Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1638/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1638/2008
Ședința publică din 02 2008
Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de SC MARKETING SRL B împotriva hotărârii pronunțată la data de 13.05.2008 în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, privind și pe intimații: CABINET INDIVIDUAL EXPERT CONTABIL, COMPANIA DE NAVIGAȚIE MARITIMĂ SA, SRL, SC SRL, SC SA și SC SA C PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR
La apelul nominal, după două strigări ale cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Contestația în anulare este legal timbrată prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 10 lei și prin aplicarea timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar în data de 26.08.2008 întâmpinare din partea intimatei SC SA C prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2Cpr. civ. respingerea acțiunii formulată de contestatoare ca inadmisibilă și invocă pe cale de excepție lipsa calității procesual active a contestatoarei și lipsa de interes a contestatoarei în formularea cererii.
Instanța, analizând excepțiile invocate de intimata SC SA, privitoare la lipsa de interes a contestatoarei în formularea cererii și lipsa calității procesual active, le va respinge, întrucât contestatoarea SC MARKETING SRL Baa vut calitatea de parte în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, dosar în care SC MARKETING SRL Baf ormulat cerere de revizuire și s-a pronunțat decizia 1118/13.05.2008, decizie atacată cu prezenta contestație în anulare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 317 și 318. civ. invocă inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de SC MARKETING SRL și lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA,
Prin decizia civilă nr. 1118 din 13 mai 2008 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr- s-a anulat ca insuficient timbrată cererea de revizuire declarată de SC MARKETING SRL împotriva ordonanței din 9.11.2007 pronunțată în dosar nr- al Curții de Apel Cluj și încheierilor din 12.02.2008 și 18.03.2008 pronunțate în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, care au fost menținute în întregime, iar revizuienta obligată la 5000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC SA
În motivare se arată că prin ordonanța președințială nr. 116 din 9 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Clujs -a admis cererea formulată de SC SA în contradictoriu cu COMPANIA DE NAVIGAȚIE MARITIMĂ SA C și s-a dispus suspendarea executării sentinței comerciale nr. 3701/15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- până la soluționarea cererii de suspendare, privind aceeași sentință, cerere formulată în cadrul recursului.
În conformitate cu dispozițiile art.3 lit.h din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina revizueintei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 10 RON iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,3 RON timbru judiciar, nedepunând la dosar în original timbru judiciar în sumă de 0,3 RON.
În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 revizuienta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului local al mun.C N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.
Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că cererea de revizuire nu a fost timbrat anticipată, că revizuienta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 21 aprilie 2008 (39), respectiv nu a depus timbru judiciar în original în sumă de 0,3 RON, în conformitate cu prevederile art. 1 și art. 9 din OG nr. 32/1995, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și art. 1 și 9 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea cererii de revizuire ca insuficient timbrată.
În temeiul art.274 pr.civ. revizienta fost obligată să-i achite intimatei SC SA C suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocațial (fila 45).
Împotriva deciziei formulat contestație în anulare SC MARKETING SRL B, solicitând admiterea contestației, fără a motiva contestația, nici în fapt, nici în drept.
Intimata SC SA SA prin întâmpinare solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă și obligarea contestatoarei la plata unei amenzi, potrivit art.108 alin.1 lit. Cod proc.civ. pentru neintroducerea cu rea credință a unei cereri vădit netemeinice, contestația nefiind motivată nici în fapt, nici în drept.
Examinând contestația în anulare, instanța constată că este inadmisibilă din următoarele considerente:
Prin decizia contestată s-a anulat ca insuficient timbrată cererea de revizuire formulată de SC MARKETING SRL
Codul d procedură civilă reglementează două tipuri de contestații: contestația în anulare de drept comun (art.317) și contestația în anulare specială (art.318).
Potrivit art.318 Cod procedură civilă, "Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație".
Din interpretarea acestui articol rezultă că pot face obiect al contestației în anulare doar hotărârile date în recurs. Întrucât hotărârea contestată a fost dată în soluționarea unei cereri de revizuire, contestația în anulare formulată apare ca inadmisibilă.
Raportat la hotărârea pe care o atacă, respectiv decizia irevocabilă prin care s-a soluționat o cerere de revizuire, instanța în baza art.317, 318 Cod proc.civ. va respinge ca inadmisibilă contestația.
Cererea intimatei de aplicare disp. art.108 alin.1 lit.a Cod procedură civilă este nefondată, deoarece articolul sus arătat sancționează faptele săvârșite în legătură cu procesul, dacă acestea constau în introducerea cu rea credință unor cereri vădit netemeinice.
Ori în cauză initmata nu a probat existența relei credințe, contestatoarea bucurându-se de prezumția de bună credință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea SC MARKETING SRL împotriva deciziei civile nr. 1118 din 13.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 2.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/2.10.2008
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|