ICCJ. Decizia nr. 3294/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3294/2011
Dosar nr. 322/43/2010
Şedinţa publică de la 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2010 în Dosarul nr. 322/43/2010 al Curţii de Apel Târgu Mureş reclamanta SC O.P. SA a solicitat suspendarea executării actelor administrative fiscale, respectiv a Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din data de 30 decembrie 2009, a Raportului de inspecţie fiscală din 31 decembrie 2009 (întocmit la data de 29 decembrie 2009) precum şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 30 decembrie 2009, emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii, s-au invocat dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, arătându-se că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii, respectiv „cazul bine justificat”, şi „prevenirea unei pagube iminente”.
În acest sens s-a arătat că prin actul administrativ atacat o perioadă a fost supusă de două ori inspecţiei fiscale, deşi legislaţia nu permite această situaţie, încălcându-se dispoziţiile art. 105 C. proc. fisc. şi că nici majorările de întârziere nu au fost calculate corect.
Reclamanta a prezentat şi o analiză pe fond a nelegalităţii actelor administrative.
În ce priveşte paguba iminentă s-a arătat că datorită lipsei de lichidităţi, societatea reclamantă nu-şi va putea onora obligaţiile derivând din creditele angajate.
În acest sens s-a invocat existenţa Contractului de credit din 28 martie 2007 încheiat cu B.R.D., Agenţia Târnăveni, prelungit prin actul adiţional din 28 aprilie 2009 pe o perioadă de 12 luni.
De asemenea, s-a menţionat existenţa a două contracte de leasing, respectiv Contractul de leasing financiar din 07 decembrie 2006 încheiat cu B.R.D. şi Contractul de leasing financiar din 27 august 2010 cu U.L.C SA Bucureşti.
S-au invocat şi aspecte de ordin social, referitoare la credibilitatea reclamantei faţă de partenerii de afaceri, precum şi trecerea în şomaj a unui număr mare de angajaţi (119).
Curtea a observat că reclamanta a invocat dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 deoarece a formulat acţiune în contencios administrativ, însă instanţa are posibilitatea de a realiza încadrarea corectă a cauzei în drept.
Astfel, prin sentinţa nr. 101 din 8 aprilie 2011 a Curţii de Apel Tg-Mureş, s-a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă.
Curtea a constatat însă că aceasta nu afectează însă în niciun fel dreptul reclamantei de a solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit dispoziţiilor art. 215 C. proc. fisc..
În art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. se prevede că „Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 RON”.
În această situaţie, având în vedere că reclamanta a făcut dovada înregistrării contestaţiei instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Art.14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Reclamanta a făcut dovada sesizării în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul administrativ prin contestaţia, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice din 28 ianuarie 2010.
La termenul de judecată din 22 martie 2011 s-a menţionat că această contestaţie a fost trimisă de Ministerul Finanţelor Publice către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş pentru competentă soluţionare.
În această situaţie, instanţa are obligaţia de a verifica dacă există un caz bine justificat şi dacă se impune prevenirea unei pagube iminente, iar în cauză s-a făcut dovada existenţei acestor condiţii.
În primul rând, lipsa unei soluţii la contestaţia formulată de reclamantă, în termenul prevăzut de lege, chiar dacă a fost justificată de înregistrarea contestaţiei la organul fiscal necompetent, lasă posibilitatea declanşării executării silite, câtă vreme organul cu atribuţii jurisdicţionale nu s-a pronunţat asupra argumentelor invocate în contestaţie.
Societatea reclamantă a făcut dovada angajării unor credite depunând la dosar contractele încheiate în acest sens.
Nu ar avea nicio relevanţă întoarcerea executării în situaţia obţinerii unei soluţii pozitive la contestaţie, sau ulterior, în justiţie, deoarece odată ce s-ar opri plata către creditele angajate, societatea ar fi în imposibilitate de a-şi desfăşura orice activitate.
S-a apreciat de către instanţă că această situaţie, se încadrează în sintagma „pagubă iminentă” prevăzută de legiuitor în textul de lege mai sus menţionat.
Realizarea programului de activitate, respectiv continuarea derulării contractelor cu partenerii de afaceri (contracte depuse la dosar), poate îmbunătăţi semnificativ activitatea reclamantei, putând da posibilitatea acesteia de a obţine veniturile necesare achitării obligaţiilor fiscale, în situaţia în care organul cu atribuţii jurisdicţionale sau instanţa de judecată vor ajunge la concluzia că acestea sunt într-adevăr datorate.
Plata obligaţiilor fiscale în acest moment ar afecta însă iremediabil situaţia reclamantei, deoarece ar pune-o pe aceasta în imposibilitate de a mai achita sumele rezervate plăţilor către creditele angajate, determinând astfel incapacitatea de plată a acesteia.
Astfel, reclamanta ar fi expusă riscului de a intra sub incidenţa prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Începerea executării silite faţă de reclamantă ar duce la încetarea automată a activităţii unei societăţi care, în prezent, are o poziţie stabilă pe piaţă. Mai mult, reclamanta este în prezent singura societate comercială din ţară producătoare de geam ornament şi armat.
În concluzie, aceste argumente pot justifica suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Relativ la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în cauză, este de reţinut că principiul autorităţii de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă, odată tranşată de instanţă, să nu mai poată fi adusă înaintea judecăţii, iar, pe de altă parte, că ceea ce a stabilit o primă instanţă să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanţe ulterioare.
Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale, ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanţă să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Potrivit prezumţiei lucrului judecat (art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei (art. 1202 alin. (2) C. civ.).
Pentru aceste considerente, sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ., conform cărora: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză, este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate motiv pentru care se impune admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, având în vedere că prin sentinţa nr. 27/2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. 48/43/2010 s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 2009 emisa de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, însă recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4255 din 12 octombrie 2010, şi a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pe fond, sentinţa criticată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, în cauză fiind incidente şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu, şi care poate fi primită doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, astfel cum dispune art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiţii a căror îndeplinire cumulativă apreciem că nu a fost dovedită de reclamantă.
Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în baza şi în vederea executării legii. Deşi prima instanţă, reţine că ar exista o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul emis de subscrisa recurentă, această concluzie s-a întemeiat în mod exclusiv pe o serie de susţineri neverificate ale reclamantei.
Referitor la cea de a doua condiţie de admisibilitate a suspendării executării actului administrativ, respectiv existenţa pagubei iminente, o astfel de măsură s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantului obligaţii a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat sau ar perturba în mod serios activitatea societăţii.
Recursul este fondat.
Anterior promovării prezentei acţiuni, reclamanta SC O.P. SA Târnăveni, a formulat o cerere de suspendare a executării aceluiaşi act administrativ, decizia de impunere din 30 decembrie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Târgu Mureş, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. În respectiva cerere au fost invocate aceleaşi argumente în susţinerea îndeplinirii condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Iniţial, cererea de suspendare a fost admisă, prin sentinţa civilă nr. 27 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, însă recursul declarat de către pârâtă a fost admis prin Decizia civilă nr. 4255 din 12 octombrie 2010 a instanţei supreme, iar cererea de suspendare a fost respinsă ca nefondată.
Faţă de cele ce preced, rezultă că sunt incidente în speţă prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care interzic în termeni categorici formularea succesivă a unor noi cereri, cu aceleaşi argumente. În termenii textului legal precitat, interdicţia are următorul conţinut: „nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive”.
Or, reclamanta a formulat prezenta cerere de suspendare a actului administrativ pentru aceleaşi motive invocate şi în Dosarul nr. 48/43/2010, astfel că în raport de art. 14 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, cererea ar fi trebuit respinsă.
Prima instanţă a apreciat în mod greşit că în virtutea prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., reclamanta este îndrituită să formuleze o nouă cerere de suspendare. Textul legal amintit nu reglementează un alt caz de suspendare judiciară a actelor administrative, ci doar adaugă condiţiilor generale fixate în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiţia suplimentară a achitării unei cauţiuni, în materia actelor fiscale.
Aşa fiind, hotărârea primei instanţe fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica sentinţa primei instanţe şi va respinge acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 103 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC O.P. SA Târnăveni.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4766/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4767/2011. Contencios → |
|---|
