea, respectiv suspendarea O.U.G. nr. 37/2009.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din Ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Formularea textului normativ menţionat arată fără echivoc faptul că nu se poate cere pe cale principală, aşa cum a procedat reclamantul, suspendarea sau anularea unei ordonanţe sau a unor dispoziţii dintr-o ordonanţă, acţiunea în contencios administrativ putând avea ca obiect numai repararea vătămării cauzate prin acest tip de act administrativ normativ, invocarea neconstituţionalităţii ordonanţei, pe calea incidentală a unei excepţii, putând reprezenta numai un mijloc de apărare.
Întreaga construcţie a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 ce tratează acţiunile împotriva ordonanţelor de guvern îndreptăţeşte concluzia că ordonanţele de guvern nu pot fi desfiinţate decât pe calea controlului de constituţionalitate, nu în mod direct, pe calea contenciosului administrativ în anulare.
Din această perspectivă este inadmisibilă şi cererea de suspendare a executării unei ordonanţe de guvern, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect, criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, constatând că prima instanţă în mod eronat a respins cererea reclamantului-recurent privind anularea Ordinului nr. 535 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Tineretului şi Sportului, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a admite recursul formulat de către recurentul-reclamant, modificând în parte sentinţa recurată în sensul admiterii în parte a acţiunii sale şi anulării acestui act administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către B.E. împotriva sentinţei civile nr. 1394 din data de 18 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantului.
Anulează Ordinul nr. 535 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5301/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5381/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
