ICCJ. Decizia nr. 3282/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs

Decizii ICCJ 2011 (Contencios administrativ)

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3282/2011

Dosar nr. 605/59/2009

Şedinţa publică de la 7 iunie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

1.1. Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 28 mai 2009, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, SC U.T. SA Timişoara, Statul Român reprezentat de Consiliul Local al municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, reprezentat de Primar, Primăria Timişoara reprezentată de Primar şi Primarul Municipiului Timişoara solicitând următoarele:

- anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008 eliberat de Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timişoara, în temeiul H.G. nr. 834/1991 şi al H.G. nr. 386/2007, cu privire la terenul de 19.795 m.p., înscris în CF Timişoara;

- anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- anularea actelor emise în procedura prealabilă;

- restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul radierii din CF Timişoara a dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timişoara asupra, înscris cu titlu de atestare conform H.G. nr. 834/1991 şi al H.G. nr. 386/2007 şi al reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român;

- obligarea pârâţilor în solidar la plata de despăgubiri în sumă de 1.000.000 euro, constând în valoarea prejudiciului cauzat ca urmare a avizării de către Primar a atestării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timişoara şi a emiterii de către Ministerul Finanţelor Publice a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea aceleiaşi pârâte.

1.2. În motivarea cererii, reclamanta M.A. (fostă C. anterior divorţului) arată că a deţinut în coproprietate devălmaşă împreună cu fostul soţ C.V. (devenit printr-o căsătorie ulterioară C.P.V.) cota de ½ parte din terenul intabulat iniţial în CF Timişoara, teren din care s-a transcris o parte în CF Timişoara. Cealaltă cotă de 1/2 din acelaşi imobil a aparţinut numiţilor T.V. şi soţului ei T.C.. Imobilul a fost expropriat în întregime, atât cota sa şi a fostului soţ, cât şi cota soţilor T., în baza Decretului nr. 437/1979, fără plata unei despăgubiri, deci cu încălcarea art. 481 C. civ., astfel că titlul statului nu este valabil, formulând, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificări pentru restituirea în natură.

A mai arătat reclamanta că, ulterior preluării imobilului de către stat s-au efectuat mai multe operaţiuni de carte funciară, dezmembrări şi unificări cu alte parcele, aşa încât suprafeţele în litigiu au fost transnotate în CF Timişoara, (suprafaţa de 98 mp) şi în CF Timişoara, (suprafaţa 1540 mp). Restituirea acestor suprafeţe de teren în natură era posibilă, întrucât nu sunt ocupate de construcţii, servituţi legale sau alte amenajări de utilitate publică, în înţelesul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată.

În continuare, s-a susţinut că pârâta SC U.T. SA Timişoara a avut un drept de folosinţă asupra terenului, dar la data notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 proprietatea o deţinea Statul Român, astfel că restituirea în natură era obligatorie, conform art. 1 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Reclamanta a mai arătat că, încălcând prevederi legale imperative, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti a emis în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timişoara, certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat, deşi imobilul în discuţie era indisponibilizat prin efectul legii şi avea obligaţia să verifice în prealabil dacă acest imobil era revendicat sau nu, aceasta constituind o cerinţă a cărei îndeplinire era obligatorie, înainte de emiterea certificatului.

Certificatul în discuţie s-a emis în 11 august 2008, după data de 12 iunie 2008 când reclamanta a depus la Tribunalul Timiş, în condiţiile Legii nr. 10/2001, contestaţia împotriva dispoziţiei din 09 aprilie 2008 a Primarului municipiului Timişoara emisă în procedura administrativă prevăzută de aceeaşi lege (Dosar nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiş).

Pârâta SC U.T. SA Timişoara şi-a întabulat dreptul de proprietate la data 16 octombrie 2008 când contestaţia reclamantei era pe rolul instanţei, pârâta având cunoştinţă la data atestării dreptului de proprietate atât de cererea de retrocedare, cât şi de indisponibilizarea imobilului în temeiul art. 21 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 republicată, dar, fiind de rea-credinţă, a făcut demersurile pentru dobândirea acestui drept, în scopul de a împiedica restituirea în natură.

A mai susţinut reclamanta că certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timişoara, emis în baza H.G. nr. 834/1991 şi a H.G. nr. 386/2007 este nul absolut, neputând produce niciun efect, iar înscrierea dreptului de proprietate al sus-numitei pârâte în cartea funciară s-a făcut în baza unui titlu nul, fiind lovite de nulitate şi toate actele care au stat la baza emiterii acestui certificat, precum şi actele emise în procedura prealabilă constând în răspunsul la plângerea pe care am formulat-o conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat că a luat la cunoştinţă despre existenţa certificatului de atestare a proprietăţii atacat, cu prilejul depunerii de către pârâta SC U.T. SA Timişoara în Dosarul nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiş, la termenul de judecată din 4 decembrie 2008, a unui extras al CF Timişoara, datând din 22 octombrie 2008, în care figura ca proprietară a terenului în temeiul H.G. nr. 386/2007 şi H.G. nr. 834/1991, certificatul ce nu i s-a comunicat decât la data de 11 mai 2009, în baza cererii pe care a depus-o la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară. Din extrasul de carte funciară pe care l-a obţinut în data de 9 octombrie 2008 rezulta că acest teren era intabulat la acea dată în proprietatea statului, iar nu a pârâtei SC U.T. SA Timişoara.

Reclamanta a susţinut că în 4 decembrie 2008 a depus la pârâtul Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti plângerea prealabilă, solicitând revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigiu, plângere la care a primit răspuns la începutul lunii ianuarie 2009, în sensul că actul atacat nu ar constitui un act administrativ a cărui validitate să se verifice pe calea contenciosului administrativ.

1.3. La termenul de judecată din 7 septembrie 2009, reclamanta M.A. a depus la dosar o precizare de acţiune, ataşată la dosar, prin care a arătat că solicită anularea certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008 eliberat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice (fost Ministerul Economiei şi Finanţelor). în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timişoara în temeiul H.G. nr. 834/1991 şi al H.G. nr. 386/2007 cu privire la terenul de 19.795 mp înscris în CF Timişoara şi anularea actelor administrative care au stat la baza emiterii acestui certificat, respectiv documentaţia depusă la Oficiul de Cadastru şi anume: expertiza de identificare topografică a terenurilor, procesul-verbal de recepţie internă a documentaţiei topografice din 5 martie 2007 întocmit de pârâta SC U.T. SA Timişoara, decizia din 16 noiembrie 2006 emisă de aceeaşi pârâtă, ca beneficiar al atestării dreptului de proprietate, privind constituirea comisiei de stabilire şi evaluare a terenurilor şi cererea de emitere a ordinului de numire a acestei comisii adresata Ministerului Economiei şi Finanţelor, procesele-verbale de delimitare a terenului emise de comisia amintită la 15 octombrie 2007, 30 martie 2007, 31 martie 2007, 31 martie 2007 (corectat 2008), 31 martie 2007 (corectat 2008), 5 februarie 2007 (corectat 2008), procesul-verbal din 16 decembrie 2007 de avizare a documentaţiei de către Primăria municipiului Timişoara înregistrat din 28 decembrie 2007. Arată că toate procesele-verbale emise de comisia numită a pârâtei SC U.T. SA Timişoara, cu excepţia celui din 30 martie 2007 nu poartă dată certă.

Reclamanta a mai solicitat şi anularea adresei din 23 decembrie 2008 a Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti prin care i s-a soluţionat plângerea prealabilă.

1.4. Reclamanta M.A. a depus la termenul de judecată din 20 ianuarie 2010 o completare de cerere, ataşată la dosar, prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată, alături de ceilalţi pârâţi, şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, ca succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Economiei şi Finanţelor.

La termenul de judecată din 09 martie 2010, reclamanta M.A. a mai depus la dosar o precizare de acţiune, ataşată la dosar, prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârât pe Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, ca şi reprezentant al Statului Român şi nu în nume propriu, întrucât anterior atestării dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timişoara, proprietar era Statul Român, acesta urmând să fie beneficiarul dreptului a cărui restabilire o solicită.

1.5. La termenul de judecată din 22 iunie 2009 C.P.V. a depus la o dosar o cerere de intervenţie în interesul reclamantei, ataşată la dosar, solicitând încuviinţarea în principiu a acesteia şi admiterea acţiunii reclamanţii.

C.P.V. a arătat că a deţinut în proprietate ca bun comun cu reclamanta, fosta sa soţie, cota de 1/2 din terenul intabulat iniţial în CF Timişoara trecut în proprietatea Statului Român fără plata vreunei despăgubiri. Mai arată că după apariţia Legii 10/2001 a formulat notificare prin executor judecătoresc către Primăria Municipiului Timişoara solicitând restituirea în natură a terenului trecut fără titlu în proprietatea Statului, notificare ce a avut efect indisponibilizarea imobilului până la finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

1.6. Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a depus întâmpinare la termenul din 22 iunie 2009, ataşată la dosar, prin care a solicitat, în principal, anularea acţiunii ca netimbrată, iar, în subsidiar, admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru fostul Minister al Economiei şi Finanţelor, calitate de reprezentant având Ministerul Economiei, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca fiind netemeinică şi nelegală.

1.7. Pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar a formulat întâmpinare, depusă la termenul de judecată din 7 septembrie 2009 şi ataşată la dosar, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, în principal pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar în subsidiar, ca inadmisibilă, netemeinică şi nelegală.

1.8. Pârâta SC U.T. SA Timişoara a formulat întâmpinare la termenul din 23 noiembrie 2009, ataşată la dosar, prin care a invocat excepţiei netimbrării acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii datorită neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât nu a fost contestat nici un răspuns al Ministerului Economiei.

1.9. Pârâtul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a depus întâmpinare prin care a arătat că acţiunea este inadmisibila, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 544/2004, o condiţie de fond privind admisibilitatea acţiunii în contencios administrative fiind dovedirea caracterului ilicit al actului administrativ contestat, ilegalitate care rezulta din vătămarea dreptului subiectiv al reclamantei, iar reclamanta nu a făcut dovada ca prin actul administrativ a fost vătămata într-un drept recunoscut de lege, respectiv nu face dovada propriului drept de proprietate asupra terenului.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 226 din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC U.T. SA Timişoara şi totodată a dispus, după cum urmează:

(i) A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâţii SC U.T. SA Timişoara, Statul Român -reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri;

(ii) A admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C.P.V. în favoarea reclamantei M.A.;

(iii) A anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor, respectiv pentru suprafaţa de 19.795 mp, aferentă parcelei;

(iv) A anulat adresa din 23 decembrie 2008, emisă de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a dispus restabilirea situaţiei anterioară de carte funciară, în sensul radierii din CF Timişoara a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timişoara asupra parcelei;

(v) A obligat pârâta SC U.T. SA Timişoara la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlul de despăgubiri şi a respins în rest cererea de despăgubiri formulată de reclamantă;

(vi) A respins cererea de anulare a actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor;

(vii) A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara;

(viii) A respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara,/Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; şi

(ix) A obligat pârâta SC U.T. SA Timişoara la plata către reclamantă a sumei de 1.828 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată constând în contravaloarea onorariului de avocat şi a taxelor judiciare de timbru şi timbrului judiciar.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

A. Raportat la situaţia de fapt, s-a constatat că reclamanta M.A. şi intervenientul C.P.V. au deţinut în co-proprietate devălmaşă cota de 1/2 parte din terenul întabulat iniţial în CF Timişoara, teren din care s-a transcris o parte în C.F. Timişoara şi în C.F. Timişoara.

Cealaltă cotă de 1/2 parte din acelaşi imobil a aparţinut numiţilor T.V. şi soţului ei T.C..

Imobilul respectiv a fost expropriat în întregime, atât cota reclamanteişi a fostului soţ, cât şi cota soţilor T., în baza Decretului nr. 437/1979, fără plata unei despăgubiri.

A mai reţinut prima instanţă ca nefiind contestat că, ulterior preluării imobilului de către Statul Român, s-au efectuat mai multe operaţiuni de carte funciară, dezmembrări şi unificări cu alte parcele, iar imobilul a fost dat în folosinţa antecesoarei pârâtei SC U.T. SA Timişoara

A mai reţinut că cererea de restituire în natură a imobilului formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată prin dispoziţia din 09 aprilie 2008 a Primarului municipiului Timişoara, în sensul respingerii acesteia, împotriva dispoziţiei reclamanta introducând o acţiune judiciară înregistrată sub nr. de Dosar nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiş

Instanţa de fond a constatat că în această din urmă acţiune, reclamanta a chemat în judecată inclusiv pe pârâta SC U.T. SA Timişoara, iar această pârâtă a invocat, ca temei al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin care se atesta dreptul de proprietate al pârâtei asupra suprafeţei de 19.795 mp, aferentă parcelei.

B. Cu privire la excepţiile procesuale invocate, instanţa de fond, prin încheierea din 10 februarie 2010, ataşată la dosar, a dispus următoarele:

-respingerea excepţiei netimbrării acţiunii, invocată de pârâta SC U.T. SA Timişoara;

-respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta SC U.T. SA Timişoara;

-admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara;

- admiterea excepţiei lipsei calităţii Consiliului Local al Municipiului Timişoara de reprezentant al Statului Român şi reţine că în prezenta cauză Statul Român este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice; şi

- admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată de domnul C.P.V. în favoarea reclamantei M.A..

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC U.T. SA Timişoara instanţa de fond a observat că, într-adevăr, reclamanta nu este proprietara terenului care a format obiectul certificatului a cărui anulare a solicitat-o. Pe de altă parte, instanţa a reţinut existenţa unui interes legitim al reclamantei în anularea acestui certificat, în condiţiile în care certificatul respectiv se referă la un teren care a format obiectul cererii de restituire în natură formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere care nu a fost soluţionată încă irevocabil, în prezent fiind declanşat un litigiu pe rolul Tribunalului Timiş în legătură cu dispoziţia prin care Primarul Municipiului Timişoara a refuzat restituirea în natură a acestui imobil către reclamantă.

În acest context, instanţa de fond a apreciat că reclamanta are interesul legitim de a formula prezenta acţiune, chiar dacă nu este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

C. Pe fondul litigiului Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele aspecte de fapt şi de drept:

- reclamanta a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008 eliberat de Ministerul Finanţelor Publice în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timişoara cu privire Ia terenul de 19.795 mp, înscris în CF Timişoara;

-motivul cererii de anulare l-a constituit încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care interziceau înstrăinarea, sub orice formă, a bunurilor imobile care formau obiectul acestei legi, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;

-instanţa de fond a constatat că, în speţă, nu s-a contestat că terenul în suprafaţă de 1540 metri pătraţi - întabulat iniţial în C.F. Timişoara, ulterior transcris în C.F. Timişoara, - a făcut obiectul cererii de restituire în natură formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, iar actul a cărui nulitate se solicită în prezenta cauză - respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, eliberat de Ministerul Finanţelor Publice - are drept efect recunoaşterea dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timişoara asupra acestui teren;

prima instanţă nu şi-a însuşit susţinerea pârâtului Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în sensul că dreptul de proprietate al SC U.T. SA Timişoara este preexistent emiterii acestui certificat şi că acest act are numai menirea de a confirma acest drept. Sub acest aspect, instanţa a constatat că dreptul de proprietate al SC U.T. SA Timişoara asupra terenului respectiv a fost înscris în Cartea Funciară în baza acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate, iar pârâta SC U.T. SA Timişoara nu a invocat un alt titlu de proprietate în afara acestui certificat;

- conform înscrierii de Carte funciară, imobilul respectiv a fost proprietatea Statului Român şi a fost dat numai în folosinţa antecesoarei reclamantei SC U.T. SA Timişoara, nefiind constituit un drept real în favoarea acesteia.

Pe de altă parte, s-a mai reţinut că, în condiţiile în care terenul în litigiu făcea obiectul procedurilor judiciare declanşate în baza Legii nr. 10/2001, art. 21 alin. (5) din această lege interzicea orice înstrăinare a acestui bun de către Statul Român, anterior finalizării acestor proceduri.

A concluzionat prima instanţă în sensul că, în mod nelegal, s-a stabilit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor, că pârâta SC U.T. SA Timişoara are în proprietate suprafaţa totală de 20.076 metri pătraţi, dintre care suprafaţa de 19.795 mp este aferentă parcelei, în care a fost inclus şi terenul solicitat la restituire de reclamantă, în suprafaţă de 1540 metri pătraţi.

Cât priveşte situaţia parcelei în suprafaţă de 19.795 mp, instanţa de fond a reţinut că în această parcelă a fost inclus şi terenul solicitat la restituire de reclamantă în suprafaţă de 1540 metri pătraţi, dar, având în vedere că nu este posibilă o identificare a acestei suprafeţe de 1540 m.p. din totalul de 19.795 m.p. al parcelei, impunându-se o dezmembrare a acestei parcele, instanţa constată necesitatea anulării certificatului din 11 august 2008 pentru întreaga suprafaţa de 19.795 mp, aferentă parceRON, în care este inclus terenul care a făcut obiectul cererii de restituire în natură a reclamantei.

Cu privire la cererea de anulare a adresei din 23 decembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei şi Finanţelor, curtea de apel a reţinut că prin această adresă, Ministerul Economiei şi Finanţelor a respins plângerea administrativă prealabilă prin care reclamanta a solicitat revocarea certificatului din 11 august 2008 şi, având în vedere argumentele pentru care instanţa a constatat temeinicia acestei cereri de anulare, faţă de caracterul accesoriu al răspunsului dat în procedura administrativă prealabilă de ministerul emitent al actului în litigiu, a reţinut temeinicia şi a cererii de anulare a acestei adrese.

Cu privire la cererea de restabilire a situaţiei anterioară de carte funciară instanţa de fond a apreciat că rectificarea Cărţii funciare se impune în urma constatării nevalabilităţii actului de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea Funciară şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, îfl sensul radierii din CF Timişoara a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timişoara asupra parcelei.

Cu privire la cererea de anulare a actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor, instanţa a constatat că reclamanta nu a indicat actele care au stat la baza emiterii certificatului în litigiu şi a căror anulare o solicită şi nici emitentul acestora şi, de asemenea, doamna M.A. nu a indicat motivele de nulitate a acestor acte, astfel încât această solicitare este nefondată.

Cu privire la cererea de acordare de despăgubiri, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata despăgubirilor în cuantum de 1.000.000 euro constând în valoarea prejudiciului cauzat.

S-a constatat că pârâta SC U.T. SA Timişoara a dat dovadă de rea-credinţă în demersurile efectuate în vederea obţinerii acestui certificat în sensul că, certificatul în discuţie s-a emis în 11 august 2008, după data de 12 iunie 2008 - când reclamanta a depus la Tribunalul Timiş, în condiţiile Legii nr. 10/2001, contestaţia împotriva dispoziţiei din 09 aprilie 2008 a Primarului municipiului Timişoara emisă în procedura administrativă prevăzută de aceeaşi lege (Dosar nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiş), chemând în judecată şi SC U.T. SA Timişoara şi tot după sesizarea Tribunalului Timiş, la data de 29 iulie 2008, doamna C.L., director al pârâtei SC U.T. SA Timişoara semnează un înscris în care declară pe proprie răspundere că „nu există litigii cu persoanele fizice sau juridice privind terenul în suprafaţă de 19.795 mp, situat în Timişoara", înscris care a fost folosit în faţa Ministerului Economiei şi Finanţelor, în vederea obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că pârâta SC U.T. SA Timişoara şi-a întabulat dreptul de proprietate la data 16 octombrie 2008, când contestaţia reclamantei era pe rolul instanţei, pârâta având cunoştinţă la data atestării dreptului de proprietate atât de cererea de retrocedare, cât şi de indisponibilizarea imobilului în temeiul art. 21 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 republicată.

Cu referire la prejudiciul pricinuit reclamantei prin această faptă, instanţa de fond a subliniat că nu poate să speculeze cu privire la soluţia ce urmează a se da în Dosarul nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiş, astfel încât nu poate reţine că, în absenţa emiterii certificatului în litigiu, reclamanta ar fi obţinut restituirea în natură a terenului respectiv.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de fond a reţinut că această conduită a pârâtei SC U.T. SA Timişoara a pricinuit reclamantei un prejudiciu moral, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ., care dau dreptul reclamantei de a fi despăgubită pentru acest prejudiciu.

Observând că reclamanta M.A. nu a indicat cuantumul unui prejudiciu material şi nici nu a făcut probe în acest sens, instanţa a reţinut că singurele daune la care reclamanta este îndreptăţită sunt daunele morale decurgând din frustrarea pricinuită reclamantei prin restricţiile suferite de aceasta timp de mai mulţi ani în legătură cu împiedicarea obţinerii restituirii în natură a terenului în litigiu, respectiv din întârzierea ilicită a procedurii de soluţionare a cererii formulate de aceasta în baza Legii nr. 10/2001.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa a admis în parte cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, obligând pârâta SC U.T. SA Timişoara la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlul de despăgubiri, considerând suficientă această despăgubire, luând în considerare că reclamanta nu este proprietara terenului în litigiu, ci are numai o speranţă legitimă în a dobândi proprietatea acestui imobil.

A mai apreciat instanţa de fond, că nu se justifică obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor la plata de despăgubiri către reclamantă în calitate de emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, având în vedere declaraţia dată de doamna C.L., director al pârâtei SC U.T. SA Timişoara, care a declarat pe proprie răspundere că „nu există litigii cu persoanele fizice sau juridice privind terenul în suprafaţă de 19.795 mp. situat în Timişoara.

Instanţa a mai observat că, în aceeaşi declaraţie, doamna C.L. a arătat că SC U.T. SA Timişoara se angajează să suporte eventualele cheltuieli de judecată sau pretenţii în urma litigiului legat de certificatul de atestare", astfel încât instanţa urmează să ţină seama de această convenţie a părţilor cu privire la suportarea riscurilor emiterii certificatului în litigiu.

Cu privire la cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C.P.V. în favoarea reclamantei M.A., prima instanţa a reţinut că dat fiind faptul că a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 11 august 2008, se impune admiterea în fond a cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C.P.V. în favoarea reclamantei M.A..

Referitor la acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâţilor Municipiul Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea din 10 februarie 2010, s-a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara şi, prin urmare, acţiunea va fi respinsă faţă de aceşti pârâţi.

3 Recursurile promovate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii SC U.T. SA Timişoara şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş pentru Ministerul Finanţelor Publice.

3.1.Recursul pârâtului-recurent SC U.T. SA Timişoara

Invocând ca temei legal al recursului promovat, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei, apreciind că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii.

În opinia acestui recurent, instanţa de fond, în mod eronat, a respins excepţiile formulate, cu referire la neîndeplinirea procedurii prealabile, întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, ceea ce atrăgea respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

S-a mai susţinut de către recurentul-pârât că de altfel acţiunea intimatei-reclamante este inadmisibilă întrucât nu s-a făcut dovada vătămării reclamantei într-un drept recunoscut de lege, prin actul administrativ, în condiţiile în care aceasta nu şi-a dovedit şi nu a opus propriul drept de proprietate asupra terenului, faţă de dreptul său de proprietate, dobândit prin efectul Legii nr. 15/1990 (art. 20 alin. (2)).

În opinia recurentului în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că este admisibilă acţiunea reclamantei numai pentru că aceasta ar fi titulara unui interes legitim de a pretinde restituirea în natură a imobilului în litigiu, restituire care formează obiectul unui alt litigiu, încă nesoluţionat.

Cu referire la petitul principal al acţiunii reclamantei recurentul a mai arătat că certificatul de atestare a dreptului său de proprietate demonstrează o anumită situaţie patrimonială existentă la momentul înfiinţării societăţii prin hotărâre de guvern, însăşi reclamanta recunoscându-i dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză la momentul formulării notificărilor în baza Legii nr. 10/2001.

În fine, recurentul-pârât a mai arătat că în mod nelegal instanţa de fond a admis capetele de cerere ale acţiunii reclamantei în condiţiile în care societatea pârâtă recurentă a arătat şi dovedit că a devenit proprietara imobilului în litigiu prin efectul Legii nr. 15/1990 art. 20 alin. (2) şi desigur prin îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute în respectivul act normativ.

La data de 25 ianuarie 2011, recurenta SC U.T. SA Timişoara a solicitat în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., invocarea din oficiu de către instanţă a motivelor de ordine publică, vizând necompetenţa absolută a Curţii de Apel Timişoara, în soluţionarea cauzei, prescripţia specială de 1 an şi încălcarea unor norme imperative, toate cu referire la Legea nr. 10/2001 (art. 26 alin. (3)) art. 46 alin. (5) şi art. 44 alin. (4)) şi în raport de procedura instituită, conform Deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.

3.2. Recursul promovat de recurentul-pârât Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice.

Apreciind la rândul său nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond, recurentul-pârât a solicitat în principal, drept consecinţă a admiterii recursului admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a statului român, calitate procesuală având în opinia sa succesorul emitentului actului administrativ contestat, respectiv Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

În subsidiar, în temeiul art. 3041 C. proc. civ. recurentul a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii reclamantei ca netemeinică şi nelegală.

În contextul prezentării situaţiei de fapt şi a excepţiilor invocate, recurentul-pârât a menţionat, în esenţă, că în opinia sa instanţa de fond fără temei legal şi fără argumente pertinente, a respins excepţiile de inadmisibilitate, de lipsă calitate procesuală pasivă invocate după cum şi pe fond a pronunţat o soluţie nefondată.

4. Apărările intimatei-reclamante

M.A. a formulat întâmpinare faţă de motivele de recurs ale pârâţilor recurenţi, solicitând respingerea tuturor criticilor, inclusiv a celor de ordine publică, ca neîntemeiate.

În esenţă, reclamanta intimată a arătat că litigiului de faţă, guvernat de prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, apreciind totodată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, pentru motivele dezvoltate în scris.

5. Considerentele şi soluţia instanţei de control judiciar

examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente din materia supusă verificării, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate în sensul şi pentru considerentele în continuare expuse.

Dată fiind similitudinea criticilor înfăţişate în ambele recursuri, Înalta Curte le va răspunde prin argumente comune, şi/sau distincte, după caz, în susţinerea soluţiei adoptate de instanţa de control judiciar în calea de atac a recursului.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei intimate, astfel cum a fost aceasta succesiv precizată şi completată, şi a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru suprafaţa de 19.795 m2 reţinând ca prim argument esenţial, deopotrivă în soluţionarea excepţiei de inadmisibilitate dar şi în ceea ce priveşte temeinica acţiunii, interesul legitim al reclamantei, care, deşi nu a opus un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, are totuşi o speranţă legitimă în a dobândi proprietatea acestui imobil, întrucât a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea suprafeţei de 1540 m2.

Contrar celor reţinute de prima instanţă asupra fondului cauzei, Înalta Curte apreciază în raport de natura acţiunii, de probatoriile administrate şi de prevederile legale incidente, că o astfel de interpretare nu poate fi primită, în susţinerea temeiniciei cererii de faţă.

Este adevărat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, care în cauza de faţă are natura privată.

Acelaşi act normativ defineşte interesul legitim privat ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat (art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004).

Totodată, Înalta Curte reţine ca incontestabil dovedită, împrejurarea că reclamanta a promovat o acţiune în revendicare şi pe calea dreptului comun, în temeiul Legii nr. 10/2001 (Dosarul nr. 5185/30/2008 aflat pe rolul Tribunalului Timiş, în prezent suspendat) preferând să dea prioritate litigiului de contencios administrativ.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei atacate, de mai sus, litigiul civil a cărui soluţionare a fost pentru moment suspendată, are ca obiect contestaţia reclamantei formulată împotriva dispoziţiei Primarului Timişoara din 9 aprilie 2008, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază, în contextul factual prezentat, că în adevăr nu se poate reţine inadmisibilitatea acţiunii reclamantei-intimate, astfel cum au susţinut recurenţii, pentru lipsa oricărui interes legitim în promovarea acţiunii de faţă.

Înalta Curte precizează însă că examinarea interesului legitim şi implicit a temeiniciei cererii de faţă se realizează în cadrul procedurii contenciosului administrativ numai în limitele verificării legalităţii emiterii actului administrativ atacat, fără a fi pus în discuţie, în fond şi în mod direct, dreptul de proprietate al uneia sau alteia dintre părţi.

De altfel, o atare analiză şi examinare se va realiza de către instanţa civilă, de drept comun, astfel cum rezultă şi din înscrisurile aflate în dosarul de fond privitoare la măsurile şi probatoriile dispuse în Dosarul de fond nr. 5185/30/2008.

Aşa fiind considerentele primei instanţe vizând analiza directă şi efectivă a dreptului de proprietate al societăţii recurente ca şi cele referitoare la modalitatea şi efectele juridice ale înscrierilor în cartea funciară, întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001 urmează a fi examinate şi raportate strict la limitele controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ.

Aspectul formal de nelegalitate al certificatului contestat reţinut de prima instanţă, în sensul că terenul în litigiu făcea obiectul procedurilor judiciare declanşate în baza Legii nr. 10/2001, iar art. 21 alin. (5) din acest act normativ interzicea orice înstrăinare a acestui bun de către statul român anterior finalizării procedurii, reclamanta solicitând prin notificare restituirea unei suprafeţe de 1540 m2. nu poate fi primit în opinia Înaltei Curţi, întrucât se fundamentează pe o interpretare eronată atât a prevederilor legale incidente cât şi a tuturor probelor administrate.

Prin emiterea certificatului de atestare la 11 august 2008, în baza Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991, pentru suprafaţa de 20.076,00 m2 , în favoarea SC U.T. SA Timişoara, de fostul Minister al Economiei şi Finanţelor, a fost atestată şi recunoscută, după o procedură stabilită de lege, situaţia patrimonială existentă a societăţii recurente. Certificatul emis nu are efect al constitutiv dreptului de proprietate.

Chiar recurenta-reclamantă a recunoscut dreptul de folosinţă al SC U.T. SA Timişoara Timişoara asupra terenului în cauză, existent la data formulării notificărilor în baza Legii nr. 10/2001.

Simpla împrejurare că pârâta a invocat ca titlu de proprietate acest certificat, înscris în cartea funciară la data de 16 octombrie 2008 nu poate demonstra, astfel cum susţine instanţa de fond că dreptul de proprietate al recurentei SC U.T. SA Timişoara nu ar fi preexistent, cu atât mai mult cu cât pe temeiurile legale invocate de recurentă au rămas neanalizate de prima instanţă.

Societatea recurentă, constituită în temeiul Legii nr. 15/1990 ca societate comercială pe acţiuni, cu capital integral de stat beneficiază de prevederile H.G. nr. 834/1991, condiţia fiind aceea ca societatea să fi fost cu capital integral de stat la data înfiinţării societăţii, aspect necontestat în cauză.

Aşa fiind terenul pentru care ministerul de resort a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate se afla şi se află în patrimoniul societăţii şi în folosinţa acesteia, fiind preluat integral odată cu întregul patrimoniu al fostei întreprinderi, fiind necesar obiectului său de activitate.

Instanţa de fond nu a motivat inaplicabilitatea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 invocată de recurentă în susţinerea dobândirii dreptului său de proprietate asupra terenului, prin efectul acestei prevederi legale, potrivit cu care „bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia” şi nici nu a demonstrat nelegalitatea documentaţiei întocmite pe baza căreia a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Modalitatea specifică în care recurenta a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu, prin cumpărarea de acţiuni, în procesul de privatizare, nu a fost analizată în raport de prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Astfel, Înalta Curte apreciază, în acord cu susţinerile recurenţilor că actul atacat nu este viciat urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care nu sunt aplicabile în cauză.

Emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pe temeiurile legale mai sus arătate nu echivalează, în sensul textului evocat, cu o înstrăinare, concesionare, locaţiune de gestiune sau închiriere, cu atât mai mult cu cât chiar judecătorul fondului reţine printr-un considerent al sentinţei pronunţate că certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Finanţelor Publice are drept efect recunoaşterea dreptului de proprietate al societăţii recurente asupra respectivului teren.

Desigur, nimic nu împiedică intimata-reclamantă ca în situaţia în care va obţine pe cale civilă titlul de proprietate asupra terenului arătat, să solicite o eventuală comparare de titluri tot pe calea dreptului comun, pe calea contenciosului administrativ putând fi anulat actul administrativ atacat doar dacă se dovedeşte cu certitudine încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestuia, ceea că însă în cauză, Înalta Curte apreciază că nu s-a realizat.

În fine, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii şi în considerarea faptului că s-a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 19.795 m2, în ciuda faptului că s-a afirmat constant că cererea de restituire a reclamatei-intimate vizează numai o suprafaţă de 1540 m2, motivarea oferită în acest sens nefiind pertinentă.

În raport de considerentele arătate, Înalta Curte apreciază aşadar că se impune admiterea recursurilor de faţă şi în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii reclamantei vizând anularea certificatului din 11 august 2008.

Netemeinicia capătului de cerere principal atrage respingerea ca nefondate şi a cererilor accesorii, admise în parte de prima instanţă, ca şi a cererilor de intervenţie accesorii în favoarea reclamantei-intimate.

Faţă de argumentele înfăţişate şi de modalitatea de soluţionare a recursurilor Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea distinctă a criticilor vizând modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiilor de procedură, corect şi amplu motivată de altfel prin încheierea din data de 10 februarie 2010 (dosar fond) şi nici a celor, aşa-zise, de ordine publică, care se subsumează de altfel celor vizând fondul cauzei şi cărora li s-a răspuns, cel puţin în manieră indirectă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de SC U.T. SA Timişoara. şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 226 din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta M.A. ca nefondată şi, în consecinţă, respinge şi cererile de intervenţie accesorii formulate de C.C.G. şi B.A.L..

Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 2,15 RON către recurenta-pârâtă SC U.T. SA Timişoara. S.A. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4763/2011. Contencios  ICCJ. Decizia nr. 4701/2011. Anulare acte administrative... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3282/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs