Practica judiciara insolventa. Decizia 1647/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1647/2008
Ședința publică din data de 02.09.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva sentinței comerciale nr. 757/2008 pronunțată la data de 02.04.2008 în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu cu intimata SC MEDIA SRL, având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare s-a realizat în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2448/20.06.2008.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 177. fiscală.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2. civ.
Instanța în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, procedura fiind legal îndeplinită, constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 757 din 2 aprilie 2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Clujs -a admis excepția autorității de lucru judecat în prezenta cauză a sentinței comerciale nr. 3607/C/1 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, irevocabilă prin decizia civilă nr. 258/29 ianuarie 2008 Curții de APEL CLUJ, excepție ridicată din oficiu, și, în consecință:
S-a respins cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului împotriva debitoarei SC MEDIA SRL având ca obiect deschiderea față de debitoare a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, ca urmare a incidenței în cauză a autorității de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 3607/C/1 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, irevocabilă prin decizia civilă nr. 258/29 ianuarie 2008 Curții de APEL CLUJ.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr- la 26 iulie 2007, aceeași creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, pentru Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, a solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de aceeași debitoare SC MEDIA SRL, J-, CUI -, prevalându-se de aceeași creanță de 60.079 lei, constând în debite fiscale al căror calcul a fost efectuat până la data de 15 iunie 2007. Pentru dovedirea pretențiilor sale s-a prevalat de aceleași raporturi juridice fiscale consemnate într-o fișă sintetică totală pe care nu a depus-o la dosar. În susținerea pretențiilor sale a depus aceeași nota de fundamentare a necesității deschiderii procedurii insolvenței nr. 19393/20 iunie 2007, fără a mai depune alte înscrisuri.
Prin sentința comercială nr. 3607/C/1 octombrie 2007, Tribunalul Comercial Cluja respins cererea înregistrată sub nr- ca neîntemeiată, reținând, în esență, că creditoarea nu a făcut dovada susținerilor sale, nota de fundamentare a necesității deschiderii procedurii insolvenței nr. 19393/20 iunie 2007 neputând face dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, fiind un simplu înscris care nu este opozabil debitoarei.
Această sentință a fost menținută de către instanța de control judiciar prin decizia civilă nr. 258/29 ianuarie 2008, prin care Curtea de APEL CLUJa respins recursul declarat de creditoarea DGFP a jud. C împotriva sentinței comerciale nr. 3607/C/1 octombrie 2007, reținând caracterul unilateral al notei de fundamentare pe care și-a întemeiat creditoarea pretențiile, precum și faptul că natura fiscală a creanței nu se justifică nici o derogare de la obligația creditoarei de a își proba pretențiile.
Potrivit dispozițiilor art. 1201.civ. există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este formulată între aceleași părți, iar potrivit art. 1200 pct. 4.civ. prezumția de autoritate a lucrului judecat, care presupune legalitatea și temeinicia incontestabile ale unei hotărâri irevocabile, este irefragabilă.
Raportând părțile, obiectul și cauza procesului format pe baza cererii înregistrate sub nr. - la părțile, obiectul și cauza litigiului format pe baza cererii nr-, judecătorul sindic constată existența unei depline identități; astfel, creditoarea este aceeași DGFP a jud. C, chiar dacă în primul litigiu a acționat în numele a mun. C-N, deoarece această din urmă instituție nu are personalitate juridică și nu poate acționa în nume propriu, respectiv debitoarea este aceeași SC MEDIA SRL; obiectul litigiilor este același, respectiv deschiderea față de debitoare a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 pentru aceeași creanță de 60,079 lei; cauza litigiilor este identică, creditoarea urmărind declanșarea procedurii concursuale și colective de recuperare a creanțelor față de debitoarea prezumtiv aflată în insolvență.
Simplul fapt că în cadrul primului litigiu creditoarea nu a făcut dovada susținerilor avansate prin cererea introductivă, iar în cel de al doilea litigiu a depus titlurile executorii emise pentru creanța respectivă nu este de natură să schimbe obiectul sau cauza litigiului, deoarece creditoarea s-a prevalat de aceeași creanță, astfel cum rezultă din comparația celor două note de fundamentare a necesității deschiderii procedurii insolvenței nr. 19393/20 iunie 2007 (5-7 dosar -, 3--). De asemenea, faptul că creditoarea aimprimattitlurile executorii la 1 februarie 2008 nu schimbă natura raporturilor juridice fiscale din care s-au născut creanțele fiscale de care se prevalează creditoarea.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic, în temeiul art. 137 alin. 1.proc.civ. coroborat cu art. 166.proc.civ. art. 1201.civ. și art. 1200 pct. 4.civ. a admis excepția autorității de lucru judecat în prezenta cauză a sentinței comerciale nr. 3607/C/1 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, irevocabilă prin decizia civilă nr. 258/29 ianuarie 2008 Curții de APEL CLUJ, excepție ridicată din oficiu, și, în consecință, a respins cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului C împotriva debitoarei SC MEDIA SRL având ca obiect deschiderea față de debitoare a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, ca urmare a incidenței în cauză a autorității de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 3607/C/1 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, irevocabilă prin decizia civilă nr. 258/29 ianuarie 2008 Curții de APEL CLUJ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției autorității de lucru judecat și trimiterea cauzei Tribunalului Comercial Cluj în vederea soluționării pe fond a cererii formulată de recurentă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea-recurentă arată că judecătorul sindic a apreciat incidența în prezenta cauză a excepției autorității de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 3607/1 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 258/29 ianuarie 2008 Curții de APEL CLUJ.
Creditoarea-recurentă mai învederează faptul că instanța de fond în mod greșit a uzat de excepția autorității de lucru judecat preluată din dispozițiile Codului d e procedură civilă atâta vreme cât această soluție nu este compatibilă cu prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței care reglementează procedura de executare silită colectivă și care eventual, s-ar completa cu dispozițiile Codului d e procedură civilă în materie de executare silită, unde nu este prevăzută instituția autorității puterii de lucru judecat.
Condițiile în care se poate respinge o cerere de deschidere a procedurii insolvenței sunt limitativ prevăzute de legea specială- Legea nr. 85/2006.
Prin sentința comercială nr. 3607/2007 a Tribunalului Comercial Clujs -a respins ca neîntemeiată cererea întrucât singurul script depus la dosar în susținerea cererii, a fost "Nota de fundamentare a necesității deschiderii procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006" care nu face dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, fiind un simplu înscris care nu întrunește cerințele prevăzute de lege pentru a fi titlu executoriu.
Raportat la hotărârile judecătorești pronunțate, în prezenta cauză nu există putere de lucru judecat atâta timp cât nu s-a analizat fondul dreptului deoarece DGFP A JUDEȚULUI C nu a făcut dovada, în sensul dispozițiilor art. 3 pct 6 din Legea nr. 85/2006 că este un "creditor îndreptățit" să solicite deschiderea procedurii insolvenței (nu au fost depuse în fond și în recurs titlurile executorii și dovada comunicării cu societatea).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Judecătorul sindic a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 1201 cod civil în sensul existenței autorității de lucru judecat a cererii cu care acesta a fost investit în raport de sentința comercială nr. 3607/1 octombrie 2007 pronunțată de judecător sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea DGFP CLUL împotriva debitoarei SC MEDIA SRL.
În acest sens, s-a susținut că raportând părțile, obiectul și cauza procesului format pe baza cererii înregistrată sub nr. - la părțile obiectul și cauza litigiului format pe baza cererii nr- se constată identitate deplină de părți, obiectul litigiului fiind același respectiv deschiderea față de debitoare a procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006 pentru aceeași creanță de 60.079 lei, și cauza litigiilor fiind identică.
Totodată se arată că simplul fapt că în cadrul primului litigiu creditoarea nu a făcut dovada susținerilor avansate prin cererea introductivă iar în cel de-al doilea litigiu a depus titlurile executorii emise pentru creanța respectivă nu este de natură să schimbe obiectul sau cauza litigiului deoarece creditoarea s-a prevalat de aceeași creanță.
Pornind de la premisele avute în vedere de judecătorul sindic în raport de dispozițiile invocate Curtea reține că în cauză nu ne aflăm în prezența autorității de lucru judecat pentru următoarele considerente ce vor fi expuse mai jos:
Prin sentința comercială nr. 3607/2007 pronunțată de judecătorul sindic s-a respins ca neîntemeiată cererea creditorului întrucât "nota de fundamentare" a necesității deschiderii procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 nu face dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței fiind un simplu înscris care nu întrunește cerințele prevăzute de lege pentru a fi titlu executoriu.
Prin noua cerere formulată de aceeași creditoare sub dosarul nr. - judecătorul sindic a fost investit cu aceeași cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de aceeași debitoare însă de data aceasta cererea a fost însoțită de titlurile executorii ce făceau dovada existenței unei creanțe ce întrunește condițiile impuse de prev art. 31 din legea insolvenței.
Din această perspectivă, Curtea constată că potrivit art. 31 alin (1) din Legea nr. 85/2006 orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege poate introduce o cerere introductivă în condițiile impuse de textul de lege sus menționat. Astfel, nu există nici o interdicție pentru creditor de a se prevala de aceeași creanță pentru care anterior îi fusese respinsă cererea de deschiderea procedurii de vreme ce prin hotărârea anterioară judecătorul sindic nu a analizat fondul litigiului așa încât în speță nu este întrunită identitatea de obiect pentru a se putea constata autoritatea de lucru judecat.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct 9 Cod procedură civilă se impune admiterea recursului, și cum hotărârea ce face obiectul prezentului recurs a fost dată urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat se impune în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (3) Cod procedură civilă casarea hotărârii și trimiterea dosarului spre judecare în fond aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței comerciale nr. 757 din 02.04.2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Cluj pe care o casează și trimite cauza spre judecare în fond aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./12.09.2008
Jud.fond.--
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu
← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 136/2010.... | Alte cereri. Decizia 432/2008. Curtea de Apel Craiova → |
---|