ICCJ. Decizia nr. 4772/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4772/2011
Dosar nr. 3768/2/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii K.S.D. şi S.D.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române să se dispună:
- trecerea informaţiilor conţinute în adresa din 11 martie 2005 de la clasa de secretizare, secret de stat, nivelul strict secret, Ia cel de secret de serviciu;
- declasificarea informaţiilor conţinute în respectiva adresă în ceea ce priveşte activitatea reclamantului K.S.D.;
- şi în subsidiar, prezentarea desecretizată a unui rezumat din care să rezulte destinatarul, scopul şi obiectul respectivei adrese, în ceea ce priveşte persoana reclamantului.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamantul K.S.D. este inculpat în Dosarul penal nr. 33428/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în prezent trimis spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, că pe parcursul judecării acestei cauze s-a constatat necesitatea administrării ca probă a adresei din 11 martie 2005 trimisa de Inspectoratul General al Politiei către Parchetul General, dar care nu s-a putut administra întrucât a fost clasificată ca secret de stat, nivelul de clasificare strict secret. Reclamanţii au mai susţinut că actul clasificat nu poate intra în categoria informaţiilor care privesc securitatea naţională, fiind menit doar să protejeze identitatea reclamantului, că acordarea acestui grad de secretizare s-a făcut de o persoană fără competenţa legală şi că motivul pentru care a fost secretizat documentul, nu mai subzistă.
Prin sentinţa civilă nr. 364 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor, reţinând în acest sens, în esenţă, faptul că informaţiile cuprinse în adresa a cărei declasificare se solicită au fost furnizate deja instanţei, astfel încât desecretizarea întregului document nu se mai justifică, cu atât mai mult cu cât acesta conţine date referitoare la activitatea întreprinsă de autorităţile statului pentru combaterea traficului de droguri, fiind greu de crezut că aceste informaţii s-ar limita la aspecte ce-l privesc exclusiv pe reclamant.
Argumentele reclamanţilor privind acordarea unui nivel greşit de secretizare adresei în cauză au fost respinse, curtea de apel reţinând că aceste aspecte sunt nerelevante pentru situaţia reclamantului, întrucât indiferent de nivelul de clasificare, acesta nu poate intra în posesia documentului, în întregul său, şi apărarea sa în cadrul dosarului penal în care este judecat, se poate face în totalitate pe baza informaţiilor furnizate în extras.
Recursul formulat de către reclamanţii K.S.D. şi S.D.D. împotriva sentinţei civile nr. 364 din 3 februarie 2009 a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia civilă nr. 1213 din 3 martie 2010, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare de către instanţa de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esentă, că instanţa de fond nu a dat eficientă rolului său activ în a verifica pe fond toate precizările şi susţinerile din acţiunea recurenţilor-reclamanţi, urmând ca, în rejudecare, instanţa de fond să solicite recurenţilor-reclamanţi clarificări şi cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, cu referire specială la subsidiarul formulat, subsidiar care prin cererea de recurs şi notele scrise depuse la momentul soluţionării pe fond a cauzei în recurs, a căpătat alt conţinut şi anume: „obligarea pârâtului I.G.P. de a acorda accesul la informaţiile de serviciu conţinute în adresa din 11 martie 2005 emisă de pârât, în ceea ce priveşte activitatea lui K.S.D., oricăror magistraţi care vor judeca în apel şi eventual recurs Dosarul penal nr. 15017/3/2008 al Tribunalului Bucureşti în care acesta este inculpat, cu respectarea secretului de serviciu conform art. 97 alin. (3) C. pen.”.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 3785 din 7 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamanţii K.S.D. şi S.D.D.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului K.S.D., cu motivarea că art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu condiţionează calitatea procesuală activă a persoanei ce se consideră vătămată într-un drept ori interes legitim de către o autoritate publică, de apartenenţa sau nu la cetăţenia română.
Excepţia lipsei de interes a reclamantei S.D.D. în promovarea prezentei acţiuni a fost respinsă cu motivarea că, pe de o parte, prevederile art. 20 din Legea nr. 281/2002 privind informaţiile clasificate dau dreptul oricărei persoane fizice sau juridice române sa facă contestaţie, la autorităţile publice competente care au clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării, duratei etc., iar, pe de altă parte, reclamanta S.D.D. este soţia reclamantului K.S.D., justificând, deci, un interes în cauză prin prezenta acţiune, în vederea dovedirii nevinovăţiei soţului său.
Curtea a mai respins excepţiile lipsei de obiect şi a prematurităţii capătului subsidiar de cerere, întrucât, pe de o parte, obiectul dedus judecăţii priveşte obligarea autorităţii publice pârâte să dispună trecerea informaţiilor conţinute în adresa din 11 martie 2005 de la clasa de secretizare, secret de stat, nivelul strict secret, la nivelul secret de serviciu, iar pe de altă parte, cererea privind capătul al doilea al cererii nu poate fi socotită prematură, ci consecinţa admiterii primului capăt de cerere şi, deci, valorificarea interesului în promovarea prezentei acţiuni.
A apreciat însă instanţa de fond că se impune menţinerea protecţiei specifice a informaţiilor conţinute în adresa respectivă, întrucât, pe de o parte, magistraţii pot avea acces la conţinutul acesteia, desigur în condiţiile legii, iar, pe de altă parte, nu este necesar ca toţi magistraţii să aibă acces (aşa cum s-a cerut în capătul subsidiar al acţiunii), fiind suficient să aibă acces doar acei magistraţi care soluţionează cauza penală în care este cercetat reclamantul şi care deţin certificate de securitate sau autorizaţie de acces la informaţiile clasificate, pentru acest nivel de secretizare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanţii K.S.D. şi S.D.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Principalul motiv de recurs invocat de recurenţi, vizează faptul că instanţa de fond nu a cercetat îndeaproape fondul cauzei, astfel cum i-a fost indicat prin decizia de casare din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că nu au fost analizate argumentele reclamanţilor cu privire la încadrarea greşită a informaţiilor cuprinse în adresa din 11 martie 2003 emisă de Inspectoratul General de Poliţie, în clasa de secretizare „secret de stat”, deşi informaţiile respective sunt informaţii cu caracter de „secret de serviciu”.
Se mai susţine de către recurenţi faptul că instanţa de fond nu a analizat argumentele reclamanţilor potrivit cărora atribuirea nivelului de secretizare al adresei respective s-a făcut cu depăşirea competenţei unui funcţionar din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, invocând în acest sens dispoziţiile art. 19 lit. b) din Lega nr. 182/2003, cât şi dispoziţiile art. 20 lit. c) din Legea nr. 582/2002 precum şi faptul că nu au fost analizate argumentele reclamanţilor cu privire la faptul că motivul pentru care a fost secretizată informaţia respectivă, nu mai subzistă.
Soluţia instanţei de fond a fost criticată de recurenţii-reclamanţi şi sub aspectul neanalizării necesităţii desecretizării adresei din 11 martie 2005, încălcând în acest mod considerentele deciziei de casare cât şi dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind informaţiile clasificate.
Intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, susţinând în esenţă că în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, şi în urma analizării conţinutului adresei din 11 martie 2005, se impune menţinerea nivelului de secretizare al acesteia.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Criticile recurenţilor-reclamanţi vizează în principal nerespectarea de către instanţa de fond a indicaţiilor cuprinse în decizia de casare din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că nu ar fi analizat argumentele reclamanţilor potrivit cărora informaţiile cuprinse în adresa din 11 martie 2005 emisă de intimatul Institutul General de Poliţie au fost încadrate greşit în clasa de secretizare „secret de stat”.
Potrivit art. 17 lit. f) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate „în categoria informaţiilor secrete de stat sunt cuprinse informaţiile care reprezintă sau se referă la activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională iar potrivit prevederilor aceluiaşi articol, respectiv art. 17 lit. g) autorităţile publice care desfăşoară activitate de informaţii pot include în categoria secretelor de stat sursele de informaţii specifice.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România a fost emisă hotărârea pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de Ministerul de Interne, iar potrivit anexei nr. 2 lit. c) au fost incluse categoriile de informaţii strict secrete din domeniul de activitate al intimatului Inspectoratul General al Poliţiei Române, respectiv informaţiile din domeniul crimei organizate, care se referă la infracţiuni grave, categorie din care face parte şi documentul, respectiv adresa Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din 11 martie 2005 a cărei declasificare a fost solicitată de către recurenţii-reclamanţi.
Prin dispoziţiile art. 20 din H.G. nr. 585/2002 s-au reglementat condiţiile legale în care documentele pot fi declasificate, respectiv la expirarea termenului de clasificare, dezvăluirea informaţiilor nu mia poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare sau când a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege.
Urmare a solicitării recurenţilor-reclamanţi privind modificarea gradului de secretizare atribuit adresei din 11 martie 2005, instituţia intimată le-a comunicat acestora faptul că documentul în cauză nu poate fi supus procedurii de declasificare în conformitate cu dispoziţiile art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 182/2002 şi art. 17 alin. (1) din H.G. nr. 585/2003 răspuns pe care aceştia l-au atacat în instanţă.
Din perspectiva dispoziţiilor legale mai sus menţionate cât şi a probatoriului administrat în cauză, în urma clarificării obiectului cererii de chemare în judecată şi a capătului subsidiar privind asigurarea de către pârât a accesului la informaţiile respective a tuturor magistraţilor care vor judeca în cauza penală din 2008 înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, cu respectarea dispoziţiilor art. 97 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de control judiciar constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea reclamanţilor, reţinând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru declasificarea informaţiilor respective cât şi faptul că magistraţii au acces în condiţiile legii, la conţinutul acestora.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din înscrisurile nou depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa din 2 mai 2011 a Curţii de Bucureşti, Cabinet Vicepreşedinte, rezultă că adresa din 11 martie 2005 a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliţiei Române Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog cât şi adresa din 14 februarie 2008, au fost înaintate în vederea soluţionării recursurilor declarate împotriva deciziei penale nr. 177/A din 30 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 25017/3/2008, compartimentului de informaţi clasificate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile recurenţilor-reclamanţi cu privire la încălcarea dreptului de acces la justiţie cât şi a dreptului de acces la un proces echitabil.
Având în vedere toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare a acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către K.S.D. şi S.D.D. împotriva sentinţei civile nr. 3785 din data de 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5984/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4623/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
