ICCJ. Decizia nr. 2158/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2158/2012
Dosar nr. 5243/2/2010
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 5243/2/2010, reclamantul P.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale anularea Ordinului nr. 461 din 23 aprilie 2009, reintegrarea în funcţia avută, obligarea pârâtului la plata drept despăgubiri a sumelor de bani reprezentând contravaloarea salariilor, indemnizaţiilor şi sporurilor, de care nu a beneficiat de la data eliberării din funcţie şi până la reîncadrarea efectivă; obligarea, pârâtului la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut, în esenţă, că prin Ordinul nr. 682 din 14 septembrie 2000 ministerul pârât l-a definitivat pe postul de inspector-şef adjunct în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă - inspector de muncă gradul I A, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu, în urma expirării perioadei de probă şi ca urmare a promovării concursului, ocupând deci o funcţie publică.
A mai arătat reclamantul că prin Ordinul nr. 461 din 23 aprilie 2009, în baza art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, i s-a acordat un preaviz până la data de 25 mai 2009, dispunându-se că la expirarea perioadei, să fie eliberat din funcţia de conducere de inspector-şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu.
S-a mai arătat că prin Ordinul nr. 753 din 22 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcţia publică de execuţie de inspector de muncă clasa I grad profesional superior şi din acel moment a îndeplinit această funcţie, conform art. 1 din ordinul menţionat.
A mai susţinut reclamantul că, prin O.U.G. nr. 37/2009 şi prin Legea de modificare a Legii nr. 188/1999, deşi funcţia publică de conducere nu s-a desfiinţat, pentru a fi eliberat din funcţie, s-a consemnat desfiinţarea funcţiei cu înfiinţarea concomitentă a altei funcţii de "director coordonator adjunct", care a preluat toate atribuţiile vechii funcţii.
A arătat reclamantul că se consideră îndreptăţit şi la plata drepturilor salariale şi a indemnizaţiilor de care a fost lipsit pe această perioadă dar şi la plata daunelor morale în cuantum de 15.000 euro, având în vedere prejudiciul suferit, de ordin material şi moral.
Autoritatea publică pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 precum şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, fiind încălcate dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora acţiunea se introduce la instanţă, în termen de 6 luni, iar de la data emiterii ordinului atacat - 23 aprilie 2009 şi data introducerii acţiunii, a fost depăşit termenul prevăzut de lege.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 2158 din 21 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii ca neîntemeiate şi a respins acţiunea formulată de reclamantul P.I., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, s-a apreciat că persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, poate introduce direct acţiune la instanţa de contencios administrativ însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în limitele unui termen de decădere de 1 an calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial fără a mai fi nevoie de parcurgerea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării acţiunii, motivată de încălcarea termenelor prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de asemenea a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 9 din lege, situaţie în care, în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (4) din textul de lege mai sus citat, astfel de acţiuni pot fi formulate în termenul de 1 an, termen care începe să curgă de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.
Or, cum Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, a fost publicată în M. Of. nr. 758/06.11.2009, şi respectiv Decizia nr. 68 din 19 ianuarie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 119/23.03.2010, iar acţiunea a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de 14 iunie 2010, s-a reţinut că acţiunea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că, prin Ordinul nr. 461/2009 a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta acţiune, reclamantului nu i s-a produs nicio vătămare, din moment ce acest ordin nu şi-a mai produs efectele, întrucât, potrivit art. 2 raportul de serviciu trebuia să înceteze la expirarea termenului de preaviz, respectiv 25 mai 2009, iar reclamantul nu a mai aşteptat până la acea dată pentru că, urmare a solicitării sale s-a dispus mutarea definitivă pe funcţia publică de execuţie de inspector de muncă clasa I grad profesional superior treapta de salarizare I Ia Compartimentul îndrumare Angajatori şi Angajaţi în Domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, Autorizări, din cadrul Inspectoratului, în baza Ordinului nr. 753 din 22 mai 2009.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 2158 din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul P.I.
Deşi acesta a invocat ca temei legal al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. cât şi dispoziţiile art. 3041 din acelaşi act normativ, nu şi-a structurat în niciun mod motivele de recurs, mărginindu-se a susţine, în esenţă, că este greşită interpretarea instanţei de fond referitoare la faptul că ordinul a cărui anulare s-a solicitat nu şi-a mai produs efectele deoarece în perioada de preaviz a solicitat numirea pe altă funcţie de execuţie, care s-a materializat prin Ordinul nr. 753 din 22 mai 2009.
Se menţionează că este evident faptul că raporturile sale de muncă s-au modificat ca urmare a Ordinului nr. 461/2009 care şi-a produs efectele în mod deplin, motivul solicitării de trecere pe o funcţie de execuţie fiind chiar ordinul menţionat.
De asemenea, se precizează că Ordinul nr. 461/2009 a avut ca temei legal dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009 ce a fost declarată neconstituţională, astfel că acesta este nelegal.
Aceste critici pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, precum şi faptul că Ordinul nr. 461/2009 nu a produs nicio vătămare recurentului urmare a soluţionării favorabile a cererii sale de mutare definitivă pe o funcţie publică de execuţie, transpusă în Ordinul nr. 753/2009.
3. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cauza în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În cauză este necontestat faptul că Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 461 din 23 aprilie 200 a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
"(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare".
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora "Ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Astfel, Înalta Curte reţine că desfiinţarea funcţiei publice deţinute de reclamant prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că actul administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 461/2009 este nelegal în ceea ce priveşte art. 1, fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională, fiind astfel lipsit de temei legal cu privire la dispoziţia cuprinsă în art. 1.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanţa de recurs va admite recursul formulat, va modifica sentinţa atacată în sensul că, în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite în parte acţiunea reclamantului în ceea ce priveşte anularea art. 1 din Ordinul nr. 461/2009.
Referitor la solicitarea privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior, se reţine că în prezent recurentul-reclamant se află într-un raport de serviciu în baza unui alt Ordin cu nr. 753 din 22 mai 2009, a cărui legalitate şi temeinicie nu a fost nici contestată, acesta nefiind modificat/revocat/anulat, astfel că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Urmare a dezlegării acestei cereri este neîntemeiată şi solicitarea care vizează acordarea despăgubirilor sub forma drepturilor băneşti de care nu a beneficiat de la data eliberării din funcţie şi până la reîncadrarea efectivă.
Cererea recurentului-reclamant de obligare a pârâtului la daune morale este apreciată de instanţa de recurs ca fiind întemeiată în parte.
Conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale care au constituit temeiul legal al actelor administrative anulate, inclusiv sub forma daunelor morale.
Desfiinţarea postului deţinut de recurentul-reclamant a intervenit în situaţia expusă anterior, aceasta fiind nelegală, iar reclamantul a fost determinat să opteze pentru soluţii dezavantajoase.
Acest fapt constituie un prejudiciu moral adus recurentului-reclamant care se impune a fi reparat, astfel că instanţa de recurs apreciază că acordarea unor daune morale în sumă de 4.500 RON este în măsură să satisfacă repararea acestui prejudiciu, suma solicitată de reclamant cu acest titlu nefiind justificată.
În concluzie, faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciind ca fondat recursul formulat, va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite în parte acţiunea reclamantului, astfel: va anula Ordinul nr. 461 din 23 aprilie 2009 în ceea ce priveşte art. 1; va obliga autoritatea pârâtă la 4.500 RON daune morale; va respinge în rest acţiunea; va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.I. împotriva Sentinţei nr. 2158 din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea. Anulează Ordinul nr. 461 din 23 aprilie 2009 în ceea ce priveşte art. 1.
Obligă autoritatea pârâtă la 4.500 RON daune morale.
Respinge în rest acţiunea.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2579/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2134/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
