ICCJ. Decizia nr. 4770/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4770/2011
Dosar nr. 5205/2/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii C.C.I., A.R.M. şi T.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestuia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent dispoziţiei din 15 noiembrie 2005 emisă de Primăria municipiului Piteşti, obligarea pârâtului de a trimite decizia Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin dispoziţia din 15 noiembrie 2005 emisă de Primăria municipiului Piteşti, au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Piteşti, str. S.V., teren 1670 mp şi construcţii, corp 1 şi corp 2 în suprafaţă construită de 614 mp şi că, deşi dispoziţie împreună cu dosarul aferent au fost înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubiri.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 15 noiembrie 2005 emisă de Primăria municipiului Piteşti, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dosarul de despăgubiri al reclamanţilor a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, iar în urma analizării acestuia s-a stabilit că este necesară completarea cu anumite înscrisuri.
Pârâta a mai formulat şi cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamanţilor la dovedirea dreptului de proprietate asupra întregului imobil situat în Piteşti, str. S.V. şi cerere de chemare în garanţie a Primăriei municipiului Piteşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 47 C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 15 noiembrie 2005 emisă de Primăria municipiului Piteşti, cu motivarea că legalitatea acestui act nu poate fi cercetată pe calea contenciosului administrativ, ci în baza prevederilor speciale ale Legii nr. 10/2001.
A mai respins Curtea, ca inadmisibile, atât cererea reconvenţională, cât şi cererea de chemare în garanţie a Primăriei municipiului Piteşti, în considerarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 4830 din data de 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanţii C.C.I., A.R.M. şi T.V. şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent dispoziţiei din 15 noiembrie 2005 emisă de Primăria municipiului Piteşti, să transmită decizia Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul A.N.R.P., precum şi la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că neefectuarea nici uneia din operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamanţilor la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, aşa cum este acesta prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, mai ales în condiţiile în care pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamanţilor nu a fost analizată într-un termen rezonabil.
A mai arătat prima instanţă că invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care avizul de legalitate al Prefectului există în cadrul acestuia, iar dispoziţiile legale incidente în cauză nu prevăd completarea acestuia după emiterea avizului de legalitate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 inclusiv a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Primul aspect de nelegalitate priveşte greşita admitere a capătului de acţiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte de a emite decizie reprezentând titlu de despăgubire aferent dispoziţiei din 2005 emisă de Primăria Municipiului Piteşti.
Se arată în susţinerea acestui aspect de nelegalitate faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de obiectul cererii de chemare în judecată care îl reprezintă o obligaţie de a face şi de dispoziţiile art. 16 din Titlul VII ale Legii nr. 247/2005 care instituie o anumită procedură, cu anumite etape obligatorii, anterioare emiterii titlului de despăgubire, respectiv etapa efectuării raportului ale evaluării raportului şi în cazul contestării acestui raport etapa unei noi evaluări.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte greşita şi nelegala admitere a capătului de acţiune având ca obiect obligarea autorităţii recurente la transmiterea deciziei la Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.
Recurenta invocă pe de o parte nemotivarea de către instanţa de fond a acestui capăt al cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte lipsa de temei legal a acestei cereri şi pe fond nelegalitatea acestei soluţii în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 81/2007 şi art. 811 din H.G. nr. 1095/2005.
Al treilea aspect de nelegalitate priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fără a se face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în raport de obiectul cauzei.
În susţinerea acestui aspect de nelegalitate recurenta arată că la nivelul autorităţii nu există buget pentru plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în parte sentinţa atacată fiind nelegală şi netemeinică.
Curtea apreciază ca fondat aspectul de nelegalitate având ca obiect admiterea capătului de acţiune privind obligarea pârâtei recurente la transmiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire către A.N.R.P., Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor.
Curtea apreciază că în mod greşit şi nelegal a fost admis acest capăt al acţiunii, sub acest aspect fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv greşita aplicare a legii.
Aceasta deoarece pe de o parte nu există temei pentru admiterea acestui capăt al acţiunii, iar pe de altă parte admiterea unei astfel de cereri astfel cum a fost formulate este nelegală în raport de dispoziţiile art. 181 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010. Aceasta deoarece emiterea titlurilor de plată de către o altă autoritate A.N.R.P. reprezintă o nouă procedură, iar această procedură a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2010.
Celelalte aspecte de nelegalitate invocate în recurs, având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu pot fi reţinute.
Capătul de acţiune având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri este legal emis în cauză fiind constatat refuzul nejustificat al autorităţii pârâţi, fiind depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii având acest obiect şi având în vedere pe de o parte data formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001 şi data emiterii dispoziţiei prin care s-a recunoscut dreptul reclamanţilor-intimaţi de a primi despăgubiri, 15 noiembrie 2005.
Iar în cauză în raport de obiect nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte admiterea cererii privind obligarea autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată aceasta a fost legal admisă în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Ca parte căzută în pretenţii, autoritatea recurentă poate fi obligată la cerere, la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este o facultate nu o obligaţie pentru judecător.
Iar în prezenta cauză reducerea cheltuielilor de judecată nu s-a impus, în raport de valoarea pricinii şi de munca prestată de avocatul ales, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Curtea nu va reţine apărarea autorităţii recurente privind inexistenţa unui buget pentru plata cheltuielilor de judecată deoarece aceasta este o culpă a autorităţii recurente, care în calitate de parte într-un proces, poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, dacă „cade în pretenţii” conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge ca nefondat capătul de acţiune privind obligarea pârâtei-recurente la transmiterea deciziei către A.N.R.P., Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 4830 din data de 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge ca nefondat capătul de acţiune privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea deciziei către A.N.R.P., Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor.
Menţine celelalte dispoziţii .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3187/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3190/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
