Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 917/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ 917/2009
Ședința publică de la 10 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Andrei Axente Irinel
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, și împotriva sentinței comerciale nr. 1752 din 25.09.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: DIRECȚIA GENERALĂ A.FINANȚELOR PUBLICE S, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z, S, ROMTELECOM - DIRECȚIA DE TELECOMUNICAȚII S, D & K, DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, ROMANIA L, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se prezintă avocat pentru recurentul reprezentantul recurentului, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recurenta AVAS este scutită de plata taxelor judiciare. Recurenții și au achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei și au aplicat timbru judiciar de 0,15 lei, iar recurentul a achitat taxa de timbru în valoare de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei după care reprezentantul recurentului depune la dosar copia deciziei civile nr. 1798/16.10.2007, prin care o parte a membrilor completului 2R, investit și cu soluționarea prezentului recurs, s-au pronunțat asupra recursului declarat de creditoarea AVAS, obiect al dosarului nr-, prin admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1553/18.06.2007 și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța constată că, prin decizia 1798/16.10.2007, nu s-a pronunțat pe fondul cererii formulată de recurenta AVAS, astfel încât apreciază că prezentul complet, în această compunere, poate să soluționeze recursul.
Reprezentanții recurenților arată că nu intenționează să formuleze cerere de recuzare a completului de judecată.
Reprezentantul recurentului formulează cerere pentru acvirarea dosarului nr-, întrucât în dosarul nr- nu există cererea de angajare a răspunderii și nu se poate discuta pe excepția perimării.
Reprezentanta recurentului, achiesează la cererea formulată de reprezentantul recurentului pentru acvirarea dosarului nr-, pe care o susține, precizând că la acel dosar se află inventarele care trebuie analizate de către instanța de recurs și pentru constatarea existenței unei eventuale fapte ilicite.
Instanța, respinge cererea formulată de reprezentanții recurenților pentru acvirarea dosarului nr-, întrucât la dosarul de fond nr-, la fila 2 și 3, există cererea creditoarei DGFP S, pentru angajarea răspunderii administratorilor.
Reprezentanții recurenților declară că nu au de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că recursurile se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursurilor declarate de, și iar cu privire la recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei AVAS în formularea cererii de antrenare a răspunderii administratorilor.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare. În susținerea poziției procesuale arată că instanța fondului nu s-a pronunțat asupra excepției perimării, nu s-a pronunțat pe cererea de chemare în garanție, iar în ceea ce privește fondul cererii de angajare a răspunderii administratorului, apreciază că cererea este nelegală întrucât acesta nu a avut calitatea de administrator de drept, actele adiționale de modificare a actului constitutiv nu au fost înregistrate la Registrul comerțului. Consideră că soluția instanței de fond nu este temeinică întrucât nu se poate angaja răspunderea administratorului decât cu privire la suma ce se pretinde a-i fi imputabilă. Mai arată că s-a încălcat decizia de casare, nefiind motivată temeinic soluția dată asupra cererii de antrenare a răspunderii. Solicită cheltuieli de judecată și depune chitanță pentru justificarea lor.
Cu privire la recursul declarat de AVAS, solicită admiterea excepției.
Reprezentanta recurentului, solicită admiterea recursurilor declarate de pârâții-recurenți, întrucât instanța fondului nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor, motiv care atrage casarea.
Pune concluzii de admitere a recursului declarat de pârâtul pentru motivele enunțate în cuprinsul cererii de recurs. Menționează că lipsa unor bunuri din gestiune nu este suficientă pentru antrenarea răspunderii administratorului, nu este îndeplinită nici cerința de la art. 138 lit. b, privind existența unei persoane interpuse și nici condițiile pentru angajarea răspunderii în baza art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006. Au fost reținute în considerentele sentinței fraze din raportul lichidatorului care nu au fost însă probate și motivate substanțial. Cu privire la recursul AVAS solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat; lasă la aprecierea instanței soluția asupra excepției.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1752 din 25.09.2008 a Tribunalului Sălaj, s-a admis acțiunea precizată a creditoarei S, și s-a dispus ca o parte a pasivului debitoarei Z, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, în valoare de 52.362 lei, să fie suportată de pârâții, și, în solidar.
În motivare se arată că, creditorul DGFP a formulat cerere pentru angajarea răspunderii administratorilor -, și.
În motivare se arată că din raportul întocmit de lichidatorul judiciar rezultă existența unei diferențe între stocul scriptic și cel faptic în cuantum de 608.482.683 lei, care nu a putut fi justificat de administratorii societății.
De asemenea, administratorul statutar a deturnat o parte din activul debitoarei.
Faptele sunt prevăzute de art.124 lit. a,b și e din Legea 64/1995, respectiv art.138 lit. a,b,e din Legea 85/2006.
Lichidatorul, la rândul lui a solicitat admiterea cererii de angajare a răspunderii pârâților.
În data de 25 septembrie 2008 fost amânată pronunțarea sentinței la cererea av. pentru a depune concluzii scrise, dar acest angajament nu a fost realizat.
În data de 28.11.2007 reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând ca suma de 52.362 lei să fie suportată de pârâți, conform art. 138 lit. a, b și e din Legea nr. 85/2006.
Conform evidenței registrului comerțului pârâții, și - sunt administratorii debitoarei, iar pârâtul a fost șeful punctului de lucru din C-N ( 330, dosar acvirat, volumul II).
Din probele administrate în cauză a rezultat că există o diferență de 608.482.683 rol, între stocul scriptic și cel faptic din patrimoniul debitoarei, care nu a putut fi justificată de pârâți, așa cum rezultă din raportul lichidatorului ( 175, dosar acvirat, vol. I).
Ulterior, expertul desemnat în cauză a constatat că lipsa de marfă este de 608.082.688 rol, din care la magazinul din C-N 52.900.306 lei și la magazinele din Z de 555.182.382 lei ( 443, dosar acvirat, vol II).
Rezultă că sunt întrunite condițiile prev. de art. 138 lit.a din Legea nr. 85/2006.
Pârâții au canalizat activitatea debitoarei spre localitățile lor de domiciliu și ulterior spre afaceri în nume personal ( 175-dosar acvirat).
În acest context sunt întrunite condițiile prev. de art. 138 lit. b din aceeași lege.
Pârâtul a deținut funcția de director punct de lucru C, conform contractului de muncă nr. 4380/16.05.2002, care a fost înregistrat la. S. Acesta a deturnat o parte din activul debitoarei, conform constatărilor lichidatorului, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 138 lit. e din actul normativ menționat.
Pârâții, în calitate de asociați, nu și-au exercitat în totalitate prerogativele de conducere și nici dreptul de control pe care îl au, conform Legii nr. 31/1990 modificată. Nu au ținut adunările generale ale asociaților și nici ședințe ale consiliului de administrație, pentru a preveni insolvența debitoarei, a acumulării datoriilor și a intrării în faliment, în final prejudiciind patrimoniul creditorilor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și pârâții, și.
În motivarea recursului, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B criticat sentințA pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că, având în vedere că procedura falimentului este o procedură de executare silită colectivă care reprezintă o apărare comună a intereselor și drepturilor tuturor creditorilor comerciantului aflat în faliment, pârâtul trebuia obligat pentru întregul pasiv rămas neacoperit pentru săvârșirea faptei prev.de art.138 din Legea nr. 85/2006.
Faptele săvârșite de foștii administratori se încadrează la disp. art.138 lit. a din Legea nr. 85/2006, prin intermediul lor majorându-se fictiv pasivul societății debitoare SC SRL, care ar fi ajuns în stare de insolvență.
În atare condiții, când participanții la procedura insolvenței, inclusiv judecătorul sindic au constatat fapte de natură a atrage răspunderea patrimonială a fostelor organe de conducere, răspunderea administratorului trebuia atrasă pentru întregul pasiv rămas neacoperit.
Recurenta slicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru întregul pasiv rămas neacoperit.
Recurentul, prin recursul declarat a solicitat, în principal, în conformitate cu prev. art.3041Cod proc.civ. modificarea în totalitate hotărârii primei instanțe, și urmare admiterii excepției perimării cererii de angajare răspunderii administratorilor, respectiv excepția lipsei calității procesuale active (de administrator) recurentului respingerea acțiunii împotriva acestuia.
În subsidiar, având în vedere activitatea acestuia strict legată de punctul de lucru din mun. C-N, solicitat schimbarea în totalitate a hotărârii recurate, pe considerentul că debitele contestate la acest punct de lucru nu erau în măsură să genereze starea de insolvență SC SRL, cu consecința respingerii acțiunii împotriva recurentului; schimbarea în parte a hotărârii recurate, în sensul limitării răspunderii recurentului strict la paguba constatată la punctul de lucru din mun. C- Evident, în această din urmă situație, răspunderea recurentului este în solidar cu a celorlalți administratori.
În constatarea perimării cererii de angajare răspunderii administratorilor, recurentul a ridicat ca incident procesual, privitor la posibilitatea soluționării cererii împotriva lui, excepția perimării, raportându-se la faptul că, cererea de angajare răspunderii administratorilor a fost depusă la 01.11.2004. Fără îndoială, toate condițiile legale pentru fi calificată "cerere de chemare în judecată", sunt îndeplinite, întrucât prin acest act procesual se formulează împotriva recurentului - ca și celorlalți administratori de altfel - pretenții preliminare.
Toți au devenit astfel, titulari de drepturi și obligații atât din punct de vedere al normelor substanțiale, cât și celor procesuale.
Ulterior, până la 11.09.2006 nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în sensul soluționării cererii.
Tot prin întâmpinare, conformându-se astfel art.61 alin. 1 teza II Cod proc.civ. recurentul chemat în garanție pe numitul, fost administrator al debitoarei. Din hotărârea pronunțată reiese că instanța nu reținut existența cererii de chemare în garanție, astfel judecata făcută este trunchiată și nu în integralitatea cadrului procesual stabilit de părți. Astfel, speța fiind rezolvată incomplet și cu nesocotirea art.62 și 63 alin. 1 Cod proc.civ. sentința este nelegală. Fiind necesară administrarea de probe noi și subsecvent reluarea cercetării fondului cauzei, se impune casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejduecare în fond.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive, aceasta comportă două aspecte:
În principal din perspectiva lipsei calității recurentului de administrator al SC SRL, raporturile acestuia cu SC SRL comportă două perspective de analiză, raportat la cele două teorii: a administratorului de drept, respectiv administratorului de fapt.
Conform accepțiunii primei teorii, recurentul nu a avut niciodată calitatea de administrator, întrucât actele adiționale de modificare ale actului constitutiv al societății nu au fost înregistrate la ORC (fără culpa recurentului).
Recurentului nu i se poate imputa vreo culpă, deoarece culpa de canaliza activitatea debitoarei spre localitățile recurentului de domiciliu și, ulterior, spre afaceri în nume personal, respectiv a de "deturna parte din activul debitoarei " nu este justificată.
În realitate, recurentul a acționat tocmai în scopul limitării pierderilor și pentru preveni dacă ar fi fost posibil intrarea societății în faliment, fapt ce rezultă din faptul că recurentul, în calitate de reprezentant al societății achiziționat bunuri scoase la licitație de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice S (deci ulterior sechestrării lor și nu înainte).
Prin urmare, activitatea nu a avut în sine nimic nelegal, mai mult, cum bunurile oricum s-ar fi vândut, a avut ca obiect evitarea înstrăinării lor la prețuri derizorii.
Prejudiciul existent era insuficient pentru a provoca insolvența. Astfel, concluziile expertului, au fost că paguba societății se ridică la 608.482.683 ROL, din care debitul de la punctul de lucru s- ridicat la 52.900.306 ROL. Or, în mod evident un asemenea prejudiciu nu poate genera starea de insolvență, cu atât mai mult pe cea de faliment, o asemenea sumă fiind mult prea mică pentru nu putea fi acoperită.
Prin urmare, între lipsa de gestiune de care recurentul este făcut răspunzător și intrarea SC SRL în faliment nu există raport de cauzalitate.
Dacă s-ar aprecia culpa recurentului în producerea acestui prejudiciu, soluția legală constă în angajarea răspunderii împreună cu ceilalți administratori, răspunzând toți în solidare pentru acoperirea acestei sume.
Recurentul, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte sentinței instanței de fond, și rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantei față de recurent, ca nefondată.
În motivarea recursului, recurentul arată că, instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea precizată a creditoarei și angajat răspunderea acestuia ca administrator al S, întrucât recurentul s-a retras din această societate cesionandu-și toate părțile sociale deținute si a fost revocat din funcția de administrator al acesteia încă din anul 2001, așa cum rezultă din actul adițional și contractul de cesiune autentificat sub nr. 1351/04.06.2001.
Textul art.138 din Legea nr.85/2006 vizează tocmai membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societarii care, precum și alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din faptele enumerate de la lit. a la lit g al acestui articol. Angajarea răspunderii vizează doar membrii organelor de conducere care au efectuat efectiv acte de administrare sau control al societarii in perioada contemporană sau anterioară cu apariția stării de insolvență. Recurentul nu a mai efectuat nici un act de administrare sau control al debitoarei după 04.06.2001 și, prin urmare, nu poate fi antrenată răspunderea sa, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Recurentul solicitat admiterea recursului, modificarea sentința civilă nr. 1752/2008 și respingerea ca nefondată, față de, cererii formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S pentru angajarea răspunderii administratorilor societății debitoare SC SRL.
În motivarea recursului, recurentul consideră că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii administratorilor în baza art. 138 lit.e din Legea 85/2006. Cererea pentru angajarea răspunderii administratorilor este motivată pe constatările menționate în Raportul inițial întocmit de lichidator, în care se precizează că s-a constatat o diferență între soldul scriptic și cel faptic de marfă în valoare de 60.848 RON, sens în care apreciază că sunt îndeplinite condițiile art. 138 alin 1 lit. d din Legea 85/2006. În rejudecarea după casarea creditoarea DGFP Sap recizat cererea în sensul că, în drept au fost invocate disp. art. 138 lit. a si
Art. 138 lit e din Legea 85/2006 arată că angajarea răspunderii administratorilor se poate dispune în situația în care "au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia".
In cererea de angajarea răspunderii administratorilor și in motivarea sentinței nu se prezintă nici o faptă a numitului care s-ar putea încadra in aceste dispoziții legale.
Situația de insolvabilitate debitoarei nu se datorează neținerii adunărilor generale sau a ședințelor consiliului de administrație, în situația în care societatea debitoare avut un astfel de consiliu de administrație.
Lichidatorul în primul raport întocmit în dosarul de faliment a arătat că a constatat o diferență între soldul scriptic și faptic, fără să mai facă alte demersuri pentru a realitatea acestei lipse si cui îi este imputabilă, iar această constatare a fost reluată ca motiv de angajarea răspunderii administratorilor în cererea formulată de P, fără a se mai face o altă motivare.
In dosarul de faliment nu este depus inventarul faptic a stocului de marfă preluat de lichidator la data deschiderii procedurii.
Lichidatorul nu a efectuat inventarierea faptică a stocului de marfă existent în Z și în C, ci a stabilit valoarea stocului doar luând în considerare ceea ce a apreciat ca poate fi valorificat.
Simpla lipsă in gestiune constatată de către lichidator, fără a fi certă si fără a depune și prezenta în dosarul de faliment lista cu inventarierea bunurilor aflate în patrimoniul societății, nu constituie un motiv pentru angajarea răspunderii administratorilor, iar acest fapt nu poate fi asimilat cu nici una din situațiile expres reglementate de disp. art. 138 din Legea 85/2006, pentru a se putea dispune angajarea răspunderii administratorilor.
Pentru a se putea dispune angajarea răspunderii administratorilor, in baza art. 138 din Legea 65/2006,este necesar ca fapta imputată acestora să fi cauzat starea de insolvabilitate debitoarei.
Așa cum rezultă din Tabelul creanțelor debitoarei, a fost cel care a creditat societatea cu sume considerabile pentru ca societatea să-și poată continua activitatea, sume cu care figurează în tabelul creanțelor.
Examinând recursurile instanța constată următoarele:
Creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice solicitat antrenarea răspunderii pârâților în temeiul art. 124 lit. a, b și e din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 138 lit. a, și e din Legea nr. 85/2006, lichidatorul juridic al debitoarei punând concluzii de admitere a cererii de angajare a răspunderii patrimoniale.
Potrivit art. 261(1) și 5 Cod proc.civ. "Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Deci hotărârea instanței trebuie motivată, deci să cuprindă în motivarea sa argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.
Aceste argumente juridice trebuie să se raporteze pe de o parte la susținerile și apărările făcute de părți, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale (cadrul legal) aplicabile.
Ori, din modul de redactarea a hotărârii, rezultă că aceasta cuprinde o motivare sumară, fără indicarea argumentelor care au stat la baza adoptării soluției și fără referire la motivele care au stat la baza reținerii în sarcina părților a faptelor prev. de art.138 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, judecătorul sindic nu s- pronunțat asupra excepțiilor invocate de unele din părți și nu soluționat cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul.
Prin nemotivarea hotărârii se încalcă art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că, cauza nu fost examinată în mod echitabil ( hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina împotriva României).
Pentru aspectele sus arătate, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, se va motiva sentința, cu arătarea argumentelor de fapt și drept care au format convingerea instanței cu privire la soluția ce o va pronunța, se va soluționa și cererea de chemare în garanție și se vor soluționa și excepțiile invocate de părți.
Recursul formulat de AVAS va fi respins, deoarece hotărârea vizează o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de creditorul, neavând calitatea de parte în hotărârea recurată și astfel neavând calitate procesuală activă de a formula recurs.
În baza art. 312(3) și art. 3041Cod proc.civ. va admite recursul pârâților, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții, și împotriva sentinței civile nr. 1752 din 25.09.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva aceleiași sentințe, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
3 ex/9.04.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Andrei Axente Irinel, Claudia
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
