ICCJ. Decizia nr. 3510/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3510/2011
Dosar nr. 128/45/2010
Şedinţa publică de la 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, anularea Ordinului nr. 3955 din 6 mai 2009 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării; suspendarea executării acestui ordin conform art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004; reintegrarea în funcţia deţinută anterior, aceea de director al Casei Corpului Didactic Iaşi, precum şi prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006 cu perioada în care a fost împiedicată să-şi exercite funcţia din culpa exclusivă a pârâtului; obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa drepturilor băneşti între veniturile obţinute în calitate de director al Casei Corpului Didactic Iaşi şi cele obţinute în calitate de profesor de biologie în cadrul Colegiului Naţional „C.N.” Iaşi, precum şi a oricăror alte drepturi băneşti cuvenite, de la momentul încetării contractului de management până la momentul reintegrării în funcţie, precum şi plata daunelor morale în sumă de 3.000 euro.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 3694/2006 a fost numită în funcţia de director al Casei Corpului Didactic din judeţul Iaşi, iar prin Ordinul nr. 3955 din 6 mai 2009 Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a dispus încetarea contractului de management educaţional şi eliberarea reclamantei din funcţia de director al Casei Corpului Didactic al judeţului Iaşi, măsura luată împotriva sa fiind nelegală, netemeinică şi abuzivă, fiind consecinţă a schimbărilor de natură politică.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile, considerând că acţiunea este inadmisibilă. În ceea ce priveşte cererea de suspendare, pârâtul a apreciat că nici aceasta nu este întemeiată, motivat de faptul că nu sunt întrunite condiţiile obligatorii cerute de dispoziţiile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a apreciat că acţiunea este nefondată, avându-se în vedere faptul că la momentul emiterii ordinului a cărui anulare se solicită O.U.G. nr. 37/2009 era în vigoare.
Prin sentinţa nr. 217/CA din 30 septembrie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei L.M.; a anulat Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 3955 din 6 mai 2009; a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului şi anume aceea de director al Casei Corpului Didactic din judeţul Iaşi; a dispus prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006 cu perioada în care reclamanta a fost împiedicată să-şi exercite funcţia de conducere; a disjuns şi suspendat capetele de cerere privind plata drepturilor salariale corespunzătoare şi plata daunelor morale solicitate prin acţiune, până la soluţionarea irevocabilă a acestei hotărâri.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 3955 din 06 mai 2009, Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a dispus încetarea contractului de management educaţional şi eliberarea reclamantei din funcţia de director al Casei Corpului Didactic al judeţului Iaşi.
Ordinul nr. 3955 din 06 mai 2009 este nelegal, motivat de faptul că se întemeiază pe dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 publicată în M. Of. nr. 758/06.2009.
În conformitate cu Ordinul contestat nr. 3955 din 06 mai 2009, contractul de management educaţional al reclamantei urma să înceteze începând cu data de 07 mai 2009, dată la care aceasta a fost eliberată din funcţia de director al Casei Corpului Didactic al Judeţului Iaşi. Acest Ordin a fost comunicat Inspectoratului Şcolar al Judeţului Iaşi abia la data de 15 mai 2009, având numărul de intrare din 15 mai 2009.
Instanţa de fond a apreciat că încetarea contractului de management educaţional nu putea fi dispusă pentru niciunul din cazurile prevăzute în mod limitativ prin dispoziţiile acestuia, că perioada pentru care a fost încheiat contractul nu a expirat, neputând interveni încetarea pentru ajungerea la termen şi că la evaluările efectuate au rezultat întotdeauna calificative de "foarte bine", fapt care certifică îndeplinirea de către reclamantă de o manieră ireproşabilă a atribuţiilor contractuale, nefiind imputabilă acesteia nici un fel de sancţiune decurgând din îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor.
A reţinut instanţa că apare ca evident faptul că reclamanta nu se încadra în niciunul din cazurile de încetare a contractului de management prevăzute în cuprinsul acestuia în mod limitativ şi că, raportat la aspectele învederate, Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3955 din 06 mai 2009 este nelegal, în privinţa contractului de management al reclamantei neputând interveni decât încetarea de drept prin ajungerea la termen, însă acest caz de încetare este inaplicabil în cauză deoarece contractul de management educaţional al reclamantei urma să înceteze în anul 2011.
S-a mai reţinut că Ordinul contestat este întemeiat pe dispoziţiile neconstituţionale ale O.U.G. nr. 37/2009, ceea ce ar aduce atingere dreptului la muncă reglementat de art. 41 alin. (1) din Constituţie, înfrângând în acelaşi timp dispoziţiile Directivei 2000/78/CE privind egalitatea la locul de muncă, având în vedere faptul că încetarea contractului de management nu a avut la bază niciun motiv de natură profesională.
Faptul că temeiul legal al unui act administrativ, în speţă Ordinul nr. 3955 din 06 mai 2009, îl constituie dispoziţii care contravin Constituţiei are drept consecinţă faptul că şi ordinul respectiv încalcă dispoziţiile constituţionale.
Faţă de cele reţinute instanţa a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 3955 din 6 mai 2009, cu consecinţa reintegrării reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului şi anume aceea de director al Casei Corpului Didactic din judeţul Iaşi, dispunându-se totodată prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006 cu perioada în care reclamanta a fost împiedicată să-şi exercite funcţia de conducere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., se arată că instanţa de fond nu a reţinut apărările ministerului, care a arătat că prin art. II din O.U.G. nr. 37/2009 a fost modificat art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare şi că, în consecinţă, având în vedere că numirea directorului casei corpului didactic se face de către ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, în conformitate cu prevederile legii, iar urmare a acestei numiri se încheie de către acesta un contract de management, în conformitate cu principiul simetriei actelor administrative, urmare a încetării contractului de management, încetare reglementată de prevederile O.U.G. nr. 37/2009, a fost emis în speţă Ordinul de eliberare din funcţie nr. 3955/2009.
Arată recurentul că prin O.U.G. nr. 37/2009, act normativ cu forţă juridică superioară, se statuează faptul că, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare şi aflate în derulare încetează. Astfel, contractul de management educaţional încheiat de doamna L.M. a încetat de drept, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Se mai arată faptul că O.U.G. nr. 37/2009 era în vigoare la data emiterii ordinului, că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 prin care aceasta a fost declarată neconstituţională produce efecte doar pentru viitor şi astfel Ordinul nr. 3906 din 06 mai 2009 a fost emis cu respectarea legii în vigoare la acea dată, fiind temeinic şi legal.
Recurentul critică şi soluţia instanţei de fond prin care aceasta a dispus prelungirea contractului de management cu perioada în care reclamanta a fost împiedicată să-şi exercite funcţia de conducere, arătând că instanţa a omis să verifice aspectele învederate de pârât, prin care a arătat că acest contract de management este încheiat pe o perioadă de 4 ani de la data numirii, iar o reintegrare pe funcţie a reclamantei, ulterior expirării perioadei determinate pentru care a fost încheiat contractul de management, este imposibil de realizat.
Astfel, recurentul arată că numirea în funcţie a reclamantei a condus la încheierea contractului de management, contract care la art. 3 statuează fără echivoc faptul că "prezentul contract se încheie pe o perioadă determinată de patru ani, începând cu data emiterii ordinului de ministru de numire în funcţie" şi că nicio prevedere legală nu statuează cu privire la prelungirea unui contract peste perioada încheierii acestuia, întrucât contractul este legea părţilor şi nimeni nu se poate substitui voinţei acestora.
Precizează recurentul că la data de 13 aprilie 2010 a expirat perioada pentru care a fost încheiat contractul de management, motiv pentru care reintegrarea reclamantei nu mai poate fi dispusă, în această speţă operând principiul de drept conform căruia „nimeni nu este obligat să facă ceea ce nu se poate”.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta curte constată că recursul este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
În cauză este de necontestat faptul că Ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, care, la art. II alin. (2), a stabilit că:
„(2) Contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”
De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului(…)”.
Totodată, este de necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/06.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut că decizia Curţii Constituţionale produce efecte doar pentru viitor, astfel că Ordinul nr. 3955 din 6 mai 2009 a fost emis cu respectarea legii în vigoare la acea dată, fiind temeinic şi legal.
Nu poate fi primită susţinerea recurentului-pârât, întrucât viciul de constituţionalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte constată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Aşa fiind, Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond sub acest aspect.
În ceea ce priveşte însă capătul de cerere privind prelungirea contractului de management cu perioada în care reclamanta a fost împiedicată să-şi exercite funcţia de conducere, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond este greşită, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost numită în funcţie "începând cu data de 13 aprilie 2006" pe o perioadă de 4 ani, aşa cum reiese din Ordinul nr. 3694/2006, iar numirea în funcţie a condus la încheierea la data de 12 iulie 2006 a contractului de management, contract care la art. 3 statuează fără echivoc faptul că "prezentul contract se încheie pe o perioadă determinată de patru ani, de la data numirii în funcţie".
Mai mult, art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, în varianta aflată în vigoare la data emiterii ordinului, prevedea: "(6) Numirea inspectorului şcolar general, a inspectorului şcolar general adjunct şi a directorului casei corpului didactic se face prin ordin al ministrului învăţământului. Inspectorul şcolar general încheie un contract de management educaţional cu ministrul învăţământului, care cuprinde strategia şi direcţiile de dezvoltare a învăţământului din judeţ, în concordanţă cu obiectivele reformei în plan naţional. Reevaluarea condiţiilor contractuale se face o data la 4 ani."
Nici o prevedere legală nu statuează cu privire la prelungirea unui contract peste perioada încheierii acestuia. Contractul este legea părţilor şi nimeni nu se poate substitui voinţei părţilor.
Astfel, prelungirea duratei contractului de management reprezintă o modificare a acestuia, iar suplinirea acordului uneia dintre părţi cu privire la durata contractului ar însemna o încălcare a principiului libertăţii contractuale, precum şi a dispoziţiilor legale care prevăd o durată a mandatului de 4 ani de la data numirii în funcţie.
Or, prelungirea contractului de management, astfel cum s-a solicitat prin acţiune, nu este atributul instanţei de judecată, care nu se poate substitui voinţei părţilor.
Faţă de cele reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în limitele considerentelor expuse şi va modifica sentinţa recurată, în sensul că va înlătura dispoziţia privind prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei nr. 217/CA din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că înlătură dispoziţia privind prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3508/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4812/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
