ICCJ. Decizia nr. 3633/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3633/2011
Dosar nr. 1906/109/2010
Şedinţa publică de la 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 247 din 03 noiembrie 2010 a admis în parte acţiune formulată de reclamantul C.C.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; a anulat Ordinul nr. 183/2009 şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite de la data eliberării din funcţie şi până la repunerea în funcţia de director executiv, cu dobânda legală şi a respins capetele de cerere privind emiterea unui nou ordin de reîncadrare şi de executare silită.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 262 din 27 octombrie 2008 reclamantul a fost numit în funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional al Judeţului Argeş, iar prin Ordinul nr. 183 din 27 aprilie 2009 a fost eliberat din această funcţie, în temeiul art. III alin. (1) şi 11 din O.U.G nr. 37/2009.
Prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, faţă de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Totodată, a reţinut că prin eliberarea din funcţie, reclamantul a fost lipsit de drepturile salariale cuvenite, motiv pentru care, în baza art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a obligat pârâtul la plata acestor drepturi, până la repunerea reclamantului în funcţia deţinută anterior, drepturi asupra cărora se va calcula şi dobânda legală.
În ceea ce priveşte solicitarea de emitere a unui ordin de reîncadrare, prima instanţă a apreciat că o astfel de cerere este lipsită de interes, câtă vreme ordinul prin care a fost numit în funcţia de director executiv nu a fost desfiinţat în una din modalităţile prevăzute de lege.
Referitor la capătul de cerere ce vizează executarea silită solicitată de reclamant, instanţa a apreciat că poate fi dispusă în condiţiile art. 25 din Legea nr. 554/2004, cu raportate la normele dreptului comun.
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 247/F-C din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în raport de care a susţinut, în esenţă, următoarele:
2.1 Printr-o primă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. susţine recurenta că din analiza considerentelor hotărârii recurate, se poate observa că lipseşte motivarea instanţei cu privire la petitul privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, precum şi a dobânzii legale, fiind astfel, încălcate dispoziţiile art. 261 alin.1 pct. 5 din C. proc. civ..
Mai arată recurentul că nu poate fi acceptată ca motivare singura aserţiune a instanţei de fond, care face referire generală la faptul că reclamantul a fost lipsit de drepturi salariale cuvenite şi trimiterea la art. 9 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, atâta timp cât nu a arătat în concret împrejurarea potrivit căreia a înlăturat apărările formulate de instituţia pârâtă sub aspectul cuantumului acestor drepturi şi sub aspectul acordării dobânzii legale.
2.2 Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., mai susţine recurentul că în mod greşit instanţa de fond a obligat instituţia publică pârâtă la plata drepturilor salariale aferente respectivei funcţii de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrare, atâta timp cât reclamantul a ocupat o funcţie publică de execuţie, beneficiind de drepturile salariale aferente, acesta putând beneficia eventual, doar de diferenţa de salariu dintre funcţia de conducere şi cea de execuţie.
Consideră recurentul că o atare determinare a drepturilor salariale cuvenite reclamantului preîntâmpină efectuarea parţială a unei duble plăţi din fonduri publice şi se evită îmbogăţirea fără justă cauză.
Totodată, mai consideră recurentul că obligarea sa la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale acordate reclamantului este nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din O.G. nr. 9/2000.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:
3.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţei de fond şi-a motivat hotărârea pronunţată, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reţinută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Faptul că instanţa de fond admiţând cererea privind anularea Ordinului nr. 183/2009 prin care s-a dispus eliberarea reclamantului dintr-o funcţie publică de conducere, în baza unui act normativ declarat neconstituţional, a dispus pe cale de consecinţă, în baza aceluiaşi raţionament juridic, şi asupra drepturilor salariale cuvenite acestuia, nu poate fi calificat drept lipsă a motivării cum în mod greşit susţine recurentul.
3.2 Înalta Curte va reţine însă criticile din recurs referitoare la netemeinicia soluţiei recurate, sub aspectul cuantumului drepturilor salariale acordare intimatului-reclamant,, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
Astfel, este de necontestat că punerea în aplicare a O.U.G. nr. 37/2009, prin revocarea din funcţia de director executiv al Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional a judeţului Argeş, din motive ce exclud culpa intimatului-reclamant, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce s-a impus a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public”.
În raport de aceste dispoziţii, plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public se impune, în condiţiile în care a fost anulat actul administrativ prin care s-a dispus eliberarea din funcţia de conducere deţinută, în baza Ordinului nr. 262 din 27 octombrie 2008, iar această plată a fost solicitată.
Aşadar, temeiul juridic al drepturilor salariale acordate intimatului-reclamant îl reprezintă art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 precum şi art. 106 din Legea nr. 188/1999, aşa încât vor fi înlăturate criticile recurentului-pârât referitoare O.G. nr. 9/2000 care nu se aplică în cauză.
Întrucât soluţia primei instanţe privind anularea Ordinului nr. 183 din 27 aprilie 2009 este corectă, nefiind necesară administrarea de probe noi, instanţa de recurs apreciază că soluţia instanţei de fond privind plata drepturilor băneşti solicitate de intimatul-reclamant este corectă doar parţial.
Astfel, sub aspectul cuantumului drepturilor băneşti acordate, în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că prin Ordinul nr. 247 din 22 mai 2009 intimatul-recurent a fost numit, începând cu data de 24 mai 2009, în funcţia publică de consilier clasa 1 gradul profesional principal în cadrul aceleiaşi instituţii publice, respectiv Direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional a judeţului Argeş, beneficiind de toate drepturile salariale prevăzute de legislaţia specifică funcţiei publice de execuţie exercitată.
Prin urmare, în virtutea dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999, intimatul-reclamant este îndreptăţit doar la diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiei publice de conducere din care a fost eliberat printr-un act administrativ declarat nelegal şi drepturile salariale pe care le-a încasat potrivit funcţiei publice de execuţie pe care a exercita-o în baza Ordinului nr. 247/2009, până la reintegrarea în funcţia de director executiv.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va fi admis recursul recurentului, va fi modificată sentinţa atacată, în sensul că se va dispune obligarea pârâtului, la plata diferenţei de drepturi salariale dintre funcţia de director executiv şi cea de consilier pe perioada cuprinsă între data eliberării din funcţia de conducere şi data numirii în funcţia de conducere.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, împotriva sentinţei nr. 247 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că, admite în parte cererea de despăgubiri formulată de reclamantul C.C.S..
Obligă pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional la plata diferenţei de drepturi salariale cuvenite dintre funcţia de director executiv şi cea de consilier pe perioada 22 mai 2009-09 decembrie 2010.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4655/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4656/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
