Practica judiciara insolventa. Decizia 1882/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr.1882/2009

Ședința publică din data de 02.06.2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Andrei Axente Irinel

JUDECĂTOR 3: Claudia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1007/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul cu nr. unic -, în contradictoriu cu intimații: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C - PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței- deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată.

La apelul nominal, după două strigări ale cauzei, se prezintă pentru recurentă avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 21 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentantul recurentei declară că nu are de formulat alte cereri și nici excepții de invocat.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind alte cereri sau excepții, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii cererii creditoarei și admiterea contestației formulată de societatea debitoare. Oral, completează recursul, prin raportare la faptul că judecătorul sindic nu s-a pronunțat asupra contestației, motiv de casare a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Arată că titlul de creanță invocat de reclamantă, este rezultatul unui control fiscal efectuat de creditoare la societate pentru perioada 2003-2004, în urma căruia s-a stabilit că reprezentanții societății au ridicat sume cu titlu de diurnă. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin sentinta comerciala numarul 1007/C/2009 a Tribunalului Comercial Cluja fost admisa cererea de chemare in judecata formulata de catre creditoarea Administratia Finantelor Publice a Municipiului C-N si a deschis procedura simplificata a insolventei impotriva debitoarei - SRL.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul Comercial Cluja retinut faptul ca debitoarea se afla in stare de insolventa doarece nu mai poate face fata cu sumele disponibile la plata datoriilor exigibile. In conditiile in care chiar debitoarea a declarat si probat faptul ca a instrainat imobilul in care functiona sediul social, prima instanta a apreciat ca se impune deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata. Contestatia formulata de catre debitoare a fost analizata in cadrul considerentelor sentintei recurate, fiind apreciata ca neintemeiata, deoarece contestatia formulata impotriva deciziilor de impunere a fost respinsa printr-o hotarare a Tribunalului Cluj, iar platile dovedite de catre debitoare sunt intr-un cuantum mult redus fata de creanta in baza careia s-a cerut deschiderea procedurii de insolventa.

Impotriva acestei sentinte a fost declarat recurs de catre recurenta care a solicitat modificarea sentintei recurate in sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii de insolventa in forma simplificata.

In fapt, recurenta a aratat ca intimata creditoare nu detine o creanta certa, lichida si exigibila impotriva debitoarei. Deciziile de impunere invocate prin cererea de deschidere a procedurii de insolventa nu au fost au fost contestate de catre debitoarea recurenta iar solutia cu privire la aceasta contestatie nu este irevocabila. In aceste conditii, cererea de deschidere a procedurii de insolventa este neintemeiata, facuta cu rea credinta. Recurenta nu se afla in incetare de plati, isi desfasoara activitatea in mod normal, fiind la zi cu platile fata de partenerii contractuali.

Intimata legal citata nu a depus intampinare si nu s-a prezentat prin reprezentant legal la termenul de judecata din 2.06.2009.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de recurs retine urmatoarele:

La termenul din data de 2.06.2009, instanta din oficiu a pus in discutia partilor in baza dispozitiilor art. 306 alin. 2. faptul ca prima instanta nu s-a pronuntat prin dispozitivul sentintei recurate cu privire la contestatia formulata de catre debitoare la cererea de deschidere a procedurii de insolventa. Potrivit textului enuntat,motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de instanta de recurs, care insa este obligata sa le puna in dezbatere partilor, Omisiunea instantei de a se pronunta prin dispozitiv cu privire la o cerere cu a carei solutionare a fost legal investita este un motiv de ordine publica care poate fi pus in discutia partilor din oficiu. Pronuntarea prin dispozitiv cu privire la cererile procedural deduse judecatii reprezinta o obligatie a instantei legata indisolubil de realizarea actului de justitie ca serviciu public. In acest context trebuie enuntat si faptul ca doar dispozitivul unei hotarari judecatoresti produce efecte juridice, este pus in executare si intra in puterea lucrului judecat.

Prin omisiunea instantei de a se pronunta cu privire la o cerere rezulta faptul ca respectiva cerere nu a fost analizata in fond. In consecinta, instanta a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului cu privire la o cerere incidentala asa cum este contestatia dedusa judecatii in cadrul procedurii speciale a insolventei.

In mod constant practica si doctrina au apreciat ca prin dispozitiv trebuie rezolvate toate cererile partilor, indiferent daca sunt cereri principale, accesorii sau incidentale. Nu este procedural ca instanta sa se pronunte selectiv, doar cu privire la unele cereri, chiar si in conditiile in care in considerente sunt analizate toate cererile. In opinia instantei de recurs, dispozitivul trebuie sa cuprinda solutia data cu privire la fiecare capat de cerere, chiar daca acel capat de cerere si-a gasit o rezolvare implicita prin solutia data altuia.

Sunt incidente dispozitiile art. 312 alin. 5. situatie in care se impune casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj. Avand in vedere stransa legatura dintre cererea de deschidere a procedurii de insolventa si contestatia debitorului, determinata in principal de faptul ca solutionarea uneia dintre cele doua cereri deduse judecatii depinde indisolubil de modul de solutionare al celeilalte, instanta de recurs apreciaza ca se impune casarea in intregime a sentintei recurate si o rejudecare unitara.

Cu prilejul rejudecarii, Tribunalul Comercial Cluj, subsecvent reanalizarii intregului probatoriu se va pronunta prin dispozitivul sentintei cu privire la toate cererile legal deduse judecatii, inclusiv cu privire la contestatia debitorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite recursul declarat de catre recurenta - SRL in constradictoriu cu intimata C pentru C-N avand ca obiect sentinta comerciala nr. 1007/C/2009 pronuntata in dosarul - al Tribunalului Comercial Cluj pe care o caseaza si trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica azi 2.06.2009.

PRESEDINTE JUDECATORI GREFIER

Red/Dact 3 ex

/25.06.2009

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Andrei Axente Irinel, Claudia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1882/2009. Curtea de Apel Cluj