ICCJ. Decizia nr. 3467/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3467/2011
Dosar nr. 6986/2/2010
Şedinţa publică de la 15 iunie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6986/2/2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC C.A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi UM XXX Bucureşti suspendarea executării Actului de constatare încheiat între reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale la data de 11 mai 2010 la sediul UM XXX, cazarma Bucureşti, suspendarea executării actului administrativ emis de Ministerul Apărării Naţionale UM XXX Bucureşti, respectiv adresa din 29 iunie 2010 prin care s-a dispus sistarea furnizării de utilităţi către SC C.A. SRL, suspendarea executării actului administrativ emis de Ministerul Apărării Naţionale UM XXX Bucureşti, respectiv adresa din 30 iunie 2010 prin care s-a interzis accesul în UM XXX Bucureşti, atât a personalului reclamantei cât şi a partenerilor de afaceri ai acesteia.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că între Ministerul Apărării Naţionale şi reclamantă s-a încheiat contractul de închiriere din 29 mai 2007 având ca obiect imobilul format din construcţie în suprafaţă de 573 mp, Pavilion B şi terenul în suprafaţă de 4784 mp situat în Bucureşti, sector 2.
A mai arătat reclamanta că prin actul de constatare din 11 mai 2010 încheiat la sediul UM XXX Bucureşti s-a dispus oprirea executării tuturor lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente la toate corpurile menţionate în act cu interzicerea accesului în zonă iar prin adresa din 30 iunie 2010 s-a adus la cunoştinţă interzicerea accesului în unitate.
A mai precizat reclamanta că referitor la condiţia cazului bine justificat acesta este determinat de faptul că în cuprinsul actelor a căror suspendare se solicită nu se indică nici un temei legal de natură a justifica dreptul esenţial al locatarului de a se folosi de spaţiul închiriat şi a obligaţiei corelative asumate de locator de a asigura folosinţa imobilului în acord cu prevederile contractuale.
Cu privire la paguba iminentă, s-a arătat că prin interzicerea accesului la imobilul închiriat, există imposibilitatea folosirii spaţiului închiriat în scopul desfăşurării activităţii comerciale conform obiectului de activitate şi conform prevederilor contractuale.
Prin sentinţa nr. 5032 din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.A. SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi UM XXX ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut în esenţă următoarele.
Cu privire la condiţia îndoielii serioase asupra legalităţii actului, Curtea a apreciat că adresele la care se face referire nu sunt acte administrative ce pot fi suspendate, ci corespondenţă administrativă prin care se comunică măsuri dispuse prin alte acte.
Presupunând că ar reprezenta un act administrativ, Curtea a apreciat că nu poate dispune suspendare executării acestuia, pentru că interzicerea accesului în zonă trebuie corelată cu obligaţiile reciproce ale părţilor ce derivă din contractul de închiriere din 29 mai 2007 având ca obiect imobilul format din construcţie în suprafaţă de 573 mp, Pavilion B şi terenul în suprafaţă de 4784 mp situat în Bucureşti, sector 2.
Astfel, Curtea nu a putut verifica şi clarifica în cadrul procedurii sumare a suspendării executării obligaţiile dintre părţi, culpa unora, nerespectare unor obligaţii contractuale şi sancţiunile civile sau comerciale ce ar deriva din acestea.
Curtea a făcut referire şi la deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această materie în sensul că: „condiţiile cazului bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente se impune a fi îndeplinite în mod cumulativ; aceste condiţii se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii unei pagube şi invers, despre iminenţa pagubei, în absenţa caracterului bine justificat al cazului”.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs SC C.A. SRL Bucureşti, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- actul de constatare din 11 mai 2010 a fost încheiat cu încălcarea alin. (1) art. 28 din Legea nr. 50/1991 şi art. 59 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, neprevăzându-se nici un termen pentru măsura opririi executării tuturor lucrărilor şi nici termenul în care se vor lua măsurile de încadrare în prevederile autorizaţiei;
- UM XXX nu este autoritatea competentă care poate interzice accesul în zona în care se află imobilul şi pentru care există încheiat contractul de închiriere, această măsură putând fi dispusă numai de instanţa de judecată;
- în mod greşit instanţa de fond a făcut trimitere la Hotărârea C.E.J. din 19 iunie 1990 pronunţată în cauza C - 213/1989 The Queen contra Secretary of State for Transport, pentru a concluziona că nu există norme comunitare care să impună suspendarea actelor atacate;
- în mod neîntemeiat, instanţa de fond apreciază că actele a căror suspendare se solicită nu sunt acte administrative, ci simple adrese de comunicare;
- prin măsurile luate de pârâta-intimată se creează o pagubă iminentă, constând în imposibilitatea executării obligaţiilor contractuale şi degradarea lucrărilor de construcţie deja efectuate.
În drept, din punct de vedere procedural, recurenta şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7, 9 şi 3041 C. proc. civ..
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin „cazuri bine justificate” se înţelege „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
În speţă pârâta invocă drepturi izvorând din contractul de locaţiune încheiat cu UM XXX la 29 mai 2007 şi comportarea considerată abuzivă a acestui co-contractant, care nu-i permite efectuarea unor lucrări de construcţie în regie proprie (prevalându-se de neregulile constatate de Inspectoratul de Stat în Construcţii) şi îi interzice accesul în imobil.
Faţă de împrejurarea că actele şi raporturile de drept deduse judecăţii nu au nici măcar aparenţa unor acte sau raporturi juridice de drept administrativ, ele fiind circumscrise, aparent, unui contract de drept civil (contractul de locaţiune), iar pârâta-intimată îşi fundamentează măsurile pe constatările făcute de o autoritate de control în domeniul construcţiilor -, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins cererea formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea provizorie a executării actului administrativ, nefiind întrunită condiţia „cazului bine-justificat”.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC C.A. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 5032 din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4800/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4802/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
