ICCJ. Decizia nr. 4655/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4655/2011
Dosar nr. 634/45/2010
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamata C.V. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la stabilirea cuantumului valorii de despăgubire pentru imobilul situat în Iaşi, str. A.B., şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire cu indicarea valorii de despăgubire.
În motivarea cererii s-a arătat că prin dispoziţia din 16 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Iaşi, s-a dispus, la art. 2, următoarele:
„Propunem acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, pentru imobilul-construcţie demolată şi suprafaţa de teren de 1384,56 mp, sistematizată ocupată de blocuri de locuinţe, parcare şi căi de acces situate în Iaşi, str. A.B. (…)”.
Prin art. 3 se direcţionează notificarea, spre competentă soluţionare, către SC E. SA persoana juridică care are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului teren în suprafaţă de 615,44 mp situate în Iaşi, str. A.B., urmând ca, după ce aceasta se pronunţă prin decizie supra cererii de acordare a măsurilor reparatorii, să înainteze dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit dispoziţiilor ari. 16 alin. (2), Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele masuri adiacente.
La rândul său, SC E.M. SA, fostă SC E. SA, prin decizia din 4 mai 2006, arată că, pentru suprafaţa de 615,44 mp situata în str. A.B., reclamanta va primi despăgubiri în condiţiile legii speciale, urmând ca Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să stabilească cuantumul despăgubirilor şi modalitatea de punere în posesie, căreia îi va înainta dosarul complet.
În urma emiterii acestor decizii, s-au formulat numeroase adrese către pârât în vederea evaluării imobilelor şi a emiterii titlurilor de despăgubire, respectiv urmarea procedurii instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pârâtul a arătat, prin întâmpinare, că este neîntemeiat primul capăt de cerere privind stabilirea de instanţă a valorii de despăgubire pentru imobilul notificat deoarece evaluarea se realizează, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, de evaluatori autorizaţi, desemnaţi aleatoriu.
Instanţa de fond a invocat din oficiu la termenul din 22 noiembrie 2010 excepţia inadmisibilităţii cererii privind stabilirea de către instanţă a despăgubirilor datorate pentru imobil şi obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conţină cuantumul acestor despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 29 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind stabilirea de către instanţă a valorii de despăgubire pentru imobilului situat în Iaşi, str. A.B., şi obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conţină cuantumul acestor despăgubiri; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta C.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român şi, în consecinţă, a obligat Statul Român, reprezentat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită reclamantei decizie reprezentând titlu de despăgubire. Totodată, au fost respinse capetele de cerere privind stabilirea de către instanţă a valorii imobilului situat în Iaşi, str. A.B., şi obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conţină cuantumul acestor despăgubiri precum şi cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că o situaţie specială este şi cea a reclamantei care din anul 2001 solicită autorităţilor publice ale statului recunoaşterea şi valorificarea dreptului de proprietate asupra imobilului ce i-a fost preluat în mod abuziv de către stat.
Legea nr. 247/2005 nu stabileşte un termen pentru emiterea deciziei, însă prevede etape în soluţionarea cererilor de retrocedare. Împrejurarea că în lege nu s-a prevăzut un termen pentru rezolvarea cererilor de retrocedare nu înseamnă că acestea nu trebuie soluţionate într-un termen rezonabil.
De la data la care dosarul de retrocedare a fost preluat de pârât (anul 2005) şi până la data soluţionării prezentei cauze au trecut peste 5 ani, timp suficient pentru emiterea deciziei de despăgubire.
Acţiunea reclamantei este fondată din perspectiva accesului la un proces echitabil, drept prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În ceea ce priveşte cererea de stabilire de către instanţă a valorii de despăgubire pentru imobilului situat în Iaşi, str. A.B., şi cererea privind obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conţină cuantumul acestor despăgubiri, instanţa le-a respins ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii.
S-a apreciat că instanţa nu se poate substitui în atribuţiile stabilite prin Legea nr. 247/2005 în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cererea privind plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, reclamanta nefăcând nicio dovadă în acest sens. Chitanţele de plată a taxei de timbru şi a timbrului judiciar nu pot fi avute în vedere motivat de faptul că acţiunea era scutită de aceste contribuţii potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 146/1997, acest lucru fiind reţinut de către preşedintele de complet prin rezoluţia de primire a cererii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, recurentul consideră că, în mod netemeinic, instanţa de fond a statuat o astfel de obligaţie, neţinând cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantei.
Se consideră că instanţa de fond a interpretat, în mod greşit, faptul că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil.
Mai mult, deşi nu a fost prevăzut un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea de soluţionare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În aplicarea acestor dispoziţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia din 28 februarie 2006 care, într-adevăr, prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât şi a evaluatorului, societăţii de evaluare, cu menţiunea că această decizie a fost înlocuită cu decizia din 16 septembrie 2008, care a fost adoptată pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite.
Dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantei, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
Etapele procedurii administrative, au fost parcurse, în sensul că dosarul a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat şi în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate aspectele în temeiul cărora fost invocată excepţia de nelegalitate a dispoziţiei amintite.
În aceste condiţii, recurenta consideră că instanţa de fond nu a reţinut aspectele legate de ordinea de soluţionare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susţinând, în mod greşit, existenţa depăşirii termenului rezonabil în privinţa soluţionării dosarului aferent.
Se mai susţine că instanţa de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conţinând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligaţii, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziţiei emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile, dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile, dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor, dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menţionează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1)-alin. (2) şi alin. (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor, ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat, propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate, propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauza de faţă reclamanta s-a adresat instanţei de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil situat în Iaşi, str. A.B., care nu poate fi restituit în natură, iar instanţa de fond a admis cererea, pornind de la nesoluţionarea dosarului într-un termen rezonabil.
Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluţiei instanţei de fond sub acest aspect sunt nefondate.
După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluţioneze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv şi nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluţionare.
Iniţial, Comisia Centrală a stabilit soluţionarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin decizia din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluţionare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Cu toate acestea, dosarul reclamantei, în care a fost emisă dispoziţia din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Iaşi cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluţionat deşi au trecut câţiva ani de la înregistrare.
Una dintre garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerităţii procedurilor judiciare.
Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde şi durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicţii este condiţionată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, aşa cum este cazul în speţă.
Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-şi organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerinţe, dincolo de dificultăţile generate de diverşi factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.
Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa C.E.D.O. se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei civile nr. 29 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3626/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3633/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
