ICCJ. Decizia nr. 3278/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3278/2011
Dosar nr. 1436/2/2009
Şedinţa publică de la 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1893 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.” ca reprezentant al membrului de sindicat V.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16 februarie 2009 reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.” ca reprezentant al membrului de sindicat V.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române anularea calificativului „bun” din fişa de evaluare şi obligarea pârâtului la reevaluare.
În motivarea cererii reclamantul arată că nu există o motivare concretă a calificativului acordat şi acest calificativ este nelegal.
În mod detaliat reclamantul a arătat că:
Pentru indicativul având ca obiect „verificarea stării tehnice şi de întreţinere a autovehiculului”, învederează instanţei ca îşi desfăşoară activitatea în punctul de dispecerat al garajului, şi deşi această obligaţie inserată în fişa de evaluare, aparţine în principal conducătorilor auto, reclamantul a verificat starea tehnica şi de întreţinere a autovehiculelor din dotarea garajului. În acest sens, asupra modului efectiv în care şi-a îndeplinit obligaţiile pot depune mărturie mai mulţi martori, printre care şi sbcm. B.N.;
În ceea ce priveşte verificarea documentelor autovehiculelor şi conducătorilor auto la ieşirea/revenirea din cursă, menţionează că circuitul presupune să evidenţieze în registre datele respective, fapt care în realitate l-a îndeplinit întocmai, neexistând vreo dovadă a faptului contrar.
Pentru indicativul „menţionarea ordinii şi curăţeniei în garaj”, învederează ca reclamantul din propria iniţiativa a amenajat în curtea interioară a garajului un van cu nisip pentru stingerea ţigărilor şi de asemenea a montat un indicator cu menţiunea „loc pentru fumat”. Pentru cei care manifestau interes pentru a fuma în locuri nepermise a luat atitudine vehementă, îndrumându-i în locul amenajat.
Pentru „asigurarea securităţii şi conspirativităţii sediului”, învederează ca în timpul serviciului, reclamantul nu a pus în pericol sub nicio formă, aceste atribute, neexistând vreo dovadă în acest sens, evaluarea negativă nefiind motivată.
Ca măsuri luate de reclamant în ceea ce priveşte securitatea şi conspirativitatea sediului menţionează că a atras în permanenţă atenţia conducătorilor auto referitor la locul şi parcarea maşinilor personale; a raportat ierarhic despre autoturismele care nu fac parte din parcul auto şi se afla în curtea interioară a garajului cerând lămuriri despre aprobările necesare chiar şi maşinilor proprietate unor persoane care nu fac parte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Pentru indicativul „raportarea deficientelor constatate”, reclamantul a prezentat şefilor ierarhici agenda în care conducătorii auto consemnează deficientele maşinilor din dotate.
La indicatorul „punerea în practică a ordinelor şi misiunilor încredinţate”, reclamantul din propria iniţiativă a manifestat dorinţa de a cunoaşte şi a pune în practică acestea, dovadă fiind faptul că s-a sfătuit mereu cu superiorul şi cu alţi colegi juridişti pentru a înţelege şi aplica litera şi spiritul ordinelor şi misiunilor. Nu a întârziat niciodată de la serviciu şi este de notorietate că nu consuma băuturi alcoolice.
În ceea ce priveşte interviul, acesta nu a avut loc în prezenţa sefului nemijlocit, care trebuia să întocmească fişa de evaluare, motiv pentru care aceasta nu s-a făcut în concordanţă cu ordinul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, reclamantul neavând posibilitatea concretă de a-şi afirma poziţia faţă de criteriile de evaluare.
Instanţa a respins acţiunea reclamantului ca nefondată pentru considerentele ce urmează:
Evaluarea reclamantului s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 360/2002 şi ale Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004, de către şeful ierarhic, fiind aprobată de directorul Direcţiei Supravegheri Operative şi Investigaţii.
Evaluarea reprezintă rezultatul unei analize a activităţii funcţionarului public pe o perioadă mai lungă de timp (în principiu un an de zile), analiză care presupune cunoaşterea nemijlocită a activităţii respectivului funcţionar public şi acest lucru nu îl poate realiza decât şeful direct.
Instanţa de judecată este competentă să analizeze dacă din punct de vedere procedural s-au respectat dispoziţiile legale în procedura de evaluare dar nu se poate substitui persoanelor competente să realizeze evaluarea şi nu poate înlocui punctajul acordat de şeful direct al funcţionarului public cu un alt punctaj superior, nefiind în măsură să cunoască în mod nemijlocit activitatea persoanei evaluate pe întreaga perioadă avută în vedere la evaluare.
În ceea ce priveşte interviul, Curtea constată că reclamantul şi-a prezentat punctul de vedere în interviul din data de 23 decembrie 2008 şi oricum şi-a putut valorifica toate apărările în faţa instanţei de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.”, arătând, în esenţă, următoarele:
Prima instanţă, nu şi-a îndeplinit rolul activ, conform C. proc. civ., deoarece nu a luat acele măsuri procesuale necesare pentru ca solicitările de probatorii suplimentar să ajungă la cunoştinţa reclamantului şi, de asemenea, a încălcat principiul aflării adevărului, în condiţiile în care nu a stăruit în conturarea situaţiei de fapt reale, prin administrarea unui probatoriu complet.
Deşi s-a luat la cunoştinţă de susţinerile reclamantului cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, precum şi îndeplinirea parametrilor calitativi şi cantitativi în exercitarea activităţii, prima instanţă le-a ignorat în formarea opiniei juridice şi cristalizarea motivelor hotărârii, fără să justifice motivele pentru care susţinerile şi probele ce le susţineau nu pot fi luate în considerare.
În schimb, prima instanţă a preluat de plano susţinerile pârâtei, fără vreo cenzură şi fără a solicita întemeierea acestora pe un probatoriu consistent, această diferenţă de tratament juridic fiind în total contrast cu principiul egalităţii în faţa legii şi au caracterul impersonal al normelor procedurale.
Instanţa a apreciat că nu poate interfera în procesul de evaluare, mai exact nu poate înlocui punctajul acordat de şeful direct al funcţionarului public, ci doar să analizeze dacă s-au respectat dispoziţiile procedurale în cadrul evaluării. Raţionamentul este făcut cu încălcarea legii, întrucât, pe de o parte, judecătorul este învestit cu soluţionarea fondului unei cauze, şi nu doar cu aspecte de ordin procedural, iar, pe de altă parte, scopul fundamental al procesului civil este aflarea adevărului. Or, nu se poate afla adevărul dacă nu se analizează obiectivitatea celor care au făcut evaluarea şi veridicitatea celor constatate. A accepta raţionamentul şi soluţia primei instanţe, ar însemna să se certifice jurisprudenţial arbitrariul şi potenţialitatea abuzului în materia evaluărilor şi aprecierilor de serviciu, cu condiţia ca acestea să fie făcute „procedural” cu respectarea unor exigenţe formale. Faptul că instanţa nu posedă abilităţile, cunoştinţele şi deprinderile necesare evaluării nu are nici o relevanţă, întrucât există mijloace procedurale prin care se poate cere părerea unor specialişti.
Recursul este nefondat.
Prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, cu respectarea principiului rolului activ reglementat în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum şi al aflării adevărului, în condiţiile în care în cauză s-a procedat la o administrare completă a probatoriului, la dosarul cauzei fiind depusă întreaga documentaţie care a fost avută în vedere de evaluator la acordarea calificativului reclamantului.
Contrar celor susţinute în recurs, prima instanţă şi-a fundamentat opinia şi a justificat motivul pentru care susţinerile reclamantului nu au fost luate în considerare. În realitate, judecătorul fondului precizând că instanţa de judecată are competenţa de a analiza doar sub aspect procedural respectarea dispoziţiilor legale în privinţa evaluării reclamantului, a avut în vedere limitele controlului judecătoresc exercitat asupra actelor administrative. Mai exact, prima instanţă subliniind că judecătorul nu se poate substitui persoanelor care realizează evaluarea şi nu poate înlocui punctajul acordat de şeful direct, a avut în vedere că notarea reclamantului în procesul evaluării este o problemă care ţine de dreptul de apreciere al evaluatorului şi se situează, prin urmare, în sfera oportunităţii, care este exclusă controlului judecătoresc, cu excepţia situaţiei în care evaluarea reclamantului V.L. s-ar fi efectuat cu exces de putere în sensul în care este definit în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Or, în speţă, reclamantul nu a susţinut nici că evaluarea sa ar fi fost efectuată cu depăşirea competenţelor evaluatorului şi nici că i-ar fi fost încălcate drepturile şi libertăţile pe parcursul acestei proceduri şi, de asemenea, nu a produs probe în sensul acesta. În condiţiile în care judecătorul de contencios administrativ nu poate exercita controlul actului infralegislativ în sfera în care evaluatorul are drept de apreciere exclusivă, este în afara oricărei discuţii că s-ar fi impus a se cere părerea unor specialişti, astfel cum susţine recurentul. Cu alte cuvinte, nu se pune problema că judecătorul de contencios administrativ nu ar avea expertiză în materia evaluării funcţionarilor publici, ci că reclamantul a pretins exercitarea controlului judecătoresc a evaluării sale profesionale într-o zonă exceptată de la acest control, în condiţiile în care nu s-a probat că evaluarea a fost efectuată în mod arbitrar. Pe de altă parte, acordarea calificativelor la indicatorii de evaluare se face în condiţiile prescrise în Ordinul nr. 300/2004 al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în dispoziţia din 2004, iar modul în care aceste exigenţe legale sunt respectate este supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, însă în speţă, judecătorul fondului a constatat că evaluarea domnului V.L. a avut loc conform prevederilor legale amintite.
Faţă de cele de preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.” în calitate de reprezentant al membrului V.L., împotriva sentinţei civile nr. 1893 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4762/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4763/2011. Contencios → |
|---|
