ICCJ. Decizia nr. 4656/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4656/2011
Dosar nr. 2293/54/2010
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.P. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (A.N.A.R.Z.), solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună anularea actului administrativ reprezentat de decizia din 9 iunie 2010 prin care s-a decis să deţină funcţia de director executiv pe perioadă temporară la Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Olt şi restabilirea situaţiei de drept care era prevăzută prin decizia din 27 octombrie 2008, decizie emisă în urma concursului câştigat în data de 21-22 decembrie 2008, organizat de Agenţia Naţională a funcţionarilor publici şi ministerul de resort împreună cu Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, în baza Legii nr. 188/1999 modificată şi republicată. Reclamantul a solicitat drepturile băneşti corespunzătoare indemnizaţiei de conducere din perioada 24 aprilie 2009-8 iunie 2010, recalculată cu coeficientul de inflaţie şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 414/2010 publicată în M. Of. nr. 291/4.05.2010 au fost abrogate O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009, fiind restabilită situaţia juridică a funcţiei de conducere de director executiv, aşa cum este precizată de Legea nr. 188/1999, modificată şi republicată. Reclamantul a mai precizat că s-a adresat pe linie administrativă instituţiilor de decizie pentru a fi repus în drepturile pe care consideră că le are în baza legislaţiei existente.
La termenul din 18 noiembrie 2010 reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat anularea deciziei din 24 aprilie 2009 emisă de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţie la expirarea termenului de preaviz de 30 de zile.
Prin sentinţa civilă nr. 615 din 23 decembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, a anulat decizia din 24 aprilie 2009 emisă de aceasta şi a obligat pârâta la plata de despăgubiri reprezentând indemnizaţia de conducere pe perioada 23 mai 2009-9 iunie 2010 şi a respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că decizia din 24 aprilie 2009 a fost emisă în temeiul art. III alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
În exercitarea controlului legalităţii deciziei din 24 aprilie 2009, s-a constatat că dispoziţiile actului normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituţionale.
Ca o consecinţă a anulării acestei decizii, în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a fost obligată pârâta la plata de despăgubiri către reclamant reprezentând indemnizaţia de conducere pe perioada 23 mai 2009-9 iunie 2010 de care nu a beneficiat ca efect al aplicării actului administrativ anulat.
În ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei din 9 iunie 2010 emisă de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, prin care s-a decis ca reclamantul să exercite temporar funcţia publică de conducere de director executiv, instanţa de fond a constatat-o ca fiind neîntemeiată având în vedere că această decizie a fost emisă în baza acordului reclamantului materializat în adresa din 18 mai 2009.
S-a mai reţinut că este nefondată şi cererea reclamantului privind repunerea în funcţia deţinută anterior apariţiei O.U.G. nr. 37/2009 având în vedere că prin O.U.G. nr. 70/2010, privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, şi H.G. nr. 834/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, au fost desfiinţate toate funcţiile publice de conducere în cadrul oficiilor pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie, fiind menţinute doar funcţiile de execuţie.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Profesor Doctor G.K.C.” a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului de arată că deşi prin concluziile scrise formulate în cauză şi prin actele depuse în susţinerea acestora, s-a arătat instanţei de fond ca reclamantul a fost de acord cu numirea în funcţia publică de execuţie începând cu data de 24 mai 2009, data de la care s-a emis decizia din 24 mai 2009, instanţa, în mod greşit a apreciat că cererea reclamantului de obligare la plata de despăgubiri reprezentând indemnizaţia de conducere pe perioada 23 mai 2009-9 iunie 2010 este întemeiată.
Recurenta consideră că indemnizaţia de conducere este un drept salarial care se acordă acelor persoane care îndeplinesc, au prevăzute atribuţii de funcţii de conducere, în perioada exercitării efective a unei funcţii de conducere, situaţie în care nu se regăseşte reclamantul, acesta neexercitând vreo funcţie de conducere în perioada 24 mai 2009-9 iunie 2010.
Mai mult decât atât, deşi preavizul acordat potrivit deciziei din 2009 expira la data de 23 mai 2009, deci până la aceasta dată, inclusiv, reclamantului i s-a acordat indemnizaţie de conducere, de la data de 24 mai 2009 reclamantul fiind trecut pe o funcţie de execuţie, totuşi în mod greşit, instanţa a acordat plata de despăgubiri şi pentru data de 23 mai 2009
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin decizia din 24 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea intimatului-reclamant din funcţie, după un preaviz de 30 de zile.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629/2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte apreciază că şi motivul de recurs potrivit căruia deşi preavizul acordat potrivit deciziei din 24 aprilie 2009 expira la data de 23 mai 2009, instanţa a acordat plata de despăgubiri şi pentru această dată este neîntemeiată. Această situaţie reprezintă o problemă de calcul al termenului, fără relevanţă în soluţia pronunţată pe fondul cauzei.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Profesor Doctor G.K.C.” împotriva sentinţei civile nr. 615 din 23 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3633/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3640/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
