ICCJ. Decizia nr. 3184/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3184/2011
Dosar nr. 787/42/2010
Şedinţa publică de la 1 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, iniţial pe rolul Tribunalului Dâmboviţa reclamantul H.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dâmboviţa, obligarea acestora din urmă la plata sumei de 216.680 RON, reprezentând drepturi acordate potrivit Legii nr. 290/2003.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că nerezolvarea solicitării sale adresată pârâtei este o dovadă regretabilă de abuz, lipsă de respect pentru lege şi om şi cu vădit caracter imoral.
Pârâta A.N.R.P., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acţiunii,având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 din care reiese că plata despăgubirilor este condiţionată de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente, aprobate anual cu această destinaţie.
A mai menţionat pârâta că prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 privind eşalonarea plăţii pe parcursul a 2 ani consecutivi, sunt aplicabile doar în situaţia în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003. Neplata, până în prezent, a tranşei I din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 63/2007 nu dovedeşte refuzul nejustificat al A.N.R.P.- Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de a soluţiona cererea de plată a despăgubirilor adresată de reclamantul H.V.. Acest fapt nu este justificat decât de cele arătate anterior, privind fondurile alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta D.G.F.P. Dâmboviţa, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa, având în vedere obiectul acţiunii şi faptul că acţiunile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sunt de competenţa curţilor de apel.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 601 din data de 20 mai 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale şi, pe cale de consecinţă, a declinat în favoarea Curţii de Apel Ploieşti competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul H.V., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dâmboviţa.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 216 pronunţată în data de 12 octombrie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamantul H.V., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dâmboviţa şi a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 216.680,60 RON cu titlu de despăgubiri, sumă reactualizată cu indicele de inflaţie începând cu 5 martie 2007 până la plata efectivă şi în totalitate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârilor Comisiilor judeţene, ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9, iar plata se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1) pentru anumite sume ce depăşesc limita prevăzută de lege. În speţă, termenul de 2 ani s-a împlinit încă din anul 2009, astfel că suma de 216.680,60 RON este certă, lichidă şi exigibilă.
De asemenea, în cauză, calitatea procesuală pasivă a pârâtelor este dată de prevederile din art. 10-11 din Legea nr. 290/2003, coroborat cu art. 6 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 99/2008, A.N.R.P. fiind instituţia publică centrală care efectuează plata prin Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003, prin fondurile asigurate de Ministerul Finanţelor Publice, aceste aspecte fiind constante în practica judiciară a instanţelor judecătoreşti, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În fine, arată instanţa, este evidentă obligaţia legală care revine ambelor autorităţi publice pârâte în acordarea plăţilor stabilite prin hotărârile comisiilor judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii A.N.R.P. şi Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dâmboviţa - Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, atât pentru considerente de procedură, cât şi pentru argumente de fond.
Astfel, recurentul Ministerul Finanţelor Publice invocă lipsa calităţii sale procesuale pasive în cauză, deoarece nu există dispoziţii legale care să-i confere obligaţii în raport cu persoana îndreptăţită la despăgubiri, aceste obligaţii revenind în exclusivitate A.N.R.P..
La rândul său, recurenta A.N.R.P. a criticat sentinţa atacată pe motiv că, în mod greşit, s-a reţinut refuzul său nejustificat de plată a despăgubirilor către reclamantul-intimat, acest refuz fiind fundamentat pe prevederile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 şi pe împrejurarea inexistenţei fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor.
Recurenţii şi-au încadrat în drept, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte constată că recursul formulat de această parte este întemeiat, având în vedere că nu există identitate între acest pârât şi instituţia obligată în raportul juridic privind plata despăgubirilor către reclamant. Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 "Plata despăgubirilor se dispune de către A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003".
-art. 18 alin. (1), (4) şi (5) din H.G. nr. 1120/2006: "(1) Solicitarea plăţii se face pe bază de cerere scrisă, adresată către A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
(4) Plata despăgubirilor băneşti solicitate în baza Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se face prin Direcţia economică din cadrul A.N.R.P..
(5) Compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestaţiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, investită cu formulă executorie, după caz, se achita beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie în bugetul de stat(...)".
Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 25/ 2007, aşa cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/ 2008, A.N.R.P. este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, dar are personalitate juridică, organizarea şi funcţionarea sa se stabileşte prin hotărâre de guvern, este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de unul sau mai mulţi vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru şi este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Aşa cum se poate constata din toate aceste prevederi legale rezultă că plata acestor despăgubiri se face numai de către A.N.R.P., iar sumele provin din bugetul de stat, unde sunt prevăzute cu această destinaţie.
Doar pentru faptul că A.N.R.P. nu are buget propriu şi virarea sumelor cu această destinaţie de la bugetul de stat se face în bugetul Ministerului Finanţelor Publice, nu este suficient pentru a considera că în astfel de cauze Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte recursul formulat de A.N.R.P., acesta este, însă, nefondat, deoarece potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârilor Comisiilor judeţene, ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau 6, respectiv la art. 9, iar plata se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1) pentru anumite sume se depăşesc limita prevăzută de lege.
În raport de aceste norme legale, interpretarea art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, invocat de recurenta A.N.R.P. - respectiv a sintagmei „în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat” - nu poate fi făcută cu ignorarea normei juridice cu forţă juridică superioară cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, menţionat anterior. Prin urmare, potrivit legii, eşalonarea plăţii despăgubirilor nu poate depăşi termenul de doi ani de la comunicarea hotărârilor prin care se prevede plata acestor despăgubiri, termen care, în speţă, a fost depăşit.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 304 pct. 1, 2, 3, C. proc. civ. recursul Ministerului Finanţelor Publice urmează a fi admis, modificându-se hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii în raport cu acest pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar în temeiul art. 304 pct. 1 C. proc. civ. recursul formulat de A.N.R.P. va fi respins ca nefondat, hotărârea instanţei de fond în raport cu acest pârât fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dâmboviţa - Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte împotriva sentinţei nr. 216 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului faţă de acesta pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale acestei sentinţe.
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.R.P. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4783/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4633/2011. Anulare decizie si proces-verbal de... → |
|---|
