ICCJ. Decizia nr. 4766/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4766/2011
Dosar nr. 460/45/2011
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 1 iulie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei din 19 aprilie 2011, deciziei obligatorii din 28 martie 2011 şi a procesului-verbal de control financiar din 25 martie 2011, emise de D.G.F.P. a judeţului Iaşi, formulată de reclamanta SC R.T. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a judeţului Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a fost supusă unui control financiar având ca tematică verificarea modului de acordare a sumelor reprezentând transferuri acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele, veteranilor şi văduvelor de război pentru anii 2008-2010.
Prin procesul-verbal de control financiar din 25 martie 2011, pârâta a consemnat că sumele decontate de reclamantă de la bugetul de stat au fost încasate în mod nelegal, în condiţiile în care reclamanta nu a prezentat cupoanele statistice biletele de călătorie gratuită folosite de veteranii şi văduvele de război, ci doar borderourile care au fost întocmite pe baza acestor cupoane statistice, care nu pot constitui singur document justificativ contabil pentru confirmarea realităţii serviciilor de transport, şi, în consecinţă, a dispus în sarcina reclamantei obligaţia de restituire a sumei primite, fiind, ulterior, emisă, în acest sens, şi dispoziţia obligatorie din 28 martie 2011.
Curtea a apreciat că argumentele invocate de reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a situaţiei de fapt şi a raportului juridic dedus judecăţii.
Un argument suplimentar în favoarea acestei concluzii l-a reprezentat faptul că reclamanta, prin reprezentanţii săi, a confirmat că nu deţine cupoanele statistice necesare pentru a dovedi realitatea efectuării serviciilor de transport cu autobuzele pentru veteranii şi văduvele de război.
Instanţa de fond a mai considerat că reclamanta nu a administrat nici un fel de probă de natură să substanţieze iminenţa unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, simpla susţinere a reclamantei că executarea actelor atacate conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia nefiind suficientă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC R.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclaamntă a susţinut că este greşită concluzia instanţei de fond privind neîndeplinirea cerinţelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, dat fiind că a dovedit atât existenţa unui caz bine justificat privind îndoiala asupra legalităţii deciziei din 19 aprilie 2011, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de control financiar şi a dispoziţiei obligatorii din 28 martie 2011 emisă de D.G.F.P. Iaşi, cât şi iminenţa producerii unui prejudiciu.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, cât şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Cererea recurentei-reclamante s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Rezultă din textul legal susmenţionat că, pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este necesar să se constate în primul rând existenţa unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/204 modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei cereri de suspendare a executării, fără a realiza o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, evitând a se pronunţa asupra acestuia, constată dacă cererea vizează un act administrativ vădit nelegal, iar executarea sa imediată ar fi de natură să creeze efecte nejustificate cu privire la situaţia reclamantului.
Simpla existenţă a unei îndoieli asupra legalităţii şi temeiniciei actelor administrative atacate, nu este de natură a conduce la soluţia de suspendare a executării acestora, cu atât mai mult cu cât pentru verificarea susţinerilor reclamantului este necesară administrarea unui probatoriu complex în cadrul acţiunii în anulare.
Din această perspectivă, instanţa de recurs apreciază că în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că în cauză, nu este îndeplinită în cauză cerinţa cazului justificat, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 modificată şi republicată.
În fapt, astfel cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond, argumentele invocate privind îndeplinirea acestei condiţii, argumente reluate şi în cererea de recurs formulată, privind efectuarea controlului cu încălcarea principiului unicităţii controlului, aplicarea unor dispoziţii normative naţionale incompatibile cu prevederile dreptului comunitar sau interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor normative incidente în cauză, precum şi calcularea eronată a sumelor ce se pretind a fi restituite, sunt aspecte care vizează judecarea pe fond a cauzei şi care exced obiectului cererii de suspendare a executării, examinarea acestora echivalând cu o prejudecare a fondului litigiului.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare privind paguba iminentă se constată că, invocarea cuantumului ridicat al sumelor cu privire la care s-a dispus restituirea, posibilitatea de a intra în incapacitate de plată, ca şi măsurile asigurătorii dispuse de către organul fiscal precum şi referirea generică la faptul că executarea silită ar fi de natură a-i provoca un prejudiciu de nerecuperat, nu sunt suficiente pentru a considera ca fiind îndeplinită această condiţie legală, astfel cum este aceasta definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea contenciosului administrativ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către SC R.T. SRL împotriva încheierii din data de 1 iulie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3291/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3294/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
