ICCJ. Decizia nr. 3310/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3310/2011
Dosar nr. 6890/2/2010
Şedinţa publică de la 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii U.V., M.D.V., P.A.B., P.M.I., P.M., P.R., Ş.I., O.C.Ş., D.F.C., E.I. şi V.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major General - UM XX anularea adresei din 01 iunie 2010, obligarea pârâtului să emită aviz favorabil pentru PUZ privind terenul situat în extravilanul comunei P.L., jud. Ilfov, în suprafaţă de 85.879,00 mp precum şi la plata de despăgubiri în cuantum de 500.00 RON, şi suspendarea executării actului până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că pârâtul ar fi refuzat în mod nejustificat emiterea avizului sub pretextul că terenul respectiv s-ar afla în administrarea UM YY Bucureşti, deşi unitatea în cauză susţinuse anterior că nu a administrat niciodată acest teren şi că acesta nu este în evidenţa sa cadastrală.
Au mai arătat că terenul în discuţie se afla înscris în cadastrul funciar al oraşului P.L. la data de referinţă 01 ianuarie 1990 prevăzută de Legea nr. 18/1991 ca fiind deţinut de C.A.P. P.L., că invocarea unor acte de transfer de către pârâtul Ministerul Apărării Naţionale este hilară şi că terenul în cauză nu poate aparţine domeniului public, fiind retrocedat.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4917 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu poate fi vorba despre un refuz nejustificat de emitere a avizului favorabil pentru PUZ şi nici de nelegalitatea avizulu inegativ.
Curtea a considerat că adresa emisă de către UM YY Bucureşti, prin care aceasta a arătat că nu a administrat niciodată acest teren şi că acesta nu este în evidenţa sa cadastrală nu poate fi luată în considerare, întrucând din actele depuse rezultă că unitatea respectivă a primit în administrare terenul abia în 29 septembrie 2005, după emiterea adresei în cauză, terenul fiind predat de către unitatea UM ZZ.
A mai reţinut instanţa de fond că din dispoziţiile din 26 aprilie 1963 şi din 4 septembrie 1963 ale Consiliului Superior al Agriculturii - Comitetul Executiv, reiese că doua suprafeţe de teren de 20 ha, de pe raza comunei P.L., au fost transmise de la două societăţi de stat în administrarea Ministerului Fortelor Armate pentru nevoi militare, şi că, în consecinţă, terenurile respective nu au apartinut fostelor CAP-uri şi prin urmare nici nu puteau face obiectul Legii nr. 18/1991, iar pe de alta parte ele aveau destinaţie militară şi conform anexei 1 pct. 1. 23. din Legea nr. 213/1998 făceau parte din domeniul public al statului, fiind bunuri inalienabile.
S-a mai constatat că din planurile de amplasament şi delimitare 1:5000, reiese că suprafaţa de 82283 mp este practic scoasă din poligon, parcelele fiind învecinate cu poligonul, situarea celor două parcele fiind, astfel, în concordanţă cu cele susţinute de către pârât.
Curtea a mai arătat că eventualele litigii cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului în cauză sunt de competenţa instanţelor de drept comun, instanţa de contencios neavând competenţa de a statua asupra dreptului de proprietate al părţilor, ci doar să aprecieze dacă pârâtul ar fi refuzat să îşi dea avizul favorabil fără a avea în sprijinul său nici un act care să justifice acest refuz.
Instanta fondului a mai constatat că Primăria comunei P.L., înainte de emiterea titlurilor de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în 20 septembrie 2005, nu s-a adresat decât unei unităţi militare şi nu pârâtei ori Ministerului Apărării Naţionale pentru a clarifica situaţia terenurilor respective şi că, dacă nu ar fi avut dubii cu privire la apartenenţa terenului în cauză nu ar fi fost justificată adresa către UM YY.
A mai apreciat Curtea că faptul ca nu exista litigiu în 2007 între Primăria comunei P.L. şi UM YY nu înseamnă că terenurile pentru care au fost emise titluri de proprietate pe numele unor persoane fizice în 2005 au fost avute în vedere de acest proces-verbal, iar, pe de altă parte, dacă au fost emise titluri de proprietate în 2005 atunci Primăria nu mai avea nici un titlu asupra terenurilor şi prin urmare nu avea nici ce litigii să aiba cu UM YY.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, reclamanţii U.V., M.D.V., P.A.B., P.M.I., P.M., P.R., Ş.I., O.C.Ş., D.F.C., E.I. şi V.C., solicitând casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii lor, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ..
În motivarea căii de atac, recurenţii au criticat instanţa de fond pentru lipsa imparţialităţii şi examinarea superficială a probelor, susţinând, în esenţă, că:
- potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, terenul în discuţie era proprietatea C.A.P. P.L. la data de referinţă 01 ianuarie 1990, nefiind înscris ca aparţinând statului sau vreunei unităţi militare;
- că UM YY era vecină cu parcelele respective, fiind imposibil ca aceasta să nu cunoască faptul că parcelele aparţineau unei alte unităţi militare, iar predarea terenului la numai 20 de zile de la emiterea adresei din 02 septembrie 2005 către UM YY s-a făcut pro causa;
- înscrisurile din anul 1963 prin care se transmit două suprafeţe de teren de 20 ha, de la două societăţi agricole de stat, nu se referă la terenurile aparţinând tarlalei 2, parcelele, proprietatea C.A.P., ci la terenurile fostului I.A.S., în plus, suprafeţele transmise nu sunt identificate spaţial, nu sunt înscrise în cartea funciară şi nici individualizate;
- prin hotărâre judecătorească i s-a recunoscut unei persoane fizice dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 10 ha pentru parcela, care ar aparţine Cazărmii, fiind situată în tarlaua 2, titlul de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară şi persoana respectivă fiind pusă în posesie şi titlu;
- terenul cazărmii este împrejmuit şi deci nu are nici o legătură cu parcelele şi tarlaua în discuţie.
În susţinerea recursului, recurenţii au depus înscrisuri.
4. Considerentele instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma susţinerilor părţilor şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii refuzului, apreciat ca nejustificat, al Ministerului Apărării Naţionale, de a elibera aviz favorabil pentru PUZ privind terenul situat în extravilanul comunei P.L., jud. Ilfov, în suprafaţă de 85.879,00 mp.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i), este definită ca reprezentând refuz nejustificat de a soluţiona o cerere exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
În cauză, din înscrisurile depuse, rezultă în mod evident o situaţie contradictorie, în sensul că atât recurenţii-reclamanţi, cât şi intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale pretind un drept de proprietate, respectiv administrare, cu privire la acelaşi teren.
Ambele părţi au invocat şi depus înscrisuri de natură a consacra drepturile pretinse.
Aşa cum a considerat şi instanţa de fond, aprecierea valabilităţii înscrisurilor respective, precum şi a fundamentului drepturilor invocate de către părţi cu privire la terenurile în discuţie, excede atât competenţelor instanţei de contencios administrativ, cât şi cadrului procesual stabilit în prezenta speţă.
În contextul probelor prezentate, instanţa poate, însă, aprecia, că, în condiţiile în care intimatul-pârât acţionează în exercitarea unui drept recunoscut de lege şi constituit în temeiul unor înscrisuri aparent legale şi valabile, a cărui inexistenţă nu a fost stabilită în mod definitiv şi irevocabil la momentul solicitării reclamanţilor, nu poate fi apreciat ca nejustificat refuzul acestuia de a elibera actul administrativ solicitat.
Astfel, sentinţa recurată este fondată şi va fi menţinută.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de U.V., M.D.V., P.A.B., P.M.I., P.M., P.R., Ş.I., O.C.Ş., D.F.C., E.I. şi V.C. împotriva sentinţei civile nr. 4917 din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4788/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3312/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
