ICCJ. Decizia nr. 3622/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3622/2011
Dosar nr. 39312/3/2009
Şedinţa publică de la 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea instanţei de recurs
Prin sentinţa civilă nr. 1801 din 8 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată, de asemenea a respins excepţia de nelegalitate, invocată de reclamantul Centrul de Resurse Juridice în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Cu privire la cererea de repunere pe rol
Conform art. 151 C.proc.civ., „Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri".
Prin cererea depusă de reclamant la dosar după închiderea dezbaterilor, acesta a invocat excepţia de nelegalitate a investirii şi compunerii completului de judecată şi excepţia de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 19/2010.
Curtea a apreciat că nu se impune repunerea cauzei pe rol, având în vedere că necesitatea clarificărilor la care legiuitorul se referă în art. 151 nu pot privi decât aspecte supuse judecăţii, care nu sunt pe deplin lămurite, şi nu aspecte noi, invocate după închiderea dezbaterilor, legalitatea investirii şi compunerii completului de judecată putând fi analizată şi în calea de atac la cererea părţii interesate, moment la care poate fi susţinută şi excepţia de nelegalitate.
Cu privire la excepţia de nelegalitate
Curtea a constatat că potrivit art. 3 din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate nr. 561 din 10 decembrie 2008, privind Manualul procedurilor de lucru privind activitatea inspecţiei de integritate, „potrivit legii, cu data prezentului Ordin, Manualul procedurilor de lucru privind activitatea Inspecţiei de Integritate se clasifică în categoria secret de serviciu, sens în care, este interzisă scoaterea Manualului din sediul Agenţiei şi multiplicarea acestuia în alte scopuri decât cele de serviciu. Nerespectarea acestor prevederi constituie abatere, fiind sancţionată conform legislaţiei în vigoare".
Conform art. 33 din Legea nr. 182/2002, „este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei".
Prin urmare, Curtea a reţinut că secretizarea actului administrativ ce adoptă procedurile de lucru aplicabile funcţionarilor Agenţiei ce desfăşoară activitatea de inspecţie nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece procedura „prin care Agenţia Naţională de Integritate ajunge la concluzia că trebuie să trimită oameni în judecată" nu este una jurisdicţională.
Jurisdicţia administrativă specială este definită în 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale".
Or potrivit dispoziţiilor legii în aplicarea căreia a fost emis Ordinul contestat, nr. 144/2007, activitatea de inspecţie se finalizează cu încheierea unui act de constatare ce stă la baza sesizării instanţei.
Inspecţia de integritate nu soluţionează astfel un conflict privind un act juridic, ci desfăşoară o activitate de cercetare şi analiză a unei situaţii de fapt, şi se adresează instanţei pentru aplicarea dispoziţiilor legale.
În altă ordine de idei, Curtea a reţinut că la analizarea excepţiei de nelegalitate sunt avute în vedere dispoziţiile legale în vigoare la momentul adoptării actului administrativ contestat, nulitatea fiind sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Cauzele de nulitate nu pot fi decât anterioare sau concomitente încheierii actului (în speţă cel al adoptării ordinului), astfel că nu constituie o chestiune de nelegalitate, problema dacă a intervenit sau nu caducitatea dispoziţiilor adoptate de preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (încetarea efectelor dispoziţiilor actului juridic datorită intervenirii unor împrejurări ulterioare încheierii sale şi independente de voinţa autorului actului).
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1801 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşi, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Centru de Resurse Juridice, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în raport de care a susţinut, în esenţă, următoarele:
2.1 Printr-o primă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. recurentul susţine că hotărârea recurată a fost dată de un complet nelegal constituit., în condiţiile în care cu încălcarea dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, completul desemnat aleatoriu a trimis cauza completului ales pe criteriul deţinerii unui certificat O.R.N.I.S.S..
Mai consideră recurenta că soluţionarea de către anumiţi judecători, aleşi conform unei proceduri stabilite de puterea executivă, a cauzelor care se referă la informaţii secrete de serviciu, reprezintă instaurarea unor tribunale speciale, dependente de autorizări exterioare profesiei de magistrat, ceea ce conduce la încălcarea art. 6 din CEDO.
2.2 Printr-o altă critică, formulată în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti, în condiţiile în care prin hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel nr. 19/2010, s-a stabilit în mod nelegal competenţe speciale de soluţionare a unor cauze de către judecătorii care deţin certificate O.R.N.I.S.S..
2.3 Mai susţine recurentul că prin hotărârea atacată au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ..
Completul de judecată a soluţionat cauza cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică, completul de judecată nefiind investit aleatoriu ci conform unor criterii care nu sunt prevăzute de nici un act normativ emis de parlamentul României.
Totodată, consideră recurentul că cererea de repunere pe rol a fost respinsă în mod nelegal întrucât aceasta viza aspecte privind competenţa instanţei de a se pronunţa cu prioritate asupra aspectelor care ţin de competenţa instanţei de a soluţiona cauza precum şi de toate celelalte chestiuni complementare legalei compuneri a completului de judecată, cu atât mai mult cu cât instanţa a rămas în pronunţare în prima jumătate de oră de la începerea şedinţei de judecată.
2.4 Pe fondul excepţiei de nelegalitate, susţine recurentul că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că Agenţia Naţională de Integritate nu este un organ jurisdicţional, în condiţiile în care la data secretizării manualului de proceduri de anchetă şi la data promovării acţiunii, hotărârile Agenţiei Naţionale de Integritate erau similare celor ale instanţelor de judecată, abia ulterior, în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010, a fost modificată Legea nr. 144/2007, iar Agenţia Naţională de Integritate a devenit un organ de anchetă specială.
Mai susţine recurentul că, chiar dacă Agenţia Naţională de Integritate nu mai este un organ jurisdicţional, şi foloseşte rezultatele anchetei doar pentru sesizarea instanţei, totuşi manualul de proceduri în funcţie de care oamenii sunt anchetaţi, trebuie să rămână un act public, pentru a corespunde exigenţelor art. 6 din CEDO şi a respecta principiile generale de anchetă.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 3, pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
3.1 Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurentul a invocat alcătuirea nelegală a instanţei prin raportare la încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor consacrat de art. 53 din Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004.
În speţă, motivul invocat vizează încălcarea unui principiu fundamental, ceea ce excede sferei de aplicare a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. care vizează, în mod evident, nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la compunerea şi constituirea legală a instanţei şi include în sfera sa de cuprindere mai multe ipoteze, toate însă referitoare la modul de alcătuire a instanţei de judecată.
3.2 În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul invocă nelegalitatea unei hotărâri prin care Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, a stabilit o serie de reguli referitoare la repartizarea unui anumit tip de cauze spre soluţionare, cu încălcarea aceluiaşi principiu consacrat de art. 53 din Legea nr. 304/2004.
Având în vedere că sintagma depăşirea atribuţiilor judecătoreşti se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa de judecată săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească, Înalta Curte constată că nu poate primi nici acest motiv de recurs, a cărei ipoteză nu poate fi extinsă critica formulată de recurent.
3.3 Prin criticile referitoare la încălcarea formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ., recurentul susţine că a fost soluţionată cauza cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică, completul de judecată nefiind investit aleatoriu ci conform unor criterii care nu sunt prevăzute de nici un act normativ emis de parlamentul României.
Dat fiind faptul că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, Înalta Curte va analiza respectivele critici prin prisma acestui motiv de recurs.
Astfel, Înalta Curte constată că eventuala încălcare a principiului repartizării aleatorii a cauzei nu reprezintă un motiv de nulitate cu efecte vătămătorii care să nu poată fi înlăturat decât prin desfiinţarea hotărârii recurate, aşa încât nu va primi nici acest motiv de recurs.
Totodată, văzând considerentele în raport de care instanţa de fond a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată după închiderea dezbaterilor, urmează a fi respinse şi criticile formulate pe acest aspect prin cererea de recurs.
În acest context, Înalta Curte subliniază faptul că soluţionarea cauzei la începutul şedinţei de judecată nu poate constitui un argument pentru admiterea unei cereri de repunere pe rol, în condiţiile în care, judecătorul fondului a declarat dezbaterile închise, în condiţiile art. 150 C. proc. civ..
3.4 Vor fi înlăturate şi criticile formulate pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în mod corect instanţa de fond, analizând excepţia de nelegalitate în raport de dispoziţiile legale în vigoare la momentul actului administrativ atacat, a concluzionat în sensul că secretizarea actului administrativ ce adoptă proceduri de lucru aplicabile funcţionarilor Agenţiei ce desfăşoară activitatea de inspecţie nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil.
Totodată, în condiţiile în care actele întocmite în urma activităţii de cercetare desfăşurate în baza Manualului procedurilor de lucru privind activitatea inspecţiei de integritate, sunt supuse controlului autorităţii judecătoreşti, sunt create premizele respectării garanţiilor unui proces echitabil în acord cu dispoziţiile art. 6 din CEDO.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Centrul de Resurse Juridice, împotriva sentinţei nr. 1801 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4631/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4654/2011. Contencios → |
|---|
