ICCJ. Decizia nr. 3199/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3199/2011
Dosar nr. 4838/2/2009
Şedinţa publică de la 1 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamantul N.V.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea Ordinului din 15 martie 2009 prin care a fost eliberat din funcţia de Director General al Direcţiei Generale de Informaţii şi Relaţii Publice, precum şi obligarea pârâtului la recalcularea pensiei şi a plăţilor compensatorii cuvenite reclamantului începând cu data de 13 martie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat atât faptul că ordinul contestat a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (3) şi ale art. 99 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999, precum şi faptul că emiterea acestui ordin nu se justifică având în vedere că la data emiterii acestuia, raporturile sale de serviciu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor încetaseră în baza Decretului Prezidenţial nr. 430 din 13 martie 2009.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea acţiunii, arătând că decretul invocat de reclamant şi-a produs efecte juridice începând cu data publicării sale în M. Of., anume 17 martie 2009.
Prin sentinţa nr. 802 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, a admis acţiunea formulată de reclamantul N.V.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, a anulat Ordinul din 2009 şi a obligat pârâtul la recalcularea pensiei şi a plăţilor compensatorii cuvenite reclamantului, ţinând seama de data încetării raporturilor de serviciu, respectiv data de 13 martie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că actul administrativ atacat prezintă elemente de nelegalitate, fiind emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 100 alin. (1) din Constituţia României, instanţa de fond a constatat că Decretul Prezidenţial nr. 430 din 13 martie 2009, prin care au încetat raporturile de serviciu ale reclamantului cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, produce efecte condiţionat de publicare, dar că odată publicat, data cu care operează încetarea raporturilor de serviciu este cea a emiterii decretului.
S-a mai reţinut în considerentele sentinţei atacate că în condiţiile în care raporturile de serviciu ale reclamantului încetaseră deja la data de 13 martie 2009, emiterea Ordinului din 15 martie 2009 de eliberare a reclamantului din funcţia pe care o deţinuse, este nelegală.
În ceea ce priveşte ordinul contestat, instanţa de fond a constatat că acesta prezintă şi alte cauze de nelegalitate, intrinseci, în condiţiile în care, în urma reorganizării Direcţiei Generale de Informaţii şi Relaţii Publice, pârâtul trebuia să-i acorde reclamantului posibilitatea numirii într-o funcţie similară, cât timp potrivit H.G. nr. 266/2009 reorganizarea privea întreg Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar pârâtul nu a demonstrat inexistenţa unor posturi similare la întreg nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
Potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune, in mod corespunzător, de către persoanele care, potrivit art. 15 din aceeaşi lege, au competenţa de acordare a gradelor profesionale.
Astfel, pentru ofiţerii de poliţie cu gradul de chestor de poliţie, chestor principal de poliţie, chestor-şef de poliţie şi chestor general de poliţie, încetarea raporturilor de serviciu se dispune, potrivit art. 15 alin. (1) lit. a) din actul normativ mai sus menţionat, de Preşedintele României, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor.
Conform prevederilor art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Preşedintele României, în exercitarea atribuţiilor sale. emite decrete care se publică în M. Of., nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
În consecinţă, actul administrativ prin care au încetat raporturile de serviciu ale intimatului - reclamant este Decretul nr. 430/2009, act care a intrat în vigoare, aşa cum prevede Constituţia României, la data la care a fost publicat în M. Of., respectiv 17 martie 2009.
Potrivit art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, nepublicarea actelor administrative emise de către Preşedintele României, respectiv a decretelor prezidenţiale, atrage inexistenţa acestora. Astfel, formalitatea procedurală prevăzută de lege pentru actele administrative emise de către Preşedintele României - publicarea în M. Of., este esenţială pentru valabilitatea acestora.
Totodată, conform prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, actele normative prevăzute la art. 11 alin. (1), cu excepţia legilor şi a ordonanţelor, intră în vigoare la data publicării în M. Of., dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.
De asemenea, însăşi Constituţia României prevede, în mod expres, că neîndeplinirea unei anumite cerinţe - respectiv a publicării decretelor prezidenţiale - fără deosebire că sunt normative sau individuale - conduce la inexistenţa actului.
Astfel, în cazul intimatului-reclamant, Decretul nr. 430/2009 privind încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia cu M.A.I. a fost publicat în M. Of. la data de 17 martie 2009, dată la care acesta a intrat în vigoare şi a început să producă efecte juridice.
Având în vedere cele mai sus prezentate precum şi prevederile art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, atât încetarea raporturilor de serviciu cât şi deschiderea drepturilor de pensie ale intimatului-reclamant s-au făcut începând cu data de 17 martie 2009 (data publicării în M. Of. a Decretului Prezidenţial nr. 430/2009 de încetare a raporturilor de serviciu) şi nu cu data de 12 martie 2009 (data la care intimatul-reclamant a solicitat încetarea raporturilor de serviciu) sau cu data de 13 martie 2009 (data la care Decretul Prezidenţial nr. 430/2009 a fost emis, dar nu publicat), aşa cum, în mod total eronat, a fost reţinut de către instanţa de fond.
Mai mult, H.G. nr. 266/2009 pentru modificarea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a H.G. nr. 1.678/2008 privind înfiinţarea Institutului de Studii pentru Ordine Publică în subordinea M.A.I. şi pentru completarea Anexei nr. 1 la H.G. nr. 416/2007 a intrat în vigoare începând cu data de 15 martie 2009.
Având în vedere data la care Decretul prezidenţial nr. 430/2009 a fost publicat în M.Of., respectiv 17 martie 2009 şi data la care a fost emis Ordinul M.A.I. din 2009, respectiv 15 martie 2009, precum şi considerentele care au determinat emiterea acestora, solicitarea intimatului-reclamant (în ce priveşte decretul prezidenţial) şi reorganizarea instituţiei (în ce priveşte ordinul M.A.I.).este evident faptul că, între cele două acte administrative nu există legătură de cauzalitate, fiind înlăturată astfel şi problema nelegalităţii Ordinului M.A.I. din 2009 prin raportare la data publicării Decretului prezidenţial nr. 430/2009.
În consecinţă, data încetării raporturilor de serviciu ale intimatului-reclamant nu poate fi alta decât data la care a fost publicat decretul prezidenţial în M.Of., respectiv 17 martie 2009. dată de la care, în mod corect şi legal, a fost stabilită şi pensia acestuia.
Recurentul nu a indicat încadrarea în drept a motivelor sale de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs formulate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, recurenta susţine, în esenţă, că Ordinul din 15 martie 2009 prin care reclamantul, începând cu această dată, a fost eliberat din funcţia de director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane şi pus la dispoziţia conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni, ca urmare a neorganizării - este legal şi îşi putea produce efectele în raport de data la care a fost emis, deoarece Decretul prezidenţial de încetare a raporturilor de serviciu a fost publicat ulterior, respectiv la data de 17 martie 2009, fiind fără relevanţă juridică împrejurarea că la data de 12 martie 2009 reclamantului i-a fost aprobată de către ministerul administraţiei şi internelor cererea de pensionare în condiţiile necesare stabilirii pensiei de serviciu (conform art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002), iar la data de 13 martie 2009, fiind emis Decretul prezidenţial nr. 430/2009.
Textul legal invocat de recurent este art. 100 alin. (1) din Constituţia României, potrivit căruia „în exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în M. Of.. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului".
În mod greşit recurentul consideră că teza finală a art. citat stabileşte implicit şi data de la care îşi produce efectele decretul prezidenţial, sancţiunea inexistenţei intervenind doar în situaţiile în care, într-o perioadă ce depăşeşte intervalul firesc procedural în vederea publicării, actul respectiv nu este publicat în M. Of., ceea ce denotă intenţia emitentului ca actul să nu-şi mai producă efectele juridice.
În mod corect, pe baza acestei interpretări a textului constituţional, instanţa de fond a stabilit că încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului a avut loc la data de 13 martie 2009 - dată menţionată în Decretul nr. 430/2009 ca dată a emiterii şi, totodată, data la care erau îndeplinite toate formalităţile pensionării reclamantului-intimat, respectiv existenţa cererii aprobate de ministerul administraţiei şi internelor şi decretul emis de Preşedintele României.
Prin urmare, nu putea fi considerat legal ordinul emis ulterior acestei date, referitor la raporturi de serviciu care încetează.
De altfel, în literatura de specialitate a fost surprinsă distincţia dintre actele normative şi cele individuale, în ceea ce priveşte efectul publicării, astfel „Necesitatea comunicării este prevăzută de lege în special atunci când este vorba de acte de drept administrative individuale, (...) în timp ce necesitatea publicării este prevăzută de lege în special pentru actele de drept administrativ normative, în ce priveşte actele individuale, legea condiţionează numai în mod cu totul excepţional obligativitatea de publicare a lor ulterioară. Ce e drept, de foarte multe ori, în buletinele şi colecţiile oficiale, de foarte multe ori se publică şi acte individuale, dar aceasta nu constituie o formă care să determine momentul de la care ele intră în vigoare, nici nu condiţionează obligativitatea lor”. (T. Drăganu. Actele de Drept Administrativ. Ed. ştiinţifică Bucureşti 1959).
Rezultă că publicarea Decretului Prezidenţial în M. Of. reprezintă o condiţie de legalitate formală posterioară emiterii actului administrativ cu relevanţă în ipoteza neîndeplinirii în sensul în care, nepublicarea în M. Of. atrage inexistenţa actului.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei nr. 802 din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4769/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4768/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
