ICCJ. Decizia nr. 3309/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3309/2011
Dosar nr. 3871/2/2010
Şedinţa publică de la 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 3382 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.P.C. şi N.P.F.R. în contradictoriu cu pârâţii Academia Română, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, H.I., D.D. şi S.M., şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Academia Română să efectueze demersurile necesare pentru radierea terenului în suprafaţă de 746 mp, situat în Bucureşti, sector 1 ce a făcut obiectul dispoziţiei de restituire din 16 februarie 2004 emisă de Academia Română, din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, respingând cererea de anulare a adresei din 25 septembrie 2008 ca neîntemeiată
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia de restituire din 16 februarie 2004 Academia Română în calitate de unitate deţinătoare a dispus în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 746 mp situat în Bucureşti, sector 6, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în CF Bucureşti, sector 6.
Ulterior, reclamanţii au constatat că terenul figurează încă în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului, motiv pentru care s-au adresat Academiei Române pentru soluţionarea situaţiei, iar aceasta, prin adresa din 25 septembrie 2008 a răspuns în sensul că raporturile dintre instituţie şi reclamanţi s-au încheiat prin intabularea dreptului de proprietate dobândit de aceştia asupra terenului obiect al restituirii.
A mai reţinut instanţa de fond că, potrivit Ministerului Finanţelor Publice, din adresa din 11 mai 2010, reiese că terenul situat în Bucureşti, sector 6, cu o suprafaţă de 10698 mp, aflat în administrarea Academiei Române se află înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Curtea, apreciind că adresa din 25 septembrie 2008, atacată în prezenta cauză, nu îndeplineşte cerinţele art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi considerată un act administrativ tipic, neavând aptitudinea de a produce efecte juridice, în raport de finalitatea urmărită de reclamanţi, respectiv scăderea terenului din inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului instanţa, a analizat-o din perspectiva încorporării unui eventual refuz nejustificat de soluţionare a cererii formulate potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect, instanţa de fond, examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în speţă art. 22 din Legea nr. 213/1998 şi art. 2 alin. (1) din H.G. 1705/2006, şi în contextul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, a concluzionat că responsabilitatea efectuării modificării în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului privind suprafaţa de teren retrocedată revine Academiei Române, în calitate de ordonator principal de credite, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, şi, atâta timp cât la momentul restituirii terenului prin dispoziţia din 16 februarie 2004 terenul de 746 mp situat în Bucureşti, sector 1, făcea parte din domeniul public al statului şi aflat în administrarea Academiei Române, iar din adresa Ministerului Finanţelor Publice din 11 mai 2010 reiese că pârâta nu a întreprins nici o măsură în vederea modificării inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în sensul scoaterii terenului în suprafaţă de 746 mp din această evidenţă, răspunsul primit de reclamanţi prin adresa din 25 septembrie 2008 îmbracă forma unui refuz nejustificat, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004..
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 3382 din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Academia Română, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a susţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, susţine recurenta că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că din cuprinsul adresei din 11 mai 2010 emise de Ministerul finanţelor Publice, se face dovada faptului că imobilul teren restituit prin decizia din 13 februarie 2004, în suprafaţă de 756 mp este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, iar pe de altă parte Anexa 17 din H.G. nr. 1705/2006 atestă doar suprafaţa totală de teren înscrisă în inventarul centralizat, adresă la care se află imobilul, însă nu arată şi amplasamentul acestei suprafeţe.
Prin urmare, consideră recurenta din acest inventar nu poate rezulta că terenul restituit reclamanţilor în suprafaţă de 746 mp face parte din cei 10.698 mp înscrişi în inventarul centralizat al bunurilor domeniului public.
Mai arată, recurenta că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că prin suprapunerea celor două planuri cadastrale, respective cel al terenului aflat în administrarea sa şi cel al terenului restituit reclamanţilor prin dispoziţia de restituire din 2004, se poate observa cu uşurinţă că respectivul teren nu face parte din terenul administrat de recurentă prin Institutul de Biologie înscris în inventarul centralizat al bunurilor care aparţin domeniului public al statului şi intabulat conform actelor depuse.
Printr-o altă critică susţine recurenta că nu a susţinut în faţa instanţei de fond, cum în mod greşit se reţine în considerentele hotărârii recurate, faptul că terenul restituit nu s-ar fi aflat în administrarea sa, în condiţiile în care terenul revendicat a făcut parte dintr-o suprafaţă de teren mai mare, primită în administrare, ci doar faptul că acesta nu a fost inclus niciodată în inventarul centralizat al bunurilor care aparţin domeniului public al statului.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect şi detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci îşi va limita analiza la criticile care se circumscriu unor reale motive de recurs.
Astfel, faţă de împrejurarea că prin dispoziţia de restituire din 16 februarie 2004, recurenta, în calitate de unitate deţinătoare, a dispus în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 746 mp situat în Bucureşti, sector 6, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în CF Bucureşti, sector 6, în cod corect instanţa de fond a reţinut că incumbă recurentei, în calitate de ordonator principal de credite, obligaţia de a face demersurile necesare pentru scoaterea respectivului teren din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, anexa 17, neavând relevanţă sub acest aspect măsurătorile cadastrale ulterioare invocate de recurentă în raport de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 213/1998 şi art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1705/2006.
Prin urmare susţinerile recurentei referitoare la faptul că terenul ce a făcut obiectul dispoziţiei de restituire din 16 februarie 2004 nu figurează în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, anexa 17, aflate în administrarea sa sunt neîntemeiate şi urmează a fi înlăturate ca atare.
Având în vedere că refuzul recurentei de a soluţiona favorabil cererea intimaţilor intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1705/2006 potrivit cărora modificările de orice fel intervenite în inventarul bunurilor din domeniul public al statului se aprobă numai prin acte normative adoptate în acest sens şi se operează în inventarul bunurilor din domeniul public al statului de către ordonatorii principali de credite, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a acestora, în mod corect a apreciat instanţa de fond că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din LCA.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza probatorului administrat în cauză, a reţinut în mod corect că răspunsul primit de intimaţi din partea recurentei prin adresa din 25 septembrie 2008, îmbracă forma unui răspuns nejustificat, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrative, aşa încât a pronunţat hotărârea recurată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente şi cu respectarea exigenţelor art. 261 alin. (5) C. proc. civ..
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către Academia Română, împotriva sentinţei civile nr. 3382 din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4787/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4788/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
