ICCJ. Decizia nr. 3254/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3254/2011
Dosar nr. 4648/3/2009
Şedinţa publică de la 3 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
a).Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.G., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a cerut ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului să depună dosarul de pensionare al reclamantei la Oficiul teritorial de pensii sector 5, obligarea aceleiaşi părţi la plata către reclamantă a sumei de 112.816 RON cu titlu venituri de natură salarială calculate pe perioada 1 februarie-31 decembrie 2009 şi a sumei de 36.680 RON cu titlu reprezentând dobânzi la împrumuturile pe care reclamanta a fost obligată să le facă.
Prin precizarea la acţiune a cerut plata sumei de 65.384 RON cu titlu de despăgubiri medicale.
Prin sentinţa civilă nr. 960 din 10 martie 2009, tribunalul a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La termenul de judecată din 7 octombrie 2009, reclamanta, la cererea instanţei, a precizat acţiunea în sensul că, înţelege să solicite şi anularea ordinului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 78 din 26 ianuarie 2009, comunicat la 2 februarie 2009, prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă al reclamantei cu pârâta.
În motivarea cererii precizatoare reclamanta a arătat că a împlinit vârsta de pensionare în luna iulie 2008, dar pârâta nu a făcut nici un demers pentru a depune la Oficiul de pensii sector 5, dosarul în vederea emiterii deciziei de pensionare, astfel cum prevede art. 167 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi şi asigurări sociale, care stabileşte că, pentru funcţionarii publicii, angajatorul este cel care depune dosarul de pensionare.
În luna mai a depus o cerere în baza prevederilor art. 41, alin. (5) din Legea nr. 19/2000 pentru a continua activitatea în cadrul direcţiei, cerere aprobată de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru continuarea activităţii până la 31 decembrie 2008.
În data de 19 decembrie 2008, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, i-a aprobat, în baza prevederilor art. 41, alin. (5) din Legea nr. 19/2000, cererea pentru a continua activitatea în cadrul direcţiei până la 31 decembrie 2009.
În data de 19 ianuarie 2009, Direcţia generală de administrare marilor contribuabili i-a comunicat adresa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia generală de organizare şi resurse umane din 09 ianuarie 2009 şi adresa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Directia generală de administrare a marilor contribuabili din 15 ianuarie 2009, prin care i s-a adus la cunoştinţă că începând cu data de 01 februarie 2009 încetează raporturile de serviciu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În drept reclamanta a invocat art. 2 alin. (1) lit c) şi art. 112 din C. proc. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, art. 281, 282, 283 şi 284 Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 C. muncii, art. 106 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici şi art. 41 alin. (5) şi (6) şi art. 1672 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale cu modificările şi completările ulterioare.
b) Sentinţa şi motivarea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1049 din 1 martie 2010 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta P.G., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în sensul că:
1.-Constată ca rămas fără obiect capătul de cerere privind anularea Ordinului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 78 din 26 ianuarie 2009, urmare pensionării reclamantei;
2.-Obligă pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume: 32.901 RON cu titlu de salariu pentru perioada 1 februarie - 31 decembrie 2009; 98.703 RON cu titlu de stimulente pentru aceeaşi perioadă şi suma de 15.946 RON cu titlu de stimulente pentru perioada decembrie 2008-ianuarie 2009; toate sumele urmând a fi indexate cu coeficientul de inflaţie la data plăţii efective;
3.Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii cuvenite potrivit O.G. nr. 9/2000, pentru asistenţă medicală şi cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că prin decizia din 21 septembrie 2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii sector 5 Bucureşti (anexată în fotocopie), reclamantei i s-a admis cererea de pensionare, drepturile de pensie în cuantum lunar de 1.614 RON fiind plătite începând cu data de 24 iunie 2009.
Ca urmare, primul capăt al cererii de chemare în judecată a rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la veniturile constând în stimulente, instanţa a apreciat că acestea reprezintă un drept al funcţionarilor publici, o vocaţie. Prin H.G. nr. 154/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea şi utilizarea fondurilor destinate stimulării personalului din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor şi din unităţile subordonate acestuia, s-a stabilt posibilitatea acordării stimulentelor, nu obligativitatea lor.
S-a apreciat că prin H.G. nr. 154/1997 au fost stabilite criteriile de acordare a stimulentelor, iar pârâtul nu a făcut dovada că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile legii pentru acordarea acestora.
2.Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a susţinut că în funcţie de data încetării raportului de serviciu, respectiv 1 februarie 2009, nu există nici un temei legal pentru a se acorda drepturi salariale după această dată.
S-a precizat că greşit instanţa de fond a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale după data de 1 februarie 2009, pentru că aceasta nu a mai prestat activitate.
Pentru perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, reclamanta a încasat atât salariu, cât şi stimulente, dovezile fiind depuse la dosar.
b) Întâmpinarea formulată
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că a adus sume suplimentare la buget.
A susţinut că recurenta nu a detaliat sumele primite, în decembrie 2009 şi ianuarie 2010, astfel că nu se poate stabili dacă i s-au acordat sau nu stimulente.
c) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte examinând acţiunea, probatoriile cauzei, legislaţia aplicabilă şi motivele de recurs, reţine:
Reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta să-i achite: - salariu pe perioada 1 februarie - 31 decembrie 2009, stimulente pe aceeaşi perioadă şi stimulente pe perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009.
Prima instanţă a considerat că se datorează sumele cerute de reclamantă, fără însă a motiva soluţia în concret, fără a verifica dacă pretenţiile reclamantei sunt fondate.
Analizând actele depuse de pârâtă se constată că raportul de serviciu al reclamantei cu pârâta a încetat la data de 1 februarie 2009, prin Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 78/2009.
De la această dată fostul angajator nu mai datorează către reclamanta-intimată nici un fel de sumă cu titlu de salariu sau stimulente.
Atât salariul cât şi stimulentele sunt plătite în considerarea prestării activităţii de către o persoană, ori cum reclamanta a fost eliberată din funcţie la 1 februarie 2009 în mod firesc aceasta nu poate pretinde de la fosta instituţie angajatoare plata unor drepturi legate intrinsec de prestarea muncii.
Întrucât în perioada 1 februarie 2009 - ianuarie 2010 reclamanta-intimată nu a prestat muncă, nu se datorează nici salariu şi nici stimulente, H.G. nr. 154/1997 aplicându-se numai pe perioada raportului de serviciu.
În ceea ce priveşte stimulentele pentru perioada 1 decembrie 2008 - 31 ianuarie 2009, din adresa din 10 februarie 2010, reiese că reclamanta a primit stimulentele, respectiv în ianuarie 2009 a încasat stimulentul pentru decembrie 2008 în sumă netă de 1.393 RON, iar în martie 2009 i s-au achitat stimulentele pentru ianuarie 2009 în sumă netă de 1.403 RON.
Acest act nu a fost observat de prima instanţă şi ca urmare a obligat greşit pe pârâta-recurentă să-i plătească stimulentele pentru perioada decembrie 2008 - 31 ianuarie 2009.
d) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 şi art. 3041 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica în parte sentinţa instanţei de fond în sensul că se va înlătura obligarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sumelor: 32.901 RON cu titlu de salariu pentru perioada 1 februarie - 31 decembrie 2009; 98.703 RON cu titlu de stimulente pentru aceeaşi perioadă; 15.946 RON cu titlu de stimulente pentru perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009 şi se vor menţine celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1049 din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură obligarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sumelor:
- 32.901 RON cu titlu de salariu pentru perioada 1 februarie-31 decembrie 2009;
- 98.703 RON cu titlu de stimulente pentru aceeaşi perioadă;
- 15.946 RON cu titlu de stimulente pentru perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4755/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4757/2011. Contencios → |
|---|
