Practica judiciara insolventa. Decizia 771/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 771

Ședința publică de la 21 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga

JUDECĂTOR 3: Ioan

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva Sentinței nr. 501/C/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că se solicită judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2.pr.civ. lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Prin Sentința nr. 501/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă cererea formulată de lichidatorul în contradictoriu cu creditoarea DGFP a județului S, AVAS B, SC SRL prin lichidator sibiu și pe cale de consecință:

- s-a dispus închiderea procedurii falimentului SC SRL S și s-a dispus radierea societății din registrul comerțului

- s-a dispus notificarea sentinței Oficiului Registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu și Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului S, pentru efectuarea mențiunilor

- s-a încuviințat decontul în sumă de 4713.55 lei și s-a dispus efectuarea plății acestei sume din fondul de lichidare.

Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că, raportul final și situațiile finale depuse la data de 03.03.2009 au fost comunicate creditoarei, debitoarei și afișate la tribunalului, cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

La termenul de judecată stabilit conform convocării nu au fost formulate obiecții la raportul final.

Întrucât debitoarea nu mai deține bunuri în patrimoniul social, judecătorul sindic, văzând prevederile art. 130 și 131 din Legea nr. 85/2006, a admis cererea și a dispus închiderea procedurii falimentului și, pe cale de consecință, radierea societății în faliment din registrul comerțului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs AVAS B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul convocării de către lichidatorul judiciar a comitetului creditorilor în vederea analizării oportunității introducerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva fostului administrator al debitoarei

A solicitat totodată ca închiderea procedurii să aibă loc după soluționarea cererii de atragere a răspunderii fostului administrator.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că, AVAS a solicitat lichidatorului judiciar convocarea Comitetului Creditorilor în vederea analizării oportunității introducerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva fostului administrator al debitoarei, solicitare rămasă fără răspuns din partea lichidatorului judiciar.

Având în vedere că niciun creditor nu are acces la documentele societății debitoare, apreciază că era necesar ca judecătorul sindic să își exercite rolul său activ în cauză, în conformitate cu art. 129.pr.civ. potrivit căruia "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Față de cele susmenționate, potrivit cărora judecătorul sindic poate ordona administrarea probelor, chiar dacă părțile se împotrivesc, pentru a asigura, prin toate mijloacele, stabilirea adevărului, judecătorul sindic trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize contabile, suportate din fondurile debitoarei sau din fondul de lichidare, expertiză menită să determine cauzele reale și împrejurările care au determinat ajungerea societății în stare de insolvență, respectiv dacă există persoane vinovate de acest lucru.

În cazul în speță, judecătorul sindic nu numai că nu a solicitat asistența Comitetului creditorilor într-o problemă ce îi viza direct pe creditori, dar nici nu și-a exercitat rolul activ, rezumându-se la a îmbrățișa concluziile lichidatorului judiciar și a dispune închiderea procedurii de insolvență și radierea debitoarei din evidențele ORC.

Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.

Recurenta a afirmat că judecătorul sindic trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize contabile suportată din fondurile debitoarei sau din fondurile de lichidare, expertiză menită să determine cauzele reale și împrejurările care au determinat intrarea societății în stare de insolvență, respectiv dacă există persoane care se fac vinovate de acest lucru. Aceasta, în contextul în care, în opinia recurentei, părțile se împotrivesc administrării probelor, niciun creditor nu a avut acces la documentele societății debitoare și lichidatorul nu a răspuns solicitării de a convoca comitetul creditorilor în vederea analizării oportunității introducerii cererii de antrenarea răspunderii patrimoniale.

Au fost convocate de lichidator două ședințe ale adunării creditorilor. Una în data de 19.09.2008, referitoare la propunerile lichidatorului privind patrimoniul societății și modul în care se va încerca valorificarea acestuia și cea de-a doua, din data de 10.02.2009, în care a fost supus discuției raportul final al lichidatorului, raport care cuprindea inclusiv justificarea propunerii de neantrenare a răspunderii penale a administratorului. Deși a fost legal convocată, recurenta nu s-a prezentat la niciuna dintre ele. Cu toate acestea, i-au fost comunicate toate rapoartele lichidatorului și deciziile luate cu aceste ocazii, având astfel posibilitatea să-și exprime punctele de vedere în cadrul legal special prevăzut de legea insolvenței.

Față de probele de mai sus, instanța, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului AVAS B împotriva Sentinței nr. 501/C/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.10.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red.

Th.

Ex. 4/28.12.2009

Jud. sindic:

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga, Ioan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 771/2009. Curtea de Apel Alba Iulia