ICCJ. Decizia nr. 3490/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3490/2011
Dosar nr. 2901/1/2011
Şedinţa publică de la 15 iunie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta SC U. SRL a solicitat să se dispună anularea Deciziei de impunere din 12 decembrie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 9 decembrie 2008, acte încheiate de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Timişoara, precum şi anularea deciziei din 13 martie 2009 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş privind soluţionarea contestaţiei având ca obiect suma totală de 5.253.079 RON.
În baza dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., reclamanta a solicitat de asemenea obligarea pârâtei Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Timişoara la plata dobânzii de 0,1% pe zi, aplicată la suma de 5.253.079 RON, cu începere de la data de 27 octombrie 2008, când decontul de TVA aferent lunii septembrie 2008 a fost depus la rambursare şi până la rambursarea efectivă întregii sume.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate a fost respinsă în mod neîntemeiat cererea sa de rambursare a TVA în sumă de 5.253.079 RON, din care TVA în sumă de 882.313 RON este aferentă facturii din 16 septembrie 2008, TVA în sumă de 3.963.239 RON este aferentă facturii din 16 septembrie 2008, iar pentru diferenţa de TVA în sumă de 407.527 RON nu s-a justificat cauza respingerii dreptului de deducere.
Reclamanta a susţinut că pentru TVA aferentă celor două facturi din 16 septembrie 2008 întocmite pentru achiziţionarea de terenuri şi construcţii situate în localitatea Beregsău Mare, organele fiscale au considerat greşit că nu poate fi recunoscut dreptul de deducere, deşi vânzătorii, SC S.F. SRL şi SC S.P. SRL au depus notificările din 2 septembrie 2008 şi din 3 martie 2008 pentru taxarea operaţiunii de livrare de terenuri şi clădiri, îndeplinind astfel cerinţele prevăzute de art. 141 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc..
Reclamanta a mai arătat că dreptul la rambursarea TVA i-a fost greşit respins şi cu motivarea că nu se cunoaşte intenţia contribuabilului dacă achiziţiile efectuate sunt destinate vânzării, deşi intenţia de a realiza operaţiuni taxabile din punctul de vedere al TVA rezultă în mod evident din notificarea înregistrată din 20 noiembrie 2008, prin care a optat pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003. De altfel, intenţia contribuabilului de a realiza operaţiuni impozabile este dată şi de faptul că s-a întocmit un plan de afaceri cu privire la realizarea unei platforme logistice pe raza comunei Beregsău Mare, Judeţul Timiş.
Din acest motiv, s-a susţinut că operaţiunile pe care societatea le va realiza sunt operaţiuni taxabile , pentru care are dreptul de deducere, conform art. 126 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, iar din economia reglementărilor fiscale, nu rezultă că realizarea de operaţiuni impozabile este condiţionată de existenţa unor angajaţi cu contract individual de muncă sau de realizarea de venituri din activitatea desfăşurată.
În argumentarea contestaţiei a fost invocat şi principiul neutralităţii fiscale aplicat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, cu motivarea că, în aplicarea sistemului comun de TVA asupra tranzacţiilor cu bunuri şi servicii, taxa aplicată este proporţională cu preţul bunurilor şi serviciilor, indiferent de numărul tranzacţiilor care au loc înainte de stagiul în care taxa este percepută definitiv, ceea ce înseamnă că valoarea taxei percepute variază în funcţie de cota aplicabilă şi de valoarea bunurilor şi serviciilor tranzacţionate.
Considerarea TVA aferentă achiziţiilor de imobile ca fiind nedeductibile este deci ilegală şi încalcă flagrant principiile dublei impuneri şi al neutralităţii TVA, principii fundamentale recunoscute în legislaţia comunitară relevantă şi transformă cuantumul TVA într-un cost al afacerii.
Pârâta Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Timişoara a solicitat pe cale de excepţie să se constate că nu are calitate procesuală pasivă în cererea de anulare a deciziei din 13 martie 2009, arătând că aceasta a fost emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 232 din 29 aprilie 2010, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat decizia de impunere din 12 decembrie 2008 şi decizia din 13 martie 2009 în privinţa sumei de 5.147.376,91 RON, respingând cererile de anulare a acestor acte administrative în privinţa sumei de 78.702,09 RON, de anulare a raportului de inspecţie fiscală din 9 decembrie 2008 şi de acordare a dobânzilor prevăzute de C. proc. fisc., obligând pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Timişoara a fost respinsă, cu motivarea că, legitimarea procesuală a acestei pârâte nu este determinată de cererea de anulare a deciziei din 13 martie 2009, dar de cererea de anulare a celorlalte două acte administrative pentru care este autoritate emitentă şi anume, decizia de impunere din 12 decembrie 2008 şi raportul de inspecţie fiscală din 9 decembrie 2008.
Pe fondul cauzei, instanţa de fonda susţinut că, deşi achiziţiile de terenuri şi de clădiri sunt operaţiuni scutite de taxă, fără drept de deducere, potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc., în alin. (3) al aceluiaşi text de lege se prevede că, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor respective, iar conform normelor metodologice cuprinse la pct. 38 alin. (2)-(6) şi pct. 39 din H.G. nr. 44/2004, opţiunea de taxare se va notifica organelor fiscale competente pe formularul reglementat de norme şi se va exercita de la data înscrisă în notificare.
Faţă de aceste prevederi legale, s-a considerat că în mod greşit organele fiscale au apreciat că achiziţia imobilelor evidenţiate în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC S.P. SRL reprezintă o operaţiune scutită de TVA, fără drept de deducere, în condiţiile în care vânzătorul s-a conformat dispoziţiilor art. 141 alin. (3) din C. fisc., depunând notificarea din 3 martie 2008 privind opţiunea de taxare, în care a indicat corect toate imobilele vândute, prin raportare la numerele cărţilor funciare, numerele cadastrale şi suprafeţele aferente vândute.
Pentru aceleaşi considerente, s-a reţinut că în mod greşit organele fiscale nu au admis dreptul de deducere a TVA aferentă operaţiunii de vânzare-cumpărare pentru care s-a încheiat contractul din 16 septembrie 2008, deşi vânzătorul SC S.F. SRL a depus notificarea din 2 septembrie 2008 privind opţiunea de taxare a operaţiunii. De asemenea, s-a avut în vedere că, în notificarea respectivă, au fost indicate bunurile vândute prin contractul din 16 septembrie 2008, mai puţin cele individualizate în CF Beregsău Mare, teren în suprafaţă de 873 mp.
Pentru acest teren s-a considerat că livrarea efectuată nu s-a aflat sub incidenţa dispoziţiilor art. 141 alin. (3) din C. fisc., astfel că reclamanta nu poate beneficia de deducerea TVA aferentă în sumă de 78.677,85 RON înscrisă în factura din 16 septembrie 2008.
Dreptul de deducere a TVA a fost recunoscut reclamantei şi faţă de împrejurarea că aceasta este înregistrată în scopuri de TVA , are ca obiect de activitate cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobile, cod CAEN şi prin notificarea înregistrată la autoritatea fiscală competentă din 28 noiembrie 2008 a optat pentru taxarea operaţiunilor de înstrăinare a bunurilor imobile identificate prin numărul cărţii funciare, numărul cadastral şi suprafaţa aferentă. În raport de normele metodologice emise în aplicarea dispoziţiilor art. 141 alin. (3) din C. fisc., instanţa de fond a considerat că, depunerea cu întârziere a notificării nu anulează dreptul reclamantei de a opta pentru taxare şi nici dreptul la deducerea TVA, dat fiind că, la data întocmirii raportului de inspecţie fiscală din 9 decembrie 2008 şi a deciziei de impunere din 12 decembrie 2008, organele fiscale aveau cunoştinţă de notificarea depusă pentru taxarea achiziţiilor efectuate în perioada supusă verificării.
Susţinerea organelor fiscale că nu se cunoaşte cu certitudine destinaţia achiziţiilor efectuate a fost înlăturată, cu motivarea că nu au fost luate în considerare documentele depuse de reclamantă şi din care rezulta că bunurile achiziţionate erau destinate operaţiunilor taxabile. În acest sens, s-a avut în vedere că, intenţiile reclamantei de a utiliza imobilele achiziţionate în folosul unor operaţiuni taxabile s-au demarat într-un termen foarte scurt de la achiziţie, prin obţinerea certificatului de urbanism pentru demolare din 28 noiembrie 2008, urmată de obţinerea autorizaţiei pentru demolare din 18 mai 2009, obţinerea certificatului de urbanism pentru construire din 2 decembrie 2008, iar în scopul întocmirii PUZ-ului pentru „schimbare destinaţii” şi parcelare pentru servicii, depozite, logistică, comerţ, agrement pe o suprafaţă de aproximativ 152 ha pe raza comunei Beregsău Mare, s-au obţinut o serie de avize şi s-a încheiat contractul de prestări servicii din 12 noiembrie 2008 pentru întocmirea documentaţiei planului urbanistic zonal aferent.
Instanţa de fond a considerat că în mod greşit organele fiscale au înlăturat aceste acte ca nefiind relevante şi nu au aplicat dispoziţiile art. 41 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a C. fisc., care prevăd că, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa din momentul în care intenţionează să desfăşoare o activitate economică, urmând ca intenţia să fie evaluată în baza unor elemente obiective, cum ar fi angajarea de costuri sau efectuarea de investiţii pregătitoare necesare iniţierii activităţii respective.
În cauză, s-a apreciat că reclamanta a dovedit că a achiziţionat imobilele fie în scopul revânzării, optând pentru taxarea acestor operaţiuni, fie în scopul desfăşurării unor activităţi economice taxabile, aşa după cum rezultă din costurile angajate pentru investiţiile ulterioare, manifestate prin planul de afaceri şi certificatul de urbanism.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a reţinut că este cunoscută destinaţia imobilelor achiziţionate de reclamantă, iar exercitarea dreptului de deducere a TVA aferentă nu este condiţionată de realizarea de venituri, în sensul desfăşurării de activităţi trecute, prezente sau viitoare, prin realizarea unui plafon al cifrei de afaceri, fiind doar necesar ca veniturile să reprezinte operaţiuni taxabile, în sensul că operaţiunile realizate de agentul economic solicitant al rambursării să nu fie scutite de taxă, fără drept de deducere.
Cererea de anulare a raportului de inspecţie fiscală din 9 decembrie 2008 a fost respinsă, reţinându-se că acest act nu cuprinde decât constatările organelor de inspecţie fiscală, fără a avea caracterul unui titlu de creanţă în sensul dispoziţiilor art. 110 C. proc. fisc..
Instanţa de fond a respins şi cererea de acordare a dobânzilor solicitate de reclamantă, constatând că trebuie urmată procedura prevăzută de art. 117 alin. (2) C. proc. fisc., prin formularea unei cereri pe cale separată adresată direct organelor fiscale.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Timişoara, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă şi în privinţa sumei de 5.147.376,91.
Recurentele au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind lipsită de temei legal.
Pentru TVA în sumă de 5.147.376,91 RON, s-a susţinut că au fost greşit anulate actele administrative contestate de intimata-reclamantă, întrucât aceasta nu a dovedit îndeplinirea cerinţelor impuse de lege pentru exercitarea dreptului de deducere.
Astfel, în privinţa achiziţiei efectuate cu factura din 16 septembrie 2008 s-a arătat că intimata nu a prezentat notificarea depusă de SC S.P. SRL la organul fiscal teritorial. Din acest motiv, recurentele au arătat că nu au fost respectate cerinţele impuse de art. 141 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, ceea ce are drept consecinţă incidenţa prevederilor alin. (2) lit. f) din acelaşi text de lege, conform cărora, operaţiunea de livrare de terenuri cu clădiri este o operaţiune scutită de TVA, fără drept de deducere şi deci TVA aferentă achiziţiei terenurilor este nedeductibilă.
Recurentele au criticat şi interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, care prevăd că, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.
Cum la data desfăşurării inspecţiei fiscale nu se cunoştea cu certitudine destinaţia achiziţiilor efectuate, recurentele au arătat că intimata nu avea dreptul la deducerea TVA, cu atât mai mult cu cât, de la înfiinţare şi până la data de 30 septembrie 2008, nu a desfăşurat operaţiuni impozabile din punct de vedere al TVA, nu a avut nici un angajat şi nici nu a înregistrat venituri care să conducă la concluzia existenţei unei activităţi economice.
De altfel, s-a precizat că, în cazul achiziţiilor pentru care nu se cunoaşte destinaţia, conform dispoziţiilor art. 147 alin. (5) din Legea nr. 571/ 2003, se întocmeşte o evidenţă într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar TVA deductibilă aferentă se deduce pe bază de pro-rata.
În cauză, s-a arătat că intimata nu a întocmit o asemenea evidenţă şi nici nu şi-a exprimat la organul fiscal teritorial opţiunea de taxare a oricăreia din operaţiunile scutite de taxă. În atare situaţie, recurentele au susţinut că sunt incidente dispoziţiile pct. 40 din H.G. nr. 44/2004, care prevăd că, persoanele impozabile nu pot să aplice taxarea pentru operaţiunile scutite, iar beneficiarii unor astfel de operaţiuni, nu au dreptul de deducere sau de rambursare a TVA.
Din analiza documentelor puse la dispoziţia organelor fiscale, s-a arătat că rezultă evidenţierea achiziţiilor respective în conturile de imobilizări corporale, în conturile, astfel că nu se cunoaşte intenţia contribuabilului cu privire la bunurile achiziţionate, iar jurnalul de cumpărări nu conţine o coloană distinctă, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (5) din Legea nr. 571/2003.
Prin decizia nr. 1575 din 16 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost admise recursurile, a fost modificată sentinţa în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, achiziţiile de terenuri cu clădiri sunt operaţiuni scutite de taxă, fără drept de deducere, dar potrivit alin. (3) din acelaşi text de lege, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor respective, în condiţiile stabilite prin norme.
În normele metodologice de aplicare a C. fisc., cuprinse la pct. 38 alin. (2)-(6) şi pct. 39 din H.G. nr. 44/2004, s-a prevăzut că opţiunea de taxare a operaţiunilor menţionate la art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 se va notifica organelor fiscale competente pe formularul reglementat de norme şi se va exercita de la data înscrisă în notificare.
În cauză, se constată că intimata-reclamantă nu a prezentat notificarea depusă de SC S.P. SRL la organul fiscal teritorial privind operaţiunea de taxare pentru livrarea de terenuri cu clădiri aferente facturii din 16 septembrie 2008, nefiind îndeplinite cerinţele impuse de prevederile art. 141 alin. (3) din Legea nr. 571/2003.
Din acest motiv, organele fiscale au constatat întemeiat incidenţa dispoziţiilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, conform cărora operaţiunea de livrare de terenuri cu clădiri este o operaţiune scutită de TVA, fără drept de deducere şi în consecinţă, TVA aferentă în sumă de 3.963.239 RON nu este deductibilă şi nu poate fi rambursată intimatei-reclamante.
Pentru rambursarea TVA în sumă totală de 5.147.376,91 RON, instanţa de fond a apreciat eronat că intimata-reclamantă are dreptul la deducere ca efect al opţiunii sale de taxare a operaţiunilor scutite de taxă prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003.
Potrivit dispoziţiilor pct. 40 din H.G. nr. 44/2004, persoanele impozabile nu pot aplica taxarea pentru operaţiunile scutite cu excepţia celor prevăzute la art. 141 alin. (3) din C. fisc., iar beneficiarii unor astfel de operaţiuni nu au dreptul de deducere sau de rambursare a TVA.
Notificarea depusă de intimata-reclamantă privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. a fost înregistrată din 28 noiembrie 2008 şi chiar dacă se referă la imobilele achiziţionate la 16 septembrie 2008 nu poate fi avută în vedere la acordarea dreptului de deducere a TVA aferentă, deoarece nu a fost efectuată în conformitate cu prevederile pct. 38 alin. (2)-(6) şi pct. 39 din H.G. nr. 44/2004, fiind ulterioară datei celor două operaţiuni de vânzare-cumpărare şi fără nici o referire la data de la care se va exercita dreptul de deducere.
Instanţa de fond a apreciat fără temei legal că notificarea depusă ulterior operaţiunilor de achiziţie trebuia avută în vedere de organele fiscale pentru recunoaşterea dreptului intimatei-reclamante la rambursarea TVA aferentă operaţiunilor respective.
Concluzia instanţei de fond contravine dispoziţiilor art. 145 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, care prevăd că, dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.
În consecinţă, notificarea intimatei-reclamante privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 nefiind depusă la data operaţiunilor de achiziţie, când s-a plătit TVA, şi nici la data depunerii decontului de TVA aferent lunii septembrie 2008, înregistrat din 27 octombrie 2008, prin care s-a solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA din perioada 1 septembrie 2003-30 septembrie 2008, în cuantum de 5.253.079 RON, nu constituie temei pentru deducerea TVA aferentă operaţiunilor dintr-o perioadă anterioară celei la care a fost notificat organul fiscal competent, cu atât mai mult cu cât nu are înscrisă data de la care se va exercita dreptul de deducere.
Acţiunea formulată de intimata-reclamantă a fost de asemenea greşit admisă în raport de situaţia de fapt concretă a contribuabilului şi de dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, care prevăd că, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul realizării de operaţiuni taxabile.
Instanţa de fond a considerat neîntemeiat ca fiind îndeplinită în cauză această cerinţă legală, deşi în perioada verificată (1 septembrie 2003-30 septembrie 2008) intimata-reclamantă nu a obţinut venituri conform obiectului de activitate sau alte venituri care să intre în sfera de aplicare a TVA, nu a avut angajaţi şi cifra de afaceri a fost 0.
Intimata-reclamantă nu a contestat această situaţie de fapt, susţinând că achiziţiile efectuate sunt destinate unor activităţi viitoare, fără însă a respecta dispoziţiile art. 147 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, care reglementează situaţia juridică, inclusiv sub aspectul evidenţei contabile, a achiziţiilor pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate la realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere.
Conform acestei reglementări, achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere se evidenţiază într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata.
Achiziţiile efectuate de intimata-reclamantă au fost evidenţiate în conturile de imobilizări corporale, în conturile corespunzătoare şi jurnalul de cumpărări nu conţine o coloană distinctă privind achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, astfel cum prevăd dispoziţiile legale susmenţionate.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei au fost interpretate greşit de instanţa de fond ca o dovadă a destinaţiei imobilelor achiziţionate de intimata-reclamantă la 16 septembrie 2008, deşi acestea nu conţin suficiente elemente pentru determinarea activităţii economice ulterioare.
Astfel, organele de control fiscal au constatat întemeiat că sunt lipsite de relevanţă planul de afaceri depus de intimata-reclamantă, certificatul de urbanism pentru demolare, contractul de prestări servicii pentru demolare, avizele pentru schimbarea destinaţiei terenurilor şi parcelare pentru servicii, depozite, logistică, comerţ, agrement pe o suprafaţă de 152 ha pe raza comunei Beregsău Mare, Judeţul Timiş.
Deşi intimata-reclamantă a obţinut certificatul de urbanism din 28 noiembrie 2008 eliberat de Consiliul Judeţean Timiş, se constată că valabilitatea lui a fost prelungită până la 28 noiembrie 2010, nefiind elaborat planul urbanistic zonal pentru zona servicii, comerţ, agrement, depozitare şi nici nu s-a eliberat o autorizaţie de construcţie.
În consecinţă, prin actele administrative întocmite de recurentele-pârâte s-a stabilit corect că nu se cunoaşte destinaţia bunurilor imobile achiziţionate la 16 septembrie 2008 şi că acestea nu au fost evidenţiate într-o coloană separată în jurnalul de cumpărări, ceea ce are drept consecinţă, respingerea cererii formulate de intimata-reclamantă pentru rambursarea TVA aferentă facturilor din 16 septembrie 2008.
Pentru suma de 407.527 RON, reprezentând TVA aferentă unui număr de cinci facturi întocmite pentru plata avansului la contractele de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 2008 şi onorariul notarului public, au fost de asemenea greşit anulate acele administrative deduse judecăţii, în condiţiile în care intimata-reclamantă nu a dovedit că beneficiază de dreptul la rambursarea TVA pentru operaţiunile respective.
Împotriva deciziei nr. 1575 din 16 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat revizuire SC U. SRL Timişoara, iar la 2 iunie 2011 a formulat o cerere de modificarea căii extraordinare de atac în contestaţie în anulare, în temeiul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului.
În motivarea contestaţiei în anulare se invocă faptul că instanţa de recurs nu a observat două documente importate care se aflau la dosarul cauzei şi chiar a reţinut că aceste dovezi nu ar exista, ceea ce constituie o greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ..
Se arată că, în înţelesul art. 318 C. proc. civ. „greşeala „materială”, ca motiv de contestaţie în anulare, trebuie:
- să existe în dosar,
- să fie evidentă,
- să fie săvârşită de instanţă datorită omiterii sau confundării unor elemente şi date materiale importante ale cauzei, condiţii care sunt îndeplinite în cauză, deoarece;
- notificarea opţiunii de taxare a operaţiunii există la dosarul cauzei fiind depusă şi înregistrată din 3 martie 2008;
- notificarea opţiunii de taxare nu a fost observată de instanţa de recurs pentru că era depusă de la data întocmirii Raportului de inspecţie fiscală din 9 decembrie 2008;
- prin efectul notificării opţiunii de taxare, vânzătorul a adăugat TVA la preţul terenului şi a colectat TVA, ceea ce creează premisa deductibilităţii TVA la subscrisa cumpărătoare, în condiţiile art. 146 alin. (1) C. fisc..
De asemenea, se invocă al doilea motiv de contestaţie în anulare, greşita reţinere a instanţei de recurs cu privire la neelaborarea planului urbanistic zonal deoarece contestatoarea a obţinut, după o lungă perioadă de avizare, la data de 30 martie 2010, aprobarea planului urbanistic zonal pentru zona servicii, comerţ, agrement, depozitare.
Însă, instanţa de recurs nu a observat hotărârea din 31 martie 2010 emisă de Primăria comunei Săcălaz prin care a fost aprobat Planul urbanistic zonal şi care a fost depusă în faţa instanţei de recurs şi comunicată pârâtelor.
Neobservarea hotărârii din 30 martie 2010 a dus la o apreciere greşită a stării de fapt şi implicit la o soluţie greşită asupra fondului cauzei pentru că acest înscris face dovada faptului că SC U. SRL intenţiona să folosească terenurile achiziţionate ca să desfăşoare activităţi specifice obiectului său de activitate.
D.G.F.P. Timiş a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.
După examinarea motivelor contestaţiei în anulare, aceasta va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În cauza de faţă nu suntem în prezenţa unei greşeli materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., deoarece „greşelile materiale” la care se referă textul vizează erori cu privire la aspecte de ordin formal şi nu aspecte de fond ale cauzei, cum ar fi modul în care instanţa de recurs a apreciat probele administrate sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
Verificarea unei greşeli materiale, în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., nu trebuie să implice reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută ci numai pentru motivele expuse şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste motive de contestaţie nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
Or, în cauză, contestatoarea invocă tocmai aspecte care ţin de fondul cauzei, de modul în care instanţa de recurs, prin modul de apreciere al probelor, prin stabilirea situaţiei de fapt şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, a înţeles să exercite controlul hotărârii atacate, astfel că acestea exced noţiunii de „greşeală materială”, în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. iar contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC U. SRL Timişoara împotriva Deciziei nr. 1575 din 16 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4803/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4804/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
