ICCJ. Decizia nr. 3269/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3269/2011
Dosar nr. 8524/2/2009
Şedinţa publică de la 6 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 988 din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de către reclamantul B.L., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Sibiu; a anulat Decizia nr. 566 din 01 iulie 2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Hotărârea nr. 5 din 16 martie 2009 emisă de Baroul Sibiu; a recunoscut reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat definitiv, cu scutire de examen, începând cu data de 06 decembrie 2008; a obligat pârâţii să emită decizia de primire în profesie a reclamantului, ca avocat definitiv, precum şi decizia de înscriere a reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi din judeţul Sibiu, într-un termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 21,5 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din Hotărârea nr. 1, dată de Baroul Sibiu la data de 21 noiembrie 2008, rezultă îndeplinirea, de către reclamantul B.L., a tuturor condiţiilor impuse de dispoziţiile legale pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, pârâtul apreciind doar că în privinţa vechimii minime necesare reclamantul nu a făcut dovada cu singurul mijloc de probă admis - carnetul de muncă.
Instanţa de fond a reţinut că cerinţa legală se referă la exercitarea funcţiei de consilier juridic sau jurisconsult şi nu la vechimea în funcţie, or potrivit carnetului de muncă, reclamantul are o vechime de 7 ani şi 6 luni în funcţia de consilier juridic, exercitată în perioada 15 mai 2001-10 decembrie 2008, la care se adaugă încă 2 ani, 4 luni şi 5 zile, perioadă în care a exercitat funcţia de consilier juridic la SC I. SRL Sibiu, potrivit Contractului individual de muncă din 22 mai 1998 şi adeverinţei din 18 noiembrie 2008, precum şi 11 luni şi 14 zile cât a exercitat funcţia de consilier juridic la SC D.I. SRL Bucureşti, potrivit Contractului din 7 iunie 2000 şi adeverinţei din 4 noiembrie 2003, contracte înregistrate la I.T.M., astfel încât apreciază că era îndeplinită cerinţa legală prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în reglementarea de la data formulării cererii, 06 noiembrie 2008, ca reclamantul să fi exercitat funcţia de consilier juridic timp de cel puţin 10 ani.
Instanţa a apreciat că pentru aceste considerente, Hotărârea nr. 5 din 16 martie 2009 emisă de Baroul Sibiu, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pentru unicul considerent al lipsei menţiunilor certe înscrise în carnetul de muncă a întregii perioade în care a exercitat funcţia de consilier juridic, este nelegală, motiv pentru care a dispus anularea acesteia.
Analizând şi considerentele Deciziei nr. 566 din 01 iulie 2009, emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România în soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamant împotriva Hotărârii nr. 5 din 16 martie 2009 emisă de Baroul Sibiu, instanţa a constatat că, deşi s-a reţinut că reclamantul a formulat şi cereri completatoare adresate Baroului Sibiu prin care solicita să se aibă în vedere şi perioada în care a îndeplinit funcţia de consilier juridic prin echivalare, Consiliul a reţinut că dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat prevăd în mod imperativ că dovada vechimii pentru primirea în profesie se face cu carnetul de muncă, respingând contestaţia, astfel încât, pentru aceleaşi considerente, instanţa a anulat şi această decizie ca fiind nelegală, bazându-se pe dispoziţii restrictive ce exced condiţiilor legale şi nu pot fi impuse reclamantului, neavând o justificare legitimă şi rezonabilă.
Constatând că reclamantului i-a fost recunoscută îndeplinirea celorlalte condiţii pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen şi stabilind că reclamantul îndeplineşte şi condiţia de exercitare a profesiei de consilier juridic minimum 10 ani, instanţa de fond a admis cererea reclamantului şi a recunoscut reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat definitiv, cu scutire de examen, începând cu data de 06 decembrie 2008, termenul la care expira dreptul pârâtului Baroul Sibiu de a analiza cererea reclamantului, pe baza dosarului complet înaintat acestuia, care atesta îndeplinirea tuturor condiţiilor legale.
În ceea ce priveşte perioada în care reclamantul a exercitat funcţia de ofiţer operativ II în cadrul Inspectoratului de Politie al Judeţului Sibiu, instanţa a reţinut că dispoziţiile din Normele metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcţii militare şi funcţii specifice poliţiei, în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu stagiul în funcţii civile aprobate prin H.G. nr. 498/2004 prevăd că: „Echivalarea stagiului efectuat în funcţii militare şi în funcţii specifice poliţiei, în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu stagiul în funcţii civile se face potrivit anexelor nr. 1-9*) care fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.” (art. 1), iar „Compartimentele de resurse umane ale unităţilor de învăţământ şi ale unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor vor emite, la cererea persoanelor interesate, în baza verificării atribuţiilor prevăzute în fişa postului şi a datelor din dosarul personal, privind specializarea obţinută prin absolvirea instituţiilor de învăţământ, adeverinţe din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor necesare echivalării stagiului prevăzut la art. 1.” (art. 3)
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa a reţinut că este reală susţinerea reclamantului referitoare la faptul că echivalarea funcţiei specifice poliţiei cu cea de consilier juridic şi, implicit, dovada îndeplinirii funcţiei de consilier juridic (prin echivalare), o constituie adeverinţa eliberată de instituţiile menţionate în textul de lege, însă, din analizarea conţinutului adeverinţei din 24 octombrie 2007, eliberată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, nu rezultă că s-a făcut sau că se poate face această echivalare potrivit dispoziţiilor anterior menţionate, adeverinţa atestând doar perioada în care reclamantul a îndeplinit funcţia de ofiţer operativ II şi faptul că „în exercitarea atribuţiilor de serviciu a instrumentat cauze şi dosare penale”.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate faptul că susţinerile pârâtei referitoare la netemeinicia cererii reclamantului, de a i se recunoaşte dreptul de primire în profesie începând cu data de 06 decembrie 2008, nu pot fi primite, în condiţiile în care reclamantul a justificat interesul său în recunoaşterea dreptului de la data la care erau îndeplinite toate cerinţele legale şi expirase dreptul autorităţii de a se pronunţa asupra cererii sale, ca având repercusiuni asupra dreptului său de a pleda în faţa unor instanţe superioare şi în faţa Curţii Constituţionale. S-a reţinut faptul că ceea ce se solicită nu este primirea în profesie în mod retroactiv, cum a susţinut pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, ci recunoaşterea dreptului de la acea dată la care erau întrunite cerinţele legale.
Reţinând că, deoarece instanţa nu se poate substitui pârâţilor în ceea ce priveşte emiterea deciziei de primire în profesie a reclamantului, ca avocat definitiv, precum şi a deciziei de înscriere a reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi din judeţul Sibiu, decizii necesare reclamantului pentru exercitarea profesiei, instanţa a admis cererea acestuia şi a obligat cei doi pârâţi la emiterea acestor decizii, stabilind în condiţiile art. 18 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la cererea reclamantului, ca emiterea deciziilor să se facă într-un termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Fiind căzuţi în pretenţii şi reţinând culpa pârâţilor în declanşarea prezentului litigiu, instanţa a admis cererea reclamantului şi, în baza dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ., a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 21,5 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, a arătat în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, dând eficienţă juridică, în calculul vechimii şi în dovedirea calităţii de consilier juridic a dispoziţiilor generale cuprinse în C. civ. şi nu prevederilor legale din legile speciale care reglementează expres activitatea jurisconsulţilor şi/consilierilor juridici. Astfel, în perioada în discuţie, 22 mai 1998-mai 2001, exercitarea profesiei de consilier juridic sau jurisconsult era reglementată prin Decretul nr. 143/1955, Legea nr. 10/1972 şi Decretul nr. 92/1976, în raport de care jurisconsulţii sunt supuşi prevederilor C. muncii, iar carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă.
În virtutea acestor prevederi legale, reclamantul nu poate dovedi, în condiţiile legii, faptul exercitării funcţiei de consilier juridic, cu intermitenţe, în perioada 22 mai 1998-15 mai 2001, doar prin simpla adăugare la exercitarea funcţiei a unei vechimi de 3 ani, 3 luni şi 18 zile, obţinute doar prin contracte de muncă sau adeverinţe, neînregistrate în carnetul de muncă.
În atare situaţie, având în vedere prevederile ar.16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, Baroul a respins cererea reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen. Adeverinţele depuse la dosar eliberate de diferite societăţi sunt făcute „pro causa”, trebuind a fi înlăturate din probatoriu ca nefiind pertinente.
Se impune înlăturarea motivării instanţei de fond cu privire la posibilitatea dovedirii perioadei îndeplinirii funcţiei de consilier juridic şi prin alte mijloace de probă decât menţiunile din carnetul de muncă. Atâta timp cât existau reglementări stricte în materie, anterioare adoptării Legii nr. 51/1995 privind activitatea jurisconsulţilor, legiuitorul nu avea a relua în cuprinsul Legii nr. 51/1995 reglementările din legile speciale.
De asemenea, prin adoptarea art. 16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, nu s-au încălcat normele privind dovada vechimii în profesie, ci s-a dat eficienţă acestor norme legale care au fost preluate „ad literam”.
De observat că Baroul a dat dovadă de bună credinţă şi a amânat soluţionarea cererii reclamantului pentru a-i da posibilitatea acestuia de a lua măsuri ca cele două adeverinţe de vechime să fie trecute în carnetul de muncă.
Referitor la obligarea pârâţilor de a emite decizia de primire în profesie, nu s-a cercetat îndeplinirea celorlalte condiţii cerute de lege pentru înscrierea în profesie, referitoare la nedemnităţi sau incompatibilităţi, prevăzute în art. 13, 14 şi 53 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Regula primirii în avocatură o constituie art. 16 alin. (1) din actul normativ precitat, care instituie primirea în avocatură pe bază de examen, art. 16 alin. (2) din acelaşi act normativ, care se referă la scutirea de examen, reprezintă excepţia de la regulă.
Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/8/CE privind îmbunătăţirea accesului la justiţie, reprezintă dreptul extern pertinent în cauză, se referă la susţinerea unui test minimal de verificare a cunoştinţelor pentru consilierii juridici care îndeplinesc condiţia de vechime de minim 10 ani, art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat fiind o transpunere în practică a acestei directive.
Referitor la termenul impus de 5 zile de emitere a deciziei de primire în profesie, de menţionat că se încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi art. 1 lit. a) din Decizia nr. 76 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cu privire la dreptul barourilor de a încasa anumite taxe prevăzute de lege.
De menţionat că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de consilier juridic cu drept de exercitare a profesiei, conform Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu legitimaţia şi insigna profesiei.
În subsidiar, invocă lipsa calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Barourilor din România privind emiterea deciziei de primire în profesie, cât şi a deciziei de înscriere a reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi ai Baroului Sibiu.
În recursul său, Baroul Sibiu a arătat, în esenţă, următoarele:
Dovada vechimii pentru primirea în profesia de avocat se face conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu carnetul de muncă.
Soluţia legală este ca reclamantul să se adreseze instanţei de judecată pentru constatarea vechimii în profesia de jurisconsult şi operarea cuvenitelor modificări în carnetul de muncă, demers pe care însă reclamantul îl refuză, or, baroul neavând competenţe în această materie, nu i se poate imputa că nu-i recunoaşte vechimea în profesia de jurisconsult.
Funcţia de consilier juridic este distinctă de oricare alta, fiind evident că nu este una şi aceeaşi cu cea deţinută de reclamant în cadrul I.P.J. Sibiu.
Dovada celor de mai sus, se regăseşte în chiar cuprinsul acţiunii reclamantului, care a menţionat că a desfăşurat direct şi nemijlocit activităţi specifice unui ofiţer de poliţie, care evident nu intră în atribuţiile unui consilier juridic sau a unui jurisconsult.
Baroul Sibiu a amânat soluţionarea cererii, însă reclamantul nu a făcut nici un demers la Inspectoratul Judeţean de Muncă sau pe cale judecătorească pentru echivalarea funcţiilor şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea de muncă. Consiliul Baroului nu are competenţa de a face echivalări între profesii sau meserii.
Art.16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevede limitativ condiţiile şi cerinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, şi sunt de strictă interpretare, Consiliul Baroului fiind obligat să ţină seama de vechimea menţionată în carnetul de muncă.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 se referă, astfel cum a reţinut instanţa de fond la îndeplinirea funcţiei de consilier juridic, iar nu la vechimea în muncă în această funcţie, prin urmare referirile recurenţilor la prevederile legale în vigoare la perioada în discuţie, respectiv cele cuprinse în Decretul nr. 143/1955, în Legea nr. 10/1972 şi în Decretul nr. 92/1976, sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză deoarece în discuţie nu este dovada vechimii în muncă, ci dovedirea perioadei în care reclamantul B.L. a funcţionat, în condiţiile legii, ca jurisconsult sau consilier juridic, pentru a se stabili dacă acesta îndeplineşte condiţiile prescrise în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în vederea primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Încadrarea unei persoane în muncă în perioada 22 mai 1998-14 mai 2001, s-a putut realiza nu numai pe baza unui contract individual de muncă, care să fie înscris în carnetul de muncă, ci şi prin încheierea unei convenţii civile de prestări servicii, astfel cum prevedeau dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 83/1995 şi art. 3 lit. a) din Legea nr. 130/1999.
Prin urmare, reclamantul a făcut dovada că a îndeplinit funcţia de consilier juridic o perioadă de minim 10 ani, astfel cum se pretinde în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, după cum a reţinut prima instanţă.
În ceea ce priveşte susţinerea din recurs cu referire la art. 16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, textul amintit nu stabileşte în termeni imperativi şi inderogabili interdicţia utilizării altor mijloace de probă decât copia certificată de pe carnetul de muncă, pentru a dovedi perioada exercitării funcţiei de consilier juridic, astfel că reclamantul a probat exercitarea sus-amintitei profesii pe baza adeverinţelor depuse la dosar.
Din Hotărârea nr. 1 din 21 noiembrie 2008 aflată la dosar fond, rezultă poziţia Baroului Sibiu în sensul că reclamantul nu are vechimea minimă necesară pentru a fi scutit de examen, dar nu conţine nicio referire la faptul că acesta nu ar îndeplini celelalte condiţii pentru exercitarea profesiei de avocat. Astfel, nu poate fi primită afirmaţia recurenţilor că aceste condiţii nu ar fi fost examinate în cadrul procedurii administrative, Baroul Sibiu având obligaţia ca la momentul pronunţării hotărârii să examineze toate cerinţele ce trebuie îndeplinite de solicitanţii care intenţionează să devină avocaţi, cu scutire de examen.
Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/8/CE nu are aplicabilitate în cauză, după cum bine a arătat intimatul-reclamant în concluziile scrise, directiva respectivă referindu-se la litigiile transfrontaliere şi la îmbunătăţirea accesului la justiţie.
Este de asemenea lipsită de relevanţă trimiterea recurenţilor la dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, pentru că verificarea minimală a solicitanţilor care au formulat cererea de primire în profesie, cu scutire de examen, sub aspectul cunoştinţelor pe care aceştia le posedă cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, este facultativă, la latitudinea consiliului baroului, care se dispune înainte de soluţionarea cererilor, or, în privinţa reclamantului, Consiliul Baroului Sibiu nu a stabilit o astfel de verificare anterior pronunţării Hotărârii nr. 1/2008.
Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 se referă la termenul în care trebuie rezolvată starea de incompatibilitate a persoanei care a fost primită în profesia de avocat, dacă o astfel de situaţie există, astfel că nu poate fi vorba de un conflict între o menţiune din dispozitivul hotărârii judecătoreşti care stabileşte un termen mai mic decât cel de două luni la care se referă textul legal amintit mai sus, pentru aducerea la îndeplinire a celor ordonate de judecătorul cauzei.
În schimb, hotărârea recurată este nelegală în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului reclamantului de a fi primit în profesia de avocat, retroactiv de la data de 6 decembrie 2008.
Recunoaşterea dreptului de a exercita o anumită profesie, nu poate avea loc decât pentru viitor, odată cu autorizarea în acest sens din partea autorităţii competente.
Exercitarea profesiei de avocat nu i se poate recunoaşte reclamantului retroactiv. Reclamantul nu avea dreptul de a exercita profesia de avocat de la data depunerii cererii ci, mai exact, îndeplinirea la momentul respectiv a condiţiilor pentru a se bucura de beneficiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, refuzat de pârâţi, care îi permitea să acceadă fără examen la profesia de avocat, îi asigura doar posibilitatea de a formula o cerere în acest sens.
Aceasta nu înseamnă însă că pârâţii ar putea fi obligaţi în sensul recunoaşterii retroactive a calităţii de avocat. În esenţă, este vorba de exercitarea unei profesii, or, recunoaşterea dreptului de a o practica fie prin hotărâre judecătorească, fie prin act administrativ, nu se poate realiza decât pentru viitor.
Prin urmare, se impune înlăturarea din sentinţa recurată a dispoziţiei privind recunoaşterea dreptului reclamantului de a fi primit în profesia de avocat, începând cu 16 decembrie 2008. De asemenea, se impune şi modificarea termenului de 5 zile stabilit de instanţa de fond în sarcina pârâţilor pentru emiterea deciziei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, la 30 de zile, în baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a asigura pârâţilor un termen rezonabil în vederea aducerii la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa de fond.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile pârâţilor şi va modifica în parte sentinţa recurată, în sensul înlăturării recunoaşterii retroactive a dreptului reclamantului de a exercita profesia de avocat, cu scutire de examen şi a modificării termenului de 5 zile la 30 de zile pentru îndeplinirea obligaţiilor pârâţilor.
Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată de către recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România, intimatul va fi obligat să-i plătească recurentei suma de 500 RON, conform art. 274 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarat de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Sibiu, împotriva sentinţei civile nr. 988 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal .
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că înlătură dispoziţia privind recunoaşterea dreptului reclamantului-intimat B.L. de a fi primit în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen începând cu data de 6 decembrie 2008 şi modifică termenul de executare pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina recurenţilor prin sentinţa atacată de la 5 zile la 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Obligă intimatul 500 RON cheltuieli de judecată către recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4759/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4761/2011. Contencios → |
|---|
