ICCJ. Decizia nr. 3312/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3312/2011
Dosar nr. 684/39/2010
Şedinţa publică de la 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 mai 2009, M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, în calitate de intervenient în interesul Guvernului României, anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în M. Of. nr. 264/22.04.2009; anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; suspendarea executării Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 457 din 21 iunie 2005 al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a fost numit, începând cu 22 iunie 2005, în funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct sănătate şi securitate în muncă, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 3 în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, iar prin Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 al aceRONaşi autorităţi pârâte (comunicat la 27 aprilie 2009), în aplicarea art. 97 lit. c) şi 99 (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 s-a dispus încetarea raportului său de serviciu, prin eliberarea din funcţia publică de conducere, la expirarea termenului de preaviz, respectiv la 25 mai 2009.
Reclamantul a criticat măsura luată şi actul normativ ce a justificat-o, O.U.G. nr. 37/2009, pentru încălcarea normelor constituţionale. cererea reclamantului având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37/2009 a fost însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe.
Pârâţii, prin întâmpinările formulate, au invocat următoarele excepţii: inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 ; lipsa de obiect a acţiunii reclamantului; inadmisibilitatea acţiunii reclamantului pentru nerespectarea procedurii prealabile, imperativ cerută de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 273 din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că legalitatea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului poate fi verificată numai în cadrul controlului de constituţionalitate - conform art. 9 alin. (1) din lege, iar nu în cadrul unei acţiuni având ca obiect anularea O.U.G. promovată în faţa instanţei de contencios administrativ .
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a arătat că până la data la care ordinul contestat urma să-şi producă efectele juridice, aceeaşi autoritate, urmare a cererii reclamantului, a emis Ordinul nr. 768 din 22 mai 2009, potrivit cu care „începând cu data de 22 mai 2009 se modifică raportul de serviciu al reclamantului, prin mutarea sa definitivă pe funcţia publică de execuţie de inspector clasa I grad profesional superior treapta de salarizare 11 compartimentul executare silită din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava".
Prin Decizia civilă nr. 3089 din 11 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva sentinţei nr. 273 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, şi, în consecinţă, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de recurs a apreciat că dezlegarea dată excepţiei lipsei de obiect este greşită, întrucât succesiunea de acte administrative adoptate în speţă nu are semnificaţia pe care i-a dat-o curtea de apel, a lipsirii de efecte juridice a Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009.
Instanţa de control judiciar a mai criticat sentinţa recurată pentru insuficienta examinare a acţiunii reclamantului, arătând şi că pe parcursul judecării cauzei, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009, Curtea Constituţională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, fiind eliminat din ordinea de drept, în condiţiile art. 147 din Constituţia României, însuşi fundamentul legal al actului administrativ contestat.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 195 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a luat act de renunţarea reclamantului M.D. la capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009, a constatat cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor ca rămasă fără obiect, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi, în consecinţă, a anulat Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a obligat acest pârât la plata, către reclamant, a sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 501/2009 a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, act normativ declarat neconstituţional, condiţii în care temeiul legal al Ordinului nr. 501/2009 a fost desfiinţat, fiind înlăturat din ordinea juridică.
Curtea a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii reclamantului, cu motivarea că emiterea Ordinului nr. 768/2009 nu a lipsit de efecte Ordinul nr. 501/2009, în condiţiile în care manifestarea de voinţă în sensul mutării pe o funcţie de execuţie vacantă s-a făcut în perioada de preaviz, în contextul desfiinţării funcţiei publice de conducere ocupate anterior de către reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ..
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a soluţionat eronat excepţia lipsei de obiect a acţiunii reclamantului, în condiţiile în care raportul de serviciu al acestuia a fost modificat prin Ordinul nr. 768 din 22 mai 2009, iar, pe de altă parte, Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 a fost emis în temeiul unor prevederi imperative, în vigoare la momentul adoptării acestuia.
Examinând actele şi înscrisurile dosarului prin prisma susţinerilor părţilor şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, conform prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi încetarea raportului de serviciu al inspectorului şef adjunct, la data expirării termenului de preaviz (25 mai 2009), în temeiul art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.
Considerentele instanţei de fond privind nelegalitatea ordinului contestat sunt fundamentate.
Art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată într-un drept al său prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a acesteia într-o altă cauză.
Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se şi neconstituţionalitatea ordonanţei care a stat la baza adoptării actului administrativ.
Prin Decizia nr. 1257 din 7.10.2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, pronunţându-se şi asupra constituţionalităţii ordonanţei în cauză, lovită de un viciu de neconstituţionalitate pentur faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului(…)”.
Înalta Curte reţine că, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, efectele acestei decizii se extind şi asupra cauzelor având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituţional devine lipsit de orice fundament legal.
Înalta Curte reţine că desfiinţarea postului deţinut de intimat în urma aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanţa a fost declarată neconstituţională, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
În aceste condiţii, eliberarea intimatului dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999, aşa cum este cazul în speţă, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
Acceptarea argumentului potrivit căruia ordinul contestat îşi păstrează validitatea pentru că ordonanţa de urgenţă era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Referitor la al doilea argument ar recurentului, Înalta Curte constată că intimatului - reclamant i s-a acordat, prin ordinul contestat, în temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice, timp în care a beneficiat de prevederile art. 99 alin. (5), (6) şi (7) din aceeaşi lege.
Uzând de aceste prevederi legale, în perioada de preaviz, prin cererea din 14 mai 2009, intimatul-reclamant a solicitat mutarea pe o funcţie publică de execuţie vacantă şi, ca urmare a opţiunii exprimate, prin Ordinul nr. 768 din 22 mai 2009 s-a dispus modificarea corespunzătoare a raportului de serviciu, începând cu data de 22 mai 2009, conform art. 87 alin. (2) lit. d) şi art. 91 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999.
Aşa cum a constatat şi instanţa de control judiciar în cadrul primului ciclu procesual, manifestarea de voinţă a intimatului în sensul mutării pe o funcţie de execuţie vacantă s-a făcut în perioada de preaviz, în contextul desfiinţării funcţiei publice de conducere ocupate anterior ca urmare a adoptării ordinului a cărui anulare se cere şi ca efect, deci, al acestuia, astfel încât argumentul lipsei de obiect este neîntemeiat.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 195 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3310/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3314/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
