ICCJ. Decizia nr. 3602/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3602/2012
Dosar nr. 393/32/2011
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, reclamanta M.A.M. a contestat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu handicap, decizia de încadrare în grad de handicap din 10 mai 2011, emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, solicitând anularea deciziei din 10 mai 2011 şi a certificatului din 05 aprilie 2011 emise de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Neamţ, obligarea pârâtelor la emiterea unei noi decizii cu încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav şi cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei sale, reclamanta a arătat că, încă de la naştere, a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică şi encefalopatie cronică infantilă, iar până în anul 2010, inclusiv, a avut gradul de handicap grav şi a beneficiat de asistent personal (mama sa).
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare, invocând lipsa procedurii prealabile obligatorii şi solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 148 din 03 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, a anulat decizia şi certificatul de încadrare a reclamantei în gradul de handicap accentuat în cauza privind pe reclamanta M.A.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, a obligat pârâtele să emită certificat de încadrare în gradul de handicap grav şi a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile (recursului administrativ) faţă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, că în speţă sunt incidente prevederile art. 6 alin. (4) ultima teză şi prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura prealabilă nu este necesară în situaţia în care partea a optat mai întâi pentru jurisdicţia administrativă specială ori s-a adresat după emiterea actului autorităţii ierarhic superioare şi a solicitat revocarea actului administrativ; cum certificatul din 15 noiembrie 2010 a fost atacat de petentă la autoritatea ierarhic superioară celei care a emis acest act administrativ, procedura prealabilă nu mai era necesară în acest caz, motive pentru care excepţia apare ca nefondată.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că reclamanta beneficiază de gradul de handicap grav datorită faptului că, deşi este paraplegică (dar se poate deplasa cu sprijin şi se poate îngriji singură într-o anumită măsură), aceasta totuşi urmează cursurile unui liceu şi încearcă prin această activitate să-şi sporească capacităţile intelectuale şi în acest caz criteriul strict medical (şi care singur nu ar duce la încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav) este completat de criteriul special şi legal al desfăşurării unei activităţi legate de capacitatea şi de pregătirea intelectuală a reclamantei, astfel că aceasta beneficiază în condiţiile legii de asistent social personal, chiar dacă din punct de vedere medical nu suferă de o afecţiune care prin ea însăşi poate duce la încadrarea în grad de handicap grav.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, reclamanta a criticat hotărârea prin care instanţa de fond a anulat decizia Comisiei Superioare din 10 mai 2011 şi certificatul din 05 aprilie 2011 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Neamţ şi a dispus încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav, susţinând că prima instanţă a aplicat eronat dispoziţiile Ordinul comun nr. 762 al Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi 1992 al Ministrului Sănătăţii Publice din 2007, respectiv Capitolul 7: funcţiile neuro-musculo-scheletice şi ale mişcărilor aferente, Subcap. Ill: evaluarea gradului de handicap afectarea funcţiilor motorii (a staticii şi mobilităţii - locomoţiei sau/şi gestualităţii), pct. 2 - afecţiuni neurologice, stabilind că intimata reclamantă are un deficit locomotoriu grav, care ar presupune dependenţă de un mijloc de transport adecvat (fotoliu rulant, alte dispozitive) sau imobilizare la pat, în realitate, deficienţa locomotorie fiind accentuată, deoarece aceasta se poate deplasa cu sprijin (conform anchetei sociale efectuate în 18 februarie 2011, intimata-reclamantă se deplasează cu ajutorul cadrului).
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Actele administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ sunt decizia de încadrare în grad de handicap din 10 mai 2011 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi certificatul din 05 aprilie 2011 a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Neamţ, cu privire la neacordarea dreptului de a beneficia de asistent personal.
Ceea ce a contestat destinatarul actului a fost această ultimă măsură, pe care a considerat-o contrară prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, conform cărora persoanele cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute în art. 6 pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap, dreptul la asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale, fiind prevăzut în art. 6 lit. d).
Conform art. 35 din Legea nr. 448/2006, persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal, iar criteriile medio-psihosociale în temeiul cărora se stabileşte gradul de handicap sunt cele aprobate prin Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministerului Sănătăţii Publice nr. 762/1992 din 31 august 2007.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, tetrapareza spastică se încadrează la Capitolul 7 (Funcţiile neuro-musculo-scheletice şi ale mişcărilor aferente), cu menţiunea expresă că persoanele cu handicap grav determinat de acest tip de afecţiune necesită asistent personal.
În nota inserată la acest articol s-a prevăzut, totodată, că pentru persoanele cu handicap grav, „intensitatea afectării funcţiei motorii face imposibilă desfăşurarea oricăror activităţi profesionale, activităţi cotidiene, de autoîngrijire, autogospodărire. În cazul persoanelor cu parapareze forte, paraplegii, fără afectarea funcţiilor intelectuale (în situaţii particulare) este posibil şi indicat acces pentru prestarea profesiunilor cu pregătire superioară, activităţi legate de pregătirea intelectuală, în ritm liber, beneficiind de asistent personal”.
Prin urmare, de vreme ce intimata-reclamantă a fost încadrată în gradul de handicap grav, refuzul acordării dreptului la un asistent personal contravine înseşi criteriilor medico-psihosociale citate mai sus, aspect de nelegalitate corect sancţionat de instanţa de fond.
Având în vedere aceste prevederi speciale şi care privesc persoanele afectate de paraplegii, dar care desfăşoară activităţi legate de capacitatea şi de pregătirea intelectuală, în mod corect a apreciat instanţa de fond că atât certificatul de încadrare în grad de handicap, cât şi decizia de soluţionare a contestaţiei împotriva acestuia, sunt lovite de nulitate, din moment ce la emiterea acestora nu s-a ţinut cont de faptul că reclamanta urmează cursurile unui liceu şi, prin urmare, aceasta beneficiază prin lege de asistent personal, întrucât cursurile de învăţământ sunt prin esenţa lor activităţi legate de capacitatea şi de pregătirea intelectuală a reclamantei, legea oferind persoanelor paraplegice care luptă să se integreze în societate prin activităţi ce ajută la sporirea capacităţii intelectuale a acestora un sprijin sporit faţă de cele care nu se încadrează strict din punct de vedere medical în gradul de handicap grav, dar care nu desfăşoară astfel de activităţi.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, împotriva sentinţei nr. 148/2011 din 03 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3740/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3646/2012. Contencios → |
|---|
