Practica judiciara insolventa. Decizia 539/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

I

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 539/2009

Ședința publică de la 02 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc judecător

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Maria Violeta

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva sentinței comerciale nr. 1214 F din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- (nr. în format vechi 379/F/2001), având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta-creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității recursului.

Consilier juridic pentru recurenta-creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, motivat de faptul că creditoarea B nu a fost notificată a participa la procedura insolvenței față de debitoarea R, fiind astfel lipsită de dreptul la apărare.

S-au declarat dezbaterile închise.

A:

- deliberând -

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin sentința 1214 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul - s-a aprobat raportul final afișat la data de 21.10.2008.

S-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar Manager Cont R, cu sediul în bd. -,. 40,. 5, jud.

A fost aprobată plata sumei de 2.100 lei către lichidatorul judiciar, reprezentând onorariu și cheltuieli de procedură.

În temeiul art. 132 alin 2 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei " " R, cu sediul în str. R -,. 14,. B,.2,. 18, jud. N, număr de înregistrare la registrul comerțului J- și radierea debitorului din Registrul Comerțului

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, fostului administrator, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că la data de 21.10.2008 lichidatorul judiciar Manager Cont Raa fișat raportul final și situațiile financiare finale și a solicitat închiderea procedurii falimentului debitorului " " R și plata sumei de 2.100 lei reprezentând cheltuieli aferente procedurii.

creditorilor și debitorului le-a fost comunicată copie de pe raportul final și situațiile financiare finale și nici unul dintre aceștia nu au formulat obiecții.

Instanța a reținut următoarele:

Prin încheierea pronunțată de judecătorul sindic la termenul din 27.09.2001 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitorului " " Prin încheierea pronunțată la termenul din 12.03.2003 s-a dispus executarea silită împotriva asociaților () și ( C). Executarea silită a asociaților a fost efectuată în dosarul nr.199/2005 al executorului judecătoresc. Prin procesul verbal întocmit la data de 11.07.2007 executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite motivat de starea e insolvabilitate a debitorului, în cursul procedurii au fost valorificate toate bunurile din patrimoniul debitorului.

Având în vedere această situație de fapt precum și lipsa obiecțiunilor din partea debitorului sau a creditorilor, instanța în baza art.129 alin.2 din Legea 85/2006 a aprobat raportul final, a aprobat plata sumei de 2.100 lei, reprezentând cheltuieli aferente procedurii, către lichidatorul judiciar având în vedere faptul că s-a făcut dovada efectuării acestora conform decontului aflat la fila 137 vol.3.

În temeiul art.132 alin.2 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului " " R și radierea acestuia din Registrul Comerțului

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, foștilor administratori, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Împotriva sentinței 1214/2008 a declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI arătând că instanța a dispus închiderea procedurii încălcând principiul rolului activ potrivit căreia avea îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului. se arată că nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii, fiind în imposibilitate de a declara creanța.

De altfel, se arată că nu a fost comunicat nici un act de procedură, încălcându-se art. 85 și următ. Cod procedură civilă precum și principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

Apreciază recurenta că se impune refacerea tabelului definitiv consolidat și includerea recurentei în tabelul creditorilor.

La termenul din 12 mai 2009 instanța a invocat excepția inadmisibilității recursului, excepție pe care o găsește ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Recurentul nu a avut calitatea de parte în fața instanței de fond, cadrul procesual și raporturile de drept procesual stabilindu-se fără participarea recurentului. Din coroborarea dispozițiilor art. 316 cu art. 282 și art. 294 Cod procedură civilă rezultă că nu pot declara recurs decât părțile care s-au judecat în fața primei instanțe. Cum hotărârea judecătorească își produce efecte numai față de părțile litigante, numai acestea au dreptul de a uza de căile de atac.

Se reține că procedura insolvenței a fost deschisă în anul 2001, prin sentința 489/19 iulie 2001 dispunându-se notificarea creditorilor.

La data deschiderii procedurii și nici la data intrării în faliment, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI nu avea calitatea de creditor pentru a fi notificat, protocolul anexat cererii de recurs fiind din februarie 2004. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a intervenit în procedură, nu a formulat declarație de creanță, nu a contestat tabelul creditorilor, rapoartele întocmite de lichidator, neavând calitate de parte.

Față de cele ce preced, excepția inadmisibilității urmează a fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul, ca fiind inadmisibil, declarat de recurenta-creditoareAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 1214 F din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- (nr. în format vechi 379/F/2001), în contradictoriu cu intimata-debitoareCS R,cu sediul în R, str. R -,. 14,. 18, județul N, intimata-lichidator judiciarMANAGER CONT R,cu sediul în R, B-dul -,. 40,. 5, județul N, intimații - reprezentanți legali, cu domiciliul în R, B-dul R -,. 14,. 18, județul N și (C), cu domiciliul în R, str. - Roșie,. 2,. 20, județul N și intimații-creditori DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, cu sediul în P N,- bis. județul N,MUNICIPIUL, cu sediul în R, P-ța R - nr. 1, județul N,ROMTELECOM,cu sediul în P N,-, județul N,R, cu sediul în R,-,. 20, județul N,AVICOLA B,cu sediul în B,- 5, județul B și, cu sediul în R,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.

Red.

tehnored. 2 ex.

10 iunie 2009

Președinte:Aurelia Saftiuc
Judecători:Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 539/2009. Curtea de Apel Bacau