ICCJ. Decizia nr. 3268/2011. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3268/2011
Dosar nr. 1370/1/2011
Şedinţa publică de la 3 iunie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea Curţii de Conturi a României în contradictoriu cu pârâta parte prejudiciată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pârâţii Administraţia Finanţelor Publice sector 1, Autoritatea Naţională a Vămilor, P.S.D.. Au fost obligaţi în solidar pârâţii P.S.D. şi Direcţia Regională Vamală Bucureşti la plata către bugetul de stat a sumei de 2.741.354.076 ROL cu titlu de despăgubiri şi a dobânzii practicate de Banca Naţională a României la data de 17 iunie 2009. A fost obligat pârâtul P.S.D. la plata către pârâta parte prejudiciată Direcţia Regională Bucureşti a sumelor de bani plătite de aceasta cu titlul de dobândă către bugetul public naţional, aferentă sumei de 2.741.354.076 ROL.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin actul de investire, Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României a solicitat, faţă de prevederile art. 998-1000 C. civ., antrenarea în solidar a răspunderii pârâtului P.S.D. - Şeful Unităţii Vamale Otopeni - Mărfuri, cu Direcţia Regională Bucureşti, pentru suma de 2.741.354,076 ROL şi a dobânzii aferente calculată în raport de dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României la data pronunţării sentinţei, către bugetul de stat, în contul Administraţia Finanţelor Publice sector 1 Bucureşti.
S-a mai constatat că în motivarea actului de sesizare s-a reiterat procesul verbal din 1996 întocmit de controlorii financiari ai Camerei de Conturi a Municipiului Bucureşti, reţinându-se că prin încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 3/1992, şeful de vamă P.S.D., depăşindu-şi atribuţiile specifice de serviciu, a dispus restituirea către agentul economic M.M.I. SRL a sumei reprezentând TVA-ul aferent importurilor de ţigări efectuate în perioada iulie 1994 - iulie 1995 pentru care au fost întocmite un număr de 197 „Declaraţii de valoare în vamă".
Judecătorul fondului a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 992 din 31 mai 2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 214/A din 23 iulie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 750 din 11 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă acţiunea civilă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, fiind obligat inculpatul P.S.D., în solidar cu alţii, la plata unei sume de 1.307.413.328 ROL, cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, până la achitarea integrală a debitului.
Prima instanţă a apreciat temeinică cererea Procurorului General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, în condiţiile în care prin sentinţă penală rămasă definitivă s-a stabilit vinovăţia şi sub aspectul răspunderii civile a pârâtului din cauză, cu privire la aceeaşi faptă.
În termen legal, împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat soluţia instanţei de fond pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală care nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului, cum de altfel s-a stabilit şi prin sentinţa penală definitivă care a stabilit vinovăţia lui P.S.D. şi sub aspectul răspunderii civile. S-a arătat că răspunderea statului este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale (art. 504 C. proc. pen. raportat la art. 52 alin. (3) din Constituţie).
În acest context s-a subliniat că autoritatea vamală nu poate fi răspunzătoare pentru fapta săvârşită de P.S.D., latura civilă fiind rezolvată prin sentinţa penală definitivă depusă la dosarul de fond.
Prin întâmpinare, Curtea de Conturi a României a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, apreciindu-se că nu există dubiu în ceea ce priveşte raportul de prepuşenie între Autoritatea Naţională a Vămilor şi P.S.D. şi că titlul executoriu obţinut în acest fel împotriva celui din urmă profită recurentei nemaifiind necesară promovarea unei acţiuni în regres.
Prin Decizia nr. 454 din 27 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea reclamantei Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că potrivit sentinţei penale nr. 992 din 31 mai 2002, a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă, inculpatul P.S.D. a fost obligat în solidar cu alţi inculpaţi la plata către Statul Român a sumei de 1.304.413.328 ROL cu plata dobânzilor prevăzute de Decretul nr. 221/1960 şi HCM nr. 792/1962 de la 21 decembrie 1994 la 30 aprilie 1996 şi cu plata majorărilor de întârziere calculate potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996 de la 1 mai 1996 şi până la achitarea debitului, precum şi la plata sumei de 1.433.940.978 ROL cu plata dobânzilor prevăzute de Decretul nr. 221/1960 şi HCM nr. 792/1962 de la 13 aprilie 1995 la 30 aprilie 1996 şi cu plata majorărilor de întârziere de la 1 mai 1996 şi până la achitarea integrală a debitului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că există deja un titlu executoriu pentru suma de bani cu care a fost prejudiciat bugetul de stat, nefiind posibil ca aceeaşi pagubă să fie recuperată de două ori, cum greşit a reţinut instanţa de fond, în pofida situaţiei de fapt expuse rezumativ în considerentele soluţiei pronunţate .
În condiţiile în care potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile (care judecă acţiunea civilă) cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, soluţionarea definitivă a laturii civile prin sentinţa penală, ca urmare a constatării întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru obligarea la acoperirea prejudiciului în cuantum de 2.7741.354.076 ROL, conduce la concluzia că acţiunea civilă a Curţii de Conturi pentru aceeaşi sumă nu este întemeiată, soluţia instanţei penale asupra laturii civile intrând în mod evident în puterea lucrului judecat.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Curtea de Conturi a României.
În motivele cererii de revizuire, s-a susţinut că împotriva sentinţei civile nr. 2622 din 17 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs numai Autoritatea Naţională a Vămilor, pârâtul P.S.D. neexercitând calea de atac a recursului, astfel că au fost depăşite limitele sesizării instanţei de recurs.
În acest sens, s-a susţinut că motivele de recurs vizau numai soluţia de angajare solidară a angajatorului cu prepusul său.
S-a invocat de asemenea, nesocotirea autorităţii de lucru judecat, respectiv împrejurarea că prin decizia penală nr. 214/A/23 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 750 din 11 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost obligat P.S.D., la plata sumei de 1.307.413.328 ROL prejudiciu plus dobânzi.
Înalta Curte, examinând cererea de revizuire, constată că aceasta este fondată, potrivit celor ce se vor enunţa în continuare.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care se poate exercita pentru motivele limitativ prevăzute de lege.
Potrivit art. 322 C. proc. civ., este supusă revizuirii şi hotărârea dată de o instanţă de recurs, dar numai când evocă fondul.
În speţa prezentă hotărârea instanţei de recurs a evocat fondul.
S-a admis recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, s-a modificat sentinţa primei instanţe în totalitate, în sensul că a respins acţiunea reclamantei Curtea de Conturi a României.
Prin motivele de recurs, Autoritatea Naţională a Vămilor a criticat sentinţa numai cu privire la răspunderea solidară între Autoritatea Naţională a Vămilor şi pârâtul P.S.D..
Din analiza soluţiei adoptate de instanţa de recurs, se constată că prin respingerea în totalitate a cererii formulate de Curtea de Conturi a României, aceasta s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, adică extra petita , astfel că este incident motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., deoarece criticile au vizat numai antrenarea răspunderii solidare şi nu suma pretinsă prin acţiune.
În consecinţă, cererea de revizuire se va admite.
Rejudecând recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, se constată că acesta este fondat.
Prima instanţă, a obligat pe recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor în solidar cu pârâtul P.S.D. la plata sumei de 2.741.354.076 ROL cu dobânzi.
Înalta Curte arată că solidaritatea face parte din categoria obligaţiilor plurale.
În speţă, s-a pus în discuţie solidaritatea pasivă, între debitori, potrivit căreia creditorul unei obligaţii este îndreptăţit să ceară oricărui codebitor executarea prestaţiei care formează obiectul obligaţiei.
În consecinţă, efectul solidarităţii pasive îl constituie obligaţia fiecărui codebitor de a plăti întreaga datorie către creditor..
Ori, în speţa de faţă, partea prejudiciată, creditorul obligaţiei este tocmai recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor, astfel că aceasta nu poate să aibă cu privire la aceeaşi datorie atât calitatea de debitor, cât şi pe aceea de creditor, situaţie în care ar interveni confuziunea, ca excepţie personală pentru a fi apărat debitorul de plata datoriei.
Având în vedere că prejudiciul a fost cauzat de pârâtul-intimat P.S.D., vinovăţia acestuia fiind stabilită definitiv prin sentinţa penală nr. 992/62002 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 750/2007, şi că Autoritatea Naţională a Vămilor este parte prejudiciată, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de aceasta urmează a fi admis.
Se va modifica, în parte, sentinţa atacată în sensul că se va respinge acţiunea Curţii de Conturi faţă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de revizuire formulată de Curtea de Conturi a României împotriva Deciziei nr. 454 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Schimbă în tot Decizia nr. 454 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 14152/2/2003, în sensul că:
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea Curţii de Conturi faţă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4758/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4759/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
