ICCJ. Decizia nr. 4779/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4779/2011
Dosar nr. 6817/2/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, obligarea acesteia la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei, obligarea pârâtei la emiterea şi comunicarea ordinului de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării, avizării cererii, respectiv să fie programată pentru depunerea jurământului de credinţă, obligarea pârâtei la plata sumei de 100 de RON pe fiecare zi de întârziere cu titlul de daune interese de la data introducerii acţiunii şi până la data comunicării ordinului de redobândire a cetăţeniei române, precum şi a sumei de 1.000 de RON cu titlul de daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a depus la Autoritatea Naţională pentru cetăţenie cererea de redobândire a cetăţeniei române, în data de 14 aprilie 2010, Dosar nr. 12624/RD/2010 şi că la revenirile efectuate periodic, în vederea verificării stadiului cererii sale, a primit răspunsuri nesatisfăcătoare.
Reclamanta a criticat pasivitatea instituţiei pârâte şi nesoluţionarea cererii sale până la momentul introducerii acţiunii prin prisma dispoziţiilor O.U.G. nr. 5/2010 şi ale Legii nr. 21/1991, susţinând şi că etnicii români din Basarabia sunt victimele discriminării, a cărei autoare este autoritatea pârâtă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4627 din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantei I.L., şi, în consecinţă, a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să efectueze demersurile necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului de credinţă.
Curtea a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române, obligarea pârâtei la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române şi de emitere a ordinului de redobândire a cetăţeniei române şi, admiţând excepţia netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune interese, a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a constatat că la data de 4 octombrie 2010, comisia a avizat pozitiv cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, iar la data de 22 octombrie 2010, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a emis ordinul din 22 octombrie 2010 privind redobândirea, de către reclamantă, a cetăţeniei române.
Prin prisma dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 republicată şi modificată, prima instanţă a apreciat întemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la efectuarea demersurilor necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului de credinţă.
Văzând dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997, Curtea a admis excepţia netimbrării invocată şi a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Autoritatea recurentă a susţinut, în esenţă, că, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991, în condiţiile în care reclamanta-intimată îşi menţine domiciliul în străinătate, aceasta urmează a depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice a României din Republica Moldova, deci sarcina efectuării demersurilor necesare în vederea depunerii jurământului nu mai revine recurentei, aşa cum eronat a apreciat instanţa de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile recurentei şi legislaţia incidentă în speţă, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi va fi admis, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii, pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 21/1991 republicată, în special a dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din lege privind autoritatea naţională competentă pentru efectuarea demersurilor necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului.
Astfel, prin dispoziţiile art. 20 alin. (6), ignorate de către instanţa de fond, legiuitorul a prevăzut că „persoana care a obţinut cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. 10 şi art. 11, cu menţinerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din tara în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. (2). În acest caz, certificatul de cetăţenie română va fi eliberat de şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv”. Prin urmare, efectuarea demersurilor în vederea programării pentru depunerea jurământului cade în sarcina misiunii diplomatice din ţara de domiciliu, şi nu a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
În speţă, recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a parcurs toate etapele prevăzute de lege în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române formulate de către intimata-reclamantă, inclusiv în sensul emiterii şi comunicării ordinului privind aprobarea redobândirii cetăţeniei române.
În cauza dedusă judecăţii, reclamanta I.L. a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române, înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei pentru cetăţenie la data de 14 aprilie 2010. Preşedintele Comisiei pentru cetăţenie a dispus prin rezoluţie, în conformitate cu art. 16 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, efectuarea verificărilor prevăzute de lege. În urma primirii informaţiilor de la autorităţile competente, la data de 4 octombrie 2010, Comisia pentru cetăţenie, analizând îndeplinirea condiţiilor legale, a avizat pozitiv cererea reclamantei, ulterior fiind emis ordinul privind aprobarea redobândirii cetăţeniei române la data de 22 octombrie 2010.
Întrucât reclamanta a solicitat redobândirea cetăţeniei române cu menţinerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credinţă faţă de România în faţa şefului misiunii diplomatice a României din Republica Moldova, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (6) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşadar, instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal, în ciuda dispoziţiilor legale menţionate anterior, a dispus obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie „la efectuarea demersurilor necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului”, în condiţiile în care această sarcină, potrivit Legii nr. 21/1991, aşa cum a fost modificată şi completată, nu revine recurentei-pârâte Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, ci misiunii diplomatice din ţara de domiciliu a intimatei-reclamante I.L., ca urmare a cererii formulate în acest sens de către intimata-reclamantă în termen de 3 luni de la data comunicării ordinului.
Cele solicitate de reclamanta-intimată prin acţiune şi admise de instanţa de fond sunt lipsite de temei legal deoarece dispoziţiile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 republicată nu permit depunerea jurământului de credinţă decât în faţa misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază. Iar în cauză reclamanta-intimată nu şi-a schimbat domiciliul din Republica Moldova în România pentru a avea competenţă autoritatea pârâtă privind depunerea jurământului de credinţă şi eliberarea certificatului de cetăţenie română.
2. Soluţia instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea reclamantei de depunere a jurământului, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie împotriva sentinţei nr. 4627 din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că respinge cererea de depunere a jurământului.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3137/2011. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 3143/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
