ICCJ. Decizia nr. 4715/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4715/2011
Dosar nr. 619/33/2011
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 298/2011 din 18 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta SC M. SA., prin lichidator judiciar Casa de insolvenţă T. SPRL, în contradictoriu cu pârâtul R.C.I., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că problema juridică asupra căreia trebuia să se pronunţe în soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă este legată de stabilirea instanţei competente să se pronunţe asupra unei cereri formulate în numele unei debitoare aflate în procedura insolvenţei, de către lichidatorul judiciar, prin care se urmăreşte luarea tuturor măsurilor considerate necesare în vederea conservării şi recuperării unui bun aflat în patrimoniul acesteia, încredinţat, în virtutea unor raporturi de muncă, către un angajat care a refuzat predarea acestuia, la momentul încetării raporturilor sale cu angajatorul.
Judecătoria a apreciat că este vorba despre o cerere care, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, trebuie să fie soluţionată de către judecătorul sindic care administrează procedura insolvenţei debitoarei, în timp ce Tribunalul Comercial Cluj, în urma precizării valorii obiectului acţiunii, făcând aplicarea prevederilor art. 581 alin. (2), art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a statuat în sensul în care este vorba despre o cerere de drept comun, competenţa aparţinând, în funcţie de criteriul valoric, judecătoriei.
Curtea de Apel a constatat că această din urmă abordare este cea corectă, iar, pentru a dispune în acest sens, a luat act de poziţia majoritară a doctrinei şi jurisprudenţei, în sensul în care interpretarea prevederilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 trebuie să fie una restrictivă. Curtea de Apel a avut în vedere faptul că această interpretare a fost îmbrăţişată şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 5 din 19 ianuarie 2009, Dosar nr. 30/2008.
Aşa fiind, Curtea de Apel a constatat că tribunalul a pronunţat o soluţie legală, raportat la valoarea obiectului litigiului, constatând că soluţionarea acestuia este de competenţa în primă instanţă a judecătoriei, în raport de prevederile art. 1 pct. 1, raportat la art. 2 pct. 1 lit. a), art. 581 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul R.C.I. a declarat recurs.
Recurentul a apreciat că instanţa s-a pronunţat asupra regulatorului de competenţă cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii deoarece a ignorat principiul disponibilităţii consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în concret temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, art. 581 C. proc. civ. (ordonanţă preşedinţială), scopul declarat al cererii care era acela de a aduce la îndeplinire o obligaţie specifică activităţii de lichidator judiciar, precum şi principiul prevalenţei legii speciale faţă de cea generală în virtutea căruia competenţa de soluţionare a cererilor aferente procedurii insolvenţei urmează a fi stabilită prin raportare la prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Astfel, s-a arătat că se impune modificarea sentinţei recurate şi trimiterea cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de lichidatorul judiciar al SC M. SA aflată în faliment în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, judecătorul sindic.
Examinând cauza în raport de obiectul cererii şi de temeiul de drept al acesteia, Înalta Curte reţine ca nefondate criticile formulate de recurent, subsumate de acesta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care nu-l constată incident, după cum se va puncta în continuare:
Aşa cum rezultă din dosarul înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta Casa de Insolvenţă T. SPRL (lichidator judiciar al SC M. SA aflată în faliment) a cerut ca pe calea ordonanţei preşedinţiale prevăzută de art. 581 C. proc. civ. să se dispună mai multe măsuri privitoare la autoturismul de teren X. proprietatea SC M. SA respectiv: interzicerea utilizării, restituirea către proprietar a autoturismului, a cărţii de identitate, a certificatului de înmatriculare şi a cheilor.
Conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Cluj-Napoca şi Tribunalul Comercial Cluj a fost corect dezlegat de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, observându-se că în speţă este vorba de o cerere de drept comun şi că în funcţie de criteriul valoric prevăzut de art. 1 pct. 1 C. proc. civ. competenţa de soluţionare revine judecătoriei.
În analiza sa, judecătorul care a pronunţat regulatorul de competenţă a înlăturat argumentul folosit de Judecătoria Cluj-Napoca pentru declinarea competenţei materiale în favoarea Tribunalului Comercial demonstrând că este eronată, în cauză, interpretarea art. 581 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa competentă la care se introduce cererea de ordonanţă preşedinţială este cea competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului, din perspectiva art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispoziţii care reglementează atribuţiile judecătorului sindic. Făcându-se în mod necesar trimitere la doctrina şi jurisprudenţa în materia competenţelor judecătorului sindic s-a subliniat că acestea sunt fixate la controlul judecătoresc al administratorului/lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, iar sintagma din urmă nu face altceva decât să evidenţieze caracterul exhaustiv dar şi restrictiv al competenţei speciale ce aparţine judecătorului sindic.
Înalta Curte împărtăşeşte abordarea şi concluzia instanţei învestite cu lămurirea aspectelor legate de competenţa soluţionării cererii de ordonanţă preşedinţială, recunoscând că nu poate fi avansat un alt raţionament dintr-o constrângere evidentă, anume aceea a obiectului prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială care priveşte recuperarea unui bun aparţinând societăţii debitoarei SC M. SA şi care transcede procedurii în sine a insolvenţei şi implicit atribuţiilor speciale conferite de Legea nr. 85/2006 judecătorului sindic.
În acest context, nu se poate imputa primei instanţe că a nesocotit principiul prevalenţei legii speciale, acesta fiind neoperant în cauza dedusă judecăţii în maniera în care este reiterat de recurentul-pârât şi în nici un caz că nu a dat eficienţă principiului disponibilităţii care guvernează orice litigiu civil, aşa cum este acesta consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În acelaşi timp, Înalta Curte consideră ca relevante consideraţiile instanţei Curţi de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, care menţionează că o altă concluzie decât cea la care s-a oprit ar implica crearea unui tratament privilegiat debitorului aflat în insolvenţă, în afara celui la care se referă Legea nr. 85/2006 şi, deloc de neglijat, încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru ceilalţi participanţi la procesul pendinte.
Văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.C.I. împotriva sentinţei civile nr. 298/2011 din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3702/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3703/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
