ICCJ. Decizia nr. 1960/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1960/2011
Dosar nr.571/32/2010
Şedinţa publică din 1 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta L.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor: anularea Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 69506 din 23 aprilie 2009, reintegrarea pe postul deţinut anterior eliberării din funcţia publică de conducere - director executiv adjunct - consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre salariul obţinut în funcţia de conducere din care a fost eliberată şi salariul deţinut în funcţia de execuţie din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, indexată cu coeficientul de inflaţie.
Prin cererea modificatoare depusă la data de 8 octombrie 2010 s-a mai solicitat: anularea Ordinului nr. 69793 din 25 mai 2009; anularea Ordinului nr. 70103 din 2 octombrie 2009; cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a avut calitatea de funcţionar public şi în baza concursului organizat de pârâtă a fost numită, începând cu data de 15 noiembrie 2004, în funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, iar prin Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea sa din această funcţie începând cu data de 23 aprilie 2009.
În ordin s-a menţionat că eliberarea din funcţie nu s-a realizat din motive imputabile funcţionarului public şi a avut ca temei art. III din OUG nr. 37/2009.
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a statuat, în cadrul controlului anterior promulgării, că legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 este neconstituţională.
La data publicării deciziei de neconstituţionalitate OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, care a preluat însă în totalitate aceleaşi prevederi, Curtea Constituţională constatând acest fapt.
Dispoziţiile preluate prin OUG nr. 105/2009 au fost declarate la rândul lor neconstituţionale.
Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 decembrie 2009 au fost publicate în M. Of. nr. 758/06.11.2009 şi respectiv nr. 28/14.01.2010, iar Guvernul României nu a pus prevederile declarate neconstituţionale în acord cu prevederile Constituţiei.
Întrucât dispoziţiile normative pe baza cărora s-a emis actul administrativ individual au fost declarate neconstituţionale, pe cale de consecinţă şi Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 a fost emis cu încălcarea legii, sancţiunea fiind anularea acestuia.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinarea depusă de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că prin Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct în temeiul prevederilor imperative, în vigoare la acel moment, ale OUG nr. 37/2009.
Ulterior, în baza OUG nr. 37/2009 reclamanta a participat la evaluarea organizată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în vederea ocupării funcţiei de director coordonator adjunct, fiind declarată admisă şi numită în această funcţie prin Ordinul nr. 69793 din 25 mai 2009 şi s-a încheiat Contractul de management din 25 mai 2009 între reclamantă şi instituţia pârâtă.
În conformitate cu prevederile art. 6 lit. a) şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din contractul de management, în data de 2 octombrie 2009 a avut loc o evaluare a activităţii reclamantei, evaluare în urma căreia aceasta a primit calificativul nesatisfăcător şi recomandarea de încetare a contractului de management.
S-a emis Ordinul nr. 70103 din 2 octombrie 2009 prin care s-a dispus eliberarea acesteia din funcţia de director coordonator adjunct şi încetarea, începând cu aceeaşi dată, a contractului de management.
În Ordinul nr. 70103 din 2 octombrie 2009 s-a reţinut că eliberarea reclamantei din funcţia de director coordonator adjunct a fost consecinţa rezultatelor evaluării, instituţia pârâtă motivând corect şi concret măsura dispusă prin ordinul contestat.
Numirea reclamantei în funcţia de director coordonator adjunct s-a făcut ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009.
Deşi reclamanta nu a solicitat reintegrarea în funcţia de director coordonator adjunct, totuşi anularea Ordinului nr. 70103 din 2 octombrie 2009 nu poate avea alt efect, situaţie în care instituţia pârâtă nu o poate reintegra în această funcţie, întrucât actul normativ în baza căreia s-a înfiinţat nu mai există.
Pentru aceste considerente solicită respingerea ca inadmisibilă a capetelor de cerere prin care se cere anularea Ordinului nr. 69793 din 25 mai 2009 şi a Ordinului nr. 70103 din 2 octombrie 2009.
Cu privire la capătul de cerere prin care s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct a apreciat că trebuie respins ca neîntemeiat.
Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 a fost emis în baza OUG nr. 37/2009 care prevedea desfiinţarea în 32 de zile a funcţiilor prevăzute în anexele sale.
În lista prevăzută de lege erau menţionate şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Având în vedere acest aspect se impunea ca instituţiile menţionate la lit. i) pct. 1 din lista cuprinsă în anexa la OUG nr. 37/2007 să procedeze la aplicarea dispoziţiilor imperative în vigoare la acel moment.
c) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 140 din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta L.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a anulat Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 emis de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; a anulat Ordinele nr. 69793 din 25 mai 2009 şi nr. 70103 din 2 octombrie 2009 emise de aceeaşi autoritate; a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia publică de conducere - director executiv adjunct, cu toate drepturile aferente anterioare emiterii Ordinului nr. 69506 din 23 aprilie 2009, cu obligarea pârâtei la despăgubiri constând în diferenţa dintre salariul indexat, aferent funcţiei de director executiv adjunct pentru perioada cuprinsă între 24 septembrie 2010 şi până la reintegrarea reclamantei în funcţia anterioară, a respins, ca nefondate, celelalte pretenţii la despăgubiri, a respins, ca inadmisibilă, capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în ce priveşte anularea ordinului prin care reclamanta a fost eliberată din funcţia de director executiv adjunct, anularea a fost cerută în termenul de decădere de un an prevăzut de lege şi că textul din OUG nr. 37/2009 pe baza căruia s-a emis Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale; prin urmare, având în vedere că singura raţiune a emiterii ordinului a fost textul din ordonanţa declarată neconstituţională (în ordin precizându-se că eliberarea din funcţie nu se face din motive imputabile). Pentru restabilirea efectivă a legalităţii, instanţa a anulat şi ordinele prin care reclamanta a fost numită în funcţia similară de director coordonator adjunct şi prin care a fost eliberată din această funcţie. S-a motivat că anularea acestor acte se impune în temeiul principiului rezolutio iure dantis, rezolvitur ius accipientis, fiindcă repunerea părţilor în situaţia legală nu poate avea loc efectiv dacă se păstrează şi actele administrative emise ulterior şi corelativ cu actul administrativ anulat ca fiind emis în baza unui text declarat neconstituţional. A apreciat judecătorul fondului că ordonanţa a fost declarată neconstituţională, situaţie în care efectele acesteia nu pot să rămână în fiinţă sub pretextul eliberării din funcţie pe motive neimputabile.
În ceea ce priveşte reintegrarea reclamantei în funcţia de director coordonator adjunct s-a considerat că urmare a anulării Ordinului nr. 70103 din 2 octombrie 2009 se impune şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordonanţei declarate neconstituţionale, respectiv reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 69596/2009.
Referitor la plata diferenţelor de salariu s-a arătat că se datorează salariul numai de la data introducerii acţiunii, reclamanta fiind în culpă pentru că a introdus acţiunea la aproximativ un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale.
Instanţa de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pentru că prin acţiune reclamanta a renunţat la cheltuielile de judecată, apreciind că în baza art. 22 din Legea nr. 554/2004 se pot acorda cheltuieli de judecată numai în cazul respingerii cererilor în contencios administrativ, text care este incompatibil cu prevederile art. 274 C. proc. civ.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs L.D. şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
a) Motivele de recurs
Recursul declarat de L.D.
Reclamanta a criticat sentinţa sub aspectul acordării parţiale a despăgubirilor, arătând că instanţa de fond a reţinut greşit existenţa culpei procesuale cu privire la data formulării acţiunii.
S-a arătat că în baza art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, autoritatea pârâtă datorează despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin OUG
Recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
În motivele de recurs s-a susţinut că soluţia instanţei de fond a fost adoptată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, s-a precizat că ordinul de eliberare din funcţie a fost adoptat în baza OUG nr. 37/2009, lista anexă lit. i) pct. 1 cuprinzând direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, desfiinţarea funcţiei producându-se ope legis, actul fiind legal emis în raport de legislaţia în vigoare în momentul emiterii acestuia.
Recurenta a arătat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, legea veche însă supravieţuieşte în cazul situaţiilor juridice născute anterior abrogării sale, în sensul că funcţia deţinută de intimat a fost şi rămâne desfiinţată, aşa încât nu se poate face reîncadrarea pe o funcţie desfiinţată.
S-a susţinut că noua lege prelungeşte validitatea actelor administrative adoptate sub imperiul legii vechi, sub aspectul validităţii sau nulităţii actelor juridice, faptele generatoare sau extinctive de situaţii juridice rămân guvernate de principiul tempus regit actum, deci de legea în vigoare în momentul încheierii lui.
În drept, recursul s-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
c) Întâmpinarea formulată
Intimata-recurentă L.D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că ordinul atacat s-a fondat exclusiv pe prevederile OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, ceea ce produce efecte asupra actului administrativ adoptat în baza acestei ordonanţe.
b) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, obiectul acţiunii, legislaţia aplicabilă reţine:
Situaţia de fapt
Prin Ordinul nr. 69506 din 23 aprilie 2009 Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a eliberat-o din funcţia publică pe reclamanta L.D., director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, ca urmare a aplicării OUG nr. 37/2009.
Reclamanta a solicitat anularea Ordinului, cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, derivând din neconstituţionalitatea ordonanţei.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004 art. 9 alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
Alin. (4) - În situaţia în care Decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I.
Alin. (5) - Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Constituţia României art. 146 alin. (1) – Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
lit. a) - se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
Art. 146 alin. (1) lit. d) - hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (3) - Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În vederea soluţionării recursului declarat de pârâtă, se va efectua în continuare atât analiza legislaţiei specifice cu aplicabilitate în cauză, cât şi expunerea consideraţiilor teoretice privind excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Constituţia fixează cadrul juridic al controlului constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, Legea nr. 47/1992.
După criteriul momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori şi controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz şi a ordonanţelor de guvern.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fiind un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei.
Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituţionalităţii unor legi sau ordonanţe, dispoziţiile din lege sau alte acte normative cu aceeaşi forţă juridică îşi încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curţii, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituţionale nu sunt puse în acord cu dispoziţiile Curţii.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieşire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispoziţiilor unei legi sau ordonanţe.
În ceea ce priveşte admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispoziţiile neconstituţionale îşi încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curţii Constituţionale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Astfel, potrivit procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, instanţa sesizată, dacă apreciază că excepţia are legătură cu soluţionarea cauzei suspendă judecata şi trimite dosarul la Curtea Constituţională.
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, Decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
În situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui scopul unei reglementări.
Dimpotrivă, orice acţiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat mai sus pot fi interpretate dispoziţiile constituţionale şi cele din Legea nr. 47/1992, lege organică, ce stabileşte în concret atribuţiile şi competenţele Curţii Constituţionale.
Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reţine ca având aplicabilitate în cauză, Decizia nr. 186/1999 a Curţii Constituţionale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii şi erga omnes ale deciziilor Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura de la aplicare dispoziţiile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi.
În cazul OUG nr. 37/2009 s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din această ordonanţă, într-un dosar al Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 3 iunie 2009 fiind sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.
Ulterior, la 26 iunie 2009 Camera Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Plenul Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a ordonanţei şi totodată asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, s-a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
La pronunţarea acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, controlul de constituţionalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege. În considerentele deciziei au fost explicate motivele de neconstituţionalitate a reglementărilor cuprinse în OUG nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituţională că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
S-a precizat că potrivit Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea OUG nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Întrucât excepţia ridicată privind neconstituţionalitatea OUG nr. 37/2009 era deja soluţionată prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1629/2009 a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009, pentru că aceasta conţine aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele care au constituit obiectul criticii de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei.
În raport de considerentele celor două decizii se reţine că în cazul excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009 s-a apreciat existenţa motivului de inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât deja actul a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, declarând neconstituţional şi actul normativ nou care a înlocuit OUG nr. 37/2009.
În faţa unui astfel de comportament constituţional rezultă că efectele deciziei pronunţate în controlul a priori se extind în mod evident şi asupra soluţiilor adoptate în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituţională înainte de promulgare şi ca urmare nu a avut o existenţă juridică proprie.
Atât dispoziţiile cât şi considerentele celor două decizii pronunţate de Curtea Constituţională demonstrează că OUG nr. 37/2009 a fost neconstituţională şi că excepţia formulată era întemeiată.
În cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituţia României, s-a creat un cadru juridic special.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din Ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează în alin. (4) situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamanta-intimată a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocând Decizia Curţii Constituţionale privind declararea ca neconstituţională a ordonanţei care a stat la baza adoptării actului administrativ.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi implicit această ordonanţă, precum şi OUG nr. 105/2009.
În consecinţă în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza OUG nr. 37/2009.
Eliberarea reclamantei dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte ultraactivitatea OUG nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcţia deţinută de reclamant a fost şi rămâne desfiinţată.
Înalta Curte arată că legea de aprobare a acestei Ordonanţe a fost constatată prin Decizia nr. 1257/2009 ca neconstituţională, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de însăşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actele şi măsurile adoptate în baza acestei Ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte desfiinţarea funcţiei deţinută de reclamant, arătăm că potrivit celor două decizii ale Curţii Constituţionale măsura contravine Constituţiei.
De asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil consacrate de art. 6 din Convenţie se opun oricărei ingerinţe a puterii legislative în administrarea justiţiei, în scopul influenţării soluţionării judicioase a unui litigiu.
Ori prin adoptarea OUG nr. 105/2009 s-a săvârşit tocmai o astfel de încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care corect a fost sancţionată de instanţa de fond cu anularea actului vătămător.
Desfiinţarea postului deţinut de reclamant prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
Recursul declarat de reclamantă
Recursul declarat de reclamantă este fondat, după cum se va explica în continuare.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 obiectul acţiunii îl poate constitui anularea actelor administrative emise în baza ordonanţei de guvern declarată neconstituţională precum şi acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa de guvern.
Cererea de obligare la plata salariului începând cu data eliberării din funcţie se circumscrie despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin ordonanţele declarate neconstituţionale.
Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, acţiunea se poate introduce într-un termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of.
Reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu constând în salariul nerealizat de la data eliberării din funcţie, astfel că, de la această dată i se datorează diferenţele salariale, întrucât legiuitorul nu a condiţionat acordarea sau cuantumul despăgubirilor de data introducerii acţiunii.
Sub aspectul datei de la care se datorează salariul, instanţa de fond a adăugat la lege.
De asemenea, nu se poate pune în discuţie culpa procesuală, pentru că această instituţie presupune că partea nu a învins în pretenţiile sale, ori în speţă acţiunea reclamantei a fost admisă, ceea ce exclude culpa procesuală.
d) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor se va respinge, iar recursul declarat de reclamanta L.D. se va admite, se va modifica în parte sentinţa în sensul că va obliga pârâta la plata despăgubirilor reprezentând diferenţe salariale indexate, pentru perioada 2 octombrie 2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie, va obliga pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la 300 RON cheltuieli de judecată către reclamantă şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei nr. 140 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de L.D. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâta la plata despăgubirilor reprezentând diferenţe salariale indexate, pentru perioada 2 octombrie 2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie.
Obligă pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la 300 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1955/2011. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 1961/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
