ICCJ. Decizia nr. 3617/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3617/2011
Dosar nr. 49905/3/2008
Şedinţa publică de la 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 3916 din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie şi pe cale de consecinţă, a respins acţiunea completată, formulată de reclamanta R.L., în calitate de titulară a Cabinetului de Avocat „R.L.", în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, analizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, a reţinut că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea actelor emise de procuror în Dosarul penal nr. 49/P/2006 înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie, privitoare la amenda judiciară în cuantum de 5.000 RON aplicată reclamantei R.L., în temeiul art. 198 alin. (4) lit. h), art. 198 alin. (3) şi art. 199 C. proc. pen..
Prima instanţă a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care, fiu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Cu alte cuvinte, pentru contestarea actelor emise de procuror având ca obiect aplicarea amenzii judiciare, partea interesată are la îndemână procedura prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen., ulterior, având posibilitatea de a contesta în faţa judecătorului de fond legalitatea măsurii de aplicare a amenzii judiciare, în situaţia în care cauza este finalizată prin emiterea unui rechizitoriu, sau poate uza de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., în ipoteza în care cauza este finalizată cu soluţie de netrimitere în judecată.
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3916 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşi, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta R.L., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ., în raport de care a susţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel susţine recurenta că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii, înainte ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 129, raportat la dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., să califice corect din punct de vedere al încadrării juridice şi din punct de vedere al competenţei materiale, cererea cu care a fost sesizată.
Mai arată recurenta că, dacă după o eventuală precizare făcută, privind încadrarea corectă din punct de vedere al temeiului juridic al cererii formulate, instanţa aprecia că nu este competentă cu soluţionarea cauzei, trebuia să îşi constate necompetenţa materială, şi în consecinţă, să decline soluţionarea pricinii către instanţa competentă.
Consideră recurenta că instanţa de fond nu numai că nu şi-a arătat rolul activ ce îi revenea dar a nesocotit şi dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, în condiţiile în care nu s-a sesizat din oficiu şi nu a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale, cu atât mai mult cu cât reţine în considerente că pentru respectivul act atacat legea organică prevede o altă procedură.
Mai arată recurenta că formulând o plângere împotriva unei ordonanţe emise de procurorul de caz, prin care a fost amendată, plângere care este soluţionată de acelaşi procuror, nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO.
Ca ultim argument, recurenta invocă decizia nr. 680 din 06 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, prin care într-o speţă similară a fost admisă plângerea formulată de recurenta petiţionară avocată în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen..
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 3 şi pct. 4 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrative actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
În raport de prevederile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu poate fi atacată în contencios administrativ actele emise de procuror având ca obiect aplicarea amenzii judiciarei, în condiţiile în care acestea nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului administrativ, iar în privinţa procedurii judiciare de contestare sunt incidente dispoziţiile art. 275-278 şi art. 2781 C. proc. pen..
Prin urmare actele emise de procuror, contestate de recurentă, sunt supuse unei alte proceduri judiciare, prin care se asigură controlul lor judecătoresc, astfel că nu se poate susţine că aceste acte sunt sustrase controlului instanţelor judecătoreşti, aşa încât critica privind încălcarea art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 parag. 1 din CEDO este neîntemeiată.
Vor fi înlăturate şi criticile referitoare la lipsa de rol activ a judecătorului fondului, în condiţiile în care obiectul acţiunii cu care recurenta a investit instanţa de fond nu necesita lămuriri sau explicaţii şi nici o altă încadrare juridică decât cea dată de recurentă.
Totodată, faptul că recurenta invocă o hotărâre pronunţată într-o speţă similară de Curtea de Apel Bacău nu este de natură a conduce la conturarea unei alte soluţii în cauză, în condiţiile în care, în realizarea rolului său de jurisdicţie supremă, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţia României şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, are rolul fundamental de a stabili conduita de urmat în interpretarea dispoziţiilor în vigoare şi de a regla divergenţele de jurisprudenţă.
În consecinţă, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de cauza juridică invocată, instanţa de fond a conchis în mod corect, asupra inadmisibilităţii cererii cu care a fost investită de către reclamantă, cu respectarea normelor de competenţă, aşa încât vor fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă prin recursul declarat în cauză.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.L., împotriva sentinţei nr. 3916 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4626/2011. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 4631/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
