Obligatia de a face. Sentința nr. 525/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 525/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 5783/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 753
Ședința publică de la 14 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
JUDECĂTOR D. M.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta R. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr.525 din 7 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ..R.L. prin administrator judiciar EXPERT ..L.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă prin Serviciul registratură din partea intimatei întâmpinare, în două exemplare.
Recurenta prin avocat depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei.
Curtea anulează taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei depuse de recurentă. Detașează filele 13,14 reprezentând exemplarul II al întâmpinării, comunicându-i apărătorului recurentei un exemplar, urmând ca filele dosarului să fie renumerotate.
La interpelarea instanței, apărătorul recurentei precizează că suma de 2.123.286 lei provine din contractele de cesiune menționate în sentința comercială nr.81 din 7 februarie 2011.
Recurenta prin avocat arată că alte chestiuni prealabile nu mai are de invocat și nici probe noi de propus.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și în consecință admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.
În susținere, arată că prin sentința comercială nr. 81 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Teleorman au fost anulate cele patru contracte de cesiune de creanță în baza cărora a achitat suma de 2.123.286 lei, iar părțile au fost repuse în situația anterioară.
De asemenea, mai arată că ambele creanțe sunt certe, lichide și exigibile înainte de data de 1 martie 2010, deci înainte de . societății.
În cauză, sunt îndeplinite prevederile dispozițiilor art.52 din Legea nr.85/2006.
Invocă dispozițiile art.1616 -1617 C. civil. Daca o parte renunta la beneficiile compensarii nu inseamna ca cealalta parte nu o poate invoca.
CURTEA
Deliberand, constata:
Prin sentinta civila nr 525 din 7 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr. _, s-a respins ca nefondata exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de lichidatorul judiciar Expert Com SPRL al ., precum si cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta . avand ca obiect compensarea datoriilor reciproce dintre parti, urmand ca reclamanta sa fie inscrisa la masa credala a . cu suma de 1.490.486 lei, reprezentand diferenta dintre 2.123.286 lei si 633.000 lei.
In motivare, s-a aratat, in ceea ce priveste excepția puterii lucrului judecat invocată de lichidatorul judiciar Expert . sentința civilă nr. 588 din 24 septembrie 2012, rămasă irevocabilă, s –a respins, ca inadmisibilă, cererea de compensare a datoriilor reciproce formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . – prin lichidator judiciar Expert . judecătorul sindic că este inadmisibilă cererea de compensare a datoriilor reciproce, întrucât a fost formulată pe calea contestației la raportul lichidatorului judiciar, în condițiile art. 21 alin(1) din Legea nr. 85/ 2006.
Or, această hotărâre judecătorească nu poate fi invocată cu putere de lucru judecat în prezenta pricină, atât timp cât prima cerere a fost respinsă ca inadmisibilă, față de cadrul procesual ales de creditoare, iar cea de a doua cerere a fost formulată, pe cale separată, în temeiul art. 52 din Legea nr. 85/ 2006 raportat la art. 1616 și urm. Cod Civil. Fundamentul juridic al celor două cereri fiind diferit, identitatea de părți și obiect a cererilor nu este suficientă pentru a opera puterea lucrului judecat .
Ca atare, excepția invocată a fost respinsa, ca nefondată.
Pe fondul pricinii, s-a reținut ca, prin sentința comercială 81 din 7 februarie 2011, s –a admis cererea administratorului judiciar Expert . anulat contractele de cesiune de creanță încheiate între . și debitoarea ., s-a dispus repunerea părților în situația anterioară și a fost obligată . să restituie averii debitoarei sumele încasate în contul creanțelor cesionate. Sub aspectul acestor capete de cerere, sentința a rămas irevocabilă.
În baza acestei sentințe, lichidatorul judiciar a început executarea silită împotriva creditoarei . în vederea recuperării creanței de 636.722 lei, executarea silită fiind finalizată, la data de 28.12.2012 executorul judecătoresc virând în contul lichidării ultimele sume, așa cum rezultă din raportul lichidatorului judiciar.
De asemenea, în baza aceleiași sentințe, creditoarea . s –a înscris pe tabelul definitiv consolidat al creanțelor împotriva averii debitoarei, cu suma de 2. 123.286 lei.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Textul de lege de mai sus constituie o excepție de la regula prevăzută de art. 36 din lege și are în vedere numai compensația legală.
Rezultă că art. 52 din Legea nr. 85/ 2006 prevede o normă procedurală specială potrivit căreia compensația legală operează numai în măsura în care condițiile acesteia sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii de insolvență.
În speță, procedura de insolvență a debitoarei a fost deschisă prin sentința comercială nr. 139/1 martie 2010, dată la care între părți nu existau datorii reciproce pentru a opera compensația legală.
Or, desființarea retroactivă a contractelor nu poate avea ca efect repunerea creditoarei în dreptul de a invoca compensația legală, atât timp cât acest drept, sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale ale compensației, trebuie analizat la momentul deschiderii procedurii de insolvență.
Mai mult decât atât, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței debitoarei împotriva creditoarei a fost stabilit prin sentința comercială nr. 81/7 februarie 2011, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, iar, prin cererea formulată (f. 1 Dosar_/2/2012), creditoarea indică drept temei al creanței sale aceeași hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, este de observat că, în speță, nu poate opera compensația reciprocă a datoriilor, întrucât debitoarea- prin lichidator judiciar a renunțat la compensație, conform art. 1617 alin (3) Cod Civil, atât timp cât a început executarea silită împotriva creditoarei, executare silită finalizată la data de 28. 12. 2012, situație în care nu se poate reține că aceasta compensație s –a produs de drept.
În consecință, pentru considerentele de mai sus, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 85/2006, s-a respins ca nefondată cererea creditoarei ..
La data de 28.10.2013, reclamanta . a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 525 din 7 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr. _, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul admiterii actiunii astfel cum a fost formulata.
In motivare, se arata ca instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza dedusă judecății, întrucât înlătură norme imperative privind nulitatea absolută care se aplică în cauză.
Conform motivării instanței, anularea contractelor de cesiune, chiar fără a se stabili reaua credință a sa, înlătură orice drept al sau prevăzut de norma legală.
Nulitatea actelor juridice, așa cum este definită de codul civil drept sancțiunea de drept care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Nulitatea are ca efect repunerea părților în situația anterioară, adică la momentul încheierii contractului, moment care este anterior deschiderii procedurii de faliment a intimatei în speță 01.03.2013.
Astfel, instanța înlătură efectele constatării nulității contractelor de cesiune fără a ține cont de norma imperativă in sensul ca prin constatarea nulității se consideră că acele acte nu au fost încheiate.
Este adevărat că anularea s-a pronunțat prin sentința nr.81/07.02.2011 după deschiderea procedurii, dar anularea contractelor și repunerea părților în situația anterioară, așa cum se dispune de către instanță, permite părților de a beneficia de toate drepturile conferite de lege.
Instanța, în mod greșit, reține că are ca temei juridic hotărârea pronunțată nr.81/07.02.2011, întrucât se prevalează de efectele acesteia și anume repunerea părților în situația anterioară – la momentul încheierii contractelor și înainte de deschiderea procedurii falimentului –, întrucât, la data de 01.03.2010, erau două creanțe reciproce, certe, lichide și exigibile.
Instanța, în mod greșit, reține că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.52 din Legea nr.85/2006, întrucât sunt îndeplinite condițiile cerute de lege în materie, în sensul că, prin repunerea părților în situația anterioară, măsura dispusă prin sentința nr.81/07.02.2011 a Tribunalului Teleorman în dosar nr._ cele două datorii reciproce sunt certe, lichide și exigibile înainte de deschiderea procedurii, și anume data de 01.03.2010 si, prin urmare, sunt îndeplinite condițiile cerute de lege în materie compensării în speță art.52 din Legea nr.85/2006 și art.1617 Cod civil, respectiv compensația legală operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile oricare ar fi izvorul lor.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.52 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii – repunerea în situația anterioară prin sentința nr.81/07.02.2011.
Prin decizia nr.1604/01.05.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că compensarea legală solicitată pe calea dreptului comun este admisibilă, avându-se în vedere că nu este o acțiune în realizare a dreptului ci o acțiune în constatare a dreptului.
Nu poate fi primită motivarea instanței în sensul că intimata prin lichidator a renunțat la compensare, întrucât, așa cum a arătat, executarea silită împotriva sa a fost efectuată cu nerespectarea prevederilor art.3711 Vechiul Cod de procedură civilă, în sensul că nu se face dovada că societatea a refuzat să execute de bunăvoie.
Nu se poate reține că executarea silită înlătură efectele compensației de drept, întrucât acesta operează chiar când părțile nu au cunoștință de acesta. Prin urmare, executarea silită este abuzivă și se aflăm în fața unui abuz de drept subiectiv, întrucât acesta a fost exercitat cu încălcarea principiilor sale.
Este adevărat că interesul primordial al lichidatorului este să-și încaseze onorariul, la suma de_ lei acesta fiind de_ lei, fără a mai ține cont de norme imperative care apără acest drept.
De asemenea, a solicitat să se constate că operează compensarea de drept, cele două datorii fiind stabilite în același moment de către instanță, compensarea operând chiar și atunci când părțile nu au cunoștință de aceasta.
In patrimoniul societății, se creează un prejudiciu, iar intimata se îmbogățește fără justă cauză, întrucât instanța la pronunțarea soluției nu a avut în vedere buna sa credință, stabilita prin sentința nr.81/2011 pronunțată în dosar nr._ a Tribunalului Teleorman.
Se invedereaza că instanța, deși este și judecătorul-sindic al intimatei, nu a avut în vedere toate probele din dosar în sensul că societatea a cumpărat o creanță mult diminuată cu aproximativ 40%, ceea ce dovedește reaua credință a intimatei din prezentul dosar.
Instanța înlătură efectele compensației de drept și a unor norme imperative fără a ține cont că ne aflăm în fața unui abuz de drept subiectiv, drept protejat de lege, întrucât executarea silită a fost efectuată cu rea credință.
În drept, se invoca art.304, 3041 și următoarele Vechiul Cod procedură civilă.
Recurenta a timbrat prezenta cerere cu taxa judiciara de timbru de 60 lei.
Intimata . prin lichidator judiciar Expert . intampinare, la data de 03.02.2014, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondatt.
In motivare, se solicita instanței sa se dispună anularea recursului ca netimbrat, in cazul in care recurenta nu face dovada achitării taxei judiciare de timbru, pana primul termen de judecata.
Pe fond, se arata ca, în esența, recurenta solicita compensarea sumei de 633.000 lei, suma recuperata de A. CLAS S.R.L, prin lichidator judiciar pe calea executării silite, cu suma de 2.123.286 lei, suma cu care petenta R. C. S.R.L este înscrisa in Tabelul Definitiv Consolidat al Creanțelor, in cauza de faliment.
In ceea ce privește solicitarea petentei de a se compensa creanța sa cu sumele incasate de către A. CLAS S.R.L, in cadrul procedurii de executare silita demarata in baza sentinței nr. 81 din data de 7 Februarie 2011, se apreciaza ca netemeinica.
A fost demarata executarea silita împotriva R. C. S.R.L prin B.E.J D. D. Crenguța, cu sediul in București, formandu-se dosarul de executare nr. 123/2012.
In urma masurilor de excutare silite, in conturile debitoarei R. C. S.R.L, a fost indisponibilizata suma de 379.093,65 lei. După reținerea onorariului de către executorul judecatoresc a fost virata in contul lichidării suma de 367.259,50 lei.
Ulterior, in urma masurilor de executare silita, a fost încasata si diferența pana la acoperirea integrala a sumei de 630.000 lei, reprezentând sumele incasate de către R. C. S.R.L, de la primarii, in baza contractelor de cesiune creanța anulate.
Potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea 85/2006, deschiderea procedurii de insolventa nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege in materie de compensare legala sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Recurenta susține ca cele doua creanțe pentru care solicita compensarea au fost născute inaintea deschiderii procedurii de insolventa, întrucât contractele de cesiune au fost anulate, iar nulitatea produce efecte retroactiv.
Se considera ca nu pot fi reținute aceste susțineri de vreme ce intimata a avut dreptul de a cere executarea silita pentru suma de 633.000 lei, abia după pronunțarea Sentinței nr. 81 din data de 07 Februarie 2011, pronunțata de către Tribunalul Teleorman, prin care au fost anulate cesiunile de creanța, iar R. CONSULTUING S.R.L obligata la restituirea sumei de 633.000 lei.
Chiar daca nulitatea produce efecte retroactiv, dreptul sau de a solicita suma de 633.000 lei s-a născut la data de 07 Februarie 2011, deci după deschiderea procedurii de insolventa (care a avut loc la 01 Martie 2010), nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 din Legea 85/2006.
De asemenea, se sustine ca, pe aceeași direcție, se afla si dispozițiile art. 1254 alin. 3 din Codul Civil, care prevăd ca, în cazul in care contractul este desființat, fiecare parte trebuie sa restituie celeilalte, in natura sau prin echivalent, prestațiile primite, potrivit prevederilor art. 1.639-1.647, chiar daca acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu.
Astfel, in opinia sa, din interpretarea textului de lege citat, reiese faptul ca dreptul de a pretinde restituirea prestațiilor ca urmare a desființării unui contract pe motiv de nulitate, se naște de la data constatării nulității acestuia.
De asemenea, nu poate opera compensația legala a datoriilor reciproce, întrucât prin executarea silita a creanței, intimata a renunțat in mod tacit la compensația legala, conform art. 1617 alin. 3 din Codul civil.
Nu in ultimul rând, se invedereaza faptul ca, in același sens, s-a pronunțat si instanța de fond, subliniind faptul ca desființarea retroactiva a contractelor nu poate avea ca efect repunerea creditoarei in dreptul de a invoca compensația legala, atât timp cat acest drept, sub aspectul indeplinirii condițiilor legale ale compensației, trebuie analizat la momentul deschiderii procedurii de insolventa.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate, cat si a dispozitiilor art 304 ind 1 Cod Pr Civ, instanța urmeaza a-l respinge ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
In esenta, recurenta-reclamanta invoca dispozitiile art 52 din legea nr. 85/2006, apreciind ca sunt indeplinite conditiile pentru a opera compensarea intre creanta de 630.000 lei detinuta de debitoarea . SRL (in baza sentintei comerciala nr 81/07.02.2011 pronuntata de Tribunalul Teleorman-sectia civila in dosarul nr._ ) si cea apartinand reclamantei in cuantum de 2.123.286 lei (in temeiul aceleasi sentinte).
Prima critica a recurentei se refera la faptul ca instanta de fond, in mod eronat, a apreciat ca nu sunt intrunite cerintele pentru a opera compensarea, in speta, cele doua creante fiind, in realitate, certe, lichide, exigibile si anterioare datei deschiderii procedurii insolventei (01.03.2010).
Curtea considera ca aceasta critica este nefondata.
Astfel, conform art 52 din legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Conditiile pentru a opera compensarea legala sunt prevazute de Codul civil (1864-in vigoare la data deschiderii procedurii), respectiv art 1143-1153 Cod Civil. Astfel, creantele trebuie sa fie certe, lichide si exigibile, iar partile sa nu fi facut acte contrare din care sa rezulte ca se opun intervenirii stingerii reciproce a datoriilor. In plus, art 52 din Legea nr. 85/2006 stabileste si o cerinta specifica, anume ca respectivele creante sa fie anterioare momentului deschiderii procedurii insolventei.
Prin creanta certa, conform art 379 alin 3 Cod pr Civ, se intelege aceea care rezulta din insasi actul de creanta sau din alte acte emanate sau recunoscute de debitor. De asemenea, creanta este lichida atunci cand catimea ei este determinata prin actul de creanta sau cand este determinabila cu ajutorului actului de creanta sau a altor documente emanand de la debitor sau recunoscute de acesta (art 379 alin 4 Cod pr Civ).
Or, in cauza, abia prin sentinta comerciala nr 81/07.02.2011 pronuntata de Tribunalul Teleorman-sectia civila in dosarul nr._ (prin care s-au anulat contractele de cesiune din 23.09.2009 modificat, din 23.02.2010, 31.03.2009 modificat, respectiv din 03.08.2009 incheiate intre recurenta si debitoare si s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, fiind obligata . sa restituie averii debitoarei sumele incasate in contul creantelor cesionate) s-a stabilit ce sume se datoreaza de catre parti si de la ce data. Cu alte cuvinte, numai la momentul pronuntarii acestei hotarari, creanta debitoarei . ) si implicit cea a recurentei) a devenit certa si exigibila, putand fi solicitata.
Sustinerea recurentei (care reprezinta o a doua critica a prezentei cai de atac) in sensul ca exigibilitatea ar fi anterioara pronuntarii sentintei, intrucat instanta a dispus anularea contractelor de cesiune si repunerea partilor in situatia anterioara, astfel incat, in virtutea efectului retroactiv, data creantei ar fi de la momentul incheierii contractelor este eronata.
Recurenta face confuzie intre efectul retroactiv al nulitatii, care presupune ca declararea nulitatii unui act juridic produce efecte pentru trecut (ex tunc), considerandu-se ca acesta nu a fost valabil de la momentul incheierii si efectul hotararii judecatoresti prin care se pronunta nulitatea. Aceasta hotarare nu are caracter declarativ de drepturi (respectiv de constatare a existentei unui drept de creanta in patrimoniul celui in beneficiul caruia se aplica sanctiunea nulitatii), ci caracter extinctiv (hotărârea nu constată un drept preexistent si nu-l creează, ci sancționează neîndeplinirea unei obligații, a unei îndatoriri legale sau contractuale ori neconformitatea actului cu legea). Numai dupa constatarea incidentei motivului de nulitate invocat, se poate dispune si repunerea partilor in situatia anterioara. Cu alte cuvinte, dreptul de creanta sau dreptul real se naste ca urmare a repunerii partilor in situatia anterioara numai daca instanta a dispus in acest sens, si numai de la momentul ramanerii definitive a respectivei sentinte.
In acest context, dreptul debitoarei . la restituirea sumelor incasate in contul creantelor cesionate s-a nascut la data pronuntarii sentintei comerciale nr 81/07.02.2011 pronuntata de Tribunalul Teleorman-sectia civila (data la care a si devenit definitiva, conform art 377 alin 1 pct 1 Cod Pr Civ 1865), iar creanta pe care o pretinde recurenta (si cu care s-a inscris la masa credala a debitoarei), avandu-si izvorul in aceeasi sentinta (a se vedea precizarea facuta de parte la termenul din 14.03.2014) nu are o alta exigibilitate decat cea a ramanerii definitive a respectivei hotarari.
O alta interpretare ar fi absurda, insemnand ca suma datorata debitoarei ar fi devenit exigibila la data pronuntarii sentintei, pe cand cea a recurentei la data incheierii contractelor. P. cand o instanta judecatoreasca nu statueaza asupra repunerii partilor in situatia anterioara si a modalitatii in care se face, niciuna din partile contractante nu are un drept de creanta nascut si exigibil.
Din aceasta perspectiva, argumentul instantei de fond in sensul ca, la data deschiderii procedurii insolventei fata de debitoarea . (01.03.2010), nu existau datorii reciproce intre parti, sentinta prin care s-a stabilit caracterul cert, lichid si exigibil al crenatei debitoarei fiind ulterioara inceperii procedurii insolventei, astfel incat nu sunt indeplinite conditiile pentru a interveni compensarea, este pe deplin justificat.
Nici critica recurentei in sensul ca, in mod gresit, a retinut instanta ca debitoarea ar fi renuntat la efectele compensarii prin pornirea executarii silite, in temeiul sentintei comerciale nr 81/07.02.2011 nu poate fi acceptata.
Astfel, se sustine ca executarea s-ar fi facut abuziv si cu incalcarea dispozitiilor Codului de Procedura Civila. In acest sens, Curtea constata ca nu s-a dovedit ca ar fi fost anulata executarea siilita pe motive de nelegalitate. Oricum, modul in care s-a realizat executarea nu are relevanta, esentiala fiind manifestarea de vointa de a face acte contrare operatiunii de compensare. Or, pornirea executarii silite in sine de catre debitoarea (indiferent de soarta dosarului de executare) are semnificatia evidenta ca aceasta nu a dorit sa invoce compensarea reciproca a datoriilor. Astfel cum a retinut instanta de fond, cerinta reglementata de art 1617 alin 3 cod civil 1864, si anume ca creditoarea sa nu fi renuntat la compensatie, nu este intrunita.
In ceea ce priveste asertiunea recurentei in sensul ca a fost de buna credinta la momentul incheierii contractelor de cesiune creanta, iar debitoarea de rea-credinta, prima cumparand si cea de-a doua vanzand o creanta cu mult diminuata, Curtea are in vedere ca, in prezenta cauza, aceste aspecte nu au relevanta, chestiunea compensarii nedepinzand de buna sau reaua credinta a partilor.
Pentru aceste considerente, apreciind ca sentinta atacata a fost pronuntata cu respectarea dispozitiilor legale, in baza art 312 Cod Pr Civ, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta R. C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr.525 din 7 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ..R.L. prin administrator judiciar EXPERT ..L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. L. Z. D. V. D. M.
Grefier,
A. G. S.
Red.Jud.ALZ/14.04.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Teleorman
Președinte: L. S.
| ← Poprire asiguratorie. Decizia nr. 133/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 303/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
