ICCJ. Decizia nr. 4914/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4914/2011
Dosar nr. 43253/3/2009
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 2 noiembrie 2009 şi, ulterior precizată, reclamanta H.N.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D.: acordarea de măsuri reparatorii reprezentând contravaloarea imobilele situate în Municipiului Suceava, str. N. şi str. S.F.M.; înaintarea dosarului aferent dispoziţiei de restituire unui evaluator autorizat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe; obligarea pârâtei C.C.S.D. de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiză; obligarea A.N.R.P. la emiterea de titluri de plată în cuantumul stabilit prin titlurile de despăgubire, precum şi obligarea pârâtei C.C.S.D. la plata penalităţilor de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin dispoziţia din 10 mai 2006 emisă de primarul Municipiul Suceava au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele situate în Municipiului Suceava, str. N. şi str. S.F.M., având în vedere imposibilitatea restituirii acestora în natură, în favoarea reclamantei.
Deşi dispoziţia menţionată a primit avizul de legalitate al Prefecturii şi a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D., nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubiri.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 383 din 3 februarie 2010 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal având în vedere dispoziţiile art. 19 şi art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin sentinţa nr. 4984 din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
Prin aceeaşi hotărâre s-a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtei C.C.S.D. la plata despăgubirilor şi a respins în consecinţă acest capăt de cerere, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta H.N.S., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., pe care a obligat-o să înainteze dosarul aferent dispoziţiei din 10 mai 2006, emisă de Municipiul Suceava prin Primar, unui evaluator, societăţi de evaluare autorizat şi să emită decizia conţinând titlul despăgubire în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei, respingându-se ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei C.C.S.D. la plata penalităţilor de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Pentru a respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., Curtea a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi faptul că în etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, evaluării dosarelor transmise Secretariatului C.C.S.D., A.N.R.P. nu are atribuţii prevăzute de Legea nr. 247/2005, iar C.C.S.D. are personalitate juridică proprie.
Excepţia prematurităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtei C.C.S.D. la plata despăgubirilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 a fost admisă, în considerarea faptului că la momentul formulării cererii de chemare în judecată, dosarul aferent dispoziţiei de restituire nu a parcurs etapele prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv etapa evaluării şi cea a stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru a se putea dispune plata efectivă a acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că deşi pârâta a confirmat înregistrarea dosarului aferent dispoziţiei din 10 mai 2006, nici până la data formulării cererii de chemare în judecată, aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispoziţiile Titlului VII Capitolul 5 art. 16 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 247/2005, nefiind confirmată de niciuna dintre dovezile existente la dosarul cauzei susţinerea pârâtei potrivit căreia ar fi înaintat dosarul unei societăţi de evaluatori autorizaţi.
Curtea a apreciat că neefectuarea niciuneia din operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului, reprezintă o încălcare a dreptului reclamantei la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În plus, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil.
Apărarea pârâtei privind lipsa unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire a fost înlăturată, în condiţiile în care, avizul de legalitate al Prefectului există în cadrul dosarului, iar dispoziţiile legale incidente în cauză nu prevăd completarea acestuia după emiterea avizului de legalitate.
În altă ordine de idei, Curtea a reţinut prematuritatea capătului de cerere privind obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin expertiză, în condiţiile în care dosarul nu a fost înaintat unui evaluator autorizat pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor şi având în vedere dispoziţiile art. 181 alin. (2) din O.U.G. nr. 81/2007, care impun parcurgerea unei proceduri speciale pentru emiterea acestor titluri.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtei C.C.S.D. la plata penalităţilor de întârziere a fost respins ca neîntemeiat, faţă de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc un termen de executare a hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ şi prevăd sancţiuni pentru nerespectarea acestuia.
II. Instanţa de recurs
1. Motivele de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.C.S.D. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 554/2004 s-au prevăzut mai multe etape care trebuie parcurse, respectiv etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, conform art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Capitolul V, Titlul VII, modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce formează obiectul notificării şi etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestuia în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.
S-a susţinut că, în speţă, s-a parcurs numai etapa transmiterii şi înregistrării dosarului cu privire la măsurile reparatorii în favoarea reclamantei, dosarul aferent dispoziţiei din 10 mai 2006 emisă de Primarul municipiului Suceava fiind înregistrat la Comisia Centrală, iar în etapa verificării respingerii cererii de restituirii în natură a imobilului notificat s-a constat lipsa unor informaţii necesare în vederea trecerii la etapa evaluării, parcurgerea acesteia fiind condiţionată şi de ordinea înregistrării dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D., fiind nelegală obligarea pârâtei la transmiterea dosarului unui evaluator autorizat, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluţionare a dosarelor, astfel că prin decizia nr. 2 din 28 ianuarie 2006 emisă în baza Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 s-a stabilit ca selecţia dosarelor de despăgubiri să se facă aleatoriu, însă prin decizia din 16 septembrie 2008 C.C.S.D. a stabilit drept criteriu de soluţionare ordinea înregistrării dosarelor, toate dosarele fiind împărţite în două categorii, în funcţie de data transmiterii către Secretariatul Comisiei Centrale, dacă aceasta s-a făcut înainte, sau după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.
Recurenta a învederat că dosarul privind acordarea despăgubirilor în favoarea intimatei-reclamante face parte din a doua categorie, fiind transmis de Primăria Suceava, în calitate de entitate notificată, Secretariatului Comisiei Centrale, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor, acest criteriu just şi echitabil fiind aplicabil şi reclamantei, pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite, principiu recunoscut atât în dreptul comunitar, cât şi prin deciziile Curţii Constituţionale, ca reprezentând o modalitate obiectivă de rezolvare a unei situaţii.
A susţinut recurenta că parcurgerea etapei evaluării este condiţionată de completarea dosarului cu relaţii privind situaţia juridică a imobilului-teren în suprafaţă de 3386 mp, motivul imposibilităţii restituirii în natură total, parţial, precum şi cu cartea funciară in extenso cu cele trei părţi: descriere imobil, înscrieri privitoare la drepturi de proprietate şi la sarcini, motiv pentru care la data de 16 septembrie 2010 a solicitat informaţiile necesare, dar înscrisurile depuse de reclamantă nu lămuresc aspectele învederate anterior.
A concluzionat recurenta că nu există un refuz nejustificat din partea sa de a desemna un evaluator pentru imobilul pentru care s-a stabilit dreptul intimatei la despăgubiri, însă această măsură se va realiza în cadrul şi cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 republicată, în funcţie de ordinea numărului de înregistrare a dosarului, criteriu obiectiv stabilit de Comisia Centrală, în temeiul competenţelor şi în virtutea dreptului de apreciere conferit de dispoziţiile legale în vigoare.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei, întrucât cererea acesteia nu poate fi rezolvată cu aplicarea unui regim preferenţial, prin faptul că s-a adresat instanţei de judecată, peste ordinea cronologică de rezolvare a dosarului lor.
2. Analiza motivelor de recurs
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
a. Situaţia de fapt
Intimata-reclamantă a solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 prin notificarea din 2001 adresată Primăriei Municipiului Suceava pentru terenul în suprafaţă de 3386 mp, situat în Suceava, str. N. şi str. S.F.M. care nu îi mai poate fi restituit în natură, fiind afectat de construcţii de interes public, precum şi construcţie, casa de locuit în suprafaţă de 265,3 mp, în prezent demolată.
Prin dispoziţia din 10 mai 2006 Primarul Municipiului Suceava a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 3386 mp şi construcţia în suprafaţă de 265,3 mp, dosarul aferent dispoziţiei menţionate anterior fiind transmis C.C.S.D., pentru a se urma procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
Deşi au trecut 10 ani de la notificarea imobilului pentru care intimata-reclamantă a pretins despăgubiri, ca urmare a imposibilităţii restituirii în natură şi 5 ani de la recunoaşterea dreptului acesteia la despăgubiri prin dispoziţia din 10 mai 2006 a Primarului municipiului Suceava, dosarul intimatei aferent acestei dispoziţii nu a ajuns nici măcar în etapa evaluării, pentru a se putea stabili cuantumul despăgubirilor.
b. Considerentele Înaltei Curţi
Recursul pârâtei C.C.S.D. Bucureşti declarat împotriva sentinţei nr. 4984 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost obligată să desemneze un evaluator în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă acestei hotărâri nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluţia primei instanţe, ci reia susţinerile şi argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea şi etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia şi pe cale de consecinţă concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluţionării solicitării acesteia, de desemnare a unui evaluator, măsuri ce urmează a fi dispuse în ordinea înregistrării dosarelor, conform deciziei sale nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe investite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimaţilor.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptăţeşte autoritatea publică de a determina discreţionar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Termenul rezonabil priveşte atât durata procedurilor administrative preliminare, cât şi timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise şi de executare a hotărârilor judecătoreşti, astfel că Statul român avea obligaţia de a organiza astfel funcţionarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerinţe şi persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreţionare, de pasivitate, a autorităţilor publice.
Atunci când Statul Român şi-a asumat obligaţia de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri şi care astfel au devenit posesoarele unui „bun” în sensul art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunţându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viaşu împotriva României, Katz şi Faimblat din anul 2009.
În speţă, raportat la perioada îndelungată de 10 ani, care a trecut de la data declanşării procedurii de restituire a terenului preluat abuziv de statul comunist de la autorul intimatei, de la emiterea notificării din 2001, prima instanţă a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, susţinerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind justificate.
Sunt nefondate criticile recurentei prin care s-a susţinut că documentaţia dosarului aferent dispoziţiei din 2006 a Primarului municipiului Suceava ar fi fost incompletă şi din acest motiv nu putea fi înaintat evaluatorului, deoarece motivul imposibilităţii restituirii în natură a imobilului pentru care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri este menţionat în cuprinsul dispoziţiei menţionate anterior, în care s-a arătat că terenul în suprafaţă de 3386 mp este ocupat de construcţii de interes public, iar casa de 265,3 mp este demolată.
Extrasele de carte funciară au fost transmise de intimată recurentei şi depuse în copie şi la dosarul cauzei, aşa încât nu există nici un motiv rezonabil pentru a nu se înainta evaluatorului autorizat dosarul intimatei, în vederea stabilirii valorii despăgubirilor, conform prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a soluţiei, aşa cum corect a dispus prima instanţă.
3. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 4984 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3324/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3326/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
