CSJ. Decizia nr. 2237/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Dosar nr. 5283/2001
Dosar nr. 5284/2001
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 decembrie 1997, reclamanta SC U. SA Buzău a chemat în judecată pârâta SC G. SRL Urziceni, solicitând ca, în baza sentinţei civile ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 29.616.466 lei contravaloarea cantităţii de boabe soia, precum şi cheltuieli de judecată.
După parcurgerea unui ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti, respectând indicaţiile Curţii Supreme de Justiţie, date prin Decizia civilă nr. 2237 din 3 iunie 1999, în apel, după casare, a dispus efectuarea unei expertize de specialitate privind realitatea pretenţiilor reclamantei, respectiv, cantitatea de marfă efectiv livrată, cât şi sumele achitate de pârâtă cu titlu de preţ.
Având în vedere probele administrate, inclusiv raportul de expertiză efectuat în cauză, instanţa de apel, prin Decizia civilă nr. 475 din 30 martie 2001, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei date, instanţa a reţinut că, cantitatea de 46 tone soia, a cărei contravaloare o solicită reclamanta-apelantă, nu a fost livrată în fapt. De asemenea, s-a apreciat că procesele-verbale de punctaj, încheiate de părţi la data de 23 mai 1996 şi 27 ianuarie 1997, nu fac decât să confirme caracterul litigios al sumei în discuţie, acestea neputând fi considerate că reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în condiţiile art. 379 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs SC A. SA Buzău (urmare a fuzionării SC U. SA cu SC C.M. SA) criticile vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, conform art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ.
Se susţine că, deşi, au fost depuse la dosarul cauzei copii de pe facturile emise pentru cantitatea de 1500 tone soia, nu au fost luate în consideraţie, deşi livrarea s-a făcut prin SC R.C. SA Brăila, iar prin procesul-verbal de punctaj, încheiat la data de 23 mai 1996, pârâta-intimată s-a obligat să rezolve situaţia celor 46 tone soia, pentru care pretinde că reprezintă diferenţe calitative.
De altfel, această cantitate trebuia recuperată de la furnizorul SC C.C. Brăila.
Recursul este nefondat.
Probele administrate relevă faptul că reclamanta-recurentă s-a angajat să livreze pârâtei intimate cantitatea de 1500 tone soia boabe, marfă ce o avea depozitată în custodie la SC R.C. SA Brăila, cantitate pe care a şi facturat-o.
Din cantitatea contractată, SC R.C. SA Brăila a expediat intimatei-pârâte numai cantitatea de 1279 tone, pentru diferenţa de 46 tone, neexistând documente de livrare.
Reclamanta-recurentă nu a fost în măsură să probeze expedierea acestei cantităţi în condiţiile art. 46 C. com., situaţie în care refuzul de plată al acesteia este justificat.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, înscrisurile depuse şi constând în situaţia proprie a livrărilor de marfă, precum şi facturile emise şi neconfirmate, nu pot conduce la admiterea pretenţiilor reclamantei-recurente, iar procesele-verbale de punctaj atestă caracterul litigios al sumei în discuţie şi nicidecum o recunoaştere a datoriei.
În aceste condiţii, Curtea apreciază că soluţia criticată este legală şi temeinică, fiind dată după administrarea tuturor probatoriilor şi dovezilor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Ca urmare, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA, Buzău, împotriva deciziei nr. 475 din 30 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2083/1942. Comercial | CSJ. Decizia nr. 735/2003. Comercial → |
---|